Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 1308/228/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI- JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal /Autorizația nr. 4903
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3
Camera de Consiliu de la 06 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. F.
GREFIER: G. G. C.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta ..A , cu sediul mun. București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, ., în contradictoriu cu pârâta F. R., domiciliată în loc. Șuțești nr. 982, jud. B., repus pe rol din oficiu în vederea perimării.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința camerei de consiliu din 23 decembrie 2014, când instanța, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. penală, a amânat pronunțarea pentru astăzi, pronunțând următoarea sentință civilă:
J U D E C A T A,
Asupra acțiunii civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta ..A în contradictoriu cu pârâta F. R..
Instanța constată, din verificarea actelor de la dosar, că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 03.12.2013 când cauza a fost suspendată în conformitate cu dispoz. art.242 alin.2 c.pr.civ. și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an.
Având în vedere dispoz. art. 416 C.pr.civ. potrivit căruia „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”, precum și dispoz. art. 420 C.pr.civ. care prevăd că perimarea se poate constata și din oficiu și poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică, instanța având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei de mai mult de un an, urmează a admite excepția perimării invocată din oficiu urmând a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării acțiunii invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta ..A , cu sediul mun. București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, ., în contradictoriu cu pârâta F. R., domiciliată în loc. Șuțești nr. 982, jud. B.,
Dispune închiderea dosarului.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată azi, 06 ianuarie 2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. F. G. G. C.
Red. C.M.F.
Dact.G.G.C.
Ex.2/06.01.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Fond funciar. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria FĂUREI → |
|---|








