Plângere contravenţională. Sentința nr. 1603/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 1603/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 5661/229/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1603

Ședința publică din data de 28 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. C.

GREFIER - R. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul .. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza întocmirii proceselor verbale contestate.

Instanța, în temeiul art. 165 Cod procedură civilă disjunge capătul de cerere privind anularea procesului verbal . nr._/02.05.2012 și dispune formarea unui nou dosar cu citarea părților și cu termen de judecată la 25 aprilie 2013.

În prezentul dosar, în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 O.G. nr. 2/2001. Ia act că intimata a depus la dosar actele care au stat la baza întocmirii proceselor verbale contestate.

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța, întrucât nu mai sunt cereri noi de formulat și nici probe de administrat, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești, înregistrată sub nr._ /07.06.2012, petentul .. a chemat în judecată pe intimata CNADNR SA-C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea proceselor-verbale de contravenție . nr._, . nr._ și . nr._ încheiate 02.05.2012.

În motivare, în esență, petentul a invocat reglementările referitoare la săvârșirea faptei în formă continuă, iar tariful de despăgubire a fost perceput abuziv, solicitând, în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

Temeiul de drept a fost indicat ca fiind OG 15/2002, OG 2/2001, anexând, în copie, alt proces verbal, chitanțe, procesele verbale contestate și dovezile de comunicare.

Cererea a fost scutită de timbraj.

Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune, însă a anexat la dosarul cauzei înscrisuri in susținerea actelor contravenționale contestate, poze cu imagine număr de înmatriculare auto, obținută prin sistemul SIEGMR, Certificat calificat al agentului constatator și autorizație de control – filele 21-30.

Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 C proc. civ, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, raportat la obiectul cauzei deduse judecății.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesele-verbale . nr._ și . nr._ încheiate la data de 02.05.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de câte 250 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire in sumă de câte 28 euro, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând acestuia a circulat la data de 27.02.2012 și 01.03.2012, pe A2 km 144+100m, Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.

În drept, în urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea proceselor verbale, instanța reține că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, în ceea ce privește sancțiunea amenzii.

În ceea ce privește tarifele de despăgubire în cuantum de câte 28 euro aplicate prin procesele verbale contestate, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională și să anuleze în parte procesele verbale de constatare a contravenției . nr._ și . nr._ încheiate la data de 02.05.2012, urmând a exonera petentul de la plata tarifelor de despăgubire.

Cu privire la temeinicia proceselor verbale legal întocmite, instanța apreciază că acestea pot face dovada asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei, în condițiile în care cele constatate de către agentul de constatator sunt susținute cu mijloace de probă.

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Având în vedere cele prezentate mai sus, în măsura în care procesul verbal cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Se va avea în vedere la soluționarea cauzei ca fapt necontestat calitatea petentului de proprietar și utilizator al autoturismului.

Instanța reține că faptele contravenționale imputate petentului prin procesele verbale contestate nu au fost constatate personal de agentul constatator, fiind reținute în sarcina acestuia ca urmare a procesării automate a unor probe foto de camera foto amplasată pe A2 km 144+100m, Fetești, Județul Ialomița, sector de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravențiile în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentului.

Coroborând probele foto obținute prin sistemul SIEGMCR depuse de intimată în susținerea proceselor verbale contestate, cu lipsa unei roviniete valabile depuse de către petent, instanța constată că autoturismul cu număr de înmatriculare_, aparținând acestuia a circulat la data de 27.02.2012 și 01.03.2012 pe A2 km 144+100m, Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.

Față de împrejurarea că procesele verbale contestate sunt susținute de dovezile în baza cărora au fost întocmite, raportat la faptul că, în cauză, petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia – nu deținea rovinietă valabilă la data constatării contravențiilor reținute în sarcina sa - instanța reține că actele contravenționale în discuție sunt temeinic întocmite.

Susținerile petentului privitoare la împrejurarea că faptele contravenționale reținute în sarcina sa prin procesele verbale contestate îmbracă forma unei contravenții continue, sunt apreciate ca neîntemeiate de instanță.

Astfel, potrivit art.13 din OG nr.2/2001 contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației durează în timp.

Pe cale de consecință, instanța constată ca elementul material al contravenției reglementate de art.8 din OG nr.15/2002, presupune o prelungire în chip natural a acțiunii interzise de actul normativ mai sus menționat, fiind caracteristic unei contravenții continue, contravenție care însă s-a epuizat prin manifestarea de voință a contravenientei.

Prin urmare, la data când petentul, prin manifestarea sa de voință a încetat activitatea de conducere a autoturismului în cauză, prima contravenție reținută în sarcina acesteia s-a epuizat, iar continuarea unei astfel de activități, cu alte ocazii, a realizat conținutul altor contravenții continue, pentru care de altfel a și fost sancționată prin procesele verbale contestate.

Instanța nu poate avea în vedere susținerile potrivit cărora faptele reținute în sarcina sa privesc toată perioada în care a utilizat drumurile publice, astfel că înregistrarea ulterioară a autovehiculului fără rovinietă, la scurte intervale de timp, reprezintă o prelungire în timp a faptei unice având în vedere că prima fapta contravențională în discuție s-a epuizat la data când petentul a încetat activitatea de conducere ca rezultat al manifestării sale de voință, fiind urmată de săvârșirea altei contravenții cu conținut constitutiv identic, săvârșită la intervale de timp diferite .

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța reține că pentru contravențiile reținute în sarcina sa, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de câte 250 lei, conform Anexei 2 din OG nr. 15/2002, aplicată prin fiecare proces verbal.

Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii faptul că petentul a fost sancționat cu puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.

În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat, însă procesele contestate au fost emise la data de 02.05.2012, raportat la data săvârșirii faptei, 27.02.2012 și 01.03.2012. Este adevărat că în speță petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare ale societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, ori în cauză, nu se justifică modul în care s-a făcut prevenirea săvârșirii faptelor contravenționale ilicite în cazul concret al petentului.

Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent, fără aplicarea amenzilor contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.

De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.

În acest sens, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru ca petentul să înțeleagă să se conformeze prevederilor legale astfel încât aceasta să nu mai săvârșească asemenea fapte pe viitor și să circule pe drumurile naționale cu rovinietă valabil achiziționată, având în vedere gradul de pericol social al contravenției săvârșite.

În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii stabilită prin fiecare proces verbal în cuantum de câte 250 lei, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.

Pentru cele reținute în precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesele verbale de constatare a contravențiilor, urmând a exonera petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, stabilit prin fiecare proces verbal.

De asemenea, în raport de considerentele incluse în practicaua prezentei sentințe, instanța urmează ca în temeiul art. 165 C proc civ să dispună disjungerea capătului de cerere privind anularea procesului verbal . nr._/02.05.2012 și să fixeze termen de judecată pentru soluționarea acestuia la data de 25.04.2013, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul .. C., cu sediul în C., .. 27 B, jud. C., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._ și . nr._ încheiate la data de 02.05.2012 cu sancțiunea „avertisment”.

Anulează în parte procesele verbale de constatare a contravenției . nr._ și . nr._ încheiate la data de 02.05.2012 în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro aplicat prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._ și . nr._ încheiate la data de 02.05.2012.

Disjunge capătul de cerere privind anularea procesului verbal . nr._/02.05.2012 și dispune formarea unui nou dosar.

Fixează termen la data de 25.04.2013, C8 stagiar, cu citarea părților.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. și tehnored. C.R./C.R.

5 ex./02.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1603/2013. Judecătoria FETEŞTI