Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1140/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1140/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 1417/227/2015
Dosar nr._
- ordonanță președințială -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
Sentința civilă nr. 1140
Ședința publică din 19 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Grefier: B. I.
Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect obligația de a face pe cale de ordonanță președințială, formulată de reclamanții-pârâți: G. C. și G. I.-D., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant G. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții-pârâți, asistați de avocat M. M., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 8 dosar, pârâtul-reclamant, asistat de avocat Z. G., în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 32 dosar și martorele B. M. și S. M.-M., lipsă fiind martora I. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că pârâtul-reclamant a depus la dosar, prin serviciul registratură, precizări la cererea reconvențională (filele 50 și 51), după care,
Apărătoarea reclamanților-pârâți depune la dosar copia adeverinței nr. 201 din 18 mai 2015 eliberată de Asociația Locativă a Proprietarilor „Speranța” nr. 10 Fălticeni și o comunicare a adresei pentru a dovedi existența pe rolul instanței a dosarului nr._, având ca obiect obligația de a face pe calea dreptului comun (filele 52 și 53 dosar).
Apărătorul pârâtului-reclamant depune la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și alte înscrisuri în dovedirea cererii reconvenționale (filele 54-66), arătând că prin aceasta din urmă pârâtul-reclamant solicită obligarea reclamanților-pârâți la efectuarea reparațiilor la imobilul proprietatea lor.
În conformitate cu prevederile art. 311 și 321 Cod procedură civilă, s-au audiat, sub prestare de jurământ, martorele B. M. și S. M.-M., depozițiile acestora fiind consemnate în procese-verbale, separat atașate la filele 67 și 68 dosar.
Apărătorul pârâtului-reclamant arată că martora I. M. este administratorul asociației de locatari, motiv pentru care refuză să se prezinte în instanță să depună mărturie. În atare situație, solicită citarea martorei cu mandat de aducere.
Pârâtul-reclamant susține că a adus la cunoștința administratorului asociației de locatari problemele pe care le are cu reclamanții atât în scris, cât și verbal, dar că aceasta nu a luat nicio măsură pentru repararea instalației de apă. Consideră că acesta este motivul pentru care martora refuză să depună mărturie.
Apărătorul pârâtului-reclamant solicită, în completarea probatoriului, efectuarea unei cercetări la fața locului, cerere cu care apărătoarea reclamanților-pârâți este de acord.
Instanța dispune revenirea de la proba cu martora I. M., având în vedere caracterul urgent al cererii dedusă judecății și respingerea cererii de probe cu efectuarea unei cercetări la fața locului formulată de apărătorul pârâtului-reclamant, apreciind că probatoriul administrat până la acest moment este suficient soluționării cauzei.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat alte cereri.
Nemaifiind de formulat cereri și probe de administrat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților în acest sens.
Avocat M. M. pentru reclamanții-pârâți solicită admiterea cererii principale așa cum a fost precizată, respectiv obligarea pârâtului-reclamant, pe cale de ordonanță președințială, de a demonta cei doi robineți montați de acesta pe coloana principală prin care circulă apa potabilă, până la soluționarea dosarului nr._, ce vizează cererea reclamanților-pârâți formulată pe calea dreptului comun, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În susținere, precizează că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de articolul 996 Cod procedură civilă, având în vedere că reclamanții-pârâți și cei doi copii minori ai acestora, dintre care unul în vârstă de un an, sunt privați de consumul de apă potabilă, aceștia fiind nevoiți să se alimenteze cu apă din diverse locuri pentru treburile în gospodărie.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, întrucât acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 996 Cod procedură civilă și nici a unei cereri pe calea dreptului comun.
Avocat Z. G. pentru pârâtul-reclamant solicită respingerea cererii formulată de reclamanții-pârâți pentru motivele invocate în întâmpinare, precizând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială.
Arată că pârâtul-reclamant nu a montat cei doi robineți, că a depus la dosar dovezi din care rezultă că acesta a făcut nenumărate sesizări cu privire la faptul că a fost prejudiciat de reclamanții-pârâți, întrucât în permanență provoacă inundații și, de asemenea, că aceștia nu locuiesc în imobil.
