Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 167/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 167/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 167/2016
Dosar nr._ - ordonanță președințială –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 167 MINORI ȘI FAMILIE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.02.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE T. A.
GREFIER ȘEDINȚĂ D. M. - I.
Pe rol judecarea ordonanței președințiale privind pe reclamantul P. M. în contradictoriu cu pârâta P. I. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea din data de 19.02.2016, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față,
La data de 07.01.2016 a fost înregistrată la aceasta instanța sub nr. 07.01.2016, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul P. M. în contradictoriu cu pârâta P. I. M., ca prin ordonanță președințială să se dispună, ca măsură vremelnică până la soluționarea cererii de divorț, cu opt petite accesorii, stabilirea unui program în care să am legături personale cu minora, P. Alexia M..
În motivarea cererii, reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei cu pârâta, prin divorț, precum și stabilirea unui program pentru legături personale cu fiica sa nefiind posibilă stabilirea unui program pe cale amiabilă.
A arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 23.01.2010, iar din căsătorie a rezultat minora, P. Alexia M., născută la 06.10.2010.
A susținut că relația de căsătorie a debutat armonios, având o perioadă de concubinaj de 6 luni, anterior încheierii căsătoriei, în toată perioada conviețuirii relația s-a bazat pe afecțiune, încredere, sprijin reciproc, neavând conflicte sau certuri.
A arătat că este medic veterinar și a fost titularul unui cabinet de medicină veterinară. In această calitate, tentat de asigurarea unei bunăstări materiale tinerei mele familii, a săvârșit o faptă penală, pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, pe care a executat-o, în prezent, fiind angajat, ca asistent veterinar, la un cabinet de medicină veterinară în Dr.Tr.S..
In perioada detenției, a fost vizitat constant de pârâtă, iar relația acestora nu părea să se deterioreze. În penitenciar a absolvit cursuri speciale denumite „O zi cu tata", care i-au permis să aibe legături personale cu fiica sa, în locuri, precum spații dejoacă, parc, cinema.
A menționat că în prezent, pârâta refuză conviețuirea cu acesta, fără a-i oferi nici o explicație și, mai ales, îi îngrădește relația cu fiica sa, spunându-i că nu are o hotărâre judecătorească, care să-i permită legăturile personale cu minora. A reușit să-și vadă copilul la Grădiniță, fiind înscrisă la Grădinița cu program prelungit nr.3, la care a și achitat c/val. taxei lunare.
A arătat că în acest context, este necesară stabilirea unui program, prin hotărâre judecătorească, care să asigure o legătură reală tată - fiică, în interesul minorei, care are nevoie, pentru o dezvoltare armonioasă psiho- afectivă, de prezența, sprijinul și afecțiunea paternă.
Având în vedere vârsta minorei și împrejurarea că nu are încă un program școlar încărcat, a solicitat stabilirea unui program, în care să o ia la domiciliul său, astfel:
- în fiecare lună. în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de vineri h 18.00 până duminică h 18,00
_ trei zile cu ocazia sărbătorilor pascale și o săptămână cu ocazia sărbătorilor de iarnă, alternând în fiecare an (în primul an de Paști, al doilea an de C.) _ o lună în vacanța de vară
_ de ziua de naștere a minorei, urmând ca în primul an să o petreacă cu acesta, al doilea cu pârâta, alternând în continuare.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 398 C.civ., 919, 996 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (fila 7 dosar).
În dovedire, reclamantul a depus la dosar în copie: adeverință nr. 13/22.12.2015 emisă de ., diplomă de merit acordată numitului P. M., chitanțe nr. 8464/03.12.2015, nr. 8429/26.11.2015, certificat de naștere minoră, certificat de căsătorie.
Pârâta legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii si potrivit art. 373 lit..b C. proc. civ desfacerea căsătoriei înregistrata sub nr.25/23.10.2010 de către Primaria mun. Dr. Tr. S., din culpa reclamantului; potrivit art.398 Noul Cod Civil, exercitarea autorității părintești doar de către parata P. lulia M., potrivit art.400 Cod civil, sa fie stabilită locuința minorei la domiciliul mamei, urmând ca reclamantul potrivit art. 402 cod civil să contribuie la cheltuielile de creștere, învățătura ale minorei; potrivit art.383 pct.3 parata să-si reia numele avut anterior căsătoriei, acela de Katschka, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că 23.01.2010, s-a căsătorit cu numitul P. M., iar din căsătorie a rezultat minora născuta la data de 02.10.2010.
