Acţiune în constatare. Sentința nr. 1872/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Comentarii

0

Sentința nr. 1872/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-05-2016 în dosarul nr. 1872/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDDTS:2016:001._

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1872

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE_ 2016

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE A. G.

GREFIER ȘEDINȚĂ C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. P. și M. A. și pe pârâtele ., B. T. SA - S. Dr. Tr. S., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat G. C. pentru reclamanții și consilier juridic V. D. D. pentru pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul registratura relațiile solicitate de instanță.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, in temeiul art.244 C. proc. civ. constată închisă cercetarea procesului si potrivit art. 392 C.proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului

Av. G. C. pentru reclamanți își micșorează câtimea de la 4225,46 lei la suma de 4214,62 lei și pe fond solicită admiterea acțiunii, să se constate abuzivă clauza menționată al art. 5.1 lit a din contract și restituirea sumelor provenite din diferența cu acest curs, arată că contractul încheiat între părți este un contract cu clauze preformulate, susținerea că au fost mai multe oferte nu dovedește caracterul negociat, au fost direcționați către această monedă, fără ca în acel moment moneda să existe, exista numai scriptic, iar reclamanții nu au cunoscut riscurile, cu cheltuieli pe cale separată.

Av. V. D. D. pentru pârâta B. T. (..A.) solicită respingerea acțiunii formulată. Arată că clienții au fost încunoștințați de monedă când au încheiat contractul pentru un credit tip Max Credit, dobânzile diferă foarte mult pentru fiecare credit în parte, în legislație există consacrat principiul nominalismului monetar,în ceea ce privește susținerea reclamanților că li s-a spus că e cea mai stabilă monedă arată că moneda națională s-a depreciat de la data încheierii convenției, cu cheltuieli pe cale separată.

Instanța constată închise dezbaterile si reține cauza spre soluționare .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la aceasta instanța la data de 23.11.2015, sub nr_ /2015,reclamanții M. P. și M. A. împotriva pârâtelor S.C.V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A. S. Dr. Tr. S. pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța: .să se constate caracterul abuziv privind comisionul de risc inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit nr._ din 16.02. 2007 coroborat cu art. 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției de Credit nr._ din 16.02.2007;constatarea existenței clauzei abuzive privind comisionul de administrare din Actul Adițional la Convenția de Credit nr._ din16.02.2007; anularea clauzelor abuzive menționate mai sus; obligarea pârâtei sa restituie suma de 3.062,10 lei reprezentând contravaloare comision de risc încasat în perioada 16.02._10; obligarea paratei să restituie suma de 1.163,36 lei reprezentând contravaloare comision de administrare încasat: în perioada 16.09._14; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată de la data. plății fiecărei rate reprezentând comision de risc și comision de administrare perceput nelegal în baza clauzelor contractuale anulate până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Suma de 4.225,46 lei compusă din 3.062,10 lei reprezentând contravaloare comision de risc încasat între data tragerii creditului și până la data de 16.08.2010 adunată cu 1.163,36 lei reprezentând contravaloare comision de administrare încasat în perioada16.09._14.

În motivare a arătat că comisionul de risc în cuantum de 3062,10 lei perceput de banca între data trageri creditului și până la data de 16.08.2010.

Intre părți s-a încheiat: Convenția de Credit nr._ din 16.02.2007, prin care banca a acordat un împrumut în sumă de. 46.042,55 lei pentru o perioadă de 84 de luni, cuprinsă între 16.02._14, iar în cuprinsul convenției de credit, la pct. 5 lit. a din condițiile speciale coroborat cu ari:. 3.5 din condițiile generale ale convențiilor de credit, s-a prevăzut că se va percepe de la împrumutați un comision de 0,2 % aplicat la soldul creditului, pentru toată perioada de derulare a contractului.

Conform art. 1 lit. a) din convenția de credit-condiții speciale, destinația creditului a fost pentru achiziționarea unui autoturism și în vederea garantării creditului acordat de bancă, conform art. 7 din convenția de credit-condiții speciale, a fost constituită garanție reală mobiliară fără deposedare asupra autoturismului achiziționat, fiind de asemenea cesionată băncii polița de asigurare Full Casco pentru acoperirea tuturor riscurilor legate de autoturismul asupra căruia a fost constituită garanția.

Potrivit art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit „pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplica/ ta soldul creditului, care se plătește lunar pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadenta acestuia se stabilesc in Condițiile Speciale"

Prin urmare, creditul acordat de bancă a fost garantat prin constituirea garanției mobiliare fără deposedare asupra autoturismului achiziționat, fiind de asemenea cesionată băncii polița de asigurare Full Casco pentru acoperirea tuturor riscurilor legate de autoturismul asupra căruia a fost constituită garanția.

Din moment ce există garanție reala constituită tocmai pentru acoperirea riscului acordării creditului, rezultă cu certitudine că nu mai era necesară impunerea unui comision de risc, mai ales că banca nu precizează cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului in situația neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situații, astfel încât aceasta clauză referitoare la comisionul de risc. care datorită modului în care este formulată și percepută, fără nici o posibilitate de negociere, are în mod vădit caracterul unei clauze abuzive.

Convenția de credit nr._ din 16.02.2007 intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutații au calitate de consumator, iar banca de comerciant, împrejurare în care clauzele privind comisionul de gestionare credit sunt abuzive, încălcând prevederile art. 1 și art. 4 din Legea nr. 193/2000, act normativ prin care s-a transpus Directiva Consiliului 93 /13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorul.

Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract Încheiat intre comercianți si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fata echivoc, pentru înțelegerea cărora tiu sunt: necesare cunoștințe de specialitate, iar in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, va fi considerată abuziva o clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe un dezechilibru semnificativ cu drepturile și obligațiile părților.

Totodată, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca fiind abuzivă, în cazul în care nu a fost negociată direct cu consumatorul și dacă a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum se întâmplă în cazul contractelor standard preformulate, iar potrivit art. 6 din Legea nr. 193 /2000, clauzele abuzive cuprinse in contracte și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate de lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora, mai poate continua.

