Plângere contravenţională. Sentința nr. 3541/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 3541/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 9483/236/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3541

Ședința publică din data de 18 septembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - M. M. V.

Grefier - D. A. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. DE A. BUCURESCIU G. A., cu sediul în sector 2, București, Calea Moșilor, nr. 312, ., . cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 6, ..401A, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ raportat la art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța ia act că au fost depuse la dosar de către intimată actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat. .

Instanța califică exceptia lipsei calității de subiect activ al contravenției ca fiind apărare de fond, urmând a se pronunta in consecință conform dreptului material incident.

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei G., înregistrată sub nr._ /05.06. 2012, declinată Judecătoriei Fetești prin Sentinta civilă nr. 2063/22.02.2012, inregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.06.2012, sub numărul national_, petentul C. DE A. BUCURESCIU G. A., cu sediul în sector 2, București, Calea Moșilor, nr. 312, . cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a solicitat anularea procesului - verbal . nr._, încheiat la data de 10 aprilie 2012, invocând motive de nelegalitate si netemeinicie, referitoare la lipsa semnăturii agentului constatator, lipsa martorului asistent si a rubricii mentiuni din actul contestat, invocând exceptia lipsei calității de subiect activ al contravenției intrucât autovehiculul sanctionat nu mai apartinea petentei la data săvârsirii faptei contraventionale.

A menționat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat întrucât, la data săvârsirii contravenției, autovehiculul mai sus menționat nu se mai afla în proprietatea sa ca efect al contractului de vânzare cumpărare, respectiv că nu poate fi sanctionat pentru fapta noului proprietar A solicitat anularea actului contraventional contestat deoarece fapta care s-a reținut nu este săvârșită de petent.

La dosarul cauzei au fost depuse în dovedire, în copie, următoarele acte: procesul verbal de contravenție contestat - fila 7, adresa răspuns radiere mijloc de transport-fila 11, declaratie pentru scoatere din evidentă a mijloacelor de transport-fila 12, Factura fiscală din data de 09.10.2009 – fila 13.

Cererea a fost scutită de timbraj.

În drept, petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG nr.2/2001.

Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare în care să arate excepțiile, apărările și dovezile pe care înțelege să le invoce, dar a depus Adresa BRML nr.6633/2010, proba foto, generată prin sistem SIEGMR, autorizație de control, certificat calificat agent constatator și dovada comunicării (filele 17-22/ dosar declinat), solicitând judecarea cauzei in lipsă. Actele respective au fost comunicate si pentru termenul din data de 19 sept.2013-file 15- 21/ dosar Jud. Fetesti.

Instanța a calificat, in sedinta publică din data de 19 septembrie 2013, exceptia lipsei calității de subiect activ al contravenției ca fiind apărare de fond, urmând a se pronunta in consecință, conform dreptului material incident, respectiv a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri cnf. art.167 din C..

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt :

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 10 aprilie 2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, reținându-se în sarcina sa că autovehiculul cu nr. de înmatriculare _ a circulat in data de 30.11.2011, pe A 2 km 144+100m, Fetesti, Jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, cu privire la amenda aplicată.

Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.

Conform art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.

Or, atâta timp cât OG nr.15/2002- normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001

Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.

Instanța apreciază de asemenea ca neîntemeiate și susținerile petentei privind faptul că agentul constator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, având în vedere că procesul verbal în discuție a fost întocmit în lipsa petentei, contravenția fiind constatată prin mijloace tehnice conform dispozițiilor art.9 alin.2 și 3 din OG nr.15/2002. Or, în astfel de condiții petentei nu i se putea aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni o astfel de obligație incumbând agentului constatator numai în cazul în care procesul verbal se încheie în prezența contravenientului. Mai mult decât atât, petenta nu poate susține că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului contravențional atâta timp cât dreptul de a formula obiecțiuni a fost exercitat tocmai prin plângerea dedusă judecății în conținutul căreia aceasta a formulat obiecțiuni în privința procesului verbal a cărui anulare o solicită.

