Pensie întreţinere. Sentința nr. 1943/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1943/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 3251/227/2013

Dosar nr_

Majorare pensie de întreținere

ROMANIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR.1943

Ședința publică din 18.11. 2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. M.

Grefier: D. P.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect pensie de întreținere formulată de reclamanta S. D. - C., în contradictoriu cu pârâtul M. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta S. D. C., asistată de avocat T. M., lipsă pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătoarea reclamantei insistă în acțiunea formulată, singurul domiciliu cunoscut al pârâtului fiind cel precizat în acțiune.

Instanța, constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

Avocat T. M. pentru reclamantă, solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr._ din 24.09.2013, reclamanta S. D.-C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. V., majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 1449/ 09. 06. 2008, a Judecătoriei Fălticeni, definitivă și irevocabilă, în favoarea minorei M. Giovanna A., născut la data de 08.10.2004.

In fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 1449/ 09. 06. 2008, a Judecătoriei Fălticeni, definitivă și irevocabilă 1449/ 09. 06. 2008, definitivă și irevocabilă. pronunțată în dosarul nr. 1300/2006 al Judecătoriei Fălticeni, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunară pentru minora M. Giovanna A., născut la data de 08.10.2004, în cuantum de 125 lei lunar.

Cum în prezent, minora este elevă în clasa a-III-a la școala M. E. din Fălticeni, jud. Suceava, are nevoie de hrană, îmbrăcăminte, rechizite, reclamanta arată că ea singură nu poate să i le ofere acesteia.

Față de aceste considerente, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul majorării pensiei de întreținere, calculată la nivelul veniturilor pe care pârâtul le realizează în prezent.

In dovedirea susținerilor sale, reclamanta, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și cu martor S. A., precum și interogatoriul pârâtului.

In drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 499 alin. 1, 529 Cod civil, art. 447 Cod proc.civ.

Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

Analizând cererea de față, instanța o constată întemeiată.

Astfel, din înscrisurile anexate la dosar (f. 6-11, 20-21 ), instanța reține că prin sentința civilă nr. 1449/ 09. 06. 2008, definitivă și irevocabilă. pronunțată în dosarul nr. 1300/2006 al Judecătoriei Fălticeni, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunară pentru minora M. Giovanna A., născut la data de 08.10.2004, în cuantum de 125 lei lunar, începând cu data de 07.054.2008 și până la majoratul minorei.

Potrivit art. 531 alin.1 Cod Civil, „ dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.

Instanța, în conformitate cu textul de lege invocat, coroborat și cu disp. art. 529 alin.2 „ când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la 1/4 din venitul său lunar net pentru un copil, 1/3 pentru doi copii și 1/2 pentru 3 sau mai mulți copii” și alin. 3 „cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat”, va admite acțiunea și va obliga pe pârât să plătească reclamantei în favoarea minorei M. Giovanna A. născută la data de 08. 10. 2004, suma de 185 lei lunar, reprezentând contribuția sa la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorei, începând cu data introducerii acțiunii – 24.09. 2013 și până la majoratul acesteia, sau noi dispoziții ale instanței.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect majorare pensie de întreținere formulată de reclamanta S. D. C., domiciliată în Municipiul Fălticeni, . 34, scara B, apartament 4, județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. V., cu domiciliu în localitatea Ieud, județul Maramureș.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei și în favoarea minorei M. Giovanna A. născută la data de 08. 10. 2004, suma de 185 lei lunar, reprezentând contribuția sa cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acesteia(minorei), față de cea stabilită anterior, respectiv, suma de 125 lei lunar, prin sentința civilă nr.1449/ 09. 06. 2008, a Judecătoriei Fălticeni, definitivă și irevocabilă, începând cu data introducerii acțiunii – 24.09. 2013 și până la majoratul acesteia, sau noi dispoziții ale instanței.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2013.

Președinte, Grefier,

Red.R.M.Tehnored. G.V.Ex. 4/17.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1943/2013. Judecătoria FĂLTICENI