Plângere contravenţională. Sentința nr. 631/2013. Judecătoria FOCŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 631/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 11015/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR.631
Ședința publică de la 13 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
Grefier – C. E. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul Ș. R., domiciliat în București, sect.3, ..5, în contradictoriu cu intimat I. V., cu sediul în Focșani, ..12, județ V..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin. 13 din Hotărârea CSM nr.352/2005, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare la apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar prin compartimentul registratură s-au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, după care ;
Instanța în temeiul art. 129 alin.5 coroborat cu art.167 Cod proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pe care le considere pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată, și considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 06.09.2012, sub numărul_, petentul Ș. R. a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal . nr._ din data de 14.08.2012 întocmit de I. V., iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor aplicate prin procesul-verbal cu sancțiunea avertisment.
În motivare, petentul a arătat că în data de 24.08.2012 se deplasa în localitatea Garoafa pe sensul de circulație dinspre București spre Bacău și a fost oprit de agentul de circulație care i-a comunicat că a fost depistat și înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 103 km/h în localitate. Petentul a arătat faptul că procesul –verbal este completat cu un scris ilizibil, neputandu-se înțelege numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constattor, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția fapt ce conduce la anularea procesului verbal de contravenție în întregime conform art. 17 din OG 2/2001. Petentul a precizat că în cazul în care fapta reținută a fost constatată cu mijloace tehnice - aparatul radar – agentul constatator avea obligația de a insera în procesul – verbal, datele tehnice de certificare, precum și datele tehnice de omologare și verificare metrologică, această obligație decurgând din alin. (2) al art. 109 OUG nr. 195/2002. Petentul a învederat că agentul constatator nu a efectuat nicio mențiune referitoare la . numărul aparatului radar cu care a efectuat înregistrarea sau cu privire la omologarea aparatului radar sau la efectuarea verificării metrologice, făcând astfel imposibilă legătura între posibila înregistrare efectuată de aparatul radar și procesul – verbal. De asemenea, petentul a precizat că constatare vitezei cu care se deplasa trebuie probată de către agentul constatator. In motivare petentul precizează faptul că una dintre cerințele esențiale, cu deosebită relevanță în cauză, este cea referitoare la erorile maxim tolerate la măsurarea vitezei unui autovehicul, iar potrivit dispozițiilor speciale, pentru a putea fi avizat și folosit de poliția rutieră la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, un aparat de această natură trebuie să îndeplineaască anumite cerințe legate de erorile maxim tolerate pentru măsurarea vitezei. Se arată că cinemometrele folosite pentru măsurarea vitezei în condițiile normale de trafic, care funcționează în regim staționar, înregistrează unele erori tolerate în sensul că dacă petentul ar fi depășit în mod real viteza de 100 km/h și ar fi circulat cu viteza de 103 km/h așa cum s-a consemnat, înscriindu-se în limita de torenață a aparatelor radar. Petentul invocă de asemenea și faptul că înainte de a fi oprti de agentul de poliție traseul pe care circula era ușor curbat ceea ce nu permitea să fie asigurată corespondența dintre direcția de propagare a fasciculului de radiație emis de antenă și axa optică a aparatului de fotografiat.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cererea petentului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 și următoarele din Codul de procedură civilă, OUG nr. 195/2002, Regulamantul din 2006 de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001, precum și Normele de metrologie legală NML 021-05.
S-a solicitat de către petent potrivit art.242 alin.(2) C. judecarea în lipsă.
În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, atașând, copia procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 14.08.2012 (fila 12), cartea de identitate . nr._, proba testimonială cu un martor și înregistrarea video.
In temeiul art, art.36 din O.G. nr.2/2001privind regimul juridic al contravențiilor cu referire șa art. 15 lit. I din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar..
La data de 08.11.2012 intimatul a fomulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată.
În apărare, s-a arătat că în data de 24.08.2012, ora 23:54, petentul a condus auto cu numărul de înmatriculare_ pe DN2-E85, în localitatea Garoafa, județul V. fiind înregistrat cu viteza de 103 km/h de aparatul radar montat pe auto aparținând MAI cu numărul de înmatriculare_, depășind cu 53 km/h viteza maximă admisă pe acest sector de drum cu limitare viteză 50km/h. De asemenea, se arată că aparatul radar cu care s-a efectuat înregistrarea, măsoară viteza atât în regim staționar cât și în regim de deplasare.
În drept, au fost invocate prevederile din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
S-a solicitat potrivit art.242 alin.(2) C. judecarea în lipsă.
În probațiune, intimatul a atașat la dosarul cauzei înscrisuri constând în compact – discul cu înregistrarea abaterii din data de 24.08.2012 (fila 32), copie buletin verificare metrologică si copie atestat operator radar (fila 23).
Analizând lucrările dosarului, instanța reține, în fapt și în drept, următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 24.08.2012 s-a reținut că la data de 24 august 2012, ora 23:54, petentul a condus, în localitatea Garoafa, auto cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 103 km/h, depășind cu 53 km/h viteza maximă admisă pe acest sector de drum, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto_, faptă prevăzută de art.121 alin.1 din H.G. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin.3 lit.e din OUG nr. 195/2002, fapt pentru care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei, spre minimul prevăzut de legiuitor, precum și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Totodată, s-a reținut că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere, fapta fiind prevăzută de art. 147 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006 și aplicându-se pentru aceasta sancțiunea avertisment.
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal . nr._ din data de 24.08.2012, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, indicarea actelor normative incidente, posibilitatea achitării în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv suma de 315 lei, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Instanța constată că procesul-verbal este lizibil, astfel că referirea petentului la nulitatea procesului-verbal determinată de imposibilitatea de identificare a elementelor prevăzute în mod obligatoriu de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 este neîntemeiată.
În ceea ce privește lipsa elementelor enumerate de art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 instanța constată că lipsa acestor mențiuni determină nulitatea relativă a procesului-verbal, condiționată de existența unei vătămări. În prezenta cauză vătămarea petentului putea să constea în imposibilitatea de identificare a aparatului radar cu ajutorul căruia s-a efectuat măsurarea vitezei, implicit imposibilitatea de cercetare de către instanță a condițiilor privind verificarea metrologică. Această vătămare nu este incidentă în cauză, întrucât instanța reține că aparatul radar poate fi identificat prin raportare la autospeciala pe care era montat, respectiv auto cu numărul de înmatriculare_, acest system de identificare rezultând și din cuprinsul buletinului de verificare metrologică ( fila 23).
Mai mult, conform art.16 alin. 7 din același act normativ, agentul constatator a respectat dreptul la apărare al contravenientului, punându-i în vedere dreptul de a face obiecțiuni privind conținutul procesului-verbal, fiind consemnat în acest sens faptul că petentul nu a avut obiecțiuni și i s-a adus la cunoștință perioade de suspendare.
În ceea ce privește cerințele prevăzute de art. 19 din OG nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal a fost semnat atât de către agentul constatator, cât și de către petent, astfel cerințele impuse de textul legal analizat au fost respectate.
De asemenea, instanța reține că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. 2/2001, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 06.09.2012.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a constat că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din Convenția Europeană. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal; 2) natura măsurii; 3) natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Față de contravenția reținută în sarcina petentului, și anume, conducerea unui autovehicul cu viteza de 103 km/h în localitate, din punct de vedere al legii naționale, reprezintă o faptă contravențională, și nu penală.
Cu toate acestea, indicațiile oferite de dreptul intern au doar o valoare relativă.
În această privință, instanța observă că amenda și suspendarea permisului de conducere i-au fost aplicate reclamantului în temeiul dispozițiilor legale generale care se aplică tuturor cetățenilor în calitate de utilizatori ai drumurilor publice. Este prevăzută o anumită conduită, în special interdicția de a circula cu un vehicul depășind viteza maxima admisă pe un anumit sector de drum și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusa prin mijloacele de semnalizare, și condiționează obligația care rezultă de o sancțiune cu caracter punitiv. Totuși, amenda nu este menită ca o compensație pecuniară pentru daune, ci ca o pedeapsă pentru a preveni recidiva. În consecință, caracterul general al normei și scopul sancțiunilor de prevenire, dar și de pedeapsă, sunt suficiente pentru a demonstra că respectiva contravenție are, în conformitate cu art.6 din Convenție, un caracter penal.
În lumina considerentelor menționate anterior, instanța consideră că măsurile aplicate reclamantului se consideră „acuzații în materie penală”, în sensul art.6 din Convenție. În consecință, articolul menționat este aplicabil sub aspect penal.
