Uzucapiune. Sentința nr. 4647/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4647/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 7659/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.4647
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - Z. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. M. și M. I. în contradictoriu cu pârâții I. V. și M. Fetești prin Primar, având ca obiect „uzucapiune”.
La prima strigare a cauzei, în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Instanța, având în vedere lipsa părților, a apărătorului reclamanților, lasă cauza la strigarea a doua.
La strigarea a doua a cauzei, în ședință publică, a răspuns pentru reclamanți d-na avocat N. C., substituind pe d-na avocat Z. A., lipsind pârâții.
Se ia act că prin serviciul registratură au fost depuse la dosar datele solicitate.
Apărătorul reclamanților arată că nu mai sunt alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat ori probe de solicitat, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamanților, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 12 septembrie 2012 sub nr._, reclamanții M. M. și M. I. (domiciliați în Fetești, ., jud. Ialomița) au chemat în judecată pe pârâții I. V. (domiciliat în Fetești, ., jud. Ialomița) și M. Fetești – prin Primar, cu sediul în Fetești, ., ..A, .. Ialomița, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că în masa succesorală a autoarei I. J., decedată, a rămas un drept de proprietate asupra suprafeței de 25 m.p. teren situat în mun. Fetești, ., având ca vecini: la N- M. I., la E – I. J., la S- .- M. I., dobândit în baza uzucapiunii de lungă durată, asupra căruia are calitatea de moștenitor pârâtul I. V..
În motivarea cererii, legal timbrată, reclamanții arată că la data de 12.10.1997 au încheiat o convenție intitulată „Chitanță” prin care s-au înțeles cu vecina lor I. J. să le vândă suprafața de teren de 25 m.p., teren învecinat cu proprietatea lor . Au mai arătat că I. J. a decedat, unicul moștenitor fiind numitul I. V., în prezent plecat din țară, fără să i se cunoască domiciliul. Pentru terenul cumpărat au achitat vânzătoarei suma de 750.000 lei din care suma de 600.000 lei la data încheierii convenției și suma de 150.000 lei la o lună, reprezentând prețul integral al terenului.
Autoarea pârâtului a înstrăinat casa și terenul aferent, pentru care deținea acte de proprietate valabile, din punct de vedere legal, însă suprafața de 25 m.p. nu este înscrisă în vreun act.
Una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul vândut pentru a se confirma în mod valabil vânzarea este aceea ca bunul să fie în proprietatea vânzătorului, au mai susținut reclamanții. Arată că pe rolul Judecătoriei Fetești există introdusă cerere de chemare în judecată prin care solicită instanței să constate valabilă convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 12.10.1997. Întrucât nu a putut face dovada că promitenta vânzătoare era proprietara bunului, pe calea acțiunii oblice solicită să se constate că în masa succesorală a autoarei I. J. a rămas suprafața de 25 m.p.
Își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 974 cod civil . Creditorul debitorului pasiv poate intenta acțiunea obligă în realizarea unui drept cu caracter patrimonial ce nu implică o apreciere pur morală din partea debitorului, prin prezenta acțiune tinde să valorifice un drept ce aparține debitorului său, arată reclamanții. Se apreciază că instanța poate constata că în masa succesorală a autoarei I. J. a rămas și dreptul de proprietate asupra suprafeței de 25 m.p. pentru ca ulterior instanța să constate că a intervenit în mod valabil vânzarea.
În dovedire se solicită înscrisuri, martori, interogatoriu.
În drept se invocă prevederile art. 948 Cod civil, art. 969 Cod civil, art. 970 Cod civil, art. 974 Cod civil.
În susținere reclamanții au depus la dosar înscrisuri: Chitanță, schiță de amplasament cu încadrarea în zonă a terenului intravilan în suprafață de 25 m.p. cumpărat de M. I., schiță de amplasament a terenului intravilan în suprafață de 25 m.p. cumpărat de M. I. de la I. J., adresa nr. 2645/26.02.2012 eliberată de Serviciul Impozite și Taxe al Mun. Fetești referitoare la imobilul din Fetești, ., adresa nr. 4276/14.03._ eliberată de Serviciul de Impozite și Taxe al Municipiului Fetești cu privire la imobilul situat în mun. Fetești, .,
La data de 15.04.2013 reclamanții au depus la dosar precizări la cererea principală în sensul că solicită: - să se constate deschisă succesiunea autoarei I. J., decedată la data de 20.08.2003, cu ultim domiciliu în Fetești; - să se constate că în masa succesorală a autoarei I. J., decedată, a rămas un drept de proprietate asupra suprafeței de 25 m.p. teren situat în mun. Fetești, ., având ca vecini: la N- M. I., la E- I. J., la S- .- M. I., dobândit în baza uzucapiunii de lungă durată, asupra căruia are calitatea de unic moștenitor pârâtul I. V..
