Partaj judiciar. Sentința nr. 132/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 132/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 132/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI JUDETUL B.

Cod operator de date cu caracter personal aut.4903

SENTINȚA CIVILĂ NR.132

Ședința publică din 10 Februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. M. F.

Grefier: M. I.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta C. I.domiciliată în municipiul B., ..9, județ B., și pentru comunicarea actelor de procedură la Post Restant - Oficiul Poștal B. 9 în contradictoriu cu pârâții S. D. domiciliată în . B., S. P. domiciliat în comuna M. V., ., județ B., S. V. I. domiciliat în . și C. C. domiciliată în B., ..3, ., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pârâta S. D.,

numita S. F. pentru pârâtul S. P. în baza procurii judiciare autentificată cu nr.946/18.09.2014 și parata C. C., lipsă fiind reclamanta C. I. și pârâții S. P. și S. V. I..

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, conform dispozițiilor art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, care învederează instanței următoarele: procedura legal îndeplinită prin afișare la ușa instanței cu reclamanta, dosarul se află la al patrulea termen de judecată, cauza fiind amânata pentru a i se pune în vedere reclamantei sa semneze cererea de chemare în judecata sub sancțiunea anulării cererii conform prevederilor art.196 cod procedură civilă, reclamanta nu a semnat cererea de chemare în judecată, după care:

Instanța din oficiu, pune în discuție excepția nulității cererii de chemare în judecată.

Întrebați fiind de președintele completului de judecată, pârâta S. D., mandatara S. F. pentru pârâtul S. P. și parata C. C. lasă la aprecierea instanței.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Făurei la data de 28 aprilie 2014 sub nr._ reclamanta C. I. a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 4,50 ha prevăzută în cadrul Titlului de Proprietate nr._-_ din 05.12.1995 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B., solicitând acordarea suprafeței de 3,38 ha reprezentând cota indiviză de 5/8 care îi revine conform Contractului de întreținere autentificat sub nr. 1357/03.06.1999. Au fost indicați drept pârâți S. D.,

S. P., S. I. și C. C., în calitate de moștenitori ai defuncților S. V. și S. M..

Au fost anexate în copie înscrisuri la cererea de chemare în judecată.

Cererea nu a fost semnată de reclamantă.

Pârâtul S. P. a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondată a cererii reclamantei. A arătat că reclamanta a respins succesiunea între părți după ce a beneficiat de succesiunea lui S. M., apreciind că se impune respingerea cererii. (filele nr. 57-58 din dosar)

Examinând prioritar excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată din oficiu instanța constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu este semnată deși reclamanta a fost citată în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 196 din codul de procedură civilă cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura părții este nulă. Cât timp reclamanta nu a semnat cererea de chemare în judecată, deși a trecut mai mult de un an de la data investirii instanței iar reclamanta a fost citată în acest sens se apreciază că excepția nulității invocată de instanță din oficiu este fondată, va fi admisă iar cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și va fi constatată ca fiind nulă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția nulității cererii de chemare în judecată.

Constată nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. I.domiciliată în municipiul B., ..9, județ B., și pentru comunicarea actelor de procedură la Post Restant - Oficiul Poștal B. 9 în contradictoriu cu pârâții S. D. domiciliată în . B., S. P. domiciliat în comuna M. V., ., județ B., S. V. I. domiciliat în . și C. C. domiciliată în B., ..3, ., ., ce face obiectul cauzei nr._ .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2015.

Președinte, Grefier,

C. M. F. M. I.

RED.C.M.F.

DACT.MI

EX.8/03.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 132/2015. Judecătoria FĂUREI