Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 74/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 74/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 988/228/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDEȚUL B.

Operator de date cu caracter personal/Autorizația nr 4903

SENTINȚA CIVILĂ NR. 74

Ședința publică din 22 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. D. A.

Grefier: V. M. T.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. în contradictoriu cu intimatul C. NICUȘOR domiciliat în ..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 8.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 22.01.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 20.08.2014

cu nr._, petentul I. DE P. JUDEȚEAN B. a solicitat instanței înlocuirea sancțunii amenzilor contravenționale în sumă de 402 lei aplicată intimatului C. Nicușor prin procesul verbal de contravenție . nr._/2.07.2011, 200 lei aplicată prin procesul verbal de contraventie . nr_/21.04.2010, 200 lei aplicată prin procesul verbal de contraventie . nr_/26.09.2010, 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr_/6.01.2004, 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr_/15.09.2003,200 lei aplicată prin procesul verbal . nr_/12.02.2009 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

In drept au fost invocate dispoz. art.9 din O.G. 2/2001 și O.U.G nr

55/2002.

In dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimatul legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața

instanței de judecată la termenul stabilit.

La data de 22.10.2014 petentul I.P.J. B. a depus la dosar precizări

prin care a solicitat restituirea procesului verbal de contravenție . nr_/12.02.2009 în vederea completării actelor necesare promovării unei alte acțiuni.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Intimatul C. Nicușor a fost sancționat contravențional prin procesele verbale de contravenție . nr._/2.07.2011,. nr_/21.04.2010, . nr_/26.09.2010, . nr_/6.01.2004,. nr_/15.09.2003 cu amendă în cuantum total de 1002 lei.

In baza proceselor verbale neatacat, au fost efectuate acte de executare împotriva intimatului,fiind emise somație și titlu executoriu, dar s-a constatat că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile și nici nu are venituri urmăribile care să facă obictul executării.

Potrivit dispozițiilor art.9 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în forma în vigoare la data sesizării instanței „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată., ”. Alineatul 3, al articolului 39 din același act normativ stipulează că „executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale”.

Constatând că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, fiind îndeplinite condițiile art.9 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte cererea precizată și va dispune înlocuirea sancțiunilor amenzii contravenționale în sumă de în sumă de 402 lei aplicată intimatului C. Nicușor prin procesul verbal de contravenție . nr._/2.07.2011, 200 lei aplicată prin procesul verbal de contraventie . nr_/21.04.2010, 200 lei aplicată prin procesul verbal de contraventie . nr_/26.9.2010 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată totală de 160 ore, activitate ce se va desfășura pe raza comunei Suțești jud B. în domeniul serviciilor publice.

In ceea ce privește procesele verbale de contravenție . nr_/6.01.2004 și . nr_/15.09.2003 instanța urmează a avea în vedere și dispozițiile O.G.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscală care prevăd la art. 131 începerea termenului de prescripție; art.1-dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept; art.2- termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale” și va respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a sancțiunilor amenzilor contravenționale, în privința acestor două procese verbale.

Astfel, procesul-verbal . nr_ a fost încheiat la data de 6.01.2004, devenind titlu executoriu odată cu expirarea termenului legal de contestare, context în care se constată că executarea sancțiunii s-a prescris la data de 01.01.2010; pentru procesul verbal . nr_ care a fost încheiat la data de 15.09.2003 se constată că executarea sancțiunii s-a prescris la data de 1.01.2009, instanța fiind sesizată la data de 20.08.2014.

In plus,față de prevederile art. 14 al.1) din O.G.2/2001 „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii” ; art.26 al.3 ) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de o lună de la data încheierii. și art. 27 din același act normativ „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”, instanța constată că, în ceea ce privește procesul verbal de contravenție . nr_ încheiat la data de 15.09.2003, nu s-a făcut dovada de către agentul constatator a comunicării acestuia în termenul legal, către contravenient astfel că și pentru acest considerent referitor la acest proces verbal urmează a se constata că cererea este neîntemeiată,urmând a fi respinsă, deoarece este prescrisă executarea sancțiunii contravenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea precizată formulată de petentul

I. de P. Judetean B. în contradictoriu cu intimatul C. Nicușor ( fiul lui C. și P., domiciliat în ., CNP_)

Dispune înlocuirea sancțiunilor amenzilor contravenționale în sumă de 402 lei aplicată intimatului C. Nicușor prin procesul verbal de contravenție . nr._/2.07.2011, 200 lei aplicată prin procesul verbal de contraventie . nr_/21.04.2010, 200 lei aplicată prin procesul verbal de contraventie . nr_/26.9.2010 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată totală de 160 ore, activitate ce se va desfășura pe raza comunei Suțești jud B. în domeniul serviciilor publice.

Respinge cererea de înlocuire a sancțiunilor amenzilor contravenționale în sumă de 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr_/6.01.2004 și 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr_/15.09.2003, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. D. ADRIANVLAD M. T.

red I.D.A

dact.V.M.T

ex.4/10.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 74/2015. Judecătoria FĂUREI