Solicită înlăturarea declarațiilor martorilor audiați în cauză, deoarece aceștia locuiesc în altă localitate și nu au avut acces la conducta de apă de la blocul în care locuiesc părțile.
Cu privire la cererea reconvențională, solicită admiterea acesteia, în sensul obligării reclamanților-pârâți la efectuarea reparațiilor care se impun în baie și bucătărie, cu cheltuieli de judecată, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii formulate.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 30.04.2015 sub nr._, reclamanții G. C. și G. I.-D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. S., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea paratului sa demonteze cei doi robineți pe care i-a montat pe coloana principală prin care circulă apa potabilă, fiind privați în acest fel de consumul de apă potabilă, măsură ce urmează sa fie luată până la soluționarea dosarului de fond, ce are ca obiect obligația de a face, plata de daune morale și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt vecini de . la etajul 4 deasupra garsonierei paratului, care locuiește la etajul 3.
La data de 18.04.2015, paratul a montat doi robineti pe coloana principală prin care circulă apa potabilă, iar in acest fel nu mai beneficiază deloc de apă. A sesizat cu privire la acest aspect organele de politie, asociația de proprietari si Acet S.A., care le-au comunicat că nu pot intra forțat în casa pârâtului pentru a demonta robineții, fara o hotărâre judecătorească în acest sens.
Menționează că au doi copii minori, din care un copil de un an si celălalt de 13 ani, care au nevoie permanentă de apă potabilă, cărora trebuie să le prepare mâncarea zilnică, să sterilizeze biberoanele, sa spele hainele, sa le facă baie, însă acest lucru nu este posibil din culpa pârâtului, punând în acest fel în pericol dezvoltarea în condiții normale a minorilor, fiind nevoiți să care apa de pe la vecini sau din diverse locuri, pentru a face treburile în casă sau a se spala.
In drept a invocat disp. art. 996 C. civil.
In dovedire au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si cu martorii: B. M. si S. M..
Prin precizările ulterioare reclamanții arată că pe calea ordonanței președințiale nu solicită obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
După comunicarea cererii, pârâtul a depus întâmpinare si cerere reconvențională (f.30-31 dosar) prin care a înțeles să invoce următoarele excepții:
-lipsa calității procesuale active a reclamantului, deoarece reclamantul de mai bine de 3 ani nu mai locuiește în imobilul respectiv, ci alte persoane cărora nu le cunoaște statutul lor, în ce calitate locuiesc în apartament, în calitate de proprietari, de chiriași sau alte categorii;
-excepția inadmisibilității - deoarece reclamantul nu face dovada că pe rolul instanței de judecată mai există vreo cauză promovată de acesta, având ca obiect "obligația de a face".
- excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, deoarece această cerere de chemare în judecată, este o șicană și o bătaie de joc la adresa pârâtului, dat fiind faptul că se produc inundații, încât a fost despăgubit în nenumărate rânduri de societatea de asigurare pentru gravele daune materiale produse.
Pe fondul cauzei, solicită desemnarea unui expert care să constate cât de mari sunt pagubele care le-a făcut reclamantul în decurs de 3 ani, de starea instalației precare pe care o are reclamantul, de starea care se află apartamentul pârâtului după inundațiile provocate. Se obligă să suporte cheltuielile ocazionate de efectuarea expertizei.
Pârâtul consideră că în cauza de față nu sunt date cele 3 condiții ale cererii de ordonată președințială, respectiv: urgența, caracterul vremelnic și neprejudiciarea fondului.
Pe cale de cerere reconvențională pârâtul a solicitat ca reclamantul să fie obligat să-și aducă în bune condițiuni funcționarea instalației sanitare pentru a nu mai inunda niciodată, pentru eliminarea mirosurilor care domină întreaga scară de locatari.
In dovedire a solicitat încuviințarea probei cu martori.
A anexat la dosar înscrisuri.
Întrucât cererea reconvențională nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege, conform disp. art. 194 Cod pr. civilă, acestuia i s-a pus în vedere să o completeze, urmând a achita taxa judiciară aferentă.
