Pensie întreţinere. Sentința nr. 704/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 704/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 197/229/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 704
Ședința publică din data de 14 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. C.
GREFIER - R. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul M. V. F. în contradictoriu cu pârâtul M. G., având ca obiect "stabilire pensie de întreținere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, ia act că la dosarul cauzei au fost depuse relațiile solicitate de la U.M. nr. 0813 București, precum și de cererea reclamantului prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere motivele exprimate în cerere de reclamant instanța califică cererea ca fiind stabilire pensie de întreținere, iar nu majorare pensie de întreținere.
Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.01.2013, sub număr unic de dosar_, reclamantul M. V. F. în contradictoriu cu pârâtul M. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul în favoarea sa.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, în prezent, este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „C. I”, iar pârâtul nu a mai achitat de 30 zile pensia.
În drept, reclamantul nu a invocat dispoziții legale.
În susținerea cererii, reclamantul a anexat la dosar, în copie: act de identitate, adeverință – fila 6, sentința civilă nr. 1751/16.11.2007, pronuntată de Judecătoria Fetesti – filele 8,9, certificatul de naștere și act de identitate reclamant ( filele 5,7).
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform prevederilor art.15 lit. c din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și de plata timbru judiciar în conformitate cu disp. art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare.
In temeiul rolului activ, conform art 129 din C., instanța a solicitat adeverința de la locul de muncă al pârâtului, fiind depusă in consecință, adeverinta nr._/24.01.2013 a MAI – Inspectoratul General al Jandarmeriei Române/UM nr.0813 București – fila 13.
Instanța, în temeiul art. 84 Cod proc civ, a recalificat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca fiind stabilire pensie de întreținere – major.
Instanța, în baza art. 167 C.pr.civ., a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, așa cum rezultă din copia certificatului de naștere, aflată la fila 5, reclamantul M. V. F. este fiul pârâtului M. G., reclamantul fiind născut la data de 24.11.1994 și în prezent major.
În drept, față de dispozițiile art. 6 alin.6 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil conform cărora prevederile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia derivate din obligația de întreținere, instanța va avea în vedere la soluționarea prezentei cauze, dispozițiile în materie reglementate de Noul Cod Civil.
Instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 499 alin. 3 Noul Cod Civil, în sensul că, deși reclamantul nu mai este minor, dată fiind calitatea de descendent de gradul unu față de pârât, acesta este îndreptățit să pretindă și după vârsta majoratului plata unei pensii de întreținere din partea tatălui său, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși 26 ani.
Astfel, legea instituie în favoarea copiilor și în sarcina părinților o obligație de a le presta primilor întreținere în baza legăturii de rudenie dintre aceștia și indiferent dacă descendenții sunt majori, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, și anume ca persoana care solicită întreținere să fie în nevoie și să nu aibă putința unui câștig individual din muncă, din cauza incapacității de a munci.
Instanța reține că, din adeverința nr. 46/15.02.2013 emisă de Liceul Teoretic „C. I”, reclamantul este elev al acesteia în clasa a XII- a, în anul școlar 2012-2013, forma de învățământ – zi.
Prin urmare, față de cele de mai sus, se constată că, în cauză, incapacitatea reclamantului de a-și procura singur cele necesare pentru a se întreține nu se datorează unor cauze fiziologice, ci provine din cauze de ordin social, obiective, și anume din continuarea studiilor în calitate de elev, nevoia prevăzută de art. 523 din Noul cod civil fiind prezumată.
În acest sens devin incidente dispozițiile art. 523 din Noul Cod Civil, și anume instanța va putea stabili cuantumul pensiei de întreținere având în vedere cele două criterii: mijloacele pârâtului și nevoia celui care este îndreptăți de a primi pensie.
Potrivit disp.art.529 alin.1 din Cod civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Conform cu prevederile art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, întreținerea datorată de părinte se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
Referitor la veniturile pârâtului, din Adeverința nr._/24.01.2013 a MAI – Inspectoratul General al Jandarmeriei Române/UM nr.0813 București – fila 13 - reiese că media net lunară a veniturilor încasate de pârât pe ultimele 6 luni anterioare cererii este de 1479 lei.
Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că în cauza dedusă judecății, pârâtul nu a contestat starea de nevoie a reclamantului, deși sarcina probei îi incumba, instanța urmează să facă aplicabilitatea în prezenta cauză a dispozițiilor art. 529 alin.1 Cod civil, urmând să stabilească în sarcina pârâtului o pensie de întreținere lunară, potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, luând în considerare venitul net lunar obținut de pârât de 1479 lei.
Raportat la nevoile copilului major, în raport cu vârsta acestuia, respectiv cheltuielile legate de hrană, îmbrăcăminte, pentru educarea acestuia, instanța va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere conform art. 529 alin. 2 Cod civil și anume, până la 1/4 din venitul net lunar al părintelui obligat la întreținere, pentru un copil, reținând faptul că este necontestat că pârâtul are doar un copil în întreținere, în conformitate cu sentința civilă nr. 1751/16.11.2007.
Față de situația de fapt din prezenta cauză și anume aceea că pârâtul nu execută de bună voie în natură obligația de întreținere, în baza art. 530 alin. 2 Cod civil, instanța va stabili ca plata pensiei de întreținere să se facă în bani.
În raport de toate aceste elemente, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și să dispună obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantului M. V. F., născut la data de 24.11.1994, la suma de 369 lei lunar, de la data introducerii acțiunii, respectiv 17.01.2013 și până la terminarea studiilor reclamantului, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, făcând in cauză aplicabilitatea prevederilor art. 453 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul M. V. F., domiciliat în Fetești, ., ..A, .,județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul M. G., domiciliat în mun. București, sector 5. .. 28, ..1, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 369 lei/lunar cu titlu de pensie de întreținere, cu începere de la data introducerii acțiunii, 17.01.2013 și până la terminarea studiilor reclamantului, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. și tehnored. C.R./C.R.
4 ex./ 18.02.2013
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2237/2013.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 5020/2013.... → |
|---|