Cu toate acestea, Curtea, în cauza P. c. României, decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011, a stabilit deja că nu este surprinzător faptul că instanțele interne se așteaptă ca reclamantul să infirme prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de constatare a contravențiilor în legătură cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislația privind contravențiile, și anume că regimul juridic aplicabil contravențiilor este completat de dispozițiile codului de procedură civilă, reglementat în materie de probă de principiul onus probandi incubit actori, respectiv obligația de prezentare a probei (a se vedea A., pct. 58 și 59).
Totodată, Curtea a reiterat că prezumțiile de fapt și de drept funcționează în orice sistem juridic. Evident, convenția nu interzice astfel de prezumții în principiu. Cu toate acestea, convenția obligă statele contractante să se încadreze în anumite limite în acest sens, referitor la dreptul penal, care țin seama de importanța situației în litigiu și să mențină dreptul apărării (a se vedea, de exemplu, Salabiaku împotriva Franței, 7 octombrie 1988, pct. 28, . nr. 141-A, precum și A., pct. 60).
Astfel, jurisprudența Curții Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție și, cu atât mai mult, să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar, pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune, prin esență, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Hotărârea în cauza A. c. României nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar modul de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forța probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția Europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase.
Totuși, în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului contestator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției, respectiv viteza de deplasare a vehiculului.
Ca urmare, ori de câte ori organul constatator, în acest gen de contravenție, nu face dovada săvârșirii faptei prin mijloace tehnice certificate – respectiv nu prezintă fotografie radar, înregistrare video sau orice alt mijloc tehnic, ori proba nu este clară, instanța va admite plângerea petentului și va anula procesul-verbal de contravenție.
În altă ordine de idei, în urma vizionării înregistrării video a abaterii imputate petentului. instanța a constatat că la data la data de 24 august 2012, ora 23:54, petentul a condus auto marca Mercedes Benz, în localitatea Garoafa, cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 103 km/h.
Instanța reține că referirea la marja de toleranță a aparatului radar în privința măsurătorilor efectuare este luată în considererare în momentul verficirii metrologice a aparatului radar, astfel că valoare înregistrată înglobează această marjă de toleranță, petentul depășind cu peste 50 km-h viteza maximă admisă pe acel sector de drum.
Instanța, analizând plângerea formulată a constata că petentul a invocat dispozițiile art. 4.1 din NML 021-05. Cu privire la această apărarea a petentului, instanța reține că, prin punctul 28 din Ordinul nr. 187 din 14 iulie 2009 (Ordinul 187/2009), publicat în Monitorul Oficial al României nr. 546 din 6 august 2009, punctul 4 din NML 021-05 a fost abrogat, astfel că instanța nu poate da eficiență unei norme legale care nu mai este în vigoare, astfel că la soluționarea cauzei a avut în vedere și înregistrarea video depusă de intimat.
În plus, instanța reține că inițial petentul a recunoscut, implict, săvârșirea faptei semnând procesul-verbal fără obiecțiuni.
În ceea ce privește viteza maximă admisă pe acel sector de drum, având în vedere că, de regulă, potrivit art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată, viteza maximă admisă în localități este de 50km/h, raportat la constatările personale ale agentului constatator, în lipsa altor mijloace de probă, instanța apreciază că petentul a fost surprins circulând cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 50 km/h.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a ținut seama de faptul că aparatul de măsurare a vitezei era omologat și verificat metrologic, dovada fiind făcută de intimat prin depunerea la dosarul cauzei a buletinului de verificare metrologică(f.23). Mai mult, măsurătorile au fost efectuate de un operator radar calificat, instruit potrivit reglementărilor legale (f.23).
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea. Astfel, conform art. 102 alin.3 lit.e pct.3 din OUG nr. 195/2002, pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic sancțiunea principală este amenda contravențională, care se stabilește în cuantumul determinat de valoarea punctelor amendă aplicate conform clasei a IV-a (de la 9 la 20 puncte amendă), respectiv 630 lei, minimul prevăzut de lege, agentul constatator stabilind și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Față de aceste argumente, instanța, va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Stețco R..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul Ș. R. domiciliat în București, sect.3, ..5, împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 24.08.2012 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. – Serviciul Rutier.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.02.2013.
Președinte, Grefier,
Jud. A. A. C. E. M.
A.A. / C.M. / 5ex /12.03.2013
..03.2013
| ← Succesiune. Sentința nr. 1775/2013. Judecătoria FOCŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1976/2013.... → |
|---|