Comisioanele percepute în cazul contractelor de credit fac parte din prețul contractului, însă nu sunt. excluse de plano de la aprecierea caracterului abuziv, în condițiile în care printre altele, aceste clauze nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Subliniem faptul că în ceea ce privește comisionul de risc, banca nu a negociat direct: cu consumatorii (împrumutații), încălcând astfel obligația care-i revenea conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, contractul fiind unul standard preformulat, consumatorii acționând de pe o poziție inegală în raport cu banca, iară posibilitatea, de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze care practic au fost impuse, fiind astfel creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Dezechilibrul contractual și lipsa bunei credințe a băncii trebuie analizate și in funcție de justețea acestui comision fată de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului, context în care, așa cum. am. arătat mai sus, o astfel de justificare nu există, impunându-se a se constata caracterul abuziv al clauzelor care reglementează comisionul de risc.

De altfel, potrivit jurisprudenței constante a CEDO- Hotărârea din 27 iunie 2000 Oceania Grupo Editorial și Salvat Editores s-a apreciat că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor, în ceea ce privește atât puterea de negociere cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor,fără a. putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Cu privire la comisionul de administrare credit în sumă de 1163,36 lei reprezentând contravaloare comision de administrare încasat în perioada 16.09.2010 - ¡4.02.20/4.

In cursul lunii septembrie 2010, în temeiul OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, banca a impus actul adițional tir. 1 la Convenția de Credit nr._ /16 .02.2007, prin care a fost modificată denumirea comisionului de risc în comision de administrare, în sensul că, începând cu luna septembrie 2010, banca va percepe pentru creditul acordat un comision lunar de administrare în valoare de 0,20% din soldul creditului.

Actul adițional la convenția de credit nu mi-a fost comunicat și nu se afla in posesia subsemnatului, fiind impus unilateral de către pârâtă, astfel încât este abuziv în integralitate, nu a avut eficacitate și nu a produs în mod valid efecte juridice.

Subliniez faptul că în privința actul adițional la convenția de credit subzistă aceleași argumente cu privire la caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare.

Astfel, banca a procedat doar la redenumirea comisionului de risc în comision de administrare, toate celelalte prevederi contractuale cu privire la procentul comisionului, scopul acestuia, modalitate de percepere și garanțiile constituite pentru acoperirea riscului administrării creditului rămânând neschimbate.

Practic, banca încearcă să acrediteze în mod fals ideea că ar fi implementat prevederile OUG nr. 50/2010, însă elementele inițiale care conturează comisionul de risc redenumit comision de administrare au rămas neschimbate.

Mai mult, din însuși perceperii comisionului de administrare, scop care este cu atât mai evident în definiția dată acestui comision în cuprinsul actului adițional la contract, rezultă în mod indubitabil că acest comision ascunde o clauză similară unei clauze penale, cu diferența că suma stabilită cu acest titlu se plătește nu în momentul neexecutării contractului, ci anticipat, prin perceperea lunară, cu acest titlu, a unui procent aplicat soldului creditului, banca evaluând și încasând astfel anticipat prejudiciul cauzat acesteia prin eventuala neexecutare a contractului de către împrumutat și încasând deci fără just temei contravaloarea unui prejudiciu care nu este nici cert: nici actual.

Ca atare, nu sunt în niciun caz in prezența unui preț al contractului, natura juridică a comisionului de administrare fiind abuzivă, în contextul definit de prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Cu privire Ia capetele de cerere referitoare !a obligarea pârâtei să restituie sumele de bani încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare.

Unul dintre efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze inserata într-un. contract încheiat: între un comerciant: și un consumator, este acela că această clauza nu va produce efecte asupra consumatorului, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000, astfel încât sumele plătite în temeiul clauzei constate ca fiind abuzivă rămân fără suport contractual.

Acest efect se produce retroactiv, respectiv de la momentul încheierii contractului, deoarece: Legea nr. 193/2000 instituie dispoziții imperative, astfel încât încălcarea lor deschide consumatorului calea acțiunii in justiție pentru constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive, iar nulitatea are ca efecte retroactivitatea, repunerea părților în situația anterioară și desființarea eventualelor acte subsecvente.

Rămânând fără suport contractual, plățile efectuate de reclamanți cu titlu de comision de risc și comision de administrare, devin plăți nedatorate, care sunt supuse restituirii conform dispozițiilor art. 1092 Cod civil, potrivit cărora „orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii".

Cu privire la obligarea băncii la plata dobânzi legale calculată de la data plății fiecărei rate reprezentând comision de risc și comision de administrare perceput nelegal în baza clauzelor contractuale anulate până la data restituirii efective.

Având în vedere că V. se află de drept în întârziere astfel încât dobânzile legale curg de la data scadenței obligației, în speță fiind pe deplin îndeplinite condițiile cerute, de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor: obligația să rezide în plata unei sume de bani, să fie lichidă și exigibilă, iar prin încasarea fără drept a sumei de bani se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a. produs consumatorului un prejudiciu, astfel încât se impune repararea prejudiciului prin acordarea dobânzii legale potrivit OG nr. 9/2000 și OG nr. 13/2011.

Având în vedere principiul retroactivității nulității, încasarea comisionului de risc și a comisionului de administrare în baza unor clauze afectate de nulitate, conduce la obligarea băncii de a suporta dobânda legală aferentă acestor sume pentru perioada cuprinsă între data încasării și data restituirii efective.

În drept își întemeiază prezenta pe dispozițiile art.l, art. 4 alin. 2 și alin. 3, art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 1092 din vechiul cod civil si pe celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul cererii.

În dovedirea cererii depune la dosar Convenția de Credit nr._ din 16.02.2007 condiții speciale și condiții generale; planul de rambursare credit.

Potrivit rezoluției din 02.12.2015 s-a dispus comunicarea acțiunii și a înscrisurilor anexate, către pârâte, cu mențiunea că au obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Pârâta ..A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea capetelor de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc si comision de administrare, precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă, împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; respingerea capetelor de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc, precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu ca inadmisibile; respingerea capetelor de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc si comisionului de administrare, precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu ca fiind fără obiect; respingerea capetelor de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc si al comisionului de administrare, precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu ca fiind lipsite de interes.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Solicită respingerea cererii de chemare în judecată, respectiv capetele de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc si a comisionului de administrare, precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Motivul pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale active și pasive decurge din prevederile legale, respectiv art. 36 Cod proc. civ. Raportul juridic dintre părți a încetat în momentul rambursării integrale a creditului, înainte să ajungă litigios.

