Plângere contravenţională. Sentința nr. 5176/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5176/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 19172/212/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI- JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5176
Ședința publică din data de 19 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M. V.
GREFIER – G. G.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul T. G. (cu domiciliul în mun. C., . CFR, județul C.) în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (cu sediul în București, .. 401 A, sector 6), având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța ia act că prezenta cauză a fost declinată de la Judecătoria C. prin sentința civilă_ pronunțată la data de 16.10.2012.
În temeiul art. 159 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Se ia act că se solicită de către părți judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, conform prevederilor art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă cauzei, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
După deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta, înregistrată sub nr._ /26.07.2012, declinată Judecătoriei Fetești prin Sentinta civilă nr._/16 oct. 2012, inregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04 dec.2012, sub numărul national_/ 212/2012, petentul T. G. (cu domiciliul în mun. C., . CFR, județul C.),în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a solicitat anularea procesului - verbal . nr._, încheiat la data de 12 iulie 2012, invocând motive de nelegalitate referitoare la lipsa semnăturii agentului constatator, contrar art. 17 din OG nr.2/2001.
În motivarea plângerii petentul mai arată că a condus auto, adaptat pentru handicap și este scutit de la plata rovinetei, având în vedere dispozițiile legale privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - art.27 din Legea nr.448/2006.
A anexat inscrisuri: proces verbal, actele masinii, certificat incadrare in grad handicap nerevizuibil, copie CI.
Intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator, proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR .
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, conform art 167 C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . 12 nr._ /12 iulie 2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând acestuia a circulat la data de 03 iulie 2012 pe A2 km 144+100 m, Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului verbal contestate, instanța reține că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.
Conform art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.
Or, atâta timp câtOG nr.15/2002- normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001
Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.
Cu privire la temeinicia proceselor verbale contestate, instanța constată că acestea nu sunt temeinic întocmite pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 precum și de dispozițiile art. 1 alin. 6 lit. a din Ordinul nr. 769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Prin derogare de la regula mai sus menționată, dispozițiile art. 28 din Legea nr. 448/2006 instituie cu titlu de excepție o categorie de utilizatori scutită de la plata rovinietei respectiv, persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului.
Din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2845/03 martie 2003 nerevizuibil rezultă că petentul prezintă un handicap grav permanent/nerevizuibil.
Analizând dispozițiile legale mai sus menționate, prin prisma situației de fapt deduse judecății, instanța reține, astfel cum rezultă din coroborarea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 2845/03 martie 2003/ nerevizuibil, cu certificatul de înmatriculare al autoturismului cu nr. de înmatriculare_, petentul prezintă un handicap accentuat permanent și este proprietarul autoturismului cu număr de înmatriculare_ echipat cu dispozitiv pentru comandă manuală a frânei si acceleratie –fila 5.
Având în vedere toate aceste elemente, instanța constată că petentul face parte din categoria utilizatorilor exceptați de la plata rovinietei conform art. 28 din Legea nr.448/2006, deoarece prezintă un handicap accentuat permanent. Pe cale de consecință, acestuia nu îi incumba obligația de a achiziționa rovinietă pentru autoturismul număr de înmatriculare_, impusă de dispozițiile art. 7 din OG nr.15/2002 .
Față de cele mai sus reținute, instanța constată că petentul a fost sancționat contravențional pentru neachitarea rovinietei aferente autoturismului cu număr de înmatriculare_, deși era scutit de la plata acesteia în temeiul art. 28 din Legea nr. 448/2006, motiv pentru care nu i se poate atribui acestuia calitatea de subiect activ al contravenției în discuție.
Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat la împrejurarea că la data constatării contravențiilor petentul era scutit, conform art. 28 din Legea nr. 448/2006, de la plata rovinietei pentru autoturismul număr de înmatriculare_, instanța apreciază că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a acestuia conform art. 8 din OG nr. 15/2002, întrucât nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal contestat.
Pe cale de consecință, instanța urmează să admită plângerea formulată de petentă și să dispună anularea proceselor verbale contestate și înlăturarea sancțiunilor aplicate prin acestea.
Văzând si prevederile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul T. G. (cu domiciliul în mun. C., . CFR, județul C.) împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6.
Anulează procesul de contravenție . 12 nr._/12 iulie 2012 .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
4 ex. /10 ian.2014
Red. și tehnored.
MVM/ GG
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 792/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








