Acţiune în constatare. Sentința nr. 4325/2013. Judecătoria FOCŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4325/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 4611/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4325
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Grefier S. D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. V. și pe pârât U. A. TERITORIALĂ PRIMĂRIA DUMITREȘTI PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul și martorul, lipsă fiind pârâta..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată, după care,
Instanța procedează la audierea martorului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal și atașat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata sub nr.dos._ /_ reclamantul CAPATÂNA V. a chemat in judecata pe parata U. ADMINISTRATIV TERITORIALA A COMUNEI DUMITRESTI, prin primar solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa constate ca este proprietarul suprafetei de 1576 mp situat pe raza comunei Dumitresti.
In motivarea cererii reclamantul invedereaza instantei faptul ca stapaneste acest teren prin mostenire de la parinti, in mod public,continuu,netulburat si sub nume de proprietar .
In intampinarea depusa la dosar,parata arata instantei ca cererea reclamantilor este intemeiata intrucat este de notorietate ca stapanesc imobilul pe care este edificata casa de locuit ,fara sa existe litigii cu vreo alta persoana in legatura cu acest imobil.
Analizand intreg materialul probator administrat in cauza ,instanta constata ca cererea de fata este intemeiata ,pentru urmatoarele considerente:
Conform inscrisurilor depuse in cauza,a masuratorilor efectuate in specialitatea topografie,a sustinerilor partilor precum si din declaratia martorului audiat ,instanta a stabilit ca reclamantul stapaneste de mai multa vreme intreaga suprafata de teren de 1576 mp. situat in intravilan . ,., P 467-470 ,intre vecini: drum judetean, M. F., M. F. si M. Istina .
Totodata probele au dovedit faptul ca in tot acest timp ,reclamantul a stapanit terenul nefiind tulburat de nimeni nici in fapt nici in drept si in aceeasi ordine de idei ,nu au fost niciodata modificate vecinatatile sau hotarele.
Instanta a retinut faptul ca terenul este mostenit de la parinti ,acestia au stapanit continuu si netulburat ca adevarati proprietate operand astfel jonctiunea posesiilor autorilor cu cea a reclamantului .
Toate aceste elemente au demonstrat ca in cauza de fata sunt indeplinite conditiile prev.de art.1847 c.civ.privitoare la posesia utila necesara pentru a prescrie cu toate caracterele acestei referitoare la posesia continua,neintrerupta,netulburata ,publica si sub nume de proprietar.
In drept sunt aplicabile de asemenea dispozitiile art.1890 si urmatoarele c.civ referitoare la prescriptia achizitiva ,ca mod de dobandire a dreptului de proprietate.
In baza acestor considerente de fapt si de drept ,instanta constata intemeiata cererea de fata urmand sa constate ca reclamantii sunt proprietarii terenului din litigiu,potrivit dispozitivului de mai jos.
Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulată de reclamantul C. V., cu domiciliul in ., . in contradictoriu cu pârâta UAT Dumitresti, prin primar.
Constata ca reclamantul este proprietarul terenului in suprafata de 1576 mp situat in intravilan ., ., in T 15, P 467-470 categoria Curti constrcutii si arabil.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.10.2013.
Președinte, Grefier,
B. E. S. L. D.
Red/Tehn/B.E../S.L.D.
_.2013/4ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4486/2013. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1530/2013.... → |
|---|








