Ordin de protecţie. Sentința nr. 99/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 99/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 99/2016
Dosar nr._ ordin de protecție
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 99
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 08.02.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE T. A.
GREFIER ȘEDINȚĂ D. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Pe rol soluționarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanții P. R. și P. M. și pe pârâtul G. E., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea din data de 05.02.2016, ce face parte din prezenta încheiere, după care, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2015, sub nr._, reclamanții P. R. și P. M. au solicitat să se dispună emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului G. E., în baza art. 23 alin 1 lit. a Legea nr.217/2003.
În motivarea cererii, reclamanta P. R. a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătorie ce a fost desfăcută prin acordul părților, potrivit certificatului de divorț nr._/14.11.2014. A solicitat obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate și față de mama victimei, respectiv P. M..
A susținut că a formulat împotriva pârâtului trei plângeri penale, la care ulterior a renunțat datorita amenințărilor pârâtului.
A arătat că atât în timpul căsătoriei, cat si după desfacerea acesteia, paratul a agresat-o verbal si fizic, amenințând-o cu moartea. Din aceste motive, a înțeles sa formuleze plângeri penale împotriva acestuia, însa, datorita amenințărilor le-a retras. Cu toate acestea, paratul a continuat sa urmărească si sa o lovească, manifestând aceste agresiuni atât la imobilul in care locuiește cu mama sa, cat si la serviciu.
A arătat că în repetate rânduri i-a tăiat firul de la interfon si a spart geamul de la intrare, iar la fostul loc de munca (Generala 2, in curtea scolii, la un magazin) a venit cu o sabie pe care a introdus-o pe vizeta, vrând sa-l taie pe seful său pentru ca nu 1-a lăsat sa intre in magazin. De asemenea, a amenințat-o si pe mama sa ca le va face rău si va pune si pe alți prieteni de-ai lui sa le bata.
A menționat că ultimul incident pe care acesta 1-a provocat s-a produs in data de 02.12.2015, la serviciu, când a luat-o de fata si a început sa dea cu picioarele in aceasta, a scuipat-o și a amenințat-o cu moartea, că o sa-i dea foc, de asemenea, i-a luat telefonul din buzunar si, după ce a verificat apelurile si mesajele de amenințare pe care i le trimisese, le-a șters. A sunat-o pe mama sa,care a venit sa o ia, iar acesta a împins-o si pe ea si a amenințat-o, daca suna la politie, o omoară. In aceeași noapte, pârâtul le-a dat foc la ușa de la intrare la apartament.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar în copie: declarație de martor Bogasieru D. C. dată în fața Biroului Notarial P. M. V., în copie: certificat medico legal nr. 1701/B/760/04.12.2015 emis de Serviciul de medicină legală, chitanță nr._/04.12.2015 emisă de SML, 19 planșe foto care atestă mesaje pe telefonul mobil trimise reclamantei de către pârât, o știre pe aceiași temă în presa în ziarul Adevărul de M. (filele 7-9 dosar, volum 2), o înregistrare audio (fila 26 dosar, volum II) și trei fotografii care testă agresiunile fizice produse reclamantei de către pârât (fila 25 dosar, volum II). De asemenea, solicită instituirea unei măsuri de protecție și asupra mamei reclamatei, numita P. M., întrucât pârâtul le amenință și le provoacă temeri, chiar și în dimineața zilei de astăzi, pârâtul le-a așteptat în scara blocului pentru a le agresa fizic.
Pârâtul legal citat, nu s-a prezentat în instanță, iar în temeiul art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, a dispus emiterea unei adrese către Baroul M. în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru pârât, fiind desemnat în persoana numitei B. V..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și cu proba testimonială cu martora Bogasieru E. N., răspunsurile acesteia fiind consemnate în declarația existentă la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Între părți există o situație conflictuală mai veche datorată faptului că pârâtul, a agresat-o fizic și verbal pe reclamantă, și continuă să o amenințe pe aceasta.
Din actele dosarului se reține că reclamanta în timpul căsătoriei și după divorț a fost lovită și amenințată verbal și fizic de către pârât.
