Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3307/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3307/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 13869/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI, JUDEȚUL V.

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr. 3307

Ședința publică de la 09.07.2013

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - M. P.

Grefier – L. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. I. domiciliata in Focsani, ..42, ., judetul V., in contradictoriu cu pârâtii V. N. si V. F., domiciliati in Focsani, Mitropolit Varlaam nr. 27 bis, judetul V., având ca obiect - rezoluțiune contract.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 28.06.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 05.07.2013, si apoi pentru astazi 09.07.2013, cand a hotarat,

INSTANTA,

Asupra cauzei civile de fată, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 12.11.2012, reclamanta C. I. a chemat în judecată pe pârâtii V. N. si V. F., solicitând instantei ca, prin hotărârea ce va pronunta, să dispună, rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întretinere si uzufruct autentificat sub nr. 322/29.09.2004 si radierea înregistrărilor de carte funciară făcute ca urmare a încheierii contractului.

În motivarea cererii,a arătat, în esentă, că a încheiat cu pârâtii contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întretinere si uzufruct autentificat sub nr. 322/29.09.2004 prin care a înstrăinat pârâtilor apartamentul proprietatea sa în schimbul întretinerii. Pârâtii nu si-au îndeplinit obligatiile asumate motiv pentru care în 2007 a formulat actiunea în justitie înregistrată la nr._, iar la termenul din 05.10.2007, întrucât pârâtii si-au asumat din nou conform declaratiei autentice nr. 6265/05.10.2007 angajamentul de a respecta clauzele prevăzute în contract a declarat în formă autentică că renuntă la judecată în dosarul nr._ . Nici ulterior acestor formalităti pârâtii nu si-au executat în natură obligațiile de a face asumate prin contract, obligatii pe care din 2007 le-au transformat fără acordul său în bani, trimitându-i uneori postal diverse sume, ultima sumă fiind trimisă în 10.05.2012. Din acel moment pârâtii nici nu au mai vizitat-o, nici nu au mai luat legătura cu ea si nici nu si-au mai executat vreo prestatie de natura întretinerii asumate prin contract.

În drept, a invocat dispozițiile art. 6 alin.6 din Legea nr.287/2009, art. 2257 si urm. NCC, art. 907 NCC.

În probatiune, a solicitat proba cu interogatoriul pârâtilor, martori, înscrisuri. A depus la dosar încrisuri.

Prin Încheierea pronuntată la data de 08.03.2013 instanta a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă si a dispus reducerea cu 50% a taxei de timbru în sumă de 2371 lei si esalonarea plătii sumei de 1185,5 lei datorate ca urmare a reducerii.

Pârâtii au depus la dosar întâmpinare prin care au arătat, în esentă, că în anul 2007, fiind chemati în judecată de reclamantă tot în scopul rezolutiunii contractului si văzând caracterul chiar periculos, lipsit de scrupule al acesteia în sensul de a ascunde ajutorul si afinitatea cu care au tratat-o dintotdeauna, au procedat ca pentru sumele mai mari trimise să apeleze la serviciile postale, sumele trimise putând fi dovedite cu chitante, sume de bani atribuite în contul obligatiilor contractuale. Au mai arătat că reclamanta afirmă în mod mincinos că nu a mai fost vizitată din luna mai 2012, necunoscând că au păstrat pentru orice eventualitate factura nr._ din data de 28.06.2012 emisă de unitatea de transport de unde rezultă că la data respectivă s-au transportat din . ., . reclamantă. Lemnele au fost încărcate, descărcate si asezate acolo unde reclamanta în persoană le-a arătat, respectiv de V. N. si I. A., persoană care, ori de câte ori a fost nevoie, la solicitarea lor, s-a îngrijit de buna functionare a sobei construită de ei pentru reclamantă. Au mai arătat că reclamanta în anul 2012 a avut mai multe internări la spitalul de diabet, la iesirea de la ultima internare a avut ca recomandare să facă un control cardiologic care a fost efectuat la cabinetul medical B. Mitel, iar de această programare si ducere la cabinet ocupându-se pârâtii, apropriati reclamantei în astfel de situatii de peste 30 de ani. Au arătat că în conditiile în care pensia reclamantei este în jur de 600 lei, atunci de unde are bani pentru tratamentul medical pe care îl administrează lunar în sumă de 400-500 lei, întretinere, alimente si alte cheltuieli, fiind de la sine înteles că aceste cheltuieli sunt suportate de pârâti, dar trecute sub tăcere de reclamantă. Au mai precizat pârâtii că din probele prezentate de ei rezultă că au fost alături de reclamantă, poate au făcut pentru ea mai mult decât prevede partea care a mai rămas din contractul pe care pretinde să-l desfiinteze.

Au depus la dosar înscrisuri.

