Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2237/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2237/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 02-05-2013 în dosarul nr. 3986/229/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.2237
Ședința publică din data de 02 mai 2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE- C. M.
GREFIER- R. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâta C. G., având ca obiect "stabilire program vizită minor".
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin încheierea de ședință din data de 05.04.2012 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art.155 indice 1 Cod procedură civilă până la îndeplinirea de către reclamant a obligației stabilite de instanță în cursul judecății de a depune copii de pe certificatele de naștere ale minorilor sau de a indica numele, prenumele și data nașterii fiecărui minor.
Se ia act că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 09.04.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției perimării.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Fetesti la data de 23.11.2011, sub nr.3986//229/2010, reclamantul G. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. G. ca pe baza probelor ce se vor administra să se pronunțe o hotărâre prin care să-i fie stabilit un program de vizită pentru copiii G. G. L., G. G. A. M. și G. G. D..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 05.04.2012 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.1551 Cod de procedură.
Prin verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.04.2012 când cauza a fost suspendată.
De la data suspendării, cauza a stat în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părților, timp de un an în materie civilă și 6 luni în materie comercială, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Fiind îndeplinite și celelalte condiții supuse verificării în materia perimării instanța urmează a admite excepția și a constata perimată cererea de chemare in judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția perimării acțiunii invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul G. G., cu domiciliul în . în contradictoriu cu pârâta C. G., cu domiciliul în . Ialomița.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. și tehnored. M.C.
5 ex,/23.05.2013
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1716/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 704/2013. Judecătoria FETEŞTI → |
|---|








