Pretenţii. Sentința nr. 2043/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2043/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 25-05-2016 în dosarul nr. 2043/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDDTS:2016:001._

ROMÂNIA

Judecătoria D.-T. S.

Dosar nr. 7._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2043

Ședința publică din 25.05.2016

Instanța constituită din:

Președinte: L. - Teluța P.

Grefier: D. L.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâtul R. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: la data de 09.05.2016 IPJ M. a comunicat că R. M. a avut calitatea de parte vătămată în dosarul penal nr. 4119/P/2012, învinuit fiind A. I. C..

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

INSTANȚA

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 06.08.2015 și înregistrată sub nr. 7._ reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâtul R. M. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 892 lei reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada 25.08-29.08.2012 și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii pana la data plați efective a debitului. A solicitat de asemenea obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 25.08.2012 pârâtul R. M. a fost internată în cadrul unității spitalicești in urma unui accident rutier/agresiune, beneficiind de 4 zile de îngrijiri medicale in perioada 25.08-29.08.2012, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 892 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 313 din legea 95/2006, privind reforma in domeniul sănătății.

A menționat că, deși nu intră în sarcina sa de a depune diligentele pentru a afla informații cu privire la numele persoanei vinovate, de producerea accidentului rutier/agresiunii, totuși în repetate rânduri a depus înscrisuri către IPJ MH - Serviciul Poliția Rutieră cu adresa nr._/11.11.2013 solicitările sale cu privire la stadiul cercetărilor, numele persoanei vinovate de producerea accidentului/agresiunii, dar până în prezent nu a primit nici un răspuns.

De asemenea, a menționat că s-a adresat și pârâtului cu adresă pentru a comunica informații despre persoana vinovată de producerea accidentului, ocazie cu care a comunicat pârâtului si debitul înregistrat in contabilitatea sa, reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada internării în unitatea spitalicească, dar până în prezent nu a primit un răspuns.

A arătat că, atitudinea pârâtului de a un solicita tragerea la răspundere a persoanei ce a provocat accidentul/. nu constituie fapta ilicită, dar l-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, astfel că, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată împotriva acestuia.

Întrucât pârâtul nu a acordat nici lămuriri cu privire la posibilitatea în care acesta a depus vreo plângere penală, dacă exista înregistrat un dosar penal în acest sens, soluția/rezoluția / hotărâre judecătorească, dacă au ajuns la o înțelegere pentru soluționare pe cale amiabila a pricinii, daca a primit daune morale de la societatea de asigurări, a învederat că reclamantă s-a văzut obligată să-și recupereze debitul, mai sus menționat, pe cale judecătorească.

Analizând actele și lucrările dosarului și coroborând probele administrate în cauză cu înscrisurile depuse la dosar, a solicitat ca instanța să rețină în fapt și în drept, următoarele aspecte:

În urma demersurilor efectuate pentru identificarea persoanei vinovate la data de 11.11.2013 Politia Mun. Dr. Tr. S. - Biroul rutier nu a comunicat că ar exista înregistrată vreo plângere penală formulata de parat/a in termen legal.

Potrivit dispozițiilor legale sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat pârâtului nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost in cuantum de 892,00 lei, suma ce nu a fost achitata pana in prezent.

Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale de sănătate se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora", iar spitalul nostru, in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată.

Prin urmare, in temeiul art. 313 din Legea 95/2006 se poate solicita tragerea la răspundere civila pentru cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala a victimei accidentului o terța persoana care sa fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate. In cauza dedusa judecații, prejudiciului încercat de reclamant - in speța S. Județean de Urgenta Tr. S. ( cheltuieli de spitalizare ) sunt consecința directa a raportului de drept născut in temeiul legii, intre unitatea spitaliceasca reclamanta si parat/a, raport in baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului - R. M..

Conform art. 92 din Legea 95/2006 - (1) Acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetățeanului . (2) Acordarea asistentei medicale publice de urgenta nu poate avea un scop comercial.

Potrivit art. 91 din legea 95/2006 - ( 7) Asistenta medicala publica de urgenta in faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orășenești, municipale, județene si regionale aflate in structura Ministerului Sănătății Publice, iar conform art. 93 din Legea 95/2006 - (1) Finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, bugetul Ministerului Administrației si Internelor, precum si prin bugetele altor ministere cu rețea sanitara proprie, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum si din alte surse prevăzute prin lege.

Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor necesita intervenții medicale de urgenta (după cum acestea sunt sau nu asigurate), obligația unității spitalicești de a acorda asistenta medicala are la bază un temei legal, atât in situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și in situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul sa fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, in temeiul art.313 din Legea nr. 95/2006 ).