A arătat că relația de căsătorie a debutat armonios anterior căsătoriei, însă după ce s-au căsătorit, după un timp au început certurile, discuțiile și chiar conflicte violente. A susținut că reclamantul nu a săvârșit o fapta penala pentru a asigura bunăstarea familiei așa cum susține in acțiune, el încălcând legea înainte de a o cunoaște. În luna august a anului 2010, a aflat ce făcuse soțul său, când s-a trezit la ușă, la 6 dimineața cu domnii de la DIICOT pentru a-i percheziționa casa, acesta fiind însărcinată in 8 luni.
Pe data de 02.10.2010 a născut singură, soțul său fiind închis in arest preventiv la Penitenciarul Aiud, drept dovada ca acesta nu știe nici la ora actuala când este născuta fetița, așa cum reiese din acțiune.
A susținut că relația s-a deteriorat, însă de când acesta a fost cercetat penal, certurile au fost tot mai dese, ba chiar s-a lăsat cu violenta pana la bătaie. De vreo câteva ori a fost nevoita sa plece la părinții săi, fetița a crescut-o singură, iar reclamantul nu s-a implicat niciodată la creșterea acesteia, venea băut acasă, ulterior fiind nevoită să formuleze o plângere împotriva acestuia. A retras plângerea împotriva acestuia, tot de teama de a nu-i face rău acesteia.
A solicitat exercitarea autorității părintești asupra minorei, datorita faptului că reclamantul avea des devieri de comportament, considerând ca soțul său a comis o fapta grava fiind condamnat pentru trafic de stupefiante, adică săvârșirea infracțiunilor potrivit dispozițiilor art.7 alin 1, din legea 39/2003, art.2 alini din legea 143/2003 cu aplicarea art.41 alin2 Cod penal raportat la art.14 din legea 143/2000.
A arătat că în perioada detenției reclamantului, a încercat să-i dea o șansă pe motiv că se va schimba, ducându-se cu pachete în penitenciar, însă în prezent a refuzat conviețuirea cu el din mai multe motive, unui din ele fiind acela ca nu avea unde locui, întrucât apartamentul acestora este închiriat de acesta și mama sa la niște străini, pe aceasta a amenințat-o de nenumărate ori ca îi i-a fetița când vrea, o sună la ore târzii sa vorbească cu fata, a venit de câteva ori la serviciu sa si a făcut scandal, i-a amenințat părinții, a fost nevoiți sa facă plângere la politie ca le trimitea diferite mesaje de jignire pe telefon și a amenințat-o că îi va lua fetița.
A susținut că nu este adevărat că a văzut fetița doar la grădiniță, i-a dat-o de fiecare data când a cerut-o, a stat si weekendurile la acesta, doar în zilele când era bolnava nu i-o dat-o, în prezent aceasta ocupându-se de minoră.
De asemenea, a solicitat stabilirea unui program de vizită minor:
-ultima duminica din luna de la orele 11 la orele 13 in prezenta mea; -In a doua zi de Paste si de C. intre orele 11 si 13 in prezenta mea
-de ziua de naștere a minorei urmând ca în primul an să îl petreacă cu aceasta, al doilea an cu soțul;
În dovedire, pârâta a depus la dosar în copie: chitanțele nr.7791/03.06.2015, nr.7314/26.02.2015,nr.6203/23.09.2014,nr.8179/13.10.2015, nr. 6817/09.12.2014, nr. 6776/04.12.2014, eliberate de Grădinița nr.3, rezoluția Parchetului din 10.04.2012 pronunțată în dosarul nr. 938/P/2012, referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală nr.2506/30.03.2012 emis de IPJ M., actul adițional nr. 1683 la contractul individual de muncă încheiat sub nr._/08.06.2015.
