Plângere contravenţională. Sentința nr. 1713/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1713/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 3757/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1713
Ședința publică din data de 03 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. D.
GREFIER - D. A. - M.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI având ca obiect "plângere contravențională".
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 10.04.2012.
Instanța în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin. 2 OG nr. 2/200, luând act că intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 10.04.2012 .
Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art. 167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /09 05 2012 petenta . cu sediul în localitatea M., ., ., ., a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București.
În motivarea plângerii, petenta a precizat că procesul-verbal contestat este lovit de nulitate absolută, deoarece nu i s-a acordat dreptul de a formula obiecțiuni, nu conține datele de identificare ale reprezentantului legal și nu este semnat de agentul constatator și de un martor.
Tot prin plângere petenta a invocat excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale deoarece procesul verbal nu a fost comunicat în termen de o lună de la constatarea contravenției.
În drept a invocat prevederile O.G nr. 2/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București, petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat la data de 02 12 2011, orele 10:28, pe A2 km 144+100 m Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.
La data de 19.02.2013 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR.
Potrivit art. 14 din OG nr. 2/2002, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În cauză se constată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit la 10.04.2012 și a fost comunicat contravenientului la data de 24 04 2012. Având în vedere că de la data întocmirii procesului verbal de contravenție până la data comunicării actului sancționator nu a trecut o lună, instanța consideră că excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale invocată de petent nu este întemeiată, urmând a o respinge.
În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub acest aspect, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora neindicarea în procesul verbal contestat a mențiunilor referitoare la datele de identificare ale persoanei ce o reprezintă ar atrage ineficacitatea procesului verbal contestat. Instanța reține că sancțiunea care intervine în cazul nerespectării dispozițiilor art. 16 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001 este nulitatea relativă, care își produce efectele numai în cazul în care contravenientului i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. Ori, în cauza dedusă judecății, de vreme ce petentei i s-a comunicat procesul verbal contestat și aceasta a avut posibilitatea de a formula plângerea dedusă judecății la instanța competentă, în termenul prevăzut de lege, instanța apreciază că neindicarea, în cuprinsul procesului verbal contestat a mențiunilor referitoare la datele de identificare ale adminsitratorului nu a produs acesteia o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal în discuție. Pe cale de consecință, instanța reține că neindicarea elementelor mai sus menționate, în condițiile în care, denumirea, sediul social și codul fiscal al petentei au fost corect menționate, în baza acestora putându-se proceda la identificarea acesteia, nu este de natură să producă o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului verbal contestat, o astfel de vătămare nefiind dovedită de altfel nici de petentă.
Instanța apreciază de asemenea ca neîntemeiate și susținerile petentei privind faptul că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, având în vedere că procesul verbal în discuție a fost întocmit în lipsa petentei, contravenția fiind constatată prin mijloace tehnice conform dispozițiilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG nr.15/2002. Or, în astfel de condiții petentei nu i se putea aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni o astfel de obligație incumbând agentului constatator numai în cazul în care procesul verbal se încheie în prezența contravenientului. Mai mult decât atât, petenta nu poate susține că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului contravențional atâta timp cât dreptul de a formula obiecțiuni a fost exercitat tocmai prin plângerea dedusă judecății în conținutul căreia aceasta a formulat obiecțiuni în privința procesului verbal a cărui anulare o solicită.
Referitor la nulitatea absolută a procesului verbal reclamată de petentă, motivat de faptul că actul sancționator nu poartă semnătura agentului constatator, instanța o consideră drept apărare de fond, urmând a se pronunța în consecință.
Astfel, instanța reține că procesele - verbale de contravenție întemeiate pe dispozițiile OG nr.15/2002 sunt întocmite în regim derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OG nr. 2/2001, prin mijloace tehnice, iar nu ca urmare constatărilor directe, personale ale agentului constatator.
Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art. 9 alin. 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.
Ori, atâta timp cât OG nr. 15/2002 - normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr. 2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin. 2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr. 2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001
Potrivit art. 7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia – cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001.
În privința lipsei identificării unui martor asistent instanța reține că procesele - verbale de contravenție întemeiate pe dispozițiile OG nr. 15/2002 sunt întocmite în regim derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OG nr. 2/2001, prin mijloace tehnice, iar nu urmare constatărilor directe, personale ale agentului constatator.
Prin prisma acestui ultim argument, instanța mai retine că este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 se impune semnarea procesului - verbal de constatare a contravenției de către un martor asistent care să confirme împrejurarea că petenta nu este de față la întocmirea procesului - verbal, refuză sau nu poate să-l semneze, iar în cazul lipsei unui asemenea martor, agentul constatator are obligația de a preciza motivele încheierii procesului - verbal în împrejurările menționate. Însă, în cauza de față, fapta contravențională reținută în sarcina petentei prin procesul - verbal atacat, a fost constatată prin mijloace tehnice, iar nu de către un agent constatator, astfel că nu era necesară prezența unor martori care să confirme lipsa petentei de la întocmirea procesului - verbal și, prin urmare, nu poate fi vorba de o vătămare care să ducă la anularea procesului - verbal.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.
Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:
- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului. În cazul deteriorării rovinietei matcă-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face astfel:
- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Astfel petenta nu a depus dovezi din care să rezulte că nu are calitatea de utilizator, iar din motivarea plângerii reiese că recunoaște că are calitatea de proprietară și totodată obligația de a achita rovinieta pentru autovehiculul în cauză.
Instanța constată că obligația de a fi achitată rovinieta a fost instituită prin OG nr. 15/2002, deci în urmă cu 9 ani. Nu se poate invoca necunoașterea acestei obligații cât timp era de notorietate că este obligatorie achitarea taxei de drum.
De asemenena Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei care a fost dat în folosință la data de 01.10.2010, are rolul de a depista pe contravenienți mai eficient. Nu acest sistem a fost cel care a instituit obligația de achitare a taxei de utilizare a drumurilor publice, ea fiind instituită prin lege.
În cauză se constată că petenta, în calitate de deținătoare a autovehiculului cu nr de înmatriculare_, la data controlului nu a avut achitată taxa de utilizare a drumurilor publice (rovineta). Prin urmare, la data și ora constatării contravenției - 02 12 2011, orele 10:28 – petenta nu deținea rovinietă valabilă pentru vehiculul menționat în procesul verbal.
În consecință, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentei prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția acesteia. Astfel, în mod temeinic s-a retinut in sarcina petentei savarsirea contraventiei prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, motiv pentru care instanta aprteciează că procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei atacat este legal intocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Față de cele de mai sus se apreciază că, amenda aplicată este proporțională cu pericolul social al faptei care a fost reținută în sarcina acesteia.
În concluzie, instanța consideră că sancțiunea aplicată este corect individualizată atât din punctul de vedere al pericolului social abstract, cât și din punctul de vederea al pericolului social concret al faptei, fiind și necesară pentru a asigura finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune. Pentru aceste motive, instanța va menține dispozițiile procesului verbal de contravenție cu privire la aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale.
Potrivit art. II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
În aceste condiții, instanța va admite în parte plângerea contravențională, și va anula în parte procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București, doar în ceea ce privește tariful de despăgubire.
Astfel, instanța va dispune exonerarea petentei de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București.
Văzând si prevederile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale invocat de petenta ..
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediu în municipiul M., ., .. A, . împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediu în municipiul București, .. 401 A, sector 6.
Anulează în parte procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București, în ceea ce privește tariful de despăgubire
Exonerează pe petentă de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro (122,61 lei), stabilit prin procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție arătat mai sus.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 04 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.C.D. /Tehnored. D.A.M.
ex.5/28 06 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 200/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 383/2013.... → |
|---|








