Plângere contravenţională. Sentința nr. 4029/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4029/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 6256/231/2013
Dosar nr._
ROMANIA
Judecatoria Focșani, județul V.
Sentința civilă nr. 4029
Ședința publica din data de 10 octombrie 2013
Președinte – I. Î. – judecător
Grefier – C. E.
La ordine, soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petentul P. A. - I., domiciliat in Focșani, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.05.2013 emis de intimatul I. V. cu sediul in Focșani, .. 12, jud. V..
La apelul nominal făcut cauzei in ședința publică, se prezintă petentul, lipsa fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
Grefierul de sedinta expune referatul cauzei, in cadrul căruia învederează instanței următoarele:
- cauza este la primul termen, sens în care s-a întocmit referatul cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani, după care,
Instanța, conform art.131 N.C.proc.civ., își verifică din oficiu competența de soluționare a prezentei cauze, apreciind conform art.94 pct.4 N.C.proc.civ. raportat la art.32 din OG 2/2001, că este competentă să soluționeze prezenta cauză. De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art. 238 cod procedură civilă estimează ca durata necesară pentru cercetarea procesului este de o lună din acest moment, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Petentul, arata ca nu mai are alte probe de solicitat.
Instanta, in temeiul art.258 N.C.proc.civ., rap. la art. 255 NCPC încuviințează proba cu înscrisuri, așa cum a fost aceasta solicitată prin cererea de chemare în judecată apreciind-o a fi utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei. Conform ar. 244 alin.1 N.C.proc.civ. ,declară închisă cercetarea procesului și fixează termen în aceiași ședință pentru dezbaterea fondului.
Totodată, instanța declară deschisă dezbaterea în fond a procesului în conformitate cu prevederile art. 392 N.C.proc.civ., și, nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, si acorda cuvântul la fond.
Petentul, având cuvântul arata ca situația de fapt este clară, respectiv din din planșele foto depuse la dosar de intimată rezulta ca nici un pieton nu este angajat in traversarea străzii; este o persoana pe trotuar dar legea este clară si anume ca pietonul trebuie sa fie angajat in traversarea strazii pe trecerea de pietoni. Solicita admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contraventie si a sanctiunii complementare.
I N S T A N T A
Asupra cauzei de fata.
Prin cererea înregistrată la nr._ petentul P. A.-I., a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.05.2013 emis de intimatul I. V..
In motivarea plângerii, petentul a arătat in esența că situația reținută de agentul constatator nu corespunde realității.
A solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție si a măsurii complementare.
In drept, plângerea a fost întemeiata pe disp. OUG 195/2002, HG 1391/2006 si OG 2/2001.
In probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.
Intimata I. V. legal citata, a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
A comunicat instanței, materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța procedează conform art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, la verificarea legalității și temeiniciei procesul-verbal contestat și constată următoarele:
Prin procesului verbal de contravenție . nr._/07.05.2013, s-a aplicat petentului pentru comiterea contravenției prev. de art. 135,lit.h si art. 147,pct.1 din HG 1391/2006, sancțiunea amenzii in suma de 300 lei si masura complementara de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile.
S-a reținut că, la data de 07.05.2013, ora 10,03 petentul a condus auto cu nr. de inmatriculare_ pe ., iar la trecerea pentru pietoni, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați in traversarea regulamentare a strazii, pe trecerea de pietoni, semnalizata si marcata corespunzător, pe sensul sau de mers.
Contravenientul a semnat procesul verbal de contravenție .
Din interpretarea sistematica a art.16 si 34 din OG nr. 2/2001 rezulta ca procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrara, proba care trebuie făcută de petent.
În art. 16 se prevede ca procesul verbal trebuie sa cuprindă mențiuni privind descrierea faptei contravenționale cu arătarea datei, orei si locului unde a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurările care pot servi la aprecierea gravitații faptei.
Art. 34 precizează faptul ca instanța asculta pe cel care a facut plângerea si celelalte persoane citate,daca aceștia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului verbal.
Din aceste texte legale rezulta ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu alt mijloc de proba extrinseci, iar instanța de judecata este abilitata de lege sa verifice legalitatea si temeinicia acestuia.
Faptul ca, procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatarile personale ale agentului constatator constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încalcare a prezumtiei de nevinovatie, ci o modalitate de stabilire legala a vinovatiei în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeana a drepturilor omului. Petentul are posibilitatea de a răsturna proba făcuta prin procesul verbal.