Ulterior, la data de 19.02.2016, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invoca excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, menționând că nu sunt îndeplinire condițiile prevăzute de art.996 C. proc. civ.
În temeiul art.254-258 C. proc. civ a încuviințat pentru părți, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauză și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Părțile sunt căsătorite, promovând acțiune pentru divorț și stabilire program vizitare minor ce fac obiectul Dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Potrivit art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, „Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege.”
Drepturile și libertățile fundamentale sunt reglementate în capitolul II din Constituție, printre care se numără și dreptul la respectarea vieții de familie care este reglementat de art. 26, alin. 1 din Constituție.
Jurisprudența CEDO, care reprezintă un izvor de drept, a statuat că nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și este necesar într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Văzând aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 20 din Constituție, instanța apreciază că relația dintre reclamantă și fiul său minor intră în sfera vieții de familie în sensul art. 8 din Convenție, întrucât posibilitatea părintelui și al copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8.
Obligațiile pozitive impuse statelor de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii părintelui cu copilul său.
De asemenea, potrivit art. 401 C.civ., părinții separați de copilul lor, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura lui profesională.
Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului reglementează în art. 2 principiul interesului superior al copilului, în sensul că acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, iar pe de altă parte acest principiu va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Din punct de vedere al îndepliniri condițiilor de admisibilitate al procedurii speciale privind ordonanța președințială, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 996, alin. 1 C.proc.civ., instanța stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.
Din acest text de lege se desprind două condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, urgența și caracterul vremelnic, iar din această din urmă condiție decurge o a treia, respectiv neprejudecarea fondului.
În ceea ce privește condiția urgența, instanța reține că este îndeplinită această condiție, întrucât trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copii și părintele care nu locuiește cu acesta.
De asemenea, și celelalte două condiții privind vremelnicia și neprejudecarea fondului sunt îndeplinite, efectele prezentei hotărâri având o durată vremelnică, respectiv până la soluționarea în mod definitiv a litigiului nr._ .
Totodată, instanța reține că în cauză aparența dreptului este în favoarea reclamantului.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că cererea este întemeiată, întrucât în caz de refuz al dreptului de a avea legături personale ar fi încălcat dreptul la viața de familie, în sensul art. 8 CEDO, iar pe de altă parte, interesul superior al copilului este de a dezvolta o relație firească cu părintele său, ceea ce implică o periodicitate a relațiilor tată-fiică.
În ceea ce privește modalitatea efectivă de desfășurare a relațiilor personale, instanța reține că este în interesul superior al minorei, de a fi respectat programul său de masă și de somn raportat la vârsta fragedă a minorei de 5 ani, neexistând motive ca reclamantul să nu aibă întrevederi cu minora,stabilirea unui program de vizitare urmând să fie tranșat printr-o hotărâre asupra fondului, astfel încât va admite cererea de ordonanță președințială în parte și va încuviința ca reclamantul să aibă legături personale cu minora PACIOAGA ALEXIA-M. născută la data de 02.10.2010, în fiecare lună în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de vineri orele 18,00 până duminica orele 18,00, până la soluționarea definitivă a litigiului ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, minorul fiind luat și adus de reclamant de la și la domiciliul pârâtei.
Potrivit art.453 cod procedură civilă, va obliga pârâta la 20 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în parte formulată de reclamantul PACIOAGA M. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ..8, ., . în contradictoriu cu pârâta PACIOAGA I. M. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., .,..
Încuviințează ca reclamantul să aibă legături personale cu minora PACIOAGA ALEXIA-M. născută la data de 02.10.2010, în fiecare lună în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de vineri orele 18,00 până duminica orele 18,00, până la soluționarea definitivă a litigiului ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, minorul fiind luat și adus de reclamant de la și la domiciliul pârâtei.
Obligă pârâta la 20 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând taxă de timbru. executorie provizoriu până la soluționarea definitivă a litigiului nr._ .
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare ce va fi depus la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată în ședință publică azi 22.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. T.A./tehnored. I.D.
4 ex/pag.4/22.02.2016
Cod operator 6497
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 53/2016.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 161/2016.... → |
|---|