Doctrina a statuat faptul că „în ipoteza acțiunilor în pretenții (situație prezentă în această speță), având în vedere că în raportul juridic obligațional dedus judecății sunt determinați atât subiectul activ, cât și subiectul pasiv, verificarea calității procesuale active și pasive nu prezintă dificultăți, părțile procesului fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanțial". Astfel, pentru a fi în prezența unor subiecte de drept procesual, este necesar să existe un raport juridic de drept substanțial, situație care nu este întâlnită în cauza dedusă judecății, creditul fiind achitat integral la data de 24.03.2015.

Solicită respingerea cererii de chemare în judecată, respectiv capetele de cerere privitoare la constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc respectiv comision de administrare, precum și restituirea sumelor achitate cu acest titlu, ca fiind inadmisibilă.

La momentul formulării acțiunii ce stă la baza prezentului dosar, între părți nu mai exista în derulare niciun raport contractual de credit. Pe de altă parte, din moment ce prin cererea sa reclamantul solicită constatarea nulității unor clauze contractuale, nu poate încăpea vreo îndoială asupra faptului că acțiunea sa este una decurgând ex contractu.

Consideră că o acțiune contractuală poate fi exercitată doar atâta vreme cât subzistă cadrul convențional în care clauza contestată este cuprinsă. Această soluție este una fără îndoială justă, deoarece admiterea posibilității unei „ultraactivități contractuale" (post contractum finitum) ar permite cocontractanților de rea credință să atace sine die convențiile în care ei înșiși au fost parte și care au încetat anterior prin acordul ambelor părți, cu consecințe extrem de grave asupra securității circuitului juridic civil.

Astfel, vă rugăm să constatați că prezenta acțiune a reclamantului prin care ataca acum contractul de credit încheiat voluntar și încetat de asemenea prin acordul părților, este inadmisibilă.

Obiectul acțiunii este reprezentat de protecția unui drept sau a unor interese pentru realizarea cărora calea juridică este obligatorie.

Prin obiectul acțiunii înțelegem pretenția concretă a reclamantului, pretenție care nu este justificată, dat fiind faptul că reclamantul solicită constatarea ca fiind abuzive a unor clauze contractuale dintr-un contract care nu mai este în ființă, iar în motivarea sa se prevalează de dispozițiile Legii nr. 193/2000, iar aceasta se aplică doar contractelor în derulare.

Art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede: „Clauzele abuzive (...) nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare...".

Art. 7 din Legea nr. 193/2000 prevede: „în măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului. "

Din încheierea valabilă a convenției rezultă și efectul obligatoriu al acesteia (pacta sunt servanda). Efectul obligatoriu al convenției nu a fost pus la îndoială de către reclamant nici la momentul încheierii convenției, nici pe parcursul derulării raporturilor contractuale. Dimpotrivă, reclamantul a hotărât să ramburseze anticipat creditul, adică să stingă în mod absolut voluntar raportul juridic dintre părți, încetând în acest fel efectul drepturilor și obligațiilor existente între părți.

Chiar și în situația în care am accepta că suntem în prezența unor clauze abuzive, prin achitarea integrală, anticipată a ratelor, reclamantul a înțeles să confirme această nulitate, iar confirmarea ține loc de renunțare în privința mijloacelor și excepțiilor ce puteau fi opuse acestui act (art. 1167 alin. 2 Cod Civil).

Condițiile prevăzute de legea procesuală civilă impun ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Conform doctrinei, interesul este născut și actual în situația în care dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu. Dacă dreptul pretins este actual, și interesul este născut și actual, însă în prezenta cauză dreptul pretins nu mai există, motiv pentru care interesul își pierde una dintre condițiile imperative, și anume caracterul actual.

Așa cum a învederat, legislația (art. 6 și 7 din Legea nr. 193/2000, precum și dreptul comun, respectiv Codul Civil) nu permite valorificarea unor pretenții dintr-un raport juridic încetat prin executare integrală, de către ambele părți, a prestațiilor reciproce. Contractul nr._ și-a produs efectele pentru care a fost încheiat, reclamantul fiind cei ce au stins raportul obligațional, prin rambursare anticipată, motiv pentru care vă rugăm respectuos să admiteți excepția lipsei de interes.

Clauzele prevăzute la punctul 5 lit. a) din Condițiile Speciale și Secțiunea 3.5 din Condițiile Generale

Comisionul de risc, așa cum a fost reglementat inițial, a fost prevăzut, în mod expres și transparent, în Convenția de Credit nr._/16.02.2007, ca reprezentând un cost datorat V. R., aplicabil la sold.

Prevederea ce vizează comisionul de risc/administrare este o clauză referitoare la obiectul contractului și la cerințe de preț și plată în sensul art. 4 (2) din Directiva 93/13

Pornind în analiza acestor clauze de la interpretarea dreptului intern prin prisma celui comunitar (Cauza C-106/89 Marleasing a Curții de la Luxemburg), având în vedere chiar considerentele Directivei 93/13, între acestea regăsim cel de-al 13-lea considerent care pornește de la prezumția absolută că dreptul național, regulile aplicabile contractelor, nu conțin condiții neechitabile .

Prin urmare, legiuitorul european apreciază că nu este necesar ca prezenta directivă să se aplice condițiilor care reflectă dispozițiile legale (prin "dispoziții legale" înțelegându-se normele care, conform legii, se aplică între părțile contractante cu condiția să nu se fi instituit alte acorduri).

De asemenea, OUE, în Cauza 415/11- Aziz, în privința analizei noțiunii de "dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului", recomandă instanței naționale o analiză comparativă a prevederilor contractuale și a celor legale (dreptul național în vigoare) pentru a constata o posibilă incompatibilitate a clauzelor contractuale cu normele legale, iar prin aceasta să se creeze consumatorului o situație juridică mai puțin favorabilă.

Din aceste motive, vor analiza comisionul de risc prin prisma normelor legale din dreptul român, aplicabile contractelor și, în special contractelor de credit.

Analiza clauzelor privind comisionul de risc, se raportează la prevederile dreptului național aplicabil contractelor și, contractelor de credit de consum, în special (L. 289/2004), chiar dacă această lege exclude aplicarea sa în cazul contractelor garantate cu ipotecă (art. 3 lit. k) sau contractelor cu valoare mai mare de 20.000 Euro (art. 3 lit. g).

Condițiile generale ale contractelor de credit pentru consumatori rămân supuse dispozițiilor acestei legi, chiar dacă în concret, condițiile speciale ale Convenției exclud aplicarea legii. Cu alte cuvinte, această lege constituie dreptul național, alături de Codul civil, OUG 99/2006 și reglementările bancare subsecvente și alături de toate reglementările în materia protecției consumatorilor, enumerate mai jos.

