Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 509/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 509/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 509/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI JUDETUL B.

Cod operator de date cu caracter personal aut.4903

SENTINȚA CIVILĂ NR.509

Ședința publică din 05 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. M. F.

Grefier: G. G. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petenta Primăria Orașului Făurei cu sediul în orașul Făurei, ., județul B. în contradictoriu cu intimatul Ș. C. domiciliat în orașul Făurei, ., județul B., CNP_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta Primăria orașului Făurei și intimatul Ș. C..

Având în vedere lipsa părților, instanța potrivit dispozițiilor art. 104 alin.13 din R.O.I. lasă cauza la o nouă strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura prealabilă a fost parcursă, procedura pentru acest termen de judecată este îndeplinită, acțiunea fiind scutită de plată taxei judiciare de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, intimatul nu a depus întâmpinare, iar la dosar s-a depus o cerere de către intimatul Ș. C. prin care arată că nu dorește să fie prezent și din care rezultă că acesta se află în detenție în Penitenciarul Bacău, după care:

Instanța, procedând din oficiu la verificarea competentei potrivit prevederilor art. 9 alin.3 din O.G.2/2001, constatată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Estimează durata procesului un termen.

În temeiul art.258 Cod procedură civilă instanța încuviințează petentului proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare;

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei cu numărul_ la data de 17.11.2014 petenta Primăria orașului Făurei, județ B. a sesizat instanța în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului Ș. C. prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/09.02.2010 încheiat de un agent constatator din cadrul UM 0838 B. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost admisă pentru petentă conform prevederilor art. 258 din codul de procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/09.02.2010 încheiat de un agent constatator din cadrul UM 0838 B. intimatul a fost sancționat cu amendă în sumă de 100 lei.

Rezultă din Somația de plată nr. 4424 din 11.06.2010 emisă de Primăria orașului Făurei, județ B. că nu se poate proceda la executarea silită a intimatului. Acesta a fost somat să achite debitul datorat, fiind emis în acest sens titlul executoriu nr. 669/09.06.2010.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 în vigoare la data sesizării instanței „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Instanța, constatând că intimatul Ș. C. se află în penitenciarul Bacău pentru executarea unei pedepse privative de libertate, având în vedere și dispozițiile art. 211 alin. 2 din OG nr.55/2002 potrivit cărora ,, (2)Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sau dacă în timpul executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancțiunea contravențională nu se mai execută.”, va respinge cererea formulată de petenta Primăria Făurei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de petenta Primăria Orașului Făurei cu sediul în orașul Făurei, ., județul B. în contradictoriu cu intimatul Ș. C. domiciliat în orașul Făurei, ., județul B., CNP_.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată în ședință publică azi 05 mai 2015.

Președinte, Grefier,

C. M. F. G. G. C.

Red.C.M.F.

Dact.G.G.C.

Ex.4/27.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 509/2015. Judecătoria FĂUREI