În privința lipsei identificării unui martor asistent instanța reține că procesele - verbale de contravenție întemeiate pe dispozițiile OG nr.15/2002 sunt întocmite în regim derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OG nr.2/2001, prin mijloace tehnice, iar nu urmare constatărilor directe, personale ale agentului constatator.

Prin prisma acestui ultim argument, instanța mai retine că este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 se impune semnarea procesului - verbal de constatare a contravenției de către un martor asistent care să confirme împrejurarea că petentul nu este de față la întocmirea procesului - verbal, refuză sau nu poate să-l semneze, iar în cazul lipsei unui asemenea martor, agentul constatator are obligația de a preciza motivele încheierii procesului - verbal în împrejurările menționate. Însă, în cauza de față, fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul - verbal atacat, a fost constatată prin mijloace tehnice, iar nu de către un agent constatator, astfel că nu era necesară prezența unor martori care să confirme lipsa petentului de la întocmirea procesului - verbal și, prin urmare, nu poate fi vorba de o vătămare care să ducă la anularea procesului - verbal.

Cu privire la temeinicia procesul verbal contestat, instanța constată că acesta nu este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

Conform art.8 din OG nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

De asemenea, potrivit art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002, precum și de dispozițiile art.1 alin.6 lit.a din Ordinul nr. 769/2010, ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Interpretarea textului de mai sus este in sensul că pentru a avea calitatea de utilizator, potrivit OG nr. 15/2002, este necesar a fi îndeplinite 2 condiții :

-persoana fizică sau juridică să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare;

-persoana fizică sau juridică să aibă în proprietate sau care, după caz, să poată folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții atrage lipsa calității de utilizator a persoanei fizice sau juridice în discuție.

Analizând conținutul procesului verbal contestat, raportat la factura care confirmă conventia ( acordul părtilor) de vânzare cumpărare din data de 09.10.2009 – fila 13/ dosar declinat, instanța reține că petentul a fost sancționat contravențional, în calitate de utilizator al autovehiculului_ , deși în momentul săvârsirii contravenției: 30.11.2011, acesta nu deținea calitatea de utilizator al autovehiculului mai sus menționat, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile legale mai sus menționate.

Astfel, prin contract de vânzare cumpărare din data de 09.10.2009 - fila 8/ dosar declinat, petentul în calitate de vânzător și numitul Gheorghită G. N., în calitate de cumpărător, au convenit ca dreptul de proprietate al autovehiculului înmatriculat sub numărul_ , să se transmită către numitul Gheorghită G. N.. Se reține că data convenției este 09.10.2009, iar pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate nu este instituită nicio altă condiție, fiind suficient acordul părților.

Așadar, petentul nu mai deținea în proprietate și nici nu folosea acest autovehicul în baza unui drept legal, la data reținută in actul contravențional contestat, motiv pentru care nu avea calitatea de utilizator conform dispozițiilor legale în materie. Se au in vedere inclusiv adresa răspuns prin care Consiliul Local Sector 2-Directia Venituri Buget confirmă petentului radierea mijlocului de transport sanctionat in cauză-fila 11, urmare declaratiei petentului pentru scoatere din evidentă a mijloacului de transport-fila 12, acte subsecvente Facturii fiscale din data de 09.10.2009 – fila 13.

Sub acest aspect, instanța amintește și dispozițiile art 969 C. civ. din 1864 (sub imperiul căruia s-a încheiat contractul), potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Emiterea contractului/ ad probationem și realizarea acordului de voință dintre părțile contractante este suficient pentru transmiterea dreptului de proprietate. Forma scrisă a contractului este necesară doar pentru realizarea formalităților de înmatriculare și nu afectează cu nimic validitatea contractului de vânzare cumpărare (Fr. D., Tratat de D. Civil - Contractele speciale, Editura Actami, București, 1999, alin 1 și 2, pagina 13) .