Clauzele care reglementează comisionul de risc sunt conforme cu dreptul național aplicabil. Critica potrivit căreia acest comision este perceput pentru același motiv ca și dobânda se dovedește neîntemeiată chiar dacă ne raportăm numai la disp. art. 6 din OG 9/2000 enunțat mai sus (înțelesul noțiunii de "dobândă" care include orice alte prestații, cu orice denumire, percepute în schimbul folosinței capitalului).

1. Comisionul de risc, inclus în D., face parte atât din obiectul contractului de credit, cât și din clauzele ce exprimă cerințe de preț și plată

a) Potrivit art. 962 C. civ. "Obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una din părți se obligă". Este evident că atunci când vorbim despre un contract sinalagmatic - așa cum este și contractul de credit - între părți există obligații reciproce.

Dacă obligația principală a băncii este aceea de a pune la dispoziție suma împrumutată, obligația corelativă a împrumutatului este aceea de a plăti D. convenită. In același sens, cauza/scopul pentru care fiecare din părți încheie contractul este primirea prestației celeilalte părți. Motivul pentru care banca a acordat creditul a fost acela al obținerii "prețului" - D., așa cum acest preț apare în convenție.

Nu se poate considera că numai punerea la dispoziție a creditului constituie obiect al contractului, chiar dacă doar această parte se intitulează astfel, întrucât clauzele contractului se interpretează unele prin altele (art. 982 C. civ.), nu după sensul literal al termenilor, ci după intenția comună a părților (art. 977 c. civ.). In acest fel se revine la înțelesul noțiunii de obiect al convenției așa cum această noțiune este conturată de art. 962 C.civ.

b) Potrivit redactării contractuale (art. 3.5. din Condițiile Generale), clauza privind comisionul de risc este inclusă în Secțiunea a 3-a "Costuri", în deplin acord cu definiția costului total al creditului regăsită atât în contract, cât și în art. 2 lit. d) din L. 289/2004, care constituia (până la abrogarea sa de către OUG 50/2010) sediul materiei în privința creditelor de consum. Prin urmare, comisionul de risc, inclus în D. și din punct de vedere valoric, face parte atât din obiectul contractului, dar și din clauzele care exprimă cerințe de preț și plată, în înțelesul art. 4 (2) din Directiva 93/13/CEE.

2. Clauzele privind comisionul de risc sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil

Art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale face ușor determinabil cuantumul anual/ lunar al comisionului de risc, raportat la soldul creditului (prin efectuarea unor operații simple de aritmetică, însușite cel mult în gimnaziu), iar art. 3.5. din Condițiile Generale, prin includerea în Secțiunea 3-a Costuri și prin redactarea clauzei, conduce la conturarea noțiunii de cost al comisionului, chiar dacă, sau cu atât mai mult cu cât, are o exprimare similară cu dobânda. In consecință, exprimarea într-un limbaj ușor inteligibil a clauzelor care constituie atât obiectul contractului, cât și cerințe de preț și plată, conduce în mod legal instanța la aplicarea prevederilor art. 4 (2) din Directivă.

Inexistența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, condiție esențială a existenței unei clauze abuzive, atât în interpretarea literală a art. 4 (1) din L. 193/2000, cât și în cea adoptată prin decizia CJUE în Cauza 415/11 (Aziz)

Făcând o aplicare strict literală a legii, vom constata că între drepturile și obligațiile părților nu există niciun dezechilibru și că, un astfel de dezechilibru nu putea fi dat de reglementarea comisionului de risc.

(I) Analiza concretă a drepturilor și obligațiilor părților

Drepturile consumatorului sunt: 1) de a primi suma împrumutată (pct. 1 d Condiții Speciale și pct. 2.2 din Condițiile Generale); 2) de a beneficia de termenul de rambursare (pct. 2 din Condițiile Speciale) și de modalitatea de rambursare fracționată (în rate - pct. 4.1 din Condițiile Generale). Aceste drepturi se regăsesc în obligațiile corelative ale Băncii (art. 7.2 din Condițiile Generale ale Convenției de credit).

Obligațiile consumatorului sunt, în principal: (i) de a rambursa creditul, la termenele și sumele stabilite în graficul de rambursare (pct. 4.1 CG); (ii) de a plăti costul total al creditului la consumator (toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli - Secțiunea 1, Definiții în Condițiile Generale ale Convenției de credit), adică D..

In Convenția de credit, comisionul de risc este o componentă a D., a prețului creditului și, așa cum am arătat, nu există nici o obligație legală a comerciantului de a detalia și de a explica scopul pentru care percepe costurile. Fiind un contract cu titlu oneros, sinalagmatic, este evident că prețul este perceput pentru prestația oferită celeilalte părți.

Esențial pentru orice consumator era să cunoască la momentul încheierii contractului acest cost total. Iar în convenția de credit, D. este redată în procent anual (8.84% la art. 3 lit e) din Convenție.

(II) Noțiunea de dezechilibru semnificativ în interpretarea GUE - Hotărârea în Cauza C-415/11.

Curtea se pronunță și asupra criteriilor de existență a unui dezechilibru semnificativ. 2) "Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că: - noțiunea „dezechilibru semnificativ" în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridica mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive; - ..."

Redă mai jos principalele texte normative aplicabile speței, atât în ce privește raportul contractual, cât și în privința exigențelor protecției consumatorilor.

L 289/2004 privind regimul juridic al creditelor pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, în forma publicată în M. Oficial nr. 611/6.04.2004, cu interpretările date prin Normele de aplicare aprobate prin Ordinul comun BNR/ANPC nr. 2/18.05.2005; Art. 2 lit. d costul total al creditului la consumator - toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli;

Art. 2 lit. e dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. - costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat în conformitate cu art. 4;

Art. 8 Contractul de credit scris trebuie să includă cel puțin următoarele date:

a)numele și adresele părților contractante;

b)valoarea D.;

c)o indicare a condițiilor în care poate fi modificată D.. în cazul în care valoarea D. nu poate fi stabilită, consumatorul trebuie să fie informat, prin contractul scris, în ceea ce privește elementele prevăzute la art. 9 alin. (I) ;

d)o listă cu valoarea, numărul și frecvența sau datele plăților pe care consumatorul trebuie să le efectueze pentru rambursarea creditului, precum și pentru dobândă și alte costuri. în cazul în care este posibil, va fi indicată, de asemenea, valoarea totală a plăților efectuate;

e)o listă a elementelor de cost prevăzute la art. 4 alin. (2) și care revin consumatorului, cu excepția costurilor datorate de consumator pentru nerespectarea unuia dintre angajamentele sale din contractul de credit, care nu sunt cuprinse în calculul D., dar care cad în sarcina consumatorului în anumite condiții, precum și precizarea acestor condiții. în cazul în care valoarea exactă a acestor componente este cunoscută, o astfel de valoare trebuie să fie indicată. în caz contrar, trebuie să fie indicată o metodă de calcul sau, pe cât posibil, o cât mai realistă valoare estimativă;

f)documentația de credit specifică, stabilită de creditor;

g)prevederile art. 11 (privind rambursarea anticipată -expl. ns. ES);

h)celelalte condiții esențiale ale contractului de credit, inclusiv clauzele prevăzute în anexa nr. 1.