La data de 27.03.2013 pârâtii au depus la dosar un memoriu, la data de 27.03.2013 si 20.06.2013 au depus la dosar note scrise, iar la data de 29.03.2013 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului V. N. si proba cu martorii M. M., F. D., I. A., M. N. A., C. I., B. V., ale căror declaratii au fost consemnate si atasate la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanta retine următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună, Focsani, jud. V., reclamanta a vândut pârâtilor apartamentul nr.20 situat în Focsani, ..42, ., jud. V. si suprafatele de 6500 mp si 2500 mp teren vie situate în extravilan pendinte ., iar pârâtii si-au asumat obligatia întretinerii reclamantei, întretinere ce va consta în asigurarea hranei, îmbrăcămintei, a asistentei medicale, inclusiv procurarea medicamentelor pentru tratament medical permanent ambulatoriu, precum si suportarea cheltuielilor de înmormântare si a pomenilor crestinesti, reclamanta rezervându-si totodată dreptul de uzufruct viager asupra imobilelor înstrăinate –f. 6-8.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.112/10.01.2008 de BNP Plescan C., reclamanta si pârâtii au vândut numitului Crivăt C. dreptul de uzufruct si nuda proprietate asupra suprafatei de 6060 mp vie care a făcut si obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună –f. 72,73.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că între părti a mai existat anterior un litigiu care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Focsani, dosar care a avut ca obiect rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună, ocazie cu care reclamanta a dat declaratia autentificată sub nr. 6264/05.10.2007 de BNP Neamtu E. si P. V. L., prin care a declarat că renuntă în temeiul art.246 Cod proc.civilă la judecata dosarului nr._ al Judecătoriei Focsani, iar pârâtii au dat declaratia autentificată sub nr. 6265/05.10.2007 de BNP Neamtu E. si P. V. L. prin care au declarat că se angajează ca în continuare să respecte clauzele prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună, referitoare la întretinerea reclamantei, respectiv asigurarea hranei, îmbrăcămintei, a asistentei medicale, inclusiv procurarea medicamentelor pentru tratament medical permanent ambulatoriu, precum si suportarea cheltuielilor de înmormântare si a pomenilor crestinesti, precum si obligatia asumată de a respecta dreptul acesteia de usufruct viager prevăzută în contract - f.9-11.

Sub un prim aspect, al dispozițiilor legale aplicabile primului capăt de cerere privind rezolutiunea contractului, instanta retine că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile Noului cod civil referitoare la contractul de întretinere, având în vedere atât dispozițiile art.6 alin.1 si 2 NCC, dar si dispozitiile art. 102 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Noului cod civil, conform cărora, “(1) contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.(2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin.(1)”.

Prin urmare, instanta va analiza cererea de fată prin raportare la dispozitiile legale aplicabile contractului de întretinere, în vigoare la data încheierii acestuia, tinând cont că, fiind vorba de un contract nenumit (în reglementarea anterioară a Codului civil de la 1864 ) sunt aplicabile acestuia, inclusiv sub aspectul rezolutiunii, dispozitiile legale din materia dreptului obligatiilor.

Prin contractul de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună, pârâtii si-au asumat obligatia de întretinere în natură a reclamantei, prin asigurarea hranei, îmbrăcămintei, a asistentei medicale, inclusiv procurarea medicamentelor pentru tratament medical permanent ambulatoriu, precum si suportarea cheltuielilor de înmormântare si a pomenilor crestinesti.

În cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că din anul 2007 pârâtii au transformat obligatia de întretinere în bani, fără acordul său, trimitând uneori postal, diverse sume de bani, ultima sumă fiind trimisă în 10.05.2012.

Faptul că pârâtii au trimis reclamantei, începând cu anul 2007, diverse sume de bani rezultă si din chitantele depuse la dosar de către pârâti si, de vreme ce reclamanta a beneficiat de aceste sume de bani (din probele administrate în cauză nerezultând că sumele au fost refuzate sau returnate pârâtilor) înseamnă că aceasta si-a exprimat acordul tacit pentru o astfel de modalitate de executare a obligatiei de întretinere, cu atât mai mult cu cât, martora F. D. a arătat că reclamanta s-a putut îngriji singură, a putut să îsi facă mâncare, să se spele si să îsi facă cumpărături până în toamna anului trecut – 2012.

Din declaratia martorului I. A. rezultă că acesta a fost plătit de pârât pentru aranjarea lemnelor aduse la locuinta reclamantei si că acum 4-5 ani si acum doi ani a fost solicitat de pârât să desfunde hornul si soba din casa reclamantei si a fost plătit pentru aceste lucrări de către pârât. A mai arătat martorul că a fost plătit de pârât pentru transportul lemnelor la reclamantă cu masina sa si pentru duba închiriată cu care s-au adus lemnele anul trecut tot pârâtul a plătit.

