Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 917/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 917/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 917/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F. – JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal / Autorizația nr.4903
SENTINȚA CIVILĂ NR. 917DOSAR NR._
Ședința publică din 14 OCTOMBRIE 2015
Instanța constituită din :
Președinte: C. M. F.
Grefier: N. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petenta PRIMĂRIA ORAȘ F. , cu sediul în oraș F.,.,jud.B. privind amenda contravențională în sumă de 200 lei ce i-a fost aplicată intimatului M. M. I. , domiciliat în oraș F.,..,..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta Primăria oraș F. și intimatul M. M. I..
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura prealabilă a fost parcursă, procedura pentru acest termen de judecată este îndeplinită, acțiunea fiind scutită de plată taxei judiciare de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, după care :
Instanța, procedând din oficiu la verificarea competentei potrivit prevederilor art. 9 alin.3 din O.G.2/2001, constatată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Estimează durata procesului un termen.
În temeiul art.258 c.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de petentă la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare;
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ din 09.07.2015 petenta PRIMĂRIA ORAȘ F. a solicitat instanței înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei aplicată intimatului M. M. I. prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.09.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimatul ,legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, la termenul de judecată stabilit.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.09.2014,i-a fost aplicată intimatului amenda contravențională în sumă de 200 lei.
În baza procesului verbal neatacat ,au fost efectuate acte de executare împotriva intimatului, fiind emise somație și titlul executoriu, dar s-a constatat că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile și nici nu are venituri urmăribile care să facă obiectul executării .
Potrivit prevederilor art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 în vigoare la data sesizării instanței „în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ teritoriale prevăzut la art.39 alin.(2) lit.a ) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”
Constatând că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, fiind îndeplinite condițiile art.9 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea și va înlocui amenda contravențională în sumă de 200 lei aplicată intimatului M. M. I. prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.09.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată de 20 ore, activitate ce se va desfășura pe raza oraș F., jud.B. în domeniul serviciilor publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
ADMITE cererea formulată de petenta PRIMĂRIA ORAȘULUI F. ,cu sediul în orașul F., ., județul B. în contradictoriu cu intimatul M. M. I.. domiciliat în oraș F.,..,..
Înlocuiește amenda de 200 lei aplicată intimatului M. M. I. ( fiul I. și B. A., născut la data de 18.11.1993,CNP-_) prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/29.09.2014 cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 de ore, activitate ce se va desfășura pe raza orașului F., județul B., în domeniul serviciilor publice.
CU APEL în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria F..
Pronunțată în ședință publică azi 14 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. F. N. C.
Red.C.M.F.
Dact.N.C.-4 ex.-22.10.2015.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