OG 21/1992, privind protecția consumatorilor, în forma republicată în M. Oficial nr. 208/28.03.2007

- art. 7 Operatorii economici sunt obligați: Ut. c prestatorii de servicii: liniuța a 3-a: să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în contracte.

- art. 9 Operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse și servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive.

- art. 10 Drepturile consumatorilor, lit. f - de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea prețului stabilit inițial este posibilă numai cu acordul consumatorului.

- art. 18 Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate.

L. 193/2000, publicată în M.O 1014/20.12.2006.

OG 9/2000, art. 6 Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar și alte prestații sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.

Codul civil (1864) art. 967 (1) Convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. (2) Cauza este prezumată până la dovada contrarie.

Stabilirea procentuală a comisionului de risc.

Nicio reglementare aplicabilă la momentul încheierii contractului (16.02.2007), nu oprea băncile să stabilească costuri în expresie procentuală, similar cu exprimarea dobânzii. Atât timp cât toate costurile sunt stipulate expres și explicit în contract și sunt incluse în D., nu poate fi vorba de costuri ascunse care să atragă caracterul abuziv al clauzelor prin care sunt stabilite (a se vedea art. 8 din L. 289/2004, art. 7 din OG 21/1992, redate mai sus). Atât exprimarea procentuală (clauza 5 lit. a din Condițiile Speciale), cât și "motivul" perceperii comisionului de risc (clauza 3.5. din Condițiile Generale) sunt exprimate clar, fără echivoc, nefiind lăsate la interpretarea exclusivă a Băncii.

Rațiunile interne ale băncii care au condus la scindarea prețului contractual în dobândă și comision de risc nu au nici o relevanță, iar lipsa din contract a acestui raționament nu a avut nici o influență asupra deciziei consumatorului de a contracta. Consumatorul a contractat creditul în virtutea unei D. mult mai reduse decât cea existentă la produsele similare ale altor bănci, nu pentru că ar fi ținut cont de motivul perceperii acestui cost.

Inexistența unor texte legale care să oblige la definirea unor termeni sau la explicarea motivelor perceperii unor costuri. O astfel de obligație nu rezultă nici din Legea nr. 193/2000, nici din Legea nr. 289/2004 și nici din Codul Consumului (Legea nr. 296/2004). Aceste acte normative consacră obligația exprimării termenilor contractuali în manieră clară, accesibilă nivelului de înțelegere și de informare ale unui consumator mediu. Ori, comisionul de risc a fost exprimat clar, putând fi determinat de oricine are cunoștințe minime de aritmetică. Faptul că se percepe pentru punerea la dispoziție a creditului, ca de altfel toate costurile, fac cu atât mai explicită apartenența sa la costul total al creditului pentru consumator.

In același sens, nici Directiva 93/13/CEE și nici jurisprudența CJUE nu au stabilit existența clauzelor abuzive referitoare la preț ca urmare a ne-explicării în contract a motivelor perceperii prețului sau a unor componente ale acestuia.

In concluzie, analizând contractul, atât prin prisma drepturilor și obligațiilor concrete ale părților, cât și prin prisma dreptului național în vigoare la data încheierii sale, nu vom putea constata punerea consumatorului într-o situație juridică mai puțin favorabilă prin contract, decât situația juridică dată de dreptul național aplicabil.

3.Lipsa unei atitudini contrare cerințelor bunei-credințe din partea băncii la inserarea în contract a clauzei privind comisionul de risc/administrare

B. a acționat cu deplină bună-credință, cu respectarea cadrului legal existent la momentul încheierii contractului și conform cerinței unei practici bancare prudente și sănătoase (art. 101 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului).

Așadar, mențiunea din art. 3.5 din Condițiile Generale, referitoare la faptul că acest comision este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, vine să confirme o dată în plus că și acest cost este perceput ca și celelalte, pentru credit, conform definiției. Nu există niciun text legal care să consfințească drept cost unic al creditului numai dobânda.

In ceea ce privește afirmațiile reclamantului privitoare la faptul că nu ar fi avut posibilitatea de a consulta condițiile contractuale, învederăm că potrivit art. 1 lit e) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit, împrumutații au avut posibilitatea de a renunța la finanțarea acordată de subscrisa inclusiv după încheierea convenției.

Prin urmare, nu s-ar putea reține în mod rezonabil faptul că subscrisa am fi încălcat obligația de informare sau că am fi acționat contrar bunei-credințe.

Mai mult decât atât, buna credință se prezumă, așa că vă rugăm să puneți în vedere reclamantului să probeze răsturnarea acesteia, pentru a putea afirma că această condiție obligatorie pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze a fost îndeplinită.

în jurisprudența națională s-a statuat în mai multe rânduri faptul că dispozițiile contractuale privitoare la dobânzi și comisioane reprezintă elemente ce țin de costul total al contractului, motiv pentru care sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv reglementat de art. 1 alin. (3) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000:

Recent, printr-o decizie pronunțată în 11 martie 2014, ÎCCJ a stabilit că:„Din perspectiva dispozițiilor Legii nr.193/2000, eronat invocate de către recurenții reclamanți, nu se poate reține caracterul abuziv al comisionului de aranjament si comisionului de risc, întrucât acesta este un element constitutiv al prețului Convenției de credit, fiind exprimat în termeni clari și fără echivoc."

Există și alte hotărâri care statuează în același sens:

ÎCCJ- Secția a II a Civilă: „ comisionul de risc face parte din costul total al creditului și reprezintă o componentă a prețului creditului, exceptat de la controlul caracterului abuziv, în măsura în care clauzele au fost stabilite în mod clar și inteligibil."