Martora M. M. a declarat că stie de la fostul administrator al blocului că pârâtul a mers împreună cu reclamanta la spital cu doi ani în urmă, că nu stie dacă reclamanta cerea sau nu ajutorul pârâtilor si dacă acestia îl dădeau si că stie de la reclamantă că atunci când îi era rău pârâtul stătea noaptea în sufrageria imobilului cu scopul de a o supraveghea pe reclamantă.

Martora F. D. a arătat că pe data de 28 iunie 2012 l-a întâlnit pe pârât în fata blocului reclamantei, acesta supraveghea transportul unor lemne în boxa din . erau pentru reclamantă, din factura fiscală si chitanta depuse la dosar de pârâti rezultând că pârâtul a achitat la data de 28.06.2012 suma de 75 lei reprezentând contravaloarea transportului lemnelor la locuinta reclamantei - –f. 29. Si martorul B. V. a confirmat ajutorul dat reclamantei de către pârât în anul 2012 la aranjatul lemnelor pentru iarnă împreună cu un alt bărbat.

Înscrisurile depuse la dosar la filele 32-34 confirmă sustinerile pârâtilor în sensul că reclamanta a efectuat un control cardiologoc la cabinetul medical B. Mitel la data de 02.04.2012, iar de această programare si ducere la cabinet s-au ocupat pârâtii, având în vedere că pârâtii au fost cei care au depus la dosar aceste înscrisuri.

Având în vedere aceste împrejurări care rezultă din probele administrate, dar si bonurile fiscale si chitantele depuse la dosar de către pârâti, se poate retine în spetă că, în cadrul executării obligatiei de întretinere, pârâtii au dat reclamantei diverse sume de bani si au efectuat si alte prestatii în favoarea acesteia.

Însă, asa cum s-a arătat în doctrină si în practica judiciară, datorită caracterului alimentar al prestatiei la care se obligă debitorul si care trebuie să fie efectuată în mod succesiv, în general termenele stipulate pentru executare au caracter esential, debitorul obligatiei de întretinere fiind de drept în întârziere (art. 1079 pct.3 Cod civil) si în caz de neexecutare, creditorul poate cere rezolutiunea, fără a se putea da debitorului termen de gratie pentru plată.

Prin urmare, având în vedere sustinerile reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că de la data de 10.05.2012, pârâtii nu au mai vizitat-o, nici nu au mai luat legătura cu ea si nici nu si-au mai executat vreo prestatie de natura întretinerii asumate prin contract, instanta urmează să analizeze în continuare dacă pârâtii si-au îndeplinit în mod succesiv, cu regularitate, obligatia de întretinere, dat fiind caracterul contractului de întretinere, în cadrul căruia întretinătorului îi revine obligatia de a asigura prestarea întretinerii care în esentă este o obligatie de a face, ce se executa zi de zi.

În acest scop, instanta va retine ca relevante numai aspectele rezultate din probe si care vizează obiectul obligatiei de întretinere stipulate în contract, nu si alte aspecte care nu au legătură cu obiectul obligatiei pârâtilor stabilit prin contractul contractul de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună.

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că pârâtii au trimis reclamantei ultima sumă de bani la data de 10.05.2012 –f.5, 69, faptul că, asa cum s-a arătat anterior, la data de 28.06.2012 pârâtul a achitat transportul de lemne la locuinta reclamantei, dar si împrejurarea că ulterior acestei date, pârâtii nu au mai efectuat nicio prestatie de întretinere.

Astfel, martora F. D. (tatăl martorei fiind îngrijit de reclamantă la domiciliul acesteia în perioada 28 iunie 2012 – 27.10.2012 când acesta a decedat) a arătat că ulterior datei de 28 iunie 2012 nu i-a văzut personal pe pârâti venind în vizită la reclamantă, că pârâtii au trimis bani prin postă reclamantei înainte de data de 28 iunie 2012, după această dată nu au trimis bani acesteia, martora fiind în fiecare zi acolo în casa reclamantei, că ulterior datei de 28 iunie 2012 părtile nu au mai păstrat legătura. A mai arătat martora că atât ea cât si doamnele I. de la etajul 1 si R., al cărei tată a fost îngrijit de reclamantă cu multi ani în urmă, fac cumpărături pentru reclamantă, cumpărături care constau în medicamente si alimente si care sunt făcute din banii reclamantei, că sunt cazuri în care reclamanta le spune că si-ar dori si un anume lucru, dar nu are bani să îl ia, îl cumpărau si când vine pensia, dă banii pentru bunurile solicitate.

Martorul B. V., administrator la blocul unde locuieste reclamanta, a arătat că până în anul 2012 îl vedea pe pârât venind în casa reclamantei, că atunci când mai venea pârâtul la reclamantă mai aducea câte o plasă, dar că nu poate preciza ce se afla în aceasta si că din anul 2012 nu l-a mai văzut pe pârât venind la reclamantă.

