Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 198/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 198/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1326/228/2014

Dosar nr_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDEȚUL B.

Operator de date cu caracter personal/Autorizația nr 4903

SENTINȚA CIVILĂ NR. 198

Ședința publică din 18 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. D. A.

Grefier: G. M. L.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității formulată de petenta P. COMUNEI DUDEȘTI, JUDETUL B. privind amenda contravențională în sumă de 500 lei ce i-a fost aplicată intimatului Ț. P. ,domiciliat în com.Dudești, .. 7, județul B..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 5.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 18.02.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 03.10.2014 petenta P. comunei Dudești, județul B. a solicitat instanței înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 500 lei aplicată intimatului Ț. P. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.03.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, la termenul de judecată stabilit.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.03.2014, i-a fost aplicată intimatului amenda contravențională în sumă de 500 lei.

În baza procesului verbal neatacat, au fost efectuate acte de executare împotriva intimatului, fiind emise somație și titlu executoriu, dar s-a constatat că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile și nici nu are venituri urmăribile care să facă obiectul executării .

Conform art.9 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001 „ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția,, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.

Constatând că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, fiind îndeplinite condițiile art.9 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea și va înlocui amenda contravențională în sumă de 500 lei aplicată intimatului Ț. P. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.03.2014,cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată de 100 ore, activitate ce se va desfășura pe raza comunei Dudești, jud.B. în domeniul serviciilor publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea petentei P. COMUNEI DUDEȘTI, JUDETUL B.,cu sediul în .,în contradictoriu cu intimatul Ț. P., domiciliat în comuna Dudești, .. 7,judetul B., C.N.P._.

Dispune înlocuirea amenzii în sumă 500 lei aplicată intimatului Ț. P. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.03.2014 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată de 100 ORE, activitate ce se va desfășura pe raza . în domeniul serviciilor publice.

CU APEL în 30 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Făurei, județul B..

PRONUNȚATĂ în ședință publică,azi, 18.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. D. A. G. M. L.

red.I.D.A.

dact.G.M.L.

ex.4/25.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 198/2015. Judecătoria FĂUREI