ÎCCJ - Secția a II a Civilă: „Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui preț. Prețul este format din dobândă și comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziție suma împrumutată pe o perioadă îndelungată de timp"

Curtea de Apel București - Secția a VI - a Civilă: „în cazul împrumutului bancar comisioanele, inclusiv cel de risc reprezintă atât cheltuieli ale băncii pe care le implică acordarea creditului și urmărirea restituirii acestuia de către împrumutat, sub aspectul riscului de diminuare a valorii creanței, ere. în contextul în care în raport cu convenția de credit și dobânzile fac parte din preț, fie pentru menținerea valorii sumei împrumutate, fie pentru stabilirea profitului, instanța le va avea în vedere și pe acestea în continuarea considerentelor de față ca elemente ce compun prețul contractului, atât dobânda cât și comisionul de risc reprezentând contraprestații solicitate de bancă în virtutea creditului acordat"

Tribunalul București - Secția a VI a Civilă: "Rezultă din aceste dispoziții legale că sumele percepute cu titlu de comision de risc sunt incluse în noțiunea de „preț al serviciilor" prevăzută de art. 4 alin.6 din Legea 193/2000 și art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE (...).

Contrar primei instanțe, tribunalul apreciază că pentru a fi socotit exprimat clar și inteligibil, este suficientă menționarea expresă a cuantumului comisionului de risc, iar nu și a motivelor perceperii acestui comision."

În susținerea argumentelor de mai sus aduc și o hotărâre pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2014. Instanța a apreciat că art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nu are caracter abuziv. în motivare, instanța a precizat faptul că „acest comision de risc are drept efect majorarea costului lunar al creditului, dar perceperea sa ca o contraprestație pentru punerea la dispoziție a creditului, astfel cum expres se indică la punctual 3.5 din condițiile generale, nu generează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților din contractul bancar".

Astfel, instanța a apreciat faptul că nu este îndeplinită condiția privind existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, condiție esențială pentru a reține caracterul abuziv. De asemenea, instanța a statuat faptul că „cuantumul acestui comision este calculat ca procent aplicat la soldul creditului și se plătește lunar pe toată perioada creditului, perceperea sa fiind contraprestația împrumutatului față de acordarea creditului de către împrumutător și riscul economic de nerambursare a acestuia, derivate din devalorizarea garanțiilor primite de împrumutător sau lipsa de lichiditate a împrumutatului, pe care banca și l-a asumat."

Instanța a considerat în înțelepciunea sa că acest comision este „specific fiecărui împrumutat în parte". Mai mult, instanța nu este de acord cu argumentul reclamanților privind obligarea băncii la detalierea motivelor pentru care percepe comisionul de risc câtă vreme detalierea lor nu afectează întinderea obligației de plată a împrumutatului și nu contribuie la generarea sau amplificarea dezechilibrului dintre drepturile și obligațiile părților.

Toate aceste argumente conduc la compatibilitatea comisionului de risc cu reglementările legale aplicabile contractelor (de credit) și costurilor acestora, ceea ce exclude posibile condiții inechitabile pentru consumator și exclude orice posibil dezechilibru contractual în defavoarea acestuia.

II. Referitor la capătul de cerere prin care se solicită obligarea subscrisei la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive(comisionul de risc/administrare).

Având în vedere faptul că se află într-o materie specială care instituie o excepție clară de la principiul forței obligatorii a contractelor, menită să supra protejeze interesele consumatorilor prezumați a încheia contractul de pe o poziție de inferioritate.

Fiind vorba despre o normă de excepție, aceasta este de strictă interpretare - exceptio est strictissimae interpretationis așa că instanța judecătorească investită de consumator cu o cerere prin care solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei, nu poate dispune decât ceea ce aceeași lege specială îi permită să dispună - respectiv: „Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art.16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune interese, după caz." - art. 13 alin. 1 în formă existentă înainte de modificarea adusă prin Legea 76/2012.

Chiar și după . textului modificat de Legea 76/2012, legea nu permite decât modificarea contractelor și eliminarea clauzelor.

Prin urmare, măsurile pe care se pot lua, chiar și în ipoteza constatării caracterului abuziv al clauzelor atacate, vizează doar modificarea pe viitor a contractului și eliminarea respectivelor clauze, nicidecum restituirea, cu efect retroactiv, a sumelor plătite.

Mai mult, având în vedere că vorbesc despre elemente ce fac parte din costul total al creditului (din prețul contractului) eliminarea acestora din contract, cu consecința obligării Băncii la restituirea sumelor deja încasate, ar transforma aceste contracte de credit în unele deosebit de oneroase pentru subscrisa. S-ar ajunge până într-acolo încet aceasta să nu mai fie în măsură să atingă scopul urmărit la momentul încheierii contractelor, acestea urmând a fi lipsite de cauză juridică.

În acest sens, reamintesc faptul că verificarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ar trebui să aibă ca finalitate restabilirea echilibrului contractual, iar nu contrabalansarea acestuia în favoarea celeilalte părți.

În plus, contractul de credit este un contract cu executare succesivă, motiv pentru care anularea unei clauze nu poate produce efecte retroactive.

De asemenea, conform evidentelor, reclamantul a achitat suma de 4214.64 Ron cu titlu de comision de risc si de administrare perceput pentru perioada 13.03._14.

În ceea ce privește dobânda legală solicitată de reclamant, învederăm următoarele:

Raportându-se la obiectul de dedus judecății, se observă că reclamantul solicită plata dobânzii legale pentru sumele solicitate a fi restituite cu titlul de comision de risc în temeiul Legii nr. 193/2000.

În principal, solicităm respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat, având în vedere dispozițiile art. 7 din legea invocată care stipulează că: în măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, și daune-interese.

Din interpretarea prevederii de mai sus rezultă că daunele interese (dobânda legală, ca natură juridică, având acest caracter) nu pot fi acordate decât în situația în care se solicită rezilierea convenției de credit. Or prin acțiune reclamantul solicită înlăturarea unor clauze pretins abuzive, cu derularea în continuare a contractului încheiat între părți, ceea ce trebuie să determine pe cale de consecință respingerea capătului de cerere ca neîntemeiat.