Nu în ultimul rând, instanta are în vedere înscrisul depus la dosar de pârâti la fila 191 în care acestia au mentionat că “ încălcarea bunelor moravuri reprezintă însăsi conduita ta, mamaia, ceea ce ne-a împiedicat a-ti acorda în continuare ajutorul nostru începând cu luna iunie 2012”, precum si răspunsul pârâtului la întrebările nr. 21 si 24 din interogatoriu, dar si faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamanta a refuzat să primească întretinere din partea pârâtilor începând cu luna iunie 2012 ori că martora F. D. a manifestat vreun interes pentru apartamentul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună ori că i-a împiedicat în vreun fel pe pârâti să presteze întretinere reclamantei, împrejurarea că martora F. D. l-a blamat în public pe pârât, mentionată de pârât în cadrul răspunsului la interogatoriu la întrebarea nr.21, neputând să constituie o imposibilitate obiectivă de prestare a întretinerii.

Bonurile fiscale depuse la dosar de pârâti, emise ulterior lunii iunie 2012, nu pot face dovada prin ele însele, în lipsa coroborării cu alte probe, că pârâtii au prestat întretinere reclamantei, având în vedere că nu se poate stabili doar pe baza cuprinsului acestora că reclamanta a fost cea care a beneficiat de produsele achizitionate cu aceste bonuri.

În consecintă, din probele administrate în cauză rezultă că pârâtii nu au mai prestat întretinere reclamantei ulterior lunii iunie 2012 si astfel nu si-au îndeplinit în mod succesiv obligatia de întretinere care a fost asumată pentru a satisface nevoile curente ale reclamantei aflată în prezent la o vârstă înaintată la care are mare nevoie de îngrijire permanentă si sprijin nu numai material, dar si moral, de întelegere si afectiune, având în vedere totodată si afectiunile de care suferă aceasta, rezultate din actele medicale depuse la dosar.

Fată de considerentele arătate, instanta apreciază întemeiată cererea de fată, motiv pentru care o va admite si va dispune rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună, Focsani, jud. V., solutie în raport de care, văzând prevederile art. 907-908 din Noul Cod civil si solicitarea reclamantei, instanta va dispune si rectificarea situatiei de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtilor pentru imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună, Focsani, jud. V..

În baza art.18 din O.U.G. nr.51/2008, instanta va obliga pe pârâtii V. N. si F. la plata către Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, a sumei de 1185,5 lei, reprezentand contravaloarea taxei judiciare de timbru de care reclamanta a fost scutită prin admiterea cererii de ajutor public judiciar.

Se vor aduce la îndeplinire dispozitiile art.21 alin.2 din O.U.G. 51/2008 în sensul comunicării din oficiu a hotărârii rămase definitive, organului fiscal competent D.G.F.P.V., pentru urmărirea executării obligatiei de plată a sumei de 1185,5 lei.

Se vor aduce la îndeplinire dispozitiile art.29 alin.5 din Legea nr. 7/1996 si dispozitiile art. 77 ind.1 alin.6 din Legea 571/2003 (Codul Fiscal).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulata de reclamanta C. I. domiciliata in Focsani, ..42, ., judetul V., in contradictoriu cu pârâtii V. N. si V. F., domiciliati in Focsani, Mitropolit Varlaam nr. 27 bis, judetul V., având ca obiect - rezoluțiune contract.

Dispune rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună, Focsani, jud. V..

Dispune rectificarea situatiei de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtilor pentru imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu întretinere si uzufruct autentificat sub nr.3222/29.09.2004 de BNP C. Strună, Focsani, jud. V..

În baza art.18 din O.U.G. nr.51/2008, obligă pe pârâtii V. N. si F. la plata către Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, a sumei de 1185,5 lei, reprezentand contravaloarea taxei judiciare de timbru de care reclamanta a fost scutită.

Se vor aduce la îndeplinire dispozitiile art.21 alin.2 din O.U.G. 51/2008 în sensul comunicării din oficiu a hotărârii rămase definitive, organului fiscal competent D.G.F.P.V., pentru urmărirea executării obligatiei de plată a sumei de 1185,5 lei.

Se vor aduce la îndeplinire dispozitiile art.29 alin.5 din Legea nr. 7/1996 si dispozitiile art. 77 ind.1 alin.6 din Legea 571/2003 (Codul Fiscal).

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntată în sedintă publică, azi, 09.07.2013.

Președinte, Grefier,

M. P. L. H.

Pentru grefier în concediu de odihnă semnează Grefier șef C. M.

Red/tehnored PM/5 ex/09.08. 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3307/2013. Judecătoria FOCŞANI