Pensie întreţinere. Sentința nr. 2250/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 2250/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 3360/227/2013

Dosar nr._ - pensie întreținere -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2250.

Ședința publică din 11 decembrie 2013.

Instanța constituită din:

Președinte: D. E. G.

Grefier: O. A.

Pe rol judecarea cauzei civile – având ca obiect – majorare pensie de întreținere – formulată de reclamanta L. E. în contradictoriu cu pârâtul S. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Văzând lipsa părților, instanța lasă strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.

La a doua strigare, lipsesc părțile.

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 94 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 113 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța se consideră competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv.

Conform prevederilor art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează probele cu înscrisurile depuse la dosar în faza prealabilă judecării cauzei.

Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat și probe de administrat, văzând și dispozițiile art. 223 alin.1 Cod procedură civilă, instanța constată procesul în stare de judecată după care, în temeiul art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr._ din 01.10.2013, reclamanta L. E. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. A. pentru majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorului S. S. născut la data de 05 februarie 1996.

În fapt, arată că în prezent minorul beneficiază de o pensie lunară de întreținere în cuantum de 150 lei, stabilită la data de 25 noiembrie 2010, conform S.C. nr. 2269 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul civi nr._, însă nevoile acestuia au crescut.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (filele 4,5) și două memorii (filele 8 și 15-16).

Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului pentru ca acesta să formuleze întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de cerere.

Prin întâmpinare (filele 11-12 dosar), pârâtul a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că situația sa materială nu s-a îmbunătățit, nu are loc de muncă stabil, proprietăți și nu realizează alte venituri înafara celor din munci ocazionale pentru a-și asigura existența.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat cereri de probe în apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin S.C. 2269/25.11.2010 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul civil nr._, pârâtul S. A. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150 lei lunar în favoarea fiului său, S. S., născut la data de 05 februarie 2006, cuantum care a fost calculat în raport de venitul minim pe economia națională la acea dată.

Potrivit dispozițiilor art. 60^1* din Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator – „(1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:

a) în domeniul protecției consumatorilor, când consumatorul invocă existența unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanțiilor acordate, a existenței unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori și operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislația națională sau a Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor;

b) în materia dreptului familiei, în situațiile prevăzute la art. 64;

c) în domeniul litigiilor privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare, precum și în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;

d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă;

f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvență, a acțiunilor referitoare la registrul comerțului și a cazurilor în care părțile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 - 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 - 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima își exprimă consimțământul de a participa la ședința de informare împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, ședința de informare se desfășoară separat”.

Având în vedere că reclamanta nu a înțeles să facă dovada medierii litigiului, deși i s-a solicitat în mod expres aceasta (fila 6 dosar), instanța va respinge acțiunea, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge – ca inadmisibilă – cererea având ca obiect – majorare pensie de întreținere – formulată de reclamanta L. E. (domiciliată în Municipiul Fălticeni, ., județul Suceava) în contradictoriu cu pârâtul S. A. (domiciliat în oraș Gura Humorului, ., județul Suceava).

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2013.

Președinte, Grefier,

Red: DEG/Tehnored: OA/D:10.01.2014 – 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2250/2013. Judecătoria FĂLTICENI