În subsidiar, în cazul în care nu veți reține cele de mai sus, înțelegem să contestăm petitul referitor la acordarea dobânzii si sub aspectul datei de la care se impune a fi efectuat calculul. Având în vedere faptul că aplicarea dobânzii urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, apreciem că numai din momentul rămânerii definitive a unei eventuale hotărâri prin care să fim obligați la restituirea unor sume de bani poate fi aplicată dobânda legală.

Așadar, dobânda legală care poate fi aplicată trebuie raportată la data la care se plătește efectiv debitul.

În caz contrar, dobânda ar putea fi cerută maxim din ziua chemării în judecată; potrivit dispozițiilor art. 1088 alin. 1 din vechiul Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar potrivit tezei secunde a alin. 2 al aceluiași articol, ele nu sunt datorate decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

În dovedirea întâmpinării a depus la dosar graficul de rambursare, jurisprudență.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Instanța reține că între părți s-au încheiat convenția de credit nr._/16.02.2007 urmând a se avea în vedere la soluționarea cauzei disp. art.102 din Legea nr.71/2011, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, raportat la data încheierii convenției de credit .

Prin Întâmpinarea depusă pârâta V. SA a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii de a cere restituirea sumelor de bani achitate cu titlul de comision de risc și de administrare și excepția lipsei de interes.

Ulterior, prin Precizarea depusă la 16.02.2016 pârâta B. T. a învederat instanței că a preluat calitatea procesuală a V. SA prin efectul fuziunii prin absorbție, fără a face vreo mențiune cu privire la Întâmpinarea depusă de pârâta V. SA .

S-a arătat că personalitatea juridică a V. Sa a încetat iar întreg patrimoniul al acesteia a fost transmis cu titlul universal către B. T. SA, în speța de față inclusiv calitatea procesuală care s-a născut sau se va naște din prezentul litigiu.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C. proc. Civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, în tot sau in parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei .

Cu privire la cele 3 excepții invocate de pârâta V. SA prin Întâmpinare respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității acțiunii de a cere restituirea sumelor de bani achitate cu titlul de comision de risc și de administrare și excepția lipsei de interes, se constată de instanță că sunt neîntemeiate, sens în acre se vor respinge.

Astfel, convenția de credit ce face obiectul analizei în prezenta cauzăm a fost încheiată de reclamanți cu pârâta V. SA prin intermediul Suc. Dr. Tr. S., pârâta fiind parte în convenția de împrumut dobândește astfel calitate procesuală pasivă și în situația în care, ulterior a fuzionat prin absorbție cu pârâta B. T. SA .

Și excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei de interes a reclamanților sunt neîntemeiate deoarece accesul liber la justiție este garantat prin Constituție fiecărui cetățean român iar reclamanții justifică interes deoarece prin promovarea prezentei cereri urmăresc înlăturarea efectelor unor clauze înserate în convenția de credit și implicit restituirea unor sume de bani achitate de aceștia în virtutea clauzelor a căror anulare o solicită.

Cu privire la fondul cauzei ,

Instanța reține că între reclamanții M. P. și M. A., în calitate de împrumutați, și pârâta ., în calitate de împrumutătoare s-a încheiat convenția de credit nr._/16.02.2007 prin care reclamanților li s-a acordat un credit în cuantum de 46.042,55 lei pentru o perioadă de 84 de luni, creditul fiind acordat pentru achiziționarea unui autoturism.

În cuprinsul art. 5 lit. a din convenția mai sus amintită s-a inserat o clauză care prevede perceperea unui comision de risc în cuantum de 0,2 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Cu privire la caracterul abuziv al acestei clauze, instanța urmează să analizeze care sunt condițiile prevăzute de lege pentru a declara o clauză ca având caracter abuziv, care este conținutul concret al clauzei stipulate la art. 5 lit. a) și dacă această clauză are caracter abuziv prin raportare la condițiile prevăzute de lege.

Potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 193/2000:

„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”

Din interpretarea dispozițiilor normative citate anterior rezultă faptul că, pentru incidența acestora și constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale existentă într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv:

- clauza respectivă să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni;

- clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei (cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv);

- clauza respectivă să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 alin. (5) și (6) mai prevăd că: „Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”

Instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 5 lit. a) din convenția în litigiu.

În ceea ce privește calitatea de comerciant și, respectiv de consumator a părților contractante, instanța reține are în vedere definițiile date de Legea nr. 193/2000 termenilor de comerciant și consumator:

Art. 2 din Legea 193/2000 - Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia .

Prin urmare, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractelor de credit pârâta . o societate comercială care a acționat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar împrumutații care sunt persoane fizice ce au acționat în scopuri personale (necomerciale), cele două părți au calitatea de comerciant și, respectiv, consumator fiindu-le aplicabile în consecință dispozițiile Legii nr. 193/2000.

În ceea ce privește lipsa negocierii directe a clauzelor respective cu consumatorul, potrivit dispozițiilor normative (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000) o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În speță instanța constată că această condiție este îndeplinită cu privire la toate clauzele contractuale stipulate în contractele intervenite între părți, deoarece aceste contracte reprezintă contracte tipizate cu clauze nenegociabile, contracte standard, preformulate, existența și cuantumul comisionului de risc fiind expresia voinței unilaterale ale băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influența în vreun fel acest comision.

În acest sens, instanța reține și dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, potrivit căruia dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens .

Sub aspectul dezechilibrului semnificativ creat între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, este de observat că, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză poate fi abuzivă prin ea înseși sau împreună cu alte prevederi din contract.

Analizând valențele juridice ale comisionului denumit „de risc”, prin raportare la aceste dispoziții normative, instanța constată că în cauza dedusă judecății, clauza stipulată la art. 5 lit. a) din contractile în litigiu (plata unui comision de risc în cuantum de 0,2 % din soldul creditului lunar) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.

În acest sens se constată că între părți a intervenit o convenție de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, nu unul aleatoriu. În consecință părțile nu urmăresc un câștig eventual, în funcție de un eveniment viitor și incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscută încă de la semnarea convenției.

În aceste condiții comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,2 % din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.

Se mai impune analizarea acestui comision ca fiind o garanție în favoarea băncii, pentru că există posibilitatea ca banca sa sufere în viitor o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment, cum ar fi de exemplu, riscul de neplată, riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, riscul de neîncasare a valorii asigurării si orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat, motiv pentru care s-a apreciat că acest comision de risc nu este un echivalent al garanției reale (ipoteca).

