Pensie întreţinere. Sentința nr. 435/2013. Judecătoria FILIAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 435/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 749/230/2013
Dosar nr._ - majorare pensie întreținere -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FILIAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 435
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - S. M. O.
Grefier - S. P.
.x.x.x.x.x.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta U. A. și pe pârâtul N. I.-D., având ca obiect "majorare pensie întreținere".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost înaintată adresa privind veniturile realizate de pârât în ultimele 6 luni,, potrivit art. 219(1) din C.pr.civ. republicat, instanța verifică identitatea reclamantei, care se legitimează cu C.I. . nr._/16.12.2010 eliberată de SPCEP Filiași, după care,
Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constatată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, având în vedere prevederile art. 114(1) din C.pr.civ. republicat, după care, raportat la prevederile art 237 din Codul de procedură civilă, care reglementează modalitatea de îndeplinire a actelor de procedură în cadrul cercetării procesului ,instanța pune în discuție încuviințarea probelor .
Reclamanta solicită administrarea probei cu înscrisuri .
Instanța în temeiul art. 237 pct. 7 din C.pr.civ. republicat, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, după care reclamanta insistă ca, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere să se ia în considerare și norma de hrană, deoarece o primește în numerar .
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza disp. art. 244 C.pr.civ. republicat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și interpelează reclamanta dacă solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea dezbaterii fondului .
Reclamanta arată că solicită ca dezbaterea fondului să aibă loc la termenul de astăzi.
Instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii formulate, în sensul majorării pensiei de întreținere stabilită în beneficiul minorilor raportat la salariul net realizat de pârât și la norma de hrană pe care o încasează acesta în numerar.
Dezbaterile fiind închise,
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înaintată Judecătoriei Filiași la data de 16.04.2013 și înregistrată sub nr._ , reclamanta U. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul N. I. D., pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 757 din data de 15 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Filiași în favoarea minorilor N. C. D., născut la data de 21.05.2003 și N. E. A., născută la data de 19.03.2007, cu motivarea că în prezent au crescut atât nevoile minorilor cât și veniturile pârâtului.
Reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia să se dispună efectuarea unei adrese către U.M._ C., jud. D., pentru a comunica veniturile realizate de pârât.
Reclamanta nu a indicat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, iar în dovedire, a depus la dosar în xerocopie următoarele înscrisuri: S.C. nr. 757/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._ și certificatele de naștere ale minorilor.
Instanța a dispus comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată, cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea cererii, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții, prevăzută de art. 208 alin. 2 din codul de procedură civilă republicat.
Intrucât pârâtul nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege, instanța a stabilit primul termen de judecată, ocazie cu care a dispus și efectuarea unei adrese către unitatea angajatoare a pârâtului, pentru a comunica veniturile realizate de pârât în ultimele 6 luni.
Acestea au fost comunicate cu adresa nr. A2066 din 11.06.2013, emisă de U.M._ C..
Analizând actele dosarului instanța constată și reține că prin sentința civilă nr. 579/2012 pronunțată de Judecătoria Filiași, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin S.C. nr. 605/21.09.2010 și în beneficiul minorilor la suma de 314 lei lunar ( câte 157 lei pentru fiecare copil).
La data de 10.09.2012, reclamanta a formulat o nouă cerere de majorare a pensiei de întreținere .
Prin sentința civilă nr. 757/2012 pronunțată de Judecătoria Filiași la data de 15 octombrie 2012, instanța a dispus respingerea acțiunii, pe considerentul că împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a majorat ultima dată pensia de întreținere nu s-au modificat, în sensul că posibilitățile materiale ale pârâtului nu s-au îmbunătățit considerabil, pârâtul realizând un venit mediu net de 980 lei.
Art. 499 din Noul cod civil prevede că există obligația de întreținere între părinți și copii, în art. 524 din Noul Cod Civil făcându-se specificația că are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale.
Totodată, art. 529 alin. 1 și art. 531, ambele din Noul Cod Civil se dispune că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, instanța putând modifica sau suprima această obligație în funcție de starea de fapt concretă, iar potrivit art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, "când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii".
Aceste dispoziții legale sunt completate de art. 499 alin. 1- alin. 3 din Noul Cod Civil, care prevăd că, descendentul, cât timp este minor, are dreptul la întreținere, părinții fiind obligați să îl întrețină însă și pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor reprezintă, așadar, aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează dispozițiile art. 529 alin. 1 din Noul Cod Civil.
În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 531 din Noul Cod Civil, instanța este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere sau chiar să sisteze plata acesteia, după cum variază cele două criterii expuse mai sus.
Din adresa nr. A2066 din data de 11.06.2013, emisă de U.M._ C., se reține că pârâtul a realizat în ultimele 6 luni un venit mediu net lunar de 1.100,66 lei și o normă de hrană lunară de 644 lei.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată pentru a-și formula apărarea.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că pârâtul nu mai are alți minori în întreținere, precum și venitul realizat de pârât de la data ultimei majorări a pensiei de întreținere, instanța urmează să admită cererea formulată de reclamanta U. A., în calitate de reprezentant legal al minorilor N. C. D. și N. E. A. .
Pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța are în vedere veniturile pârâtului.
Potrivit art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, pârâtul datorează o pensie de întreținere în cuantum maxim de 1/4 din venituri în cazul în care are în întreținere o singură persoană.
Cum salariul net lunar este de 1.100,66 lei lunar, iar 1/4 din acest venit net reprezintă suma de 366,00 lei, va fi obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 366,00 lei lunar (câte 183 lei pentru fiecare minor), sumă ce se încadrează în plafonul stabilit de art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil.
Cu privire la norma de hrană, venit pe care reclamanta a solicitat a fi avut în vedere la stabilirea cuantumului venitului net realizat de către pârât și implicit la stabilirea pensiei de întreținere, instanța reține potrivit art 55 din codul fiscal că Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Însă prin același act normativ ,legiuitorul a prevăzut câteva excepții cu privire la sume nu sunt incluse în veniturile salariale și anume drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare; ( art 55 al 4 lit b din codul fiscal) Or, atâta timp cât asemenea venituri nu sunt cuprinse în conținutul salariului datorită caracterului personal și a caracterului nepermanent – așa cum se menționează în adresa nr A 2066/11.06._ emisă de către M., ele nu pot fi luate în considerare la stabilirea pensiei de întreținere datorate de către pârât .
Având în vedere aceste considerente, va fi obligat pârâtul N. I.-D. la plata unei pensii de întreținere majorate în cuantum de 366,00 lei lunar (câte 183 lei pentru fiecare minor), în favoarea minorilor N. C. D. și N. E. A. . începând cu data introducerii cererii, respectiv data de 16.04.2013 și până la intervenirea unei alte cauze legale de modificare sau încetare a obligației,dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Urmează a se lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă având ca obiect” majorare pensie întreținere” formulată de reclamanta U. A., domiciliată în orașul Filiași,, .. 22, jud. D. împotriva pârâtului N. I., domiciliat în orașul Filiași, ..2, ., jud. D. .
Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilit prin s.c. nr. 579/06.09.2011 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._ , în sarcina pârâtului de la suma de 314 lei lunar la suma de 366 lei lunar (câte 183 lei pentru fiecare copil) și îl obligă pe pârât la plata acestei sume către reclamantă.
Cu execuție din oficiu.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare..
Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2013.
Președinte, S. M. O. | ||
Grefier, S. P. |
Red.jud. S.M.O.
Tehred.S.P.
4 exp./03.07.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria FILIAŞI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 63/2013. Judecătoria FILIAŞI → |
---|