Reiterează motivarea din cererea introductivă de instanță, apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil, respectiv autoarea I. J. a exercitat o posesie utilă, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, pașnică și sub nume de proprietar asupra suprafeței de 25 m.p. teren care să poată duce la dobândirea dreptului de proprietate prin efectul achizitiv de drepturi reale.
În drept se invocă prevederile art. 645 Cod civil, art. 1847 Cod civil, art. 1890 Cod civil, art. 728 și urm. Cod civil, art. 948 Cod civil, art. 969 Cod civil, art. 970 Cod civil, art. 974 Cod civil, art. 673 și urm. Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 28 iunie 2013 instanța a pus în discuție excepția prematurității cererii având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile, constatându-se la termenul din data de 21 august 2013 că aceasta a rămas fără obiect în raport de înscrisurile depuse de parte
Pârâții, legal citați nu au depus întâmpinare în cauză .
În cadrul ședinței de judecată s-au încuviințat pentru reclamanți probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului I. V. și doi martori.
P. adresa nr._/05.09.2013 Consiliul Local al Mun. Fetești a comunicat că nu a fost întocmită Anexa 24 de pe urma defunctei I. J., decedată la data de 20.08.2003.
Sub aspect probator s-a administrat proba cu acte și s-au luat declarații numiților A. I. și P. I..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Conform extrasului din registrul de deces I. J., cu ultim domiciliu în Fetești, ., a trecut în neființă la data de 19 august 2003 iar potrivit extrasului din registrul de naștere al CL Fetești pârâtul I. V., născut la data de 05 februarie 1945 este fiul lui I. A. și I. J. – fila 65 dosar.
Potrivit art.91 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, moștenirile deschise înainte de . Noului Cod sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii.
Cum moștenirile se deschid prin moarte, iar numita I. J. a decedat înainte de 1 octombrie 2011 devin aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864.
Potrivit art. 974 din Codul civil „ creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”.
Acțiunea obligă este acea acțiune în justiție pe care creditorul o exercită pentru valorificarea unui drept care aparține debitorului său. Această acțiune indirectă, chiar dacă este exercitată de creditor în numele debitorului său, va duce la același rezultat ca și cum ar fi exercitată de debitor.
Reclamanții pretind includerea în masa succesorală a autoarei pârâtului a terenului în suprafață de 25 m.p. dobândit de aceasta prin uzucapiunea de lungă durată . Calitatea de parte a pârâtului M. Fetești, prin Primar se explică prin solicitarea reclamantei de a constata că masa succesorală este compusă din terenul intravilan pentru care nu există titlu de proprietate .
Potrivit art.82 din Legea nr.71/2011, prevederile art.930-934 din Noul Cod Civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai in cazul in care posesia a început la data intrării in vigoare a acestuia, respectiv data de 01.10.2011. Pentru cazurile in care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune in vigoare la data începerii posesiei. In consecință, se apreciază că faptul posesiei a început sub imperiul vechiului cod civil, ale cărui norme vor fi avute in vedere la soluționarea prezentei cauze.
Art. 1837 Cod civil (din 1864) prevede că „Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea ………….., sub condițiile determinate prin această lege”.
Potrivit art. 1846 din Codul Civil orice prescriptie este fondata pe faptul posesiunii. Posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi însine sau de altul in numele nostru.
P. art. 1847 Cod civil se arată condițiile posesiei utile: „Ca sa se poate prescrie, se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar, dupa cum se explica in urmatoarele articole”.
Potrivit art. 1890 toate actiunile atat reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a definit un termen de prescriptie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu, si fără să i se poată opune reaua-credință.
Potrivit declarației martorului A. I., nepotul defunctei I. J., autoarea a avut un singur copil, pe I. V. aflat în prezent în Noua Zeeelandă. I. J. a deținut un imobil casă de locuit și teren aferent în suprafață de aproximativ 1.500 m.p. pe . le-a vândut în urmă cu 4-5 ani unei terțe persoane (numitul Hahloschi).
Alte imobile în afara celor înstrăinate autoarea nu a mai deținut, a arătat martorul.
Cunoaște că în urma cu 10 ani I. J. a vândut numitului M. M. o porțiune de teren de 25 m.p. pentru ca acesta să poată intra în curte cu vehiculul. Vânzarea s-a realizat pe baza unei chitanțe de mână . Revenind asupra celor arătate anterior, a susținut că terenul obiect al procesului ar face parte din suprafața de 1.500 m.p.. A menționat că înstrăinarea imobilului către numitul Hahloschi s-a realizat pe bază de acte autentice.
A mai arătat că după dobândirea terenului, M. M. l-a îngrădit astfel că nu au existat probleme cu privire la posesie .