În ce privește obligația petentului de a proceda la radierea vehiculului după înstrăinare, potrivit art 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Textul de lege menționat este în contradicție cu Ordinul MAI Nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, invocat de intimată, acesta din urma stabilind obligația radierii în sarcina vânzătorului.

Dar cele două acte normative nu sunt de același nivel, normele de aplicare emise de MAI subordonându-se prevederilor din OUG nr. 195/2002-rep., iar în caz de contradicție se aplică prevederile actului normativ superior, în cazul de față OUG nr. 195/2002.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obligația de efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate, in spetă petentul.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravențională este necesar existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientului. Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține este exclusă răspunderea sa.

Petentul nu poate fi ținut a răspunde pentru fapta ilicită al altei persoane respectiv cumpărătorul, cât timp legea nu pune în sarcina sa efectuarea formalităților de publicitate respectiv radierea autovehiculului din evidențe.

Mai mult decât atât este de notorietate că la vânzarea autovehiculelor vânzătorul remite cumpărătorului în original toate actele autovehiculului (carte de identitate, certificat de înmatriculare), mergând pe ideea bunei credințe a acestuia în ceea ce privește înmatricularea ulterioară a autovehiculului, ceea ce determină imposibilitatea radierii ulterioare din evidențe a autovehiculului de către vânzător.

Este o sarcină mult prea grea, a-i pretinde vânzătorului să efectueze formalitățile de radiere și reînmatriculare (care presupune anumite cheltuieli cu taxe specifice) în condițiile în care legea pune în sarcina cumpărătorului efectuarea acestor formalități.

Nu în ultimul rând inopozabilitatea înstrăinării, ce ar fi putea fi invocată de intimată, este o noțiune de drept civil, iar materia dreptului contravențional reglementează sancțiuni aplicate subiecților de drept pentru fapte ilicite cu scopul preveniri comiterii unor noi fapte ilicite, răspunderea contravențională apropiindu-se, prin ilicit, mai mult de răspunderea penală. Asadar, nu se poate face analogie între opozabilitatea în materie civilă și materia contravențională.

Faptul că singura verificare pe care o face intimata este să consulte o bază de date (o verificare destul de sumară) și nu face și alte demersuri pentru a identifica utilizatorul reprezintă o deficiență a intimatei și nu poate fi imputată petentei.

Mai mult decât atât și din punct de vedere al elementelor constitutive contravenției îi lipsește elementul subiectiv, respectiv vinovăția, în oricare din formele sale.

Așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii ( ex. Decizia nr. 670/2009, Decizia nr. 506/2010), nu se poate aplica o sancțiune contravențională în lipsa elementului vinovăției, care este de esența acestuia.

Vânzătorul nu poate anticipa că cel care a cumpărat autovehiculul nu-l va înmatricula și nu va achiziționa rovinietă . Reaua credință a cumpărătorului nu este un element care să atragă răspunderea vânzătorului. Răspunderea este esențialmente personală în materie contravențională.

Față de toate cele mai sus menționate, instanța constată lipsa calității de utilizator al petentului și, pe cale de consecință, imposibilitatea de a se atribui acesteia calitatea de subiect activ al contravenției în discuție apreciind, pe cale de consecință, întemeiată apărarea sa privind lipsa calității de contravenient.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat și la împrejurarea că la data săvârșirii contravenției petentul nu avea calitatea de utilizator al autovehiculului cu număr de înmatriculare_, instanța apreciază că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului conform art.8 din OG 15/2002, întrucât aceasta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

In consecință, instanța urmează să admită plângerea formulată și să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 10 aprilie 2012, înlăturând sancțiunile aplicate prin acesta, luând act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă RĂ Ș T E:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. DE A. BUCURESCIU G. A., cu sediul în Sectorul 2, București, Calea Moșilor, nr. 312, ., . cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 10 aprilie 2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta.

Ia act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. și tehnored.

MVM/MVM

4 ex./20 septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3541/2013. Judecătoria FETEŞTI