Pe cale de consecință comisionul de risc este menit în opinia băncii să garanteze atât riscul de neplată (adică restituirea creditului), cât și riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, riscul de neîncasare a valorii asigurării (adică imposibilitatea de a trece la executarea garanțiilor deja instituite).

În ceea ce privește nerestituirea creditului (riscul de neplată), instanța constată că împrumutul este garantat cu ipotecă, iar imobilul ipotecat depășește valoarea creditului acordat, astfel că nu se justifică o a doua garanție pentru restituirea creditului.

Trecând peste aceste aspecte însă, ceea ce conferă un profund caracter abuziv acestei clauze contractuale este faptul că, atâta vreme cât ea reprezintă numai o „garanție” (și nu o „plată”, așa cum s-a concluzionat anterior), această clauză trebuia să fie dublată de o alta prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutați, o dată cu plata integrală a ratelor de către aceștia.

Garantarea obligației constituie numai o măsură de asigurare a executării acesteia care nu se poate transforma într-o obligație de plată suplimentară. O dată executată obligația contractuală (în speță restituirea creditului acordat), sumele de bani plătite numai cu destinația de a garanta executarea acestei obligații trebuie restituite debitorului.

Aceste sume de bani nu pot rămâne la creditor pentru că nu sunt parte a creditului (sau a accesoriilor acestuia) și nici nu reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, contravaloarea unei alte prestații a creditorului.

Pentru aceste considerente și din această perspectivă clauza stipulată la art. 5 lit. a) din contract privind comisionul de risc creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, deoarece această clauză nu este dublată de o alta prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutat, o dată cu plata integrală a ratelor de către acesta.

Având în vedere cele expuse mai sus, constatând că sunt întrunite cele trei condiții enumerate anterior, instanța constată caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din convenția de credit în litigiu, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, motiv pentru care o va anula.

Instanța constată că, în speță, transpunerea s-a făcut cu respectarea întocmai a prevederilor directivei, rezultând că nu va fi evaluată clauza din punct de vedere al caracterului abuziv în ceea ce privește obiectul contractului si prețul serviciului, dacă ele sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.

În cauza de față interpretarea comisionului de risc făcută de bancă in contract, „pentru punerea la dispoziție a creditului” este diferită de interpretarea dată în întâmpinare tot de pârâtă, respectiv pentru garantarea riscului de neplată. Prin urmare, rolul comisionului de risc nu a fost exprimat . si inteligibil in contract, de unde rezultă că se poate analiza caracterul sau abuziv din perspectiva legii nr.193/2000, ce a transpus Directiva nr.93/13/CEE.

În ceea ce privește capătul privitor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, față de prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanța constată că, o dată cu constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din contract, sumele plătite în temeiul acestor clauze rămân fără suport contractual, deoarece o clauză abuzivă nu produce efecte asupra consumatorului.

Acest efect se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului.

Prin urmare, dat fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de risc credit, nu au suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii conform dispozițiilor art. 1092 C. civ., potrivit cărora „orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii.”

Pe cale de consecință, instanța urmează să admită și acest capăt de cerere, urmând a obliga pârâta să restituie suma reprezentând contravaloare comision de risc.

În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, instanța reține că debitorul se afla de drept in întârziere din momentul în care obligația devine exigibila (dies interpellat pro hominem). In consecința, dobânzile legale curg de la data scadentei obligației.

In cazul de față, instanța constată ca sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor si anume: obligația consta in plata unei sume de bani, obligația este lichida si exigibila, iar prin încasarea fără drept a sumei de bani se prezuma ca lipsa de folosința a acesteia a produs consumatorului un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale potrivit OG 13/2011, calculată de la data achitării fiecărei rate reprezentând comision de risc pe perioada cuprinsă între data achitării ratei respective și data plății efective.

Ulterior ,în luna septembrie 2010, banca, în temeiul OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a emis unilateral și impus Actul adițional nr. 1 la Convenția de Credit nr._ /16 .02.2007, prin care a dispus modificarea denumirea comisionului de risc în comision de administrare, motiv pentru care, începând cu luna septembrie 2010, a perceput de la reclamanți un comision lunar de administrare în valoare de 0,20% din soldul creditului.

Actul adițional sus menționat nu rezultă că ar fi fost comunicat și reclamanților, fiind impus unilateral de către pârâtă, astfel că, pentru același considerente mai sus menționate are un vădit caracter abuziv, motiv pentru care se va dispune și anularea acestuia.

Din relațiile comunicate de pârâta B. T. SA la solicitarea instanței, se constată că valoarea comisionului de risc încasat pe perioada 16.02._10 este de 3189,39 lei iar valoarea comisionului de administrare încasat pe perioada 18.10._14

Este de 1096,23 lei.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța va admite acțiunea precizată formulată de reclamanții M. P. și M. A., în contradictoriu cu pârâta B. T. Sa (..A), va constata existența clauzei abuzive privind comisionul de risc, inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/16.02.2007, încheiată între părți, va dispune anularea clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/16.02.2007, va obliga pârâta să restituie reclamanților suma de 3189,39 RON cu titlu de comision de risc încasat pe perioada 16.02._10 și suma de 1096,23 RON cu titlu de comision de administrare încasat pe perioada 18.10._14, precum și dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei rate și până la data plății efective.

Conform art.453 C. proc. civ., va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile invocate de pârâta ., prin Întâmpinare. Admite acțiunea formulată de reclamanții M. P. și M. A. cu domiciliul procesual ales în, . nr. 87, jud. M., la Cabinet Av. G. C. împotriva pârâtei B. T. SA cu sediul procesual ales în București, . la B. nr. 1 A, . ,Clădirea Băneasa Airport Tower CUI_, așa cum a fost precizată .

Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de risc prevăzută la pct. 5.1 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/16.02.2007 și dispune anularea acestei clauze .

Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de administrare astfel cum a fost redenumit comisionul de risc ,prevăzută în actul Adițional la convenția de credit nr._/16. 02.2007 și dispune anularea acestei clauze

Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 3189,39 RON cu titlu de comision de risc încasat pe perioada 16.02._10 și suma de 1096,23 RON cu titlu de comision de administrare încasat pe perioada 18.10._14 .

Obligă pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale ce va fi calculată de la data achitării fiecărei rate și până la data plății efective .

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat.

Cu apel in 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.05.2016 .

PREȘEDINTE GREFIER

GAM/C.B.

4 ex./15 pag.

18 Mai 2016

← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre...		Fond funciar. Sentința nr. 2086/2016. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță