Pensie întreţinere. Sentința nr. 2153/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2153/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 2336/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2153 /2013
Ședința publică din 14 mai 2013
Judecător: M.-M. T.
Grefier: N.-E. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta C. M. domiciliată în ., nr.71 C, ., împotriva pârâtului H. C., cu același domiciliu, având ca obiect stabilire pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după se constată că prin serviciul registratură s-a depus la dosar o cerere din partea reclamantei prin care arată că nu mai dorește să i se acorde pensia alimentară fiului său întrucât s-a împăcat cu reclamantul și locuiesc împreună.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamanta C. M. a solicitat obligarea pârâtului H. C. la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiului lor minor H. Carlos-A., născut la data de 13.03.2006.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că se impune stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorului, întrucât pârâtul nu contribuie de bună voie la creșterea acestuia. Reclamanta a mai arătat că pârâtul este salariat la o firmă din Șercaia, care se ocupă cu creșterea animalelor.
Examinând cererea, instanța reține în fapt următoarele:
În ședința de judecată de azi, s-a constatat că reclamanta a depus, prin serviciul registratură, la data de 22.04.2013, o cerere prin care arată că nu mai dorește stabilirea pensiei de întreținere în favoarea fiului său minor, deoarece pârâtul s-a întors la locuința comună și s-a împăcat cu acesta, o cerere prin care instanța o califică fiind declarație de renunțare la judecată.
În baza art. 406 alin. 1 din Boul Cod de procedură civilă, conform căruia, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru a se lua act de declarația reclamantei, și-n consecință, va lua act de cererea reclamantei C. M., cu privire la renunțarea la judecarea cererii ce face obiectul cauzei.
Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecarea cererii formulată de reclamanta C. M. domiciliată în ., nr. 71 C, ., împotriva pârâtului H. C., cu același domiciliu, având ca obiect stabilire pensie de întreținere.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
M. M.-T. N.-E. B.
Red.T.M.M.
14.05.2013
Tehnored.BNE-4 ex.
14.05.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1795/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Pensie întreţinere. Sentința nr. 4022/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
---|