Mai mult,acesta se manifesta violent față reclamantă și în prezența mamei acesteia, o amenința că o bate și că o va omorî, iar reclamanta a formulat plângeri penale înregistrate la Inspectoratul de Poliție M.. Pârâtul a mers la locul de muncă al reclamantei amenințând-o chiar și acolo . Martora Bogasieru E. N. a declarat că pârâtul stă mereu în fața blocului, amenințând chiar și vecinii și persoanele care intră în contact cu reclamantele.
Din certificatul medico legal nr.1701/B/760 din 04.12.2015 emis de Serviciul de Medicină Legală Drobeta Turnu Severin, rezultă că reclamanta a fost bătută de soț în data de 2 decembrie 2015.
Comportamentul pârâtului este evident, periculos și de natură să mențină o stare de fapt încordată, putând avea urmări grave asupra vieții acesteia, situație în care instanța are posibilitatea și implicit sarcina, de a interveni prompt în vederea obligării pârâtului să păstreze distanța față de reclamantă, ca fiind o măsură eficace în ocrotirea vieții și intereselor acesteia.
În acest sens, sunt și prevederile art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora:
„1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”.
Conform alin. 3 al aceluiași articol pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Conform art. 24 din Legea nr. 217/2003 durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului.
Nu există probe cu privire la faptul că acesta deține arme.
De asemenea, nici reclamanta P. M., mama reclamantei P. R. nu face parte din categoria persoanelor față de care potrivit dispozițiilor Legii nr.217/2003, art.5, se poate institui ordin de protecție.
În raport de considerentele de mai sus, instanța apreciază că cererea reclamantei P. R. ,formulată personal este întemeiată urmând a fi admisă în parte și se va dispune obligarea pârâtului, la păstrarea unei distanța minime de 200 m față de reclamantă, față locuința acesteia și locul de muncă al reclamantei ,interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență, sau în orice alt mod, pe o perioadă de 6 luni de la data emiterii prezentei.
Se va respinge cererea față de reclamanta P. M., ca inadmisibilă.
Instanța, constă că, în prezenta cauză, dat fiind faptul că, potrivit art. 27 pct. 3 din Legea nr. 217/2003, s-a acordat asistență juridică pârâtului, fiind desemnat apărător din oficiu avocat B. V., în baza delegației nr.458 din 02.02.2016, cu un onorariu de 260 lei, astfel că acesta va fi obligat la 26o lei onorariu avocat.
În temeiul art. 31 alin.1 din Legea nr. 217/2003 prezentul ordin se va comunica de îndată structurilor Poliției Române de la locuința victimei și a agresorului.
Potrivit art.453 cod procedură civilă, se va dispune obligarea pârâtului la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta P. R., CNP_, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., . în contradictoriu cu pârâtul G. E., CNP_, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M..
Respinge cererea față de reclamanta P. M., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., ..
Emite ordin de protecție a reclamantei P. R..
Dispune obligarea pârâtului G. E. CNP_ cu domiciliul în Dr Tr S., ., .,., la păstrarea unei distanța minime de 200 m față de reclamantă, față locuința acesteia și locul de muncă al reclamantei ,interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență, sau în orice alt mod, pe o perioadă de 6 luni de la data emiterii prezentei.
Obligă pârâtul la 260 lei onorariu avocat B. V. ,desemnat din oficiu pentru pârât.
Obligă pârâtul către reclamantă la 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Executorie.
Prezenta se comunică la Poliția Drobeta Turnu Severin, județul M. .
Cu apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 08.02.2016, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Președinte, Grefier,
Red.T.A/tehnored. I.D.
Ex. 6/pag.3/08.02.2016
Cod operator 6497
: ..14
Drobeta Turnu Severin, M., Cod_
: +_ : +_-_
Cod operator 6497
Dosar nr._
Emis la data de 09.02.2016
CĂTRE,
IPJ M.
Dr.Tr.S., ..75, jud. M.
Vă înaintăm alăturat, în conformitate cu Legea nr. 217/2003, sentința civilă nr. 99 Minori și Familie/08.02.2016 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în cauza având ca obiect „ordin de protecție” privind pe reclamanta P. R. și pe pârâtul G. E., având ca obiect ordin de protecție.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. ALINADRAGOTOIU M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 226/2016.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 40/2016. Judecătoria... → |
|---|