Verificând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității întocmirii si observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constata ca procesul-verbal . nr._/07.05.2013 emis de I. V., încheiat de intimata cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Pe fond, instanța retine că, potrivit art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006, conducãtorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului. În completare, art .100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002 prevede că fapta se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.
Pe de alta parte, potrivit art. 147, pct.1 din HG nr. 1391/2006, conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare;
Instanța retine ca fapta savarsita de petent a fost înregistrata cu mijloace tehnice omologate si certificate si anume aparatul radar montat pe autovehiculul MAI cu nr._ .
Totodată, instanța mai retine că cerințele metrologice si tehnice ale utilizării cinemometrelor folosite de politia romana la stabilirea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legala NML-021-05 din 23.11.2005 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.
In conformitate cu prevederile art. 4 din Norma de metrologie legala intitulat Cerinte privind utilizarea cinemometrelor, măsurările si înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislatiei rutiere in vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de catre operatori calificati. Instruirea operatorilor se va efectua in conformitate cu reglementările specifice in vigoare, elaborate de instituția abilitata sa detina si sa utilizeze cinemometrele.
Astfel, cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai daca au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate in conformitate cu prevederile prezentei norme si sunt insotite de buletine de verificare metrologica in termen de valabilitate.
Masurarile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislatiei rutiere daca nu sunt respectate cerintele 4.1...4.3 precum si in urmatoarele cazuri: daca masurarile au fost efectuate in conditii de ceata, ploaie, ninsoare sau furtuna;daca cinemometrul este destinat numai utilizarii in regim stationar, iar masurarile au fost efectuate cu cinemometrul in miscare; daca, in momentul masurarii, in raza de masurare a aparatului se deplaseaza simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar in evidenta.
Paragraful 3.2.6. din norma de metrologie NML 021-05,, prevede ca inregistrarea efectuata trebuie sa contina mentiunea ca a fost efectuata autotestarea aparatului. Aceasta functie trebuie sa fie activata automat la fiecare punere in functiune a cinemometrului. In cazul depistarii unor defecte sau dereglari functionale, acestea vor fi semnalate iar functionarea cinemometrului va fi blocata.
Paragraful 3.5.1 din norma de metrologie NML 021-05 prevede ca inregistrarile efectuate trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele:data si ora la care a fost efectuata masurarea;valoarea vitezei masurate; sensul de deplasare a autovehiculului;faptul ca a fost efectuata autotestarea (conform. 3.2.6);imaginea autovehiculului, din care sa poată fi pus in evidenta numărul de înmatriculare al acestuia.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținuta in cauza, instanța apreciază ca cinemometrul utilizat de agentul constatator îndeplinește toate condițiile prevăzute in mod imperativ de lege, respectiv constatarea contravenției s-a efectuat cu un mijloc tehnic certificat si verificat din punct de vedere metrologic (buletin metrologic nr._/20.11.2012- fila 14 dosar).
In ceea ce privește înregistrarea depusa la dosarul cauzei de intimat ( filele 10-12), acestea nu respecta cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005.
După cum rezulta din analiza planșelor-foto depuse de intimat la dosar, in fotografia cu numărul 1 apare înregistrat autoturismul cu nr. de inmatriculare_ ca fiind autoturismul condus de petent, insa nu este nici un pieton angajat in traversarea străzii, iar in fotografiile 3 -4 nu se distinge numărul de înmatriculare al autovehiculului, si de asemenea pietonii sunt pe trotuar, la distanta.
Totodată, nu rezulta nici ca este zona cu trecere pietoni, semnalizata si marcata corespunzător.
In aceste conditii, avand in vedere ca fapta a fost constatata prin intermediul unui mijloc tehnic, iar din probele obtinute astfel nu se poate avea certitudinea ca petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea strazii semnalizata si marcata corespunzator, petentul se bucura in continuare de prezumtia de nevinovatie, potrivit dispozitiilor articolului 6 paragraful 2 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, care statuaeza ca orice persoana acuzata de o infractiune (contraventie) fiind prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita, iar indoiala profita persoanei acuzate (vezi si Comisia, raportul din 30 martie 1963 in cauza Austria impotriva Italiei).
In legislatia romaneasca, ca si in cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Republica Ceha si Slovacia), contraventiile au fost scoase de sub incidenta legii penale si supuse unui regim administrativ.