Martorul P. I. susține că I. J. a deținut casă și teren în Fetești, pe . de o familie. Arată că reclamantul a dobândit un teren de la o terță persoană (numitul M. G.) și o suprafață de 25 m.p. de la I. J.. În urmă cu 30 de ani, arată martorul, I. J. deținea o suprafață de 750 m.p. cu casă cu tot, din această suprafață 25 de m.p. i-a vândut reclamantului, iar restul altei familii. Vecinii, declară martorul, îl cunosc pe M. M. ca și proprietar pe cei 25 de mp.
Potrivit adresei nr. 2645/16.02.2012 emisă de M. Fetești – fila 9 dosar, la adresa din . în evidențele fiscale au figurat:
- Matricola 318, an 2000-2003 M. I. cu imobil clădiri în suprafață de 151,75 m.p. și teren aferent de 639,17 m.p;
- Matricola 290, an 2000 -2003 – M. G. cu imobil clădire în suprafață de 183 m.p. și teren aferent în suprafață de 718 m.p.;
- Matricola 150, an 2001-2003 S.C. MILENA cu imobil teren în suprafață de 78,36 m.p.;
- Matricola_, an 2004-2006, S.C. MILENA cu imobil teren în suprafață de 78,36 m.p.;
- Matricola 254, an 2004, M. I. figurează cu imobil clădiri în suprafață de 151,75 m.p. și teren aferent în suprafața de 550,57 m.p.;
- Matricola 254, an 2005 – P. P. – figurează cu imobil clădiri în suprafață de 151,75 m.p. și teren aferent în suprafață de 550,57 mp.;
- Matricola 253, an 2004- 2005 M. G. figurează cu imobil clădire în suprafață de 183 m.p. și teren aferent de 718 m.p.;
Din anul 2005 și până în prezent figurează cu imobilul situat la adresa din ., așa cum rezultă din matricolele:
- Matricola_ – M. M. și I. figurează cu imobil clădire în suprafață de 15,97 m.p. și teren aferent în suprafață de 78,36 m.p.;
- Matricola_ – P. P. P. figurează cu imobil clădire în suprafață de 151,75 m.p. și teren aferent în suprafață de 550,64 m.p.;
- Matricola_- M. G. figurează cu imobil clădire în suprafață de 183 m.p. și teren aferent în suprafață de 718 m.p.
Pentru ca instanța să constate că masa succesorală a defunctei era compusă din teren în suprafață de 25 m.p. trebuie îndeplinite condițiile uzucapiunii până la data decesului (anul 2003).
La termenul din data de 14.10.2013 reclamanții, prin apărător, au arătat că la momentul încheierii chitanței de mână (anul 1997) terenul figura pe ..405 iar după . figurează la nr.403.
Potrivit adresei nr.4276/14.03.2012 emisă de Primăria Fetești, la adresa din . în perioada 1976-2000 au figurat I. A. (matricola 65) cu imobil clădire și teren aferent de 1348 m.p. și S. R. și M. (matricola 66) cu imobil clădire și teren aferent în suprafață de 264 m.p. .
Pentru perioada 2000-2003 figurează cu imobil clădire în suprafață de 88,34 m.p. și teren aferent în suprafață de 1.108,42 m.p. numiții I. A., I. J. și Hahloschi I..
P. urmare, nu s-a făcut dovada existenței unei posesii continue și sub nume de proprietar de către autoarea pârâtului pe o perioadă de 30 de ani .
Dacă în anul 1997 s-a predat terenul către reclamanți pe baza unei chitanțe de mână numita I. J. a pierdut posesia astfel că instanța nu poate reține că la data decesului erau îndeplinite condițiile uzucapiunii și, cu efect retroactiv, averea succesorală cuprindea și terenul dobândit prin posesia utilă de 30 de ani.
Nefăcând dovada existenței unei mase succesorale de pe urma defunctei I. J. asupra căreia să pretindă vreun drept reclamanții, pretinși creditori ai pârâtului I. V., nu justifică vreun interes pentru deschiderea succesiunii și constatarea calității de unic moștenitor a pârâtului.
Pentru aceste argumente, instanța va respinge în întregime acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții I. V. și M. Fetești, prin Primar.
Văzând și dispozițiile art. 299 alin.1 teza 1 C.proc.civilă rap. la art. 282 indice 1 alin.1 C.proc.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanții M. M. (domiciliat în Fetești, ., județul Ialomița) și M. I. ( domiciliată în Fetești, ., județul Ialomița) în contradictoriu cu pârâții I. V. (domiciliat în C., ., nr.3, ., .) și M. Fetești, prin Primar (cu sediul în Fetești, ., ., . Ialomița), ca neîntemeiată .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE GREFIER
pt. grefier Z. F.
în C.M. semnează grefier-șef
Red.:tehnored.:R.I.
Ex.:6/28.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3691/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5127/2013.... → |
|---|








