Pensie întreţinere. Sentința nr. 40/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 40/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 40/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDDTS:2016:010._

Dosar nr._ pensie de întreținere

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.

SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 40

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: T. T.

GREFIER: M. B.

Pe rol soluționarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta T. L.-V. în calitate de reprezentant legal al minorei B. A.-M.-A. în contradictoriu cu pârâtul B. C.-V., având ca obiect pensie de întreținere.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, a răspuns reclamanta personal și asistată de av. G. A. apărător ales în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 08.12.2015, cu adresa nr. 3097/07.12.2015, Macchi Romania Boilers&Pressure Equipments – .- a comunicat instanței media veniturilor nete realizate de pârât pe ultimele 6 luni.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în baza art. 244 alineat 1 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și în baza art. 392 Cod procedură civilă acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av. G. A. apărător ales al reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii, majorarea pensiei de întreținere în conformitate cu veniturile obținute de pârât. Solicită cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat și depune la dosarul cauzei, în original, chitanța nr. 43/18.01.2016 în cuantum de 500 lei – onorariu avocat.

Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 08.05.2015, reclamanta T. L.-V. în calitate de reprezentant legal al minorei B. A.-M.-A., în contradictoriu cu pârâtul B. C.-V. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 929 din 29.11.2012, pronunțată de judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ .

De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, arată că prin hotărârea mai sus menționată pârâtul a fost obligat să plătească lunar suma de 80 lei pensie de întreținere pentru minora născuta la data de 28.11.2004. La stabilirea acestei pensii s-au avut în vedere nevoile minorei și posibilitățile materiale ale pârâtului, care se cifrau la un venit mediu net lunar de 390 lei aferent anului 2012. Această situație de fapt s-a schimbat. Nevoile minorei, care acum este în vârstă de 11 ani și este elevă, au crescut și în același timp au crescut și posibilitățile materiale ale pârâtului, care realizează din salariu un venit mai mare decât cel avut în vedere la stabilirea pensiei de întreținere, a cărei majorare o solicită. De asemenea mai arată că pârâtul nu mai are altă persoană în întreținere.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 525 coroborat cu art.531 din Noul Cod Civil.

În dovedirea acțiunii, a înțeles să se folosească de răspunsurile pârâtului la interogatoriu și proba cu înscrisuri.

A atașat copia sentinței civile nr. 929 din 29.11.2012 pronunțată de judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ și copia certificatului de naștere al minorei B. A.-M.-A..

În raport de dispozițiile art. 197 Cod procedură civilă și art.15 lit. e din OUG nr. 80/2013 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, chitanța . nr._(71) din 20.05.2015 depusă în original la dosarul cauzei fila 14.

Pârâtul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, astfel că, instanța, constatând întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată, a dispus citarea părților pentru data de 13.10.2015.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, în temeiul art. 258 alineat 1 și art.255 Cod procedură civilă, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, cu adresa nr. 3097/07.12.2015, Macchi Romania Boilers&Pressure Equipments – .- a comunicat instanței media veniturilor nete realizate de pârât pe ultimele 6 luni (f. 30).

Analizând cererea în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin sentința minori și familie nr. 929/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. – S. în dosarul nr._, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, s-a stabilit domiciliul minorei B. A.-M.-A., născută la data de 28.11.2004 la reclamantă, s-a dispus exercitarea autorității părintești asupra minorei să se facă în comun de ambii părinți, reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „T.”, a fost obligat pârâtul B. C.-V. să plătească pentru minoră o pensie lunară de întreținere în suma de 80 lei lunar începând cu data de 15.03.2012 până la majoratul acesteia. De asemenea s-a dispus atribuirea beneficiului contractului de închiriere nr. 311/2012 încheiat cu P. Dr. Tr. S. pentru locuință, reclamantei, locuință situată în Municipiul Drobeta Turnu Severin, ., cămin Dl. T., ., ..

Conform art. 516 alin.1 C. civ. obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit art. 524 C.civ. „are drept la întreținere numai acela care se află în nevoie, neavând putința unui câștig din muncă, din cauza incapacității de a munci”.

Prin dispoziția arătată legiuitorul arată nu numai categoriile de persoane ce sunt obligate la întreținere și pe cele ce au dreptul la această întreținere, dar și acele condiții ce trebuie îndeplinite de cel ce are dreptul la întreținere.

Astfel, pentru a putea primi întreținere, trebuie ca persoana ce o solicită să se afle în nevoie, neavând putința unui câștig, datorită incapacității de a munci.

Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului reglementează în art. 2 principiul interesului superior al copilului, în sensul că acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, iar pe de altă parte acest principiu va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

În perioada minorității, copilul minor beneficiază de prezumția stării de nevoie, iar pe de altă parte prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înțeleagă numai o incapacitate absolută, datorată unor cauze de ordin medical, ci și incapacitatea care derivă din satisfacerea unor cerințe de ordin social.

Instanța va mai reține și prevederile art. 499 alin. 4 C.civ. – dacă părinții nu se înțeleg, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.

Cotele stabilite de legiuitor nu sunt fixe, ci doar plafonate, însă instanța nu poate institui cote superioare plafonului legal, afară de cazul în care debitorul însuși se oferă să plătească o pensie de întreținere peste plafonul legal și prin aceasta nu se aduce atingere altor persoane îndreptățite la întreținere.

Pe de altă parte, întinderea întreținerii se stabilește în raport de numărul copiilor pe care părintele îi are de întreținut, indiferent dacă aceștia sunt rezultați din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați și, indiferent dacă toți sau numai unul dintre ei solicită întreținere, însă, cu condiția ca toți să întrunească cerințele prevăzute de lege pentru a putea beneficia de pensie.

Instanța constată că, potrivit prevederilor art. 403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți, iar potrivit art. 531 alin 1 Cod civil, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere.

Instanța reține că în prezent pârâtul este angajat realizând venituri conform adresei nr. 3097/07.12.2015 emisă de Macchi Romania Boilers&Pressure Equipments – .- depusă la fila 30 dosar, astfel încât se va raporta la veniturile realizate.

Potrivit dispozițiilor art.529 alin.2 C.civ., „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii”, astfel încât față de venitul net mediu lunar realizat de pârât astfel cum rezultă din adresa nr. 3097/07.12.2015 emisă de Macchi Romania Boilers&Pressure Equipments – .- depusă la fila 30 dosar, instanța urmează a stabili suma 200 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere, având în vedere și faptul că nevoile minorei au crescut, aceasta frecventând cursurile unei școli, așa cum a precizat și reclamanta în cererea sa.

În ceea ce privește data de la care se datorează pensie de întreținere, instanța reține prevederile art. 532 alin. 1 C.civ., respectiv data introducerii acțiunii, neinvocându-se și nefăcându-se dovada unei situații de excepție prevăzută de alin. 2 din art. 532 C.civ.

În consecință, în baza art. 531 cod civil rap. la art. 529 alin. 2 teza I Cod civil, având în vedere vârsta minorei, ce implică necesități sporite de creștere, educare, locuință și cultural-recreative și constatând creșterea venitului pârâtului, va admite acțiunea și va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința de minori și familie nr. 929/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ pentru minora B. A.-M.-A., născută la data de 28.11.2004, de la 80 lei la 200 lei lunar, începând cu data de 08.05.2015, până la majoratul acesteia.

În baza art. 453 C., va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în 500 lei onorariu avocat conform chitanței nr. 43/18.01.2016 (f.32), și 20 lei taxa judiciară de timbru - chitanța . nr._(71) din 20.05.2015 depusă în original la dosarul cauzei fila 14.

Prezenta hotărâre este executorie de drept provizoriu, conform art. 448 alin. 1 pct. 4 Cod proc. civilă, valorificarea acestui caracter executoriu urmând a se face de către parte prin intermediul unui organ de executare, în noul Cod de procedură civilă nemaifiind reluată dispoziția Codului de procedură civilă din 1865 de înființare din oficiu a popririi asupra veniturilor debitorului obligației de întreținere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect majorare pensie de întreținere formulată de reclamanta T. L.-V. având CNP_ în calitate de reprezentant legal al minorei B. A.-M.-A., cu domiciliul în Municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 27, ., județul M. în contradictoriu cu pârâtul B. C.-V., având CNP_ și cu domiciliul în Municipiul Drobeta Turnu Severin, ., ., ..

Obligă pârâtul să plătească în favoarea minorei B. A.-M.-A. născută la data de 28.11.2004 pensie de întreținere majorată, de la 80 lei lunar, la 200 lei lunar, începând cu data de 08.05.2015, până la majoratul acesteia.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 520 lei cheltuieli de judecată.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2016, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, județul M..

PREȘEDINTE GREFIER

T. T. M. B.

Red. TT/Tehn MB /4 ex., pag. 3/. 22.01.2016

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 40/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN