Revendicare imobiliară. Sentința nr. 443/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Judecătoria FĂLTICENI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 443/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 493/227/2014

Dosar nr._ revendicare, grănițuire, pretenții

ROMANIA

JUDECATORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 443

Ședința publică din 11.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: N. Șepelea

Grefier: P. D.

Pe rol, judecarea cauzei având ca obiect revendicare imobiliară, grănițuire și pretenții formulată de reclamanta C. E., în contradictoriu cu pârâta Direcția S. S. - Ocolul Silvic Dolhasca, R. Națională a Pădurilor ROMSILVA – Dir. S. S. și intervenientul Statul român prin M. Finanțelor Publice.

Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată succesiv pentru data de 4.02.2015 și pentru astăzi.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 13.02.2014, reclamanta C. E. a solicitat obligarea pârâților R. Națională a Pădurilor - Direcția S. S. - Ocolul Silvic Dolhasca, să-i restituie suprafața de 5000 mp teren pășuni, situată la locul numit Z., în extravilanul satului Gulia or. Dolhasca jud. S., învecinată cu drum Z., G. C., râul Siret, B. M., stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, obligarea pârâților la plata daunelor materiale, reprezentând lipsa de folosință, în cuantum de 500 lei, cu cheltuieli de judecată.

In fapt, reclamanta arată că prin titlul de proprietate nr.1711/1.04.1996 s-a reconstituit autoarei sale A. S. M., dreptul de proprietate pentru suprafața de 10.200 mp teren situat în extravilanul satului Gulia, la locul numit „Z.”, învecinată cu drum Z., G. C., râul Siret și B. M..

Menționează că la baza eliberării titlului de proprietate a stat S.C. nr. 1769/28.02.1995 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr.3670/1994, în contradictoriu cu Romsilva R.A.S..

Precizează că prin contractul de donație nr. 8653/20.11.1996, defuncta A. S. M. i-a donat această suprafață de teren.

Reclamanta arată că în anul 2013 pârâții au ocupat abuziv suprafața de 5000 mp teren din totalul de 10.000 mp, schimbându-i categoria de folosință prin plantarea de puieți ( terenul având categoria de folosință pășune).

Pentru aceste considerente, solicită obligarea pârâților să-i restituie suprafața de 5000 mp teren pe care o ocupă fără drept, stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, cu respectarea configurației pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, a vechii linii de hotar și a semnelor naturale. Totodată, solicită obligarea pârâților la plata de daune materiale în cuantum de 500 lei, pentru lipsa de folosință a terenului în anul 2013.

In drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 563, art.560 și art.566 Noul Cod Civil.

In dovedire, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, proba cu martorii: G. C. și A. P. și expertiză topo.

Pârâta R. Națională a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvidcă S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat introducerea în cauză a Statului Român în calitate de proprietar al terenului, pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea acțiunii motivat de faptul că reclamanta, anterior introducerii cererii de chemare în judecată nu și-a îndeplinit obligația de a participa la ședința de informare privind medierea, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, în subsidiar, ca nefondată.

În fapt, pârâta arată că terenul ce face obiectul acțiunii este proprietatea publică a statului, fiind cuprins în amenajamentul silvic al U.P, IV "Zăvoaiele Șiretului " u.a. 10 G, Ocolul silvic Dolhasca și este administrat de R. Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția S. S., în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publică a statului, conform prevederilor art. 11 alin. 1 din Codul Silvic.

Menționează că terenul a intrat în fond forestier de stat în baza Constituției din anul 1948 care prevede la art. 6 că pădurile aparțin Statului ca bunuri ale întregului popor și începând din anul 1949 terenul în litigiu este înscris în amenajamentul silvic al U.P. XI "Zăvoaiele Șiretului", u.a. 23 având categoria de folosință pădure, arboret de salcie, stadiul nuieliș, iar ulterior acestei amenajări, la toate revizuirile amenajamentului această parcelă apare înscrisă în amenajamentul silvic.

Precizează pârâta că la amenajarea din anul 1973 suprafața în litigiu apare înscrisă în amenajamentul silvic al U.P. IV "Zăvoaiele Șiretului", u.a. 10 având categoria de folosință pădure, respectiv plantație de plop tremurător de diferite vârste.

La amenajarea din anul 1983, amenajament în vigoare în anul 1990 la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, suprafața în litigiu apare înscrisă în amenajamentul silvic al U.P. IV "Zăvoaiele Șiretului", u.a. 10 având categoria de folosință pădure, respectiv plantație de plop tremurător de diferite vârste, mai exact suprafața fiind în u.a 10 D cuprinsă în planul decenal de recoltare a produselor principale.

La amenajarea din anul 2001, suprafața în litigiu apare înscrisă în amenajamentul silvic al U.P. IV "Zăvoaiele Șiretului", u.a. IOD având categoria de folosință pădure de plop, vârsta 14 ani, lucrări propuse, tăieri de igienă.

La amenajarea din anul 2011, suprafața în litigiu apare înscrisă în amenajamentul silvic al U.P. IV "Zăvoaiele Șiretului", u.a. l0G, ca lucrării fiind propuse împăduriri.

Menționează că potrivit prevederilor art. 1 din Codul silvic din anul 1962, în vigoare la la elaborarea menajamentelor silvice până în anul 2003 „Pădurile și terenurile afectate de împăduriri sau care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație, constituie proprietate de stat și alcătuiesc fondul forestier al Republicii Socialiste România.

Codul silvic din anul 1996 (Legea nr. 26/1996), în vigoare la data elaborări amenajamentului din anul 2001, prevede la art. 16 că, amenajamentul silvic constituie bază a cadastrului forestier si titlu de proprietate a statului.

De asemenea potrivit prevederilor art. 2 lit. b din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, "In funcție de destinația lor, terenurile sunt..b) terenuri cu destinație forestieră, și anume: terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație silvică, terenuri destinate împăduririlor și cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănișuri râpe, ravene, torenți -, dacă sunt cuprinse în amenaiamentele silvice".

Precizează pârâta că terenul ce face obiectul prezentei acțiuni, este proprietatea statului fiind cuprins în amenajamentul silvic „Zăvoaiele Siretului” – Ocolul Silvic Dolhasca și este administrat de R. Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția S. S., în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publică a statului.

Arată că, potrivit prevederilor art. 865 alin. 2 lit b Cod civil, "Titularii drepturilor corespunzătoare proprietății publice sunt obligați,,, să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condițiile prevăzute de Codul di procedură civilă" iar conform prevederilor art. 75 Cod procedură civilă "Pârâtul care deține un bun pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra acelui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercita dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului".

Având în vedere prevederile legale mai sus arătate, pârâta solicită introducerea în cauză a Statului Român.

În ceea ce privește excepția invocată, pârâta arată că potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, "Dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțalor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege" iar potrivit art, 2 alin. 1² din același act normativ, "Instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art, 60¹ alin, I lit, a) -f),"

Cum litigiul de față este prevăzut de art. 60¹ lit. c reclamanta trebuia să-și îndeplinească atribuția prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006.

Consideră pârâta că, certificatul de informare nr. 2/28.01.2014 eliberat de Biroul de mediator Domeanu E. este nul de drept deoarece Direcția S. S. a fost reprezentată de ing. N. G., șeful Ocolului Silvic Dolhasca care nu are capacitatea de a reprezenta Direcția S. S., deoarece Ocolul si Dolhasca nu are personalitate juridică, iar șeful de ocol nu este împuternicit prin lege și nici nu a avut mandat să reprezinte interesele Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.

Astfel, potrivit prevederilor art. 2 alin, 1 din Hotărârea nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva aceasta are în structura sa unități fără personalitate juridică, pevăzute în avexa 2, iar în anexa 2 la numărul cu 35 se regăsește Direcția S. S..

Potrivit prevederilor art. 6 alin. 9 din Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 229/2( respectiv Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurii Romsilva „Directorii unităților din structura Romsilva reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizare aceste unități".

De asemenea potrivit prevederilor punctului 19.11, cap. V din Regulamentul privind organizarea, funcționarea, atribuțiile și limitele de competență ale organelor de conducere a unităților fără personalitate juridică din structura Regiei Naționa Pădurilor - Romsilva, regulament aprobat prin Hotărârea nr. 2 din 25.02.201 Consiliului de administrație al regiei, directorul direcției silvice reprezintă și susține interesele unității în fața organelor jurisdicționale, a organelor urmărire penală, a organelor administrației publice locale, a poliției și notarilor, având toate competențele juridice prevăzute de legislația vigoare.

Față de cele arătate, consideră că Ocolul Silvic Dolhasca este unitate fără personalitate juridică și implicit nu are capacitatea de folosință și nici calitatea procesuală, atribute în lipsa cărora nu sunt îndreptățite și nu pot sta în nume propriu și nici reprezentant R.N.P. - Romsilva, Direcția S. ori Statul român în raporturi juridice de nicio natură, cu excepția infracțiunilor și contravențiilor la regii silvic unde au derogare de competență prin legi speciale.

In consecință, potrivit prevederilor legale mai sus menționate, pârâta consideră că certificatul informare nr. 2/28.01.2014 eliberat de Biroul de mediator Domeanu E. este nul de drept deoarece Direcția S. S. a fost reprezentată de o persoană fară capacitatea de folosință.

Arată pârâta că susținerea petentei precum că este proprietara acestui teren este nefondată deoarece, în Titlul de proprietate nu se menționează că autoarea petentei a fost proprietara unor suprafețe de teren forestier cuprins în amenajamentul silvic cu indicarea amplasamentului, ci teren zăvoi în .> De asemenea, arată că în Sentința civilă nr, 1769/28.02.1995 se menționează că autoarei petentei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren zăvoi situat pe raza . numit "Curătură", deci nu teren forestier cuprins în amenajamentul silvic, cu indicarea amplasamentului.

Mai arată că petenta nu face dovada faptului că terenul a ieșit vreodată din proprietatea publică a statului, deoarece nu a prezentat un proces verbal de punere posesie cu teren forestier situat în u.a.l0 din U.P. IV "Zăvoaiele Șiretului", proces verbal care să fie însușit de către Ocolul Silvic Dolhasca, în calitate de deținător legal al terenului.

Precizează faptul că, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 4 din Legea n 1/2000, trecerea efectivă a terenurilor în proprietate privată se va face cu ocazia punerii în posesie.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, cu modificările completările ulterioare, "Bunurile preluate la stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație", iar potrivit prevederilor art. 861 alin. 1 din Codul civil "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, inprescriptibile și insesizabile"".

Ori, terenul revendicat de reclamantă face obiectul unor legi speciale de reparație și anume Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, legi cu caracter reparatoriu, ce au fost adoptate și au intrat în vigoare mai înaintea promovării acțiunii introductive în instanță.

Pe cale de consecință, pârâta consideră că potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acțiunii, reclamantei i se putea reconstitui dreptul de proprietate pentru teren cu vegetație forestieră numai dacă ar fi urmat procedura prealabilă instituită de art. 51-59 din Legea nr. 18/1991, procedură pe care reclamanta nu a facut-o.

Această reglementare are corespondent în dispozițiile art. 193 alin. 1 Cod procedură civilă conform cărora, în cazuri anume prevăzute de lege, sesizare instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de lege.

În susținerea întâmpinării, pârâta solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantei și expertiză topo-cadastrală.

Solicită judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 și 41 punct 2 Cod Procedură Civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că în ceea ce privește cererea pârâtei de introducere în cauză a Statului Român, în calitate de proprietar al suprafeței revendicate, apreciază că această cerere este nefondată și solicităm a fi înlăturată.

Precizează că, este real faptul că Direcția S. S. - Ocolul Silvic Dolhasca are în administrare terenuri cu vegetație forestiera, iar mențiunea „proprietatea pârâtului", din acțiune, este una greșită, însă proprietar al terenului revendicat este reclamanta.

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii, apreciază reclamanta că aceasta nu este dată, pentru următoarele considerente:

Potrivit certificatului de informare nr. 2/28.01.2014 eliberat de Biroul de mediator Domeanu E., a făcut dovada faptului că a luat cunoștiință de avantajele medierii,respectându-se disp. art. 2 alin. 1 Legea nr. 192/2006.

Privitor la susținerea pârâtei cum că Ocolul Silvic Dolhasca nu are capacitatea de folosință, motiv pentru care Certificatul nr. 2/28.01.2014 eliberat de Biroul de mediator Domeanu E. este nul de drept, solicită a fi înlăturată întrucât potrivit art. 56 alin. 2 Cod proc.civ. „Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."

Arată reclamanta că, în conformitate cu prev. art. 10 alin. 2 Codul Silvic „Administrarea, precum și serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri:

a) ocoale silvice de stat - din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, care administrează păduri proprietate publică a statului și care sunt înființate de aceasta;

b) ocoale silvice private care sunt înființate, în condițiile legii, de unitățile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în proprietate fond forestier sau de asociații constituite de către acestea.", iar potrivit art. 14 alin. 3 Codul Silvic „Conducerea și reprezentarea legală a ocolului silvic sunt asigurate de șeful de ocol silvic..."

Față de cele arătate, consideră că în mod corect, mediatorul a luat act de calitatea de reprezentant a ing. N. G. a Ocolului Silvic Dolhasca, pârât în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei, reclamanta arată că susținerile Direcției S. S. sunt nefondate și în dezacord cu cele arătate prin cererea introductivă, din punct de vedere logic, având în vedere că așa cum a arătat, prin Titlul de proprietate nr. 1711/1.04.1996 s-a reconstituit autoarei sale, A. S. M., dreptul de proprietate pentru suprafața de 10.200 mp, teren situat în extravilanul satului Gulia, la locul numit Z., învecinată cu drum Z., G. C., râul Șiret, B. M. (poziția A/4).

La baza eliberării titlului de proprietate a stat S.C. nr. 1769/28.02.1995, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr. 3670/1994, în contradictoriu cu Romsilva R.A. S. (antecesoarea Direcției Silvice S.).

Față de cele arătate, consideră că că autorea sa a parcurs procedura prevăzută de legea specială, respectiv Legea nr. 18/1991.

Precizează că reconstituirea dreptului de proprietate s-a efectuat în conformitate cu disp. art. 9-12 din Legea nr. 18/1991, terenul de care a fost deposedată abuziv autoarea sa anterior anului 1960, având categoria de folosință pășune, intrând ulterior deposedării sub bornă silvică.

În dovedirea celor arătate, reclamanta solicită atașarea dosarului nr. 3670/1994 al Judecătoriei S.

În temeiul art. 411 pct. 2 C.pr.civ., solicită judecarea cauzei și în lipsă.

La data de18.09.2014 Statul Român prin M. Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice S., a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

Ca în temeiul art. 64 Cod procedură civilă, să se încuviințeze în principiu cererea de arătare a titularului dreptului formulată de Direcția S. S. și să se dispună citarea în cauză, a Statului Român prin M. Finanțelor Publice.

Referitor la interesul pe care-l justifică în cauză, arată că acesta rezidă din faptul că potrivit prevederilor Noului cod civil la art.223 alin.(l), statul participă în justiție, ca titular de drepturi si obligații, în nume propriu prin M. Finanțelor Publice.

În consecință, solicită instanței, ca, în baza motivelor pe care le va expune în continuare, să constate interesul Statului Român reprezentat de M. Finanțelor Publice de a sta în judecată în calitate de titular al dreptului și să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

In fapt, arată că având în vedere faptul că în cadrul prezentei acțiuni în revendicare având ca obiect imobilul menționat mai sus, părțile se prevalează de titluri de proprietate, instanța urmează să procedeze la compararea titlurilor, dându-se eficiență aceluia mai bine caracterizat.

In ceea ce privește titlul statului, învederează următoarele aspecte:

Potrivit actelor depuse în probațiune, terenul a intrat în proprietatea publică a statului încă din anul 1949, fiind înscris în amenajamentul silvic UP IV „Zăvoaiele Șiretului" u.a. 23 având categoria de folosință pădure arboret de salcie, stadiul nuieliș, iar ulterior acestei amenajări, ia toate revizuirile amenajamentului această parcelă este înscrisă în amenajamentul silvic.

In anul 2001, suprafața ce face obiectul litigiului apare înscrisă în amenajamentul silvic al U.P. IV „Zăvoaiele Șiretului" u.a 10 D având categoria de folosință pădure de plop, vârsta 14 ani, lucrări propuse, tăieri de igienă.

Ulterior, în anul 2011, suprafața în litigiu este evidențiată în amenajamentul silvic al UP IV „Zăvoaiele Șiretului", u.a. 10 G ca fiind lucrări propuse împăduririi.

Din expunerea situației de fapt, rezultă că terenul a intrat în proprietatea statului încă din anul 1949, fiind evidențiat în amenajamentele silvice până în prezent, în categoria de folosință pădure.

Potrivit dispozițiilor art.136 alin.(3) din Constituția României din anul 1991, "Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăți publice.

Astfel, convertirea dreptului de proprietate socialistă ce stat în drept de proprietate publică, a operat automat în legătură cu bunurile ia care se referă expres art.136 alin.(3) din Constituția României din anul 1991 precum și cu privire la bunurile menționate de legile organice, astfel cum rezultă chiar din conținutul acestui text de lege.

Terenul în litigiu fiind un teren cu destinație forestieră, aparține domeniului public al statului, în conformitate cu prevederile pct.1.4 al anexei la Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia.

Trecerea unui bun din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local."

Cum în cauză nu s-a probat că terenurile revendicate de reclamant au ieșit din proprietatea publică a statului în condițiile legii, devine evident că dreptului de proprietate al statului român nu-i poate fi opus dreptul de proprietate privată constatat în favoarea reclamantului, în condițiile în care titlul redamantului este ulterior celui deținut de stat care este reprezentat de lege.

In concluzie, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren aflat în proprietatea publică în favoarea reclamantului și punerea .acestuia în posesia terenului reprezintă o încălcare a principiului Inalienabilității proprietății publice, încălcare care periclitează grav stabilitatea raporturilor juridice civile.

In lipsa unei modificări legale a regimului juridic al terenului, acesta nu putea fi introdus în circuitul civil si, implicit, nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.

Raportat la împrejurarea că în speță, condiția esențială da validitate a actului administrativ prin care se dispune cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din domeniul public al statului constă în legalitatea procedurii de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat, operațiune prin care aceste bunuri intră în circuitul civil, putând servi la retrocedare, nu este îndeplinită, titlu! de proprietate exhibat de reclamant nu poate produce efectele unui act juridic valabil.

Arată că, în susținerea cererii de chemare în judecată reclamanta a învederat instanței faptul că „pârâta a ocupat abuziv suprafața de 5.000 mp. schimbându-i categoria de folosință prin plantarea de puieți (terenul are categoria de folosință arabil)."

Din expunerea situației de fapt relevată de amenajamentele silvice începând cu anul 1945 și până în prezent rezultă fără putință de tăgadă că imobilul care a făcut obiectul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, a fost inclus în categoria de folosință pădure.

In raport de această împrejurare reclamantei nu i se poate recunoaște buna credință, cu atât mai mult cu cât cu minime diligente putea observa cu ușurință că terenul făcea parte din fondul forestier și nicidecum că avea categoria de folosință arabil.

De altfel, chiar în situația în care s-ar putea reține buna credință a reclamantei este de precizat că acest principiu nu este de natură să afecteze regimul juridic aplicabil bunurilor aflate în domeniul public al statului, respectiv inalienabilitatea.

In contextul celor prezentate mai sus, solicită să se constate incidența în cauză a dispozițiilor invocate, și pe cale de consecință să se dispună respingerea cererii ca neîntemeiată.

In ceea ce privește solicitarea de delimitare, arătă că se impune a fi respinsă având în vedere faptul că această procedură se realizează de către de către R. Națională a Pădurilor Romsilva raportat la condițiile speciale prevăzute de lege.

În ceea ce privește petitul prin care reclamantul a solicitat acordarea de daune pentru lipsa de folosință, art.566 Noul Cod Civil care reglementează efectele acțiunii în revendicare prevede la alin. (2) că "posesorul de rea-credință sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, și la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar."

Art.948 alin. 1 Noul Cod Civil recunoaște dreptul de proprietate al posesorului de bună credință asupra fructelor produse de bunul pe care acesta îl stăpânește cu intenția de a se comporta ca adevăratul proprietar. Așadar dacă, proprietarul bunului frugifer care a pierdut posesia bunului va redobândi bunul pe calea acțiunii în revendicare, acesta nu va fi îndreptățit să pretindă restituirea fructelor de la posesorul de bună credință.

Față de cele menționate, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

In drept: toate actele normative invocate.

Probe: înscrisuri, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.

Prin cererea reconvențională formulată, Statul Român prin M. Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice S., a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta-reclamanta C. E. să constate nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr.1711/01.04.1996 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În fapt, arată că prin Titlul de proprietate nr.1711/01.04.1996 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței totale de 10.200 mp. situată în extravilanul satului Gulia, ia locul numit Z., identificată în amenajamentul U.P. IV Zăvoaiele Șiretului.

Potrivit actelor depuse în probațiune, terenul a intrat în proprietatea publică a statului încă din anul 1949, fiind înscris în amenajamentul silvic UP IV „Zăvoaiele Șiretului" u.a. 23 având categoria de folosință pădure arboret de salcie, stadiul nuieliș, iar ulterior acestei amenajări, la toate revizuirile amenajamentului această parcelă a fost înscrisă în amenajamentul silvic.

La amenajarea din anul 1973, suprafața în litigiu apare înscrisă în amenajamentul silvic al UP IV „Zăvoaiele Șiretului" u.a. 10 având categoria de folosință pădure, respectiv plantație de plop tremurător de diferite vârste.

Ulterior acestui moment, la amenajarea din anul 1983, amenajament în vigoare în anul 1990 la data intrării în vigoare a Legii nr. 13/1991. suprafața în litigiu apare înscrisă în amenajamentul silvic UP IV „Zăvoaiele Șiretului" u.a. 10 având categoria de folosință pădure, respectiv plantație de plop tremurător de diferite vârste, mai exact suprafața fiind în j.a 10 D cuprinsă în planul decenal de recoltare a produselor principale.

In anul 2001, suprafața ce face obiectui litigiului .apare înscrisă în amenajamentul silvic al U.P. IV „Zăvoaiele Șiretului" i.a. 10 D având categoria de folosință pădure de plop, vârsta 14 ani, lucrări propuse, tăieri de igienă.

Ulterior, în anul 2011, suprafața în litigiu este evidențiată în amenajamentul silvic al UP IV „Zăvoaiele Șiretului": u.a. 10 G ca fiind lucrări propuse împăduririi.

Consideră că, titlul de proprietate nr.1711/01.04.1996 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis cu încălcarea normelor imperative ce reglementează dreptul de proprietate publică.

Astfel, potrivit actelor depuse în probațiune, terenul a intrat în proprietatea statului încă din anul 1949, fiind evidențiat în amenajamentele silvice până în prezent, în categoria de folosință pădure.

Precizează că terenul în litigiu aflat în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor- Romsilva, Direcția S. S. prin subunitatea sa Ocolul Silvic Dolhasca fiind un teren cu destinație forestieră, aparține domeniului public al statului, în conformitate cu prevederile pct.!.4 a anexei la Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic ai acesteia.

In susținerea tezei cu privire la apartenența terenului la proprietatea publică a statului, arătă că față de dispozițiile art.36 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în care se prevede că "terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său in conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice", devine evident faptul că terenul care face obiectul prezentului litigiu înregistrat în evidențele Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva este inclus în categoria bunurilor proprietate publică a statului.

Dovadă că terenul în suprafață de 5.000 mp aparține domeniului public al statului este și faptul că acesta se află în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, cea care, potrivit dispozițiilor art, 10 din Legea nr.26/1996 - Codul silvic, în vigoare la data emiterii titlului de proprietate și art. 11 alin. 1 din Legea nr.46/2008, în vigoare în prezent, administrează fondul forestier proprietate publică a statului.

Având în vedere că potrivit art.3 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic, fondul forestier național este proprietate publică sau privată și constituie bun de interes național, terenul menționat mai sus este cd interes național și aparține domeniului public ai statului.

Menționează că în cauză nu s-a probat că terenul a ieșit din proprietatea publică a statului în condițiile legii, sens în care devine evident că dreptului de proprietate al statului român nu-i poate fi opus dreptul de proprietate privată constatat în favoarea reclamantei, în condițiile în care titlul reclamantei este ulterior celui deținut de stat care este reprezentat de lege.

In concluzie, consideră că reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren aflat în proprietatea publică în favoarea reclamantei și punerea acestuia în posesia terenului reprezintă o încălcare a principiului inalienabilității proprietății publice, încălcare care periclitează grav stabilitatea raporturilor juridice civile.

In susținerea celor prezentate mai sus, arătă că prin Decizia nr.23/2011, obligatorie, potrivit art. 330^A7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin care s-a soluționat în recursul în interesul legii în legătură cu problema interpretării și aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la dispozițiile art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009, referitor la trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) și {1^A1) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniu! privat ai unității administrativ-teritoriale, prin hotărâri ale comisiilor județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente în favoarea foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, înalta Curte de Casație și Justiție a dispus:

"In interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 referitor la trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) și art. 9 alin. (1"1) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniu! privat al unității administrativ-teritoriale, stabilește că sintagma "în condițiile legii" din cuprinsul Legii nr. 1/2000 trebuie înțeleasă în sensul trimiterii la condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 cu privire la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public u. domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului, emisă cu privire la terenurile delimitate in condițiile art. 9 și 12 din Legea nr. 1/2000."

Raportat la împrejurarea că în speță, condiția esențială de validitate a actului administrativ prin care se dispune cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din domeniu! public al statului constă în legalitatea procedurii de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat, operațiune prin care aceste bunuri intră în circuitul civil, putând servi la retrocedare, nu este îndeplinită, titlul de proprietate exhibat de pârâta-reclamantă prin care i-a fost transmis dreptul de proprietate este lovit de nulitate absolută.

In raport de aspectele invocate, pârâtei - reclamante nu i se poate recunoaște buna credință, cu atât mai mult cu cât cu minime diligente putea observa cu ușurință că terenul făcea parte din londul forestier și nicidecum că avea categoria de folosință arabil.

Față de cele prezentate mai sus, solicită a se constata incidența în cauză a dispozițiilor invocate, și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută â Titlului de proprietate nr. 1711/01.34.1996 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

In drept: toate actele normative invocate în cuprinsul cererii reconvenționale.

Probe: înscrisuri, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională, reclamanta solicită ca Statul Român prin M. Finanțelor Publice să precizare clar temeiul de drept a cererii și a invocat excepția lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii.

Pe fondul cauzei, reclamantul solicită respingerea cererii, motivat de faptul că nu este dat niciunul din motivele prevăzute de art.III din Legea nr. 169/1997.

La data de 26.11.2014 C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., a formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulată de Statul român, prin M. Finanțelor Publice, prin care a arătat că titlul de proprietate se emite de comisia județeană, pe baza documentațiilor înaintate de către comisiile locale, după operațiunea de validare.

Pe de altă parte arată că punerea în posesie este anterioară emiterii titlului de proprietate, aceasta fiind de competența exclusivă a comisiilor locale, care stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, motiv pentru care solicită ca judecarea cauzei să se facă în contradictoriu cu C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dolhasca.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din data 15.09.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neparcurgerii procedurii medierii, iar prin încheierea din 11.11.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, motivele regăsindu-se în încheierile de ședință.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta C. E. a solicitat obligarea pârâților RNP Romsilva - Direcția S. S., Direcția S. S.-Ocolul Silvic Dolhasca, să-i restituie suprafața de teren de 5000 mp teren pășuni, situată la locul numit Z., în extravilanul satului Gulia or. Dolhasca jud. S., evidențiată în TP nr. 1711 din 01.04.1996 emis pe numele autoarei sale A. S M..

Reclamanta și-a fundamentat dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 1711 din 01.04.1996 emis pe numele autoarei sale A. S M.., iar la baza eliberării acestui titlu de proprietate a arătat că se află sentința civilă nr. 1769 din 28.02.1995 a Judecătoriei S., pronunțată în dosarul nr. 3670/1994, dosar ce a fost atașat de instanța la dosarul prezentei cauze.

Instanța a încuviința probele cu interogatoriul reclamantei și interogatorul pârâtei RNP Romsilva - Direcția S. S., precum și proba cu expertiza tehnică topografică, desemnând expertul și stabilind obiective în acest sens, precum și obligația în sarcina reclamantei de a achita avansul onorariului de 600 de lei.

Reclamanta nu a înțeles să facă dovada achitării avansului onorariu expert până la următorul termen de judecată, când nu s-a prezentat la judecată, fiind depusă o adresă din partea apărătoarei acesteia cu mențiunea că a fost reziliat contractul de asistență juridică. De asemenea, instanța are în vedere că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa acesteia.

Potrivit art. 262 alin. 3 C.pr.civ., nedepunerea sumelor în termenul fixat de instanță, în condițiile alin. 1, atrage decăderea părții din dreptul de a administra proba. Aceasta este sancțiunea care operează în cazul probei cu expertiza tehnică topografică.

Instanța mai are în vedere că potrivit art. 9 și art. 22 alin. 6 din C.pr.civ., procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care presupune printre altele și dreptul părții de a determina cadrul procesual în ceea ce privește apărările pe care le face, precum și mijloacele de probă cu care înțelege să-și probeze pretențiile.

Prin urmare, față de împrejurarea că reclamanta a cerut judecarea procesului în lipsa acesteia, nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de a achita avansul onorariului pentru proba cu expertiză de 600 de lei, și nu a înțeles să se prezinte în vederea administrării probei cu interogatoriul acesteia, instanța nu poate decât să examineze acțiunea formulată numai în baza probatoriului administrat până la termenul de judecată din 28.01.2015.

Acțiunea în revendicare este acea acțiune în justiție prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului, care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.

Pentru admisibilitatea unei acțiuni în revendicare, pe lângă proba dreptului de proprietate al reclamantului, care să aibă un drept preferabil dreptului pârâtului, este necesar ca reclamantul să probeze că pârâtul îi ocupă în fapt terenul ce face obiectul acțiunii, identitatea dintre terenul ce face obiectul acțiunii și terenul pe care îl deține pârâtul, precum și preferabilitatea titlului de proprietate a reclamantului.

În speța de față era necesar ca o expertiză tehnică topografică, să identifice suprafața de teren ce face obiectul acțiunii, să stabilească limitele acesteia și categoria de folosință, să stabilească daca aceasta este ocupată în fapt de către pârâtă, să stabilească identitatea dintre suprafața de teren ce se revendică și suprafața înscrisă în TP nr. 1711 din 01.04.1996 emis pe numele autoarei reclamantei, sau după caz, să stabilească dacă suprafața de teren ce se revendică se identifică din punct de vedere al amplasamentului cu terenul proprietatea pârâtei cuprins în amenajamentul UP IV Zăvoaiele Siretului.

În condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada acestor aspecte, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea în revendicare, formulată de reclamanta-pârâtă C. E. în contradictoriu cu pârâtele RNP Romsilva - Direcția S. S., Direcția S. S.-Ocolul Silvic Dolhasca și cu intervenientul principal Statul român prin M. Finanțelor Publice București.

În ceea ce privește cererea de stabilire a liniei de hotar, aceasta va fi respinsă la rândul ei ca neîntemeiată în condițiile în care, în cauză nu a fost administrată proba cu expertiza tehnică topografică, care să identifice suprafața de teren proprietatea reclamantei, amplasamentul acesteia, vecinătățile și să stabilească delimitarea acestei proprietăți de loturile vecine.

Aceeași soluție se impune și în cazul cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale constând în lipsa de folosință a terenului, față de împrejurarea că din probatoriul administrat, nu s-a făcut dovada că pârâtul a ocupat și ocupă în mod nejustificat parte din terenul proprietatea reclamantei, cu privire la perioada de timp pentru care ar fi fost ocupat terenul, precum și valoarea eventualei lipse de folosință.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de intervenientul principal Statul român prin M. Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. E., C. Județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor S. și C. orășenească de fond funciar Dolhasca, având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate, instanța reține următoarele:

Intervenientul principal susține constatarea nulității absolute a TP nr. 1711 din 01.04.1996 emis pe numele autoarei reclamantei, pentru motivul că terenul pentru care s-a dispus reconstituirea dreptul de proprietate de_ mp, a intrat în proprietatea publică a statului, încă din anul 1949, fiind înscris în amenajamentul silvic UP IV Zăvoaiele Siretului, având categoria de folosință pădure, arboret de salcie, apoi se prezintă situația acestui teren până în momentul de față, când se arată că în anul 2011 suprafața de teren în litigiu este evidențiată în amenajamentul silvic UP IV Zăvoaiele Siretului u.a. 10G, ca fiind propuse lucrări de împăduriri.

S-a mai arătat că TP nr. 1711 din 01.04.1996 a fost emis cu încălcarea normelor imperative ce reglementează dreptul de proprietate publică, prev. de art. 136 alin. 3 din Constituția României, pct. 1.4 din anexa la Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică, precum și dispozițiile art. 35 alin. 1 din legea fondului funciar nr. 18/1991, care stabilește că terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice.

Față de cele de mai sus, instanța constată că intervenientul pleacă de la o premisă că terenul_ mp înscris în TP nr. 1711 din 01.04.1996, face parte dintr-o suprafață de teren intrată în proprietatea publică a statului, încă din anul 1949, fiind înscris în amenajamentul silvic UP IV Zăvoaiele Siretului, însă nu este în măsură să facă dovada acestui aspect prin înscrisurile depuse și nu a participat la vreun termen de judecată pentru a propune alte mijloace de probă.

Pe de altă parte, intervenientul nu face nicio referire la susținerile reclamantei, conform cărora de la reconstituirea dreptului de proprietate prin TP nr. 1711 din 01.04.1996 și până în anul 2013, a avut posesia trenului, când pârâta a ocupat abuziv suprafața de 5000 mp și i-a schimbat categoria de folosință prin plantarea de puieți.

Se mai reține că prin sentința civilă nr. 1769 din 28.02.1995 a Judecătoriei S., definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. 3670/1994, dosar ce a fost atașat de instanța la dosarul prezentei cauze, s-a stabilit cu autoritatea de lucru judecat că autoarei reclamantei se cuvine suprafața de_ mp teren zăvoi, situat pe raza . numit Curătură.

În aceste condiții, în urma probatoriului administrat nu se poate dispune anularea titlului de proprietate nr. 1711 din 01.04.1996, nefăcându-se dovada că terenul menționat pe titlul de proprietate având categoria de pășuni, cu vecinătățile - drum zăvoi, G. C-tin, R. Siret și B. M., face parte din domeniul public al statului, devenind proprietatea publică a statului în anul 1949.

Astfel se va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de Statul român prin M. Finanțelor Publice București în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. E., C. Județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor S. și C. orășenească de fond funciar Dolhasca, având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea în revendicare, formulată de reclamanta-pârâtă C. E., CNP_, domiciliată în ., jud. S., în contradictoriu cu pârâtele R. Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția S. S., cu sediul în S., ..6, jud. S., Direcția S. S.-Ocolul Silvic Dolhasca, cu sediul în oraș Dolhasca, jud. S. și cu intervenientul principal Statul român prin M. Finanțelor Publice București, cu sediul în București, ., sector 5.

Respinge cererea de stabilire a liniei de hotar.

Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale constând în lipsa de folosință a terenului.

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de Statul român prin M. Finanțelor Publice București în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. E., C. Județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor S. și C. orășenească de fond funciar Dolhasca, având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2015.

Președinte, Grefier,

Red.S.N./Tehnored.I.M./04.03.2015

← Uzucapiune. Sentința nr. 573/2015. Judecătoria FĂLTICENI		Partaj judiciar. Sentința nr. 449/2015. Judecătoria FĂLTICENI →

Revendicare imobiliară. Sentința nr. 443/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 443/2015. Judecătoria FĂLTICENI