Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3055/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3055/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 4543/226/2013
ROMANIA
JUDECATORIA F.
JUDETUL B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3055/2013
Ședința publică din 13 septembrie 2013
JUDECATOR: D. A.
GREFIER: Peșteși S.
Pe rol se află soluționarea ordonanței președințiale formulată de reclamanta H. C. L. domiciliată în F., . nr. 20, jud. B., CNP_, cu domiciliul ales la cabinet av. H. D. cu sediul în Sibiu, .. 2, jud. Sibiu, împotriva pârâtului P. L. G. dom. în C. nr. 96, jud. B., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns reclamanta asistată de avocat H. D., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă la dosar, prin serviciul registratură, cererea prin care pârâtul solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât citația i-a fost înmânată în data de 12.09.2013, ora 11,48, deci într-un termen mai scurt de 24 de ore, intervenind astfel sancțiunea prevăzută de art.159 Cod procedură civilă.
De asemenea, se constată depusă la dosar nota telefonică prin care grefierul arhivar D. M. arată că a luat legătura telefonic cu pârâtul, în data de 11.09.2013, ora 8,27, pentru a-l anunța că la data de 13.09.2013, ora 10,00, este citat în calitate de pârât într-un dosar având ca obiect ordonanță președințială, însă acesta a rugat-o să nu trimită plicul prin poștă pentru că se va prezenta să-l ridice. În data de 12.09.2013, pârâtul s-a prezentat în instanță, a ridicat plicul și l-a desfăcut în registratura instanței, în fața grefierului arhivar. Reprezentantul reclamantei depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și înscrisuri și arată că se opune cererii de amânare a cauzei formulată de pârât, întrucât acesta a fost citat telefonic, deci are cunoștință de proces.
Instanța, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de pârât, având în vedere că acesta a fost contactat telefonic, în data de 11.09.2013, ora,8,27, fiind astfel respectat termenul legal de înmânare a citației, ce a fost scurtat la 24 de ore.
Instanța verificând competența din punct de vedere material și teritorial conform art.131 Cod procedură civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză, potrivit art. 97 Cod procedură civilă, coroborat cu art.94, pct.1, lit.a Cod procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul în probațiune reprezentantului reclamantei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea probei cu înscrisuri.
Instanța, în baza art.258 rap. la art.255 Cod procedură civilă, admite proba cu înscrisuri solicitată de reprezentantul reclamantei. La solicitarea instanței, reprezentantul reclamantei depune sentința civilă prin care s-a stabilit programul de vizitare al minorei.
În timpul dezbaterilor asupra probațiunii se prezintă în instanță pârâtul P. L. G., ce a fost identificat – CNP –_, aducându-i-se la cunoștință că cererea de amânare a judecății a fost respinsă. Acesta solicită termen în vederea depunerii întâmpinării. Instanța îi aduce la cunoștință că întâmpinarea nu este obligatorie. Acesta arată că în data de 08.07.2013 a luat-o pe minoră la domiciliul său, iar în data de 08.08.2013, ora 18,30, a invitat-o pe reclamantă să se prezinte în loc.C., la domiciliul părinților săi, pentru a prelua minora, însă aceasta nu a venit, întrucât se afla în Abu Dhabi, prezentându-se pentru preluarea minorei sora reclamantei, iar în data de 5.08.2013 și 6.08.2013, în fața casei părinților săi, s-au prezentat mai multe persoane, trimise de reclamantă, care au tulburat liniștea publică.
I se aduce la cunoștință faptul că s-au depus înscrisuri, pârâtul solicitând termen pentru studiul acestora și depune la dosar adeverința cu care face dovada că a înscris-o pe minora P. A., la Colegiul Național Doamna S. F..
Instanța suspendă ședința de judecată pentru a acorda pârâtului posibilitatea de a-și pregăti apărarea față de înscrisurile depuse la termenul de astăzi de către reprezentantul reclamantei.
După reluarea dezbaterilor, instanța acordă cuvântul în probațiune pârâtului, care solicită admiterea probei cu înscrisuri și interogatoriu, pentru a dovedi buna sa credință, reclamanta fiind cea care nu s-a prezentat personal pentru luarea minorei de la domiciliul său, fiind plecată în Abu Dhabi. Din momentul în care a început executarea silită creditoarea nu s-a prezentat, creditoarea, respectiv reclamanta, ci sora acesteia, care în data de 05.08.2013 sau 06.08.2013 s-a prezentat cu un grup de persoane în fața casei părinților săi și au tulburat liniștea publică. Mai arată că reclamanta are domiciliul în Germania și nu l-a declarat în România, soțul reclamantei având contract de muncă în Abu Dhabi.
