Plângere contravenţională. Sentința nr. 383/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 383/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 8037/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.383
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: P. A.
Grefier: C. Steluța
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petentul . în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C.proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 OG 2/2001 și ia act că intimata a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat.
Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 12.10.2012 sub nr._, petentul . în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 25.09.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul – verbal contestat este lovit de nulitate, întrucât lipseste semnătura agentului constatator, fiind încălcate prevederile art.16 si 17 din OG 2/2001.
În drept plângerea contraventională a fost întemeiată pe dispozitiile OG 2/2001, Regulamentul Consiliului European nr.561, HG 899/2001 si pe cele ale Codului de procedura civilă.
La plângere, petentul a anexat următoarele înscrisuri, în copie: procesul- verbal contestat – fila 4, sentinta civila nr. 2255/05.06.2012 – filele 5 -6, confirmarea de primire a procesului – verbal contestat – fila 7.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei certificatul calificat, autorizația de control aparținând agentului constatator și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (filele 13-14).
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Instanta a încuviintat ambelor părti proba cu înscrisuri în cadrul căreia petentul a depus la dosar certificatul de înmatriculare, cartea de identitate apartinând vehiculului si confirmarea de primire a procesului – verbal contestat.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul - verbal . nr._ încheiat la data de 25.09.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, reținându-se în sarcina sa că, la data de 25.09.2012, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe A2 km 144+100 m, Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În drept, în urma verificării potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea dedusă judecății a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, în ceea ce privește sancțiunea amenzii.
Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art.9 alineatul 2 din O.G. nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului - verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă. Or, atâta timp cât O.G. nr.15/2002 normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de prevederile generale cuprinse în O.G. nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul - verbal contestat.
În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro aplicat prin procesul - verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională și să anuleze în parte procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 25.09.2012, urmând a exonera petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de câte 28 euro.
Cu privire la temeinicia procesului - verbal contestat, instanța constată că acesta este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:
- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.
- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, fiind reținută în sarcina acestuia ca urmare a procesării automate a unor probe foto de camera foto amplasată pe A2 km 144+100 m, Fetești, Județul Ialomița, sector de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentului.
Coroborând proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR depusă de intimată în susținerea procesului - verbal contestat, cu faptul că petentul nu a depus nicio dovadă a achitării rovinietei la data constatării contraventiei, instanța retine că autoturismul cu numărul de înmatriculare_, a circulat la data de 25.09.2012, pe A2 km 144+100 m, Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
Față de împrejurarea că procesul - verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că, în cauză, petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia – nu deținea rovinietă valabilă la data constatării contravenției reținute în sarcina sa - instanța reține că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța constată că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, conform Anexei 2 din OG nr. 15/2002.
Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.
Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare ale societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, ori în cauză, nu se justifică modul în care s-a făcut prevenirea săvârșirii faptelor contravenționale ilicite în cazul concret al petentului.
Pentru cele expuse mai sus, instanta apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent, fără aplicarea amenzii contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.
În acest sens, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru ca petentul să înțeleagă să se conformeze prevederilor legale astfel încât acesta să nu mai săvârșească asemenea fapte pe viitor și să circule pe drumurile naționale cu rovinietă valabil achiziționată, având în vedere gradul de pericol social al contravenției săvârșite.
În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul – verbal . 12 nr._ încheiat la data de 25.09.2012, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.
Pentru cele reținute în precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul – verbal . 12 nr._ încheiat la data de 25.09.2012, urmând a exonera petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul ., cu sediul în în comuna Turcesti, ., judetul Gorj, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., cu sediul în București, ..401 A, sector 6.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contraventionale în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul – verbal . 12 nr._ încheiat la data de 25.09.2012, cu sancțiunea „avertisment”.
Anulează în parte procesul – verbal . 12 nr._ încheiat la data de 25.09.2012, în ceea ce privește tariful de despăgubire.
Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro aplicat prin procesul – verbal . 12 nr._ încheiat la data de 25.09.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 25.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED./Tehnored. AP./.. 5/data: 28.01.2013.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1713/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 182/2013.... → |
|---|