Din perspectiva conventionala, in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca nimic nu impiedica statele sa isi indeplineasca rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau mentinerea unei distinctii intre diferitele tipuri de infractiuni. In principiu, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu se opune tendintei de "dezincriminare" existente in statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, asa cum s-a aratat in hotararea din 21 februarie 1994, in cauza Ozturk impotriva Germaniei, aceste fapte intra sub incidenta art. 6 al Conventiei. Pentru a se face aceasta aplicare a prevederilor art. 6 al Conventiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului considera ca este necesar sa fie avute in vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei in dreptul national; 2. natura faptei; 3. natura si gradul de gravitate ale sanctiunii care ar putea fi aplicata persoanei in cauza. In acelasi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat, de pilda, si in cauzele Garyfallou AEBE impotriva Greciei (Hotararea din 24 septembrie 1997), Lauko impotriva Slovaciei si Kadubec impotriva Slovaciei (hotararile din 2 septembrie 1998).
In aprecierea acestor criterii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor de catre dreptul intern nu are decat o valoare relativa, esentiala fiind natura faptei si a sanctiunii. Cu toate acestea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive masurile din legislatiile nationale referitoare la dezincriminarea unor infractiuni mai putin grave in "interesul individului". Curtea Europeana a Drepturilor Omului a avut in vedere faptul ca sanctiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adreseaza tuturor cetatenilor in vederea realizarii scopului preventiv si represiv al sanctiunii, ceea ce confera faptei natura penala.
In aceste conditii, distinctia operata de statele europene intre crime, delicte si contraventii nu este operanta, in sensul art. 6 al Conventiei, toate avand caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garanteaza oricarui acuzat dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei in dreptul intern.
Rezulta ca, sub acest aspect, legislatia contraventionala din Romania intra sub prevederile art. 6 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Pe de alta parte, in favoarea intimatului opereaza prezumtia instituita prin art 1171 C.civ privind legalitatea, veridicitatea si autenticitatea actului intocmit de un functionar public aflat in exercitarea atributiilor sale de serviciu si in limitele competentei sale. Prezumtia instituita prin art 1171 C.civ are insa un caracter relativ care dispenseaza de sarcina probei si este susceptibila de a fi combatuta prin proba contrara.
Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, cauza Västberga taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia).
Forta probanta a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta).
Astfel, in hotararea pronuntata in cauza Salabiaku c. Frantei, Curtea a retinut ca prezumtiile sunt permise de Conventie dar nu trebuie sa depaseasca limitele rezonabile tinand seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apararii. Prin urmare, prezumtia de nevinovatie nu are caracter absolut, dupa cum nici prezumtia de veridicitate a faptelor constatate de agent si consemnate in procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumtia de veridicitate nu poate opera decat pana la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge in situatia ca persoana invinuita de savarsirea faptei sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal desi din probele administrate de „acuzare” instanta nu poate fi convinsa de vinovatia „acuzatului”, dincolo de orice indoiala rezonabila.
Avand in vedere ca intimata nu a depus la dosar planse foto din care sa reiasa cu certitudine ca petentul nu a acordat prioriate de trecere pietonilor angajati in traversarea strazii marcata corespunzator, instanta nu poate da eficienta prezumtiei de temenicie a procesului verbal, intrucat procedand astfel, avand in vedere modul tehnic de constatare a acestor contraventii, s-ar ajunge la situatia in care petenta este pusă in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal.
Dupa cum s-a retinut mai sus, in cazul constatarii contraventiilor cu ajutorul mijloacelor de masurare, inregistrarile fac parte integranta din procesul-verbal, astfel ca, intrucat inregistrarea facuta in mod legal nu corespunde cu cele consemnate de agentul constatator, instanta va retine ca in cauza exista un dubiu care nu poate fi inlaturat prin administrarea altor probe, dubiu care profita faptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumtiei de nevinovatie.
Pentru considerentele mai sus expuse, avand in vedere si dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobata prin Legea nr. 180/2002, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificarile ulterioare, instanta va admite plangerea, va anula procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, va exonera petenta de plata amenzii contraventionale si a masurii complementare.
Vazand plangerea scutita de plata taxei de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite plângerea inreg. la nr._, formulata de petentul P. A. - I., domiciliat in Focșani, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.05.2013 emis de intimatul I. V. cu sediul in Focșani, .. 12, jud. V., si in consecinta.
Anuleaza procesul verbal de contraventie.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Focșani.
Pronunțata in ședința publica, azi 10 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
Tehnored. E.C. ;
ex. 5 – 17.10 .2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1456/2013. Judecătoria FOCŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1457/2013.... → |
---|