Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 310/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 310/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1751/228/2014
Dosar nr ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal/Autorizația nr 4903
SENTINȚA CIVILĂ NR. 310
Ședința publică din 10 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. F.
Grefier: G. M. L.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității formulată de petenta PRIMARIA ORASULUI FĂUREI, cu sediul în orasul Făurei, ., judetul B. privind amenda contravențională în sumă de 100 lei ce i-a fost aplicată intimatului P. G. L. ,domiciliat în orasul Făurei, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta Primăria orasului Făurei și intimatul P. G. L..
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura prealabilă a fost îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, procedura completă, după care:
Instanța din oficiu, procedând la verificarea competentei conform prevederilor art. 131 C.pr. civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.
Instanța încuviințează pentru petenta proba cu înscrisurile de la dosar .
Instanța constată terminata cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 19.11.2014 petenta Primăria orasului Făurei a solicitat instanței înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatului P. G. L. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.01.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, la termenul de judecată stabilit.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . PA nr._ din 18.01.2014 i-a fost aplicată intimatului amenda contravențională în cuantum de 100 lei.
În baza procesului verbal neatacat, au fost efectuate acte de executare împotriva intimatului, fiind emise somație și titlu executoriu, dar s-a constatat că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile și nici nu are venituri urmăribile care să facă obiectul executării .
Conform art.9 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001 „ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția,, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
Constatând că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, fiind îndeplinite condițiile art.9 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea și va înlocui amenda contravențională în sumă de 100 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . PA nr._ din 18.01.2014 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată de 20 ore, activitate ce se va desfășura pe raza orasului Făurei, jud.B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta Primăria Orașului Făurei cu sediul în orașul Făurei, ., județul B. în contradictoriu cu intimatul P. G. L. domiciliat în orașul Făurei, ., scara 5, apt. 69, județul B., CNP_.
Înlocuiește amenda de 100 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/18.01.2014 cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore, activitate ce se va desfășura pe raza orașului Făurei, județul B..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Făurei.
Pronunțată în ședință publică azi 10 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. F. G. M. L.
red..C.M.F.
dact.G.M.L.
ex.4/19.03.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 312/2015.... → |
|---|