Prin precizările depuse la dosar (f.50-51) pârâtul-reclamant a arătat că este proprietarul unui apartament situat la adresa. ., .. Susține că reclamanții-pârâti locuiesc în apartamentul situat deasupra apartamentului său. De fapt aceștia au închiriat apartamentul unor tineri, care seară de seară organizează chefuri, discoteci, producând producând scandaluri si dezordine.
Datorită stării proaste a instalației sanitare din bucătărie și baie, an de an i-au fost provocate inundații, ocazie cu care a apelat si la societatea de asigurare.
Pârâtul-reclamant menționează că instalația defectă îi creayă necayuri, are scurgeri la bucătărie si baie fiind nevoit să facă de mai multe ori curățenie si reparații. De asemenea a făcut numeroase sesizări si reclamații la Asociația de proprietari.
Precizează că nu a montat nici un fel de robinet pe coloana de apă, ci doar a închis din instalația existentă urcarea apei la etajul superior.
Solicită admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.
Puse în discuție la termenul de judecată din 13 mai 2015, instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de pârâtul-reclamant urmând a le respinge pe următoarele considerente:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului si cel ce este titular al dreptului pretins.
In speță, reclamanții-pârâți sunt proprietarii apartamentului nr. 88, situat la etajul 4 al blocului 3 (fost 23) de pe . apartament mai exact la etajul III, ., cel reclamat că ar fi intervenit la coloana de apă a blocului, intervenție ce constă în oprirea apei prin montarea unor robineți.
Câtă vreme reclamanții-pârâți sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra apartamentului privat de lipsa apei, aceștia își justifică această calitate procesuală în cauză, indiferent de ce persoane locuiesc în acel imobil.
Instanța va respinge excepția inadmisibilității cererii mativată de faptul că reclamanții nu ar face dovada promovării unei cereri pe calea dreptului comun, întrucât pe rolul Judecătoriei Fălticeni există o asemenea cauză, înregistrată sub nr._ având ca obiect „obligația de a face”, aspect ce rezultă din fișa acestui dosar depusă la fila 5 si din comunicarea adresei emisă de instanță la data de 4 mai 2015 depusă la fila 53.
De altfel, în cauze urgente, ce nu suportă amânare, instanța poate lua o măsură vremelnică, pe calea ordonanței președințiale, fără a fi condiționată admisibilitatea acesteia de existența unei alte cereri formulată pe calea dreptului comun, câtă vreme orice măsură dispusă pe această cale are caracter provizoriu până când părțile își vor discuta fondul dreptului în fața instanței de drept comun.
Nici excepția lipsei de interes nu va fi primită de instanță, pe de o parte, pentru faptul că motivele invocate de pârât în susținerea acesteia sunt puerile, fără o argumentație serioasă, iar pe de altă parte, pentru faptul că interesul juridic este în strânsă concordanță cu calitatea procesuală, acesta fiind de fapt folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește reclamantul, necesitatea evidentă în care se găsește acesta de a sesiza instanța în vedereea evitării unei prejudiciu.
Pentru toate aceste motive instanța va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtul-reclamant.
Analizând fondul cauzei, instanta reține următoarea situație de fapt:
Părtile locuiesc în același ., . fiind proprietarii unui apartament situat la etajul IV, pârâtul-reclamant locuind în apartamentul de la etajul III.
Susțin reclamanții-pârâți că în urmă cu două săptămâni pârâtul-reclamant ar fi intervenit la coloana principală de apă ce alimenta apartamentul locatarilor prin montarea a doi robineți, oprind astfel circuitul apei până la apartamentul lor, situație ce impune luarea de urgență a măsurii de demontare a acestora.
Această susținere nu a fost însă dovedită, din declarațiile martorilor propusi de reclamantii-pârâți, respectiv B. M. si S. M. reieșind că de mai bine de doi de când martorele îi vizitează pe aceștia, apartamentul în care locuiesc nu avea apă, aceștia procurând-o fie de la vecini, fie o aduceau cu butoaiele de la țară.