În termenul legal, la Politia Municipiului D. T. S. - Biroul rutier nu s-a înregistrat vreo cerere din partea părții vătămate, deci în concluzie nu s-a dispus începerea urmăririi penale față de vinovatul agresiunii/accidentului rutier care a condus la cele 4 zile de îngrijiri medicale ale pârâtului, de aici reținându-se doar că accidentul/. produsă în data de 19.10.2012, de o terță persoană a avut ca urmare vătămarea corporală a pârâtului, persoană care nu a formulat plângere prealabilă, condiție obligatorie potrivit art. 184 alin. 1.3 cod penal

Astfel, a precizat că, în temeiul art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată", era firesc ca unitatea spitalicească în calitate de reclamant, să-și îndrepte acțiunea împotriva pârâtului, dacă cel care a cauzat prejudiciul nu este cunoscut întrucât partea vătămată refuză să comunice numele acestuia

A precizat de asemenea că prevederile art.313 din Legea nr.95/2006 coroborate cu prevederile cu art. 119-123 si 124-127 din Codul de Procedură Fiscală cu privire la curgerea termenului de prescripție de 5 ani, art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în cazul creanțelor bugetare termenul fiind de 5 ani, a determinat reclamantul să aleagă calea instanței de judecată prin acțiune civilă formulată împotriva părții vătămate.

A apreciat că sunt întrunite condițiile existenței unui prejudiciu de ordin material produs ca urmare accidentului/ agresiunii provocate, legătura dintre faptă și prejudiciu, precum și existența unei vinovății.

În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, a solicitat ca instanța să aibă în vedere că dobânda legală are un caracter accesoriu dreptului principal, precum si prevederile art.1088 Cod civil, potrivit cărora "la obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală" și "sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept" .

A apreciat că în speța, instanța trebuie să rețină că sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea dobânzilor respectiv obligația constă în plata unei sume de bani, obligația este lichidă și exigibilă, iar prin neplata sumei de bani se prezuma ca lipsa de folosința a acestuia a produs reclamantului un prejudiciu ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale potrivit OG nr.9/2000 si OG 13/2011, calculată de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății, OG nr. 9/2000 si OG 13/2011, dispozițiile codului de procedură civilă

A arătat că în temeiul art. 30 din OUG nr. 80/2013acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

În dovedirea cererii de chemare în judecată a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtului și a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, foaia de observație din care reiese în mod evident ca pacientul parat este victima unui accident rutier/agresiune și care la externare a fost înștiințat de plata debitului, astfel că i s-a adus la cunoștință faptul ca avea obligația legala de a depune orice înscris din care să reiese nevinovăția sa; decontul de cheltuieli din care rezulta atât debitul inițial izvorât din spitalizarea pârâtului pacient cat si dobânzile si penalitățile ce curg pana la achitarea integrală a debitului; adresa nr._/11.11.2013 către IPJ M. prin care a solicitat date privitoare la producerea accidentului rutier/agresiunii.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică, însă acesta nu s-a conformat solicitării instanței.

Prin rezoluția din data de 26.10.2015 instanța a stabilit termen de judecată la data de 09.12.2015, pentru când s-au citat părțile.

La termenul de judecată din data de 09.12.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive.

Reclamanta a depus la data de 28.12.2015 cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză a reprezentantului legal R. E., întrucât la data producerii agresiunii pârâtul era minor.

La termenul de judecată din data de 27.01.2016 instanța a dispus citarea pârâtului cu mențiunea de a-și preciza poziția procesuală față de cererea de modificare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant prin care a solicitat introducerea în cauza, în calitate de reprezentant, pe numita R. E., mama pârâtului.

La termenul de judecată din data de 23.03.2016 instanța a introdus în cauză în calitate de reprezentant legal al pârâtului, pe numita R. E., mama sa.

La termenul de judecată din 20.04.2016 instanța a emis adresă către IPJ M. prin care i-a solicitat să comunice instanței persoana vinovată de înjunghierea pârâtului R. M. la data de 25.08.2016.

La data de 09.05.2016 IPJ M. a comunicat că R. M. a avut calitatea de parte vătămată în dosarul penal nr. 4119/P/2012, învinuit fiind A. I. C..

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de instanță din oficiu, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin cererea adresată instanței reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâtul R. M. a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 892 lei reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada 25.08-29.08.2012 și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii pana la data plați efective a debitului.

La termenul de judecată din data de 09.12.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. M..

În raport de dispozițiile art. 248 C. pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, precum și între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, dovada dreptului urmând a se face in cursul cercetării judecătorești.

Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Din analiza textului de lege mai sus enunțat rezulta ca legiuitorul a stabilit in mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată, în sensul că această obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.

Din observarea adresei înaintată de IPJ M. reiese că pârâtul R. M. a fost agresat de numitul A. I. C..

Având în vedere faptul că persoana responsabilă de producerea accidentului este numitul A. I. C., instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. M. și va respinge acțiunea formulată de S. Județean de Urgență Dr. Tr. S. în contradictoriu cu pârâtul R. M., prin reprezentant legal R. E., având ca obiect pretenții, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. M..

Respinge acțiunea formulată de S. Județean de Urgență Dr. Tr. S., cu sediul în Dr. Tr. S., Splai M. V. nr. 4, jud. M. în contradictoriu cu pârâtul R. M., cu domiciliul în Dr. Tr. S., .. 3, jud. M., prin reprezentant legal R. E., având ca obiect pretenții, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Dr. Tr. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2016.

Președinte Grefier

P. L. – Teluța L. D.

Red.L T.P./Tehnored.DL

Ex.4/14.06.2016

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2043/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN