Contestaţie la executare. Sentința nr. 408/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 408/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 99/227/2014

Dosar nr._ - contestație la executare -

(perimare)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 408

Ședința publică din data de 10 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. I.

Grefier: O. M.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatoarea S.C. F. S.R.L. Găinești – prin administrator N. G., în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc reprezentanții legali ai părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că au trecut mai mult de șase luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat pe data de 22 iulie 2014 în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. și, din oficiu, constată și pune în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată, reținând cauza spre soluționare.

După deliberare,

INSTANTA

Asupra cauzei de fată, constată:

P. cererea introdusă la Judecătoria Fălticeni în data de 14.01.2014 si înregistrată sub nr._, contestatoarea S.C. F. S.R.L. Găinești – prin administrator N. G. în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Suceava a solicitat desființarea somației nr. 33/_ si a titlului executoriu nr._/2013 prin care i s-a impus să plătească suma de 10.000 lei ce rezultă din procesul verbal nr._/16.09.2013 si procesul verbal nr._/16.09.2013 emis de ITRSV Suceava.

Având în vedere că a contestat cele două procese verbale de contraventie în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Fălticeni, contestatoarea consideră că în mod nelegal i s-a impus să plătească aceste sume.

In dovedire a depus la dosar înscrisuri (f.6-10).

Intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Suceava prin precizările depuse la fila 24 si 34 dosar a solicitat, în temeiul disp. art. 413 al. 1 pct.1 Cod pr. civilă, suspendarea cauzei până la solutionarea dosarului nr._ al Judecătoriei Fălticeni

La acest termen de judecată, instanța din oficiu, constată și pune în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22.06.2014 de când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.

Potrivit disp. art. 420 Noul Cod pr. civilă „Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea”.

Potrivit art. 416, alin. (1) NCPC, orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanta urmează a admite exceptia perimării si a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Constată perimată cererea formulată de contestatoarea S.C. F. S.R.L. Găinești – prin administrator N. G. – cu sediul în satul Găinesti, . în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Suceava – cu sediul în mun. Suceava, jud. Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în sedinta publică din data de 10.02.2015.

P., Grefier,

Red.AI/Tehnored.PM/Ex.4/05.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 408/2015. Judecătoria FĂLTICENI