Reprezentantul reclamantei este de acord cu admiterea probei cu înscrisuri, dar se opune admiterii probei cu interogatoriu întrucât este nerelevant în cauză.
Instanța, în baza art.258 rap. la art.255 Cod procedură civilă, admite proba cu înscrisuri și interogatoriu solicitată de pârât.
Reprezentantul reclamantei, depune la dosar înscrisuri și arată că înțelege să solicite și proba cu interogatoriu, față de faptul că această probă a fost admisă pentru pârât.
Pârâtul se opune admiterii acestei cereri întrucât instanța s-a pronunțat asupra probelor propuse de reprezentantul reclamantei.
Instanța, admite proba cu interogatoriu solicitată de reprezentantul reclamantei, având în vedere că administrarea acesteia nu duce la amânarea cauzei.
S-a administrat proba cu interogatoriu reclamantei și pârâtului, răspunsurile acestora fiind consemnate pe filele de interogatoriu, ce se află atașate la dosar.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar înscrisuri, respectiv mail-ul din care rezultă că reclamanta a fost amenințată de pârât.
Pârâtul contestă acest înscris și arată că de 11 luni nu a văzut minora și totuși a fost de acord să încheie o tranzacție pentru a rezolva toate problemele și pentru a-și da acordul ca minora să locuiască în Germania cu reclamanta, aici locuind și nu la domiciliul indicat în acțiune, dar când a aflat că reclamanta urmează să plece în Abu Dhabi, a avut un șoc, astfel că a întrebat minora unde dorește să locuiască, iar aceasta i-a răspuns că nu vrea să plece cu mama ei în Abu Dhabi, ci dorește să urmeze școala germană din F.. De altfel, reclamanta putea oricând să vină la părinții pârâtului, în loc.C., să o ia pe minoră, însă nu a venit preferând să trimită pe sora ei, acesta fiind motivul pentru care nu a predat minora, el având obligația să predea minora mamei și nu altei persoane.
Nemaifiind alte cereri și probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei arată că toate afirmațiile pârâtului sunt neadevărate. Există o hotărâre judecătorească prin care minora a fost încredințată mamei, însă tatăl preia din funcțiile mamei, iar copilul trebuie să locuiască cu mama. Pârâtul, prin natura personalității sale încearcă să aducă în discuție faptul că este un tată bun, nu se contestă acest lucru, însă, potrivit Deciziei nr.1984/2013, mama trebuia să predea tatălui minora 30 de zile, lucru pe care l-a făcut, însă pârâtul nu a respectat forma legală de predare a minorei care trebuie să locuiască alături de mamă, care absoarbe existența copilului, este morală și a avut grijă de copil, iar din data de 02.08.2013, tatăl s-a sustras să predea minora, care peste patru zile începe anul școlar. Pârâtul a răpit copilul și l-a ascuns în casă, astfel, pentru toate aceste motive, reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtului la predarea minorei P. A., către reclamantă, în vederea respectării hotărârii judecătorești nr.1054/2008 a Judecătoriei F., prin care minora a fost încredințată acesteia spre creștere și educare, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul arată că în data de 08.08.2013, reclamanta se afla în Abu Dhabi, deși a fost invitată să vină după minoră, deci și-a părăsit minora care a așteptat-o să vină după ea, astfel că, în virtutea dispozițiilor Legii nr.272/2004 și Codului Civil, el avea obligația să asigure copilului locuință și cele trebuincioase, astfel că a înscris-o la Colegiul Național Doamna S., în același colectiv din care a plecat anul trecut, în mod fraudulos în Germania, întrucât minora nu a avut niciodată acordul său de a pleca în Germania sau Abu Dhabi.
Pârâtul a arătat că nu s-a opus niciodată contactului dintre mamă și copil, însă reclamanta a împuternicit-o pe sora sa pentru a duce copilul în Abu Dhabi, iar la școală a înscris-o el și i-a cumpărat cele necesare, în urma a trei drumuri făcute cu minora la B., reclamanta nedepunând nicio dovadă că minora a fost înscrisă la școală.
De asemenea, pârâtul a arătat că nu există dovezi din care să rezulte că este violent, fiind doar un tată atipic, că a urmat studii pedagogice pentru a ști cum să se comporte cu copilul său. În data de 12.03.2013, Curtea de Apel B., în dosarul nr._, a acordat exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, astfel, ca tată, nu poate să încredințeze copilul surorii reclamantei, care nu are nicio calitate legală, deci a respectat întocmai dispozițiile Legii nr.272/2004 și Codul civil și a reușit să inducă minorei ideea că mama are treabă și va lua în curând legătura cu ea. Pentru toate aceste motive, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a opus predării minorului, dar nu dorește târârea minorului prin toate locurile, obligându-se să permită reclamantei să vină să vadă copilul oricând.
În replică, reprezentantul reclamantei, arată că dacă în data de 08.08.2013 reclamanta nu s-a prezentat pentru a lua minora, pârâtul nu a făcut nimic pentru a preda copilul, nu a respectat hotărârea judecătorească și încearcă să se răzbune pe mamă prin copil. De asemenea, arată că a formulat cerere de stabilire a custodiei exclusive, ce face obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei F..
Pârâtul, recunoaște că există acest dosar pe rolul Judecătoriei F. și, în replică, arată că în baza sentinței de exercitare a autorității părintești, care este irevocabilă, în momentul în care reclamanta a plecat și a comunicat că va duce copilul în Abu Dhabi, a informat Poliția de frontieră să protejeze minora și să nu o lase să iasă din țară fără acordul său. La data de 08.08.2013 reclamanta nu a fost în țară, iar copilul a rămas la el.
În replică, reprezentantul reclamantei arată că reclamanta avea bilet de avion pentru data de 02.08.2013 sau 04.08.2013 pentru a pleca cu minora din țară, însă pârâtul nu a dorit să o predea.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta H. C. L., a chemat în judecată pe pârâtul P. L. G., solicitând ca, de urgență și fără citarea părților, să se dispună obligarea pârâtului la predarea minorei P. A. născută la 15 decembrie 2003 către mama reclamantă în vederea respectării sentinței civile nr. 1054/2008 a Judecătoriei F., prin care minora a fost încredințată acesteia spre creștere și educare.
În fapt, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul până în anul 2008 când, iar prin sentința civilă nr. 1054/2008, Judecătoria F. a dispus desfacerea căsătoriei, încredințarea reclamantei spre creștere și educare a minorei P. A. născută la 15 decembrie 2003, s-a stabilit o pensie de întreținere modică în sarcina pârâtului și, ulterior un program de păstrare a legăturilor personale între minoră și tatăl acesteia.
După . noului Cod civil, pârâtul a formulat o acțiune în vederea exercitării în comun a autorității părintești, însă locuința copilului a rămas în permanență la mamă.
În vara acestui an, pentru a respecta programul de legături personale stabilit de instanță, reclamanta a dus fetița la domiciliul pârâtului în data de 2 iulie, urmând să o ia după o lună, în 4 august. La data stabilită de comun acord, pârâtul nu s-a prezentat și, mai mult, a ascuns copilul pe care nu l-a mai văzut și nici nu a putut vorbi la telefon.
Ca urmare, în prezent aceasta este răpită de tatăl ei și ținută într-un loc necunoscut. Pârâtul a refuzat să furnizeze aceste date inclusiv autorităților (poliție și executor judecătoresc) cărora reclamanta s-a adresat cu plângere penală și, respectiv cu cerere de executare silită – predare minor.
Reclamanta a arătat că în cauză sunt întrunite condițiile pentru admiterea ordonanței președințiale, respectiv: aparența dreptului - reclamanta este beneficiara unei hotărâri judecătorești care îi încredințează minora spre creștere și educare și a dat dovadă de bună-credință respectând programul de vizitare stabilit de instanță; urgența - este dată de faptul că în câteva zile începe școala, iar minora nu este înscrisă la școală, deși ar trebui să se pregătească împreună cu mama sa pentru aceasta. Tatăl este și violent, fiind condamnat penal pentru violare de domiciliu și lovirea surorii mele; pârâtul se opune la executare, refuză să acorde reclamantei orice drept la a vedea sau a discuta cu minora pe care o ține într-un loc necunoscut, acum, cu câteva zile înainte de începerea școlii, iar în ceea ce privește durata măsurii apreciază că nu se impune stabilirea vreunui termen având în vedere abuzul comis de pârât și faptul că acesta o ascunde pe minoră în pofida existenței unei hotărâri judecătorești prin care aceasta a fost încredințată mamei reclamante. Cu toate acestea, dacă se apreciază că se impune predarea minorei ca măsură temporară, solicită să se pronunțe soluția până la soluționarea cererii de stabilire a custodiei exclusive pe care a formulat-o la Judecătoria F.. Mama este cea care s-a ocupat de minoră în toată perioada de la nașterea acesteia, dar, mai ales, după divorțul părților, iar minora care are în prezent aproape 10 ani a locuit toată viața sa împreună cu mama.
Tatăl nu lucrează (din anul 2010) și nu are locuință, locuiește împreună cu actuala sa soție și copilul pe care îl are cu aceasta în casa părinților săi din satul C.. De asemenea, întreaga familie se întreține din veniturile părinților pârâtului (tatăl profesor, iar mama pensionară). A inițiat peste 25 de procese și mai multe plângeri penale împotriva mamei minorei și a altor persoane din familia acesteia, astfel că este evident că nu mai există nicio cale de comunicare între cei doi părinți. Dacă s-ar păstra custodia comună s-ar ajunge la un blocaj care este total în defavoarea minorei. Tatăl pârât nu a respectat hotărârea instanței și nu a înapoiat copilul la sfârșitul lunii de vacanță. Mai mult, a ținut copilul în condiții improprii, ascuns, fie în locuința părinților săi (împreună cu alte 5 persoane), fie în altă parte, între persoane străine.
Nerespectarea datei la care trebuia înapoiat copilul a determinat imposibilitatea înscrierii la școală și prezentării fetiței la școală în prima zi, așa cum era firesc. Este evident că un tată care, pentru a își satisface nevoia de răzbunare, dorința de putere sau disprețul față de autorități prin șicanarea propriului copil nu prezintă garanții morale pentru a exercita autoritate asupra acestui copil. Mama a dovedit că dorește păstrarea relațiilor dintre tată și copil, a respectat programul de vizită și a evitat litigiile, urmărind crearea unei imagini bune a tatălui în fața copilului. Tatăl a dovedit că nu respectă interesul minorei pe care a izolat-o, a ținut-o departe de mama sa, nu i-a permis să ia legătura cu aceasta și nici să fie înscrisă în programul școlar, minora fiind elevă în clasa a V a.
Reclamanta a arătat că este mama minorei și beneficiara unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care minora i-a fost încredințată spre creștere și educare și, cu toate acestea de peste o lună de zile nu a văzut copilul și nu poate vorbi cu el. De asemenea, nu a putut înscrie copilul la școală și este foarte îngrijorată de soarta acesteia. Până în prezent nu a beneficiat nici de ajutorul organelor statului care, datorită faptului că tatăl minorei este cunoscut în localitatea sa (fiind o comunitate rurală) nu consideră că acesta reprezintă un pericol. Ca urmare, deși a formulat plângeri penale i s-a spus că nu vor face nimic pentru că îl cunosc pe tată și nu e un pericol pentru copil.
Reclamanta a mai arătat că în cauză se încalcă și art.6 și 8 din CEDO, iar România a fost condamnată în repetate rânduri pentru că organele sale specializate nu au făcut tot ceea ce era necesar și legal pentru respectarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori. Astfel de condamnări împotriva României au fost cele din cauzele Lafargue vs. România, Ignaccolo Zenide contra România etc. Toate acestea au un numitor comun: statul român a fost condamnat pentru că autoritățile sale nu și-au îndeplinit obligațiile și au dat neînceperea urmăririi penale la toate plângerile formulate de un părinte împotriva celui care nu permitea legătura cu minorul. Astfel s-a reținut că autoritățile române nu au reușit să implementeze măsuri adecvate și suficiente pentru a asigura respectarea dreptului părintelui care beneficia de o hotărâre judecătorească.
În plus, s-a mai reținut că în astfel de cazuri, pentru respectarea drepturilor copilului este vital ca autoritățile să reacționeze prompt, prin toate mijloacele legale pentru respectarea hotărârilor judecătorești.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 996 și urm. Cod proc. civilă
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: Potrivit sentinței civile nr.1054/12.06.2008 pronunțată de Judecătoria F. în dosar civil nr._, aflată la filele 8-12 din dosar, rezultă că minora P. A., născută la data de 15.12.2003 a fost încredințat spre creștere și educare mamei reclamante P. C. L., în prezent căsătorită H., iar prin sentința civilă nr. 756/2012 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._ ,filele 47-48, s-a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, fără să se stabilească locuința, astfel că potrivit hotărârii de încredințare, locuința este la mamă.
De asemenea, din sentința civilă nr. 2304/2009, prin care s-a modificat programul de păstrare a legăturilor personale cu minora P. A. al pârâtului P. L. G., filele 61-65 ale dosarului, rezultă că în favoarea pârâtului a fost stabilită păstrarea legăturilor părintești cu minora și pe parcursul unei luni în timpul vacanței de vară, în perioada concediului de odihnă al reclamantului, iar din înscrisul de la fila 68 a dosarului, precum și din răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriul administrat de pârât rezultă faptul că reclamanta a împuternicit pe una din surorile sale în vederea preluării minorei de la pârât.
Instanța reține de asemenea, că o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială decât în cazul în care se tinde la încetarea unor acte abuzive,deoarece numai în acest fel se păstrează caracterul vremelnic al măsurii luate. Or, în speță, instanța apreciază că pârâtul a procedat în mod abuziv când, la expirarea perioadei de o lună, stabilită prin sentința civilă nr. 2304/2009, acesta nu a înapoiat minora reclamantei, așa cum avea obligația, altfel, dacă s-ar considera că obligația de a prelua pe minoră ar aparține reclamantei s-ar crea implicit în sarcina reclamantei o obligație de a face. Mai mult, acesta nu a permis mandatarei reclamantei să o ia pe minoră de la locuința acestuia din C., deși mandatara reclamantei, chiar dacă nu avea această obligație s-a prezentat ea la domiciliul pârâtului pentru a o lua pe minoră, pârâtul, în mod nejustificat refuzând să i-o predea, prin atitudinea sa abuzivă, acesta făcând imposibilă aplicarea în concret a dispozițiilor sentinței civile nr. 2304/2009. Instanța mai reține că abuzul de drept al pârâtului este astfel evident,acest abuz creând pentru reclamantă, partea lezată,dreptul de a folosi procedura ordonanței, faptele în sine constituind o dovadă a urgenței.
Din considerentele expuse, rezultă că cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă este admisibilă în raport de disp.art.996 Cod pr.civilă și urmează a admite cererea de ordonanță astfel cum a fost formulată de reclamanta H. C. L. împotriva pârâtului P. L. G., și obligă pârâtul să o înapoieze pe minora P. A., născută la data de 15 decembrie 2003, mamei.
Conform art.451 alin.2 Cod procedură civilă,instanța poate, chiar din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților,atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat,ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Așadar, în funcție de situația concretă din speță, instanța îl poate obliga pe cel care pierde procesul să suporte doar o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea adversă.
În cauză instanța apreciază complexitatea speței ca fiind medie, efortul avocatului constând în concret în redactarea acțiunii și a concluziilor scrise, administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu, a exprimării punctului de vedere cu privire la fondul cauzei, onorariul achitat de reclamantă, în valoare de 2500 lei depășind efortul depus de avocatul reclamantei, și-n consecință va fi redus la suma de 1200 lei.
Așa fiind, în baza art.453 Cod procedură civilă urmează ca instanța să oblige pe pârât să achite reclamantei suma de 1220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta H. C. L. domiciliată în F., . nr. 20, jud. B., CNP_, cu domiciliul ales la cabinet av. H. D. cu sediul în Sibiu, .. 2, jud. Sibiu împotriva pârâtului P. L. G. dom. în C. nr. 96, jud. B., CNP_, și, în consecință:
Obligă pârâtul să o înapoieze pe minora P. A., născută la data de 15 decembrie 2003, mamei.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1220 lei cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.09.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
Dejernariu A. Peșteși S.
Red.D.A.
17.09.2013
Tehnored.P.S.- 4 ex.
17.09.2013
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2481/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Pensie întreţinere. Sentința nr. 940/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
|---|