Faptul că de mai multă vreme există această situație între părți legată de lipsa apei din apartamentul reclamanților-pârâți rezultă si din rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni din 8 februarie 2007, potrivit căreia reclamantul-pârât G. C. a formulat o plângere penală privind montarea ilegală de către pârâtul-reclamant a unui robinet pe coloana comună de alimentare cu apă a blocului în care locuiesc acestia.
Din analiza dispozițiilor art. 996 Cod Pr. Civilă rezultă că pentru a putea recurge la procedura ordonanței președințiale trebuie îndeplinite cumulativ condițiile specifice exercitării acesteia, respectiv: urgența, vremelnicia si nerezolvarea fondului dreptului.
In speță, reclamanții-pârâți invocă faptul că pârâtul ar fi montat robineți pe coloana de alimentare cu apă în urmă cu două săptămâni, însă probatoriul administrat infirmă această susținere, neînțelegerile dintre părți privind circuitul apei fiind de lungă durată, martorii audiați arătând că niciodată reclamanții-pârâti nu au avut apă în apartamentul lor.
La rândul său, pârâtul-reclamant deși neagă montarea acestor robineți, cere reclamanților să fie obligați la repararea instalațiilor sanitare din baie si bucătărie pentru a nu fi produse inundații, așa cum s-a petrecut de mai multă vreme.
Așadar conflictul dintre părți datează de câțiva ani, fiecare reclamând pe celălalt fie la Poliția Fălticeni, fie la Asociația de locatari, în legătură cu nerespectarea regulilor de conviețuire într-un imobil cu mai multe apartamente, situație ce nu impune intervenția urgentă a instanței, prin instituirea unor măsuri pe calea ordonanței președințiale, mai ales că nici susținerile reclamanților-pârâți si nici cele ale pârâtului-reclamant nu sunt dovedite.
Astfel, deși apartamentul reclamanților-pârâți nu este alimentat cu apă, martorii audiați nu au putut confirma că acest fapt s-ar datora acțiunii pârâtului-reclamant cum nici acele distrugeri ale apartamentului de la etajul III reclamate de acesta din urmă nu s-a dovedit a fi cauzate de atitudinea reclamanților-pârâți de a nu aduce în stare de întrebuințare instalația lor sanitară, câtă vreme, din înscrisurile depuse la dosar chiar de pârâtul-reclamant reiese că infiltrațiile de apă provin din apele pluviale de pe terasa blocului, ce necesită reparații la care trebuie să contribuie toți locatarii de pe tronsonul respectiv, asemenea infiltrații fiind și în apartamentul reclamanților-pârâti, dar si pe holurile de la etajele III si IV ale blocului.
Prin urmare, instanța constată că în cauză nu este dată urgența măsurii, părtile având posibilitatea rezolvării litigiului pe calea dreptului comun, în cadrul căruia se pot administra probe mai ample cu care să se dovedească situația reală în care se află acestea.
Este adevărat că potrivit practicii judiciare pe calea ordonanței președințiale pot fi impuse „obligații de a face”, așa cum au cerut părțile prin cererile lor, ce ar putea rezolva chiar fondul dreptului trecându-se peste caracterul vremelnic al acetuia, însă chiar și aparent susținerile acestora trebuie însoțite de dovezi concludente din care să rezulte necesitatea urgenței unei asemenea măsuri.
Apreciind că în cauză nu este dată nici urgența măsurii câtă vreme situația reclamată de ambele părți dăinuie de câțiva ani și nici nu s-au administrat dovezi concludente din care să reiasă culpa celuilalt în producerea prejudiciului reclamat, instanța va respinge atât cererea principală cât si cea reconvențională ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților-pârâți
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge cererea precizată având ca obiect obligația de a face pe cale de ordonanță președințială, formulată de reclamanți-pârâți G. I. D. și G. C. – ambii cu domiciliul în mun. Fălticeni, ., ., . în contradictoriu cu pârâtul-reclamant G. S. – cu domiciliul în mun. Fălticeni, ., ., jud. Suceava.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant G. S..
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.05.2015.
P., Grefier,
Red.PM/Tenored.PM/Ex.5/Data: 21.05.2015
← Reziliere contract. Sentința nr. 1094/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1159/2015. Judecătoria... → |
---|