Pensie întreţinere. Sentința nr. 593/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 593/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 10547/231/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr. 593
Ședința publică de la 08.02. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier L. H.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta OLEANU N., cu domiciliul in com Focsani, .. 23, . . în contradictoriu cu pârâtul D. I., cu domiciliul ales la fam. D. V., in D., ., cu participarea Autoritatii Tutelare primaria Focsani, avand ca obiect pensie intretinere.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile a raspuns reclamanta, lipsa fiind paratul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 18.11.2011 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților, și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 18.11.2012 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanta invedereaza ca pricina a fost repusa pe rol pentru a se constata ca cererea de chemare in judecat s-a perimat.
Reclamanta avand cuvantul, arata ca lasa la aprecierea instantei.
Instanța retine cauza în pronunțare cu privire la excepția perimarii cererii de chemare in judecta.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței în data 13.078.2011, reclamanta OLEANU N. a chemat în judecată pe pârâtul D. I., pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere majorate.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 18.11.2011, când judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 C.p.civ pentru lipsa nejustificată a părților.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 248 C.p.civ potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, precum și dispozițiile art. 252 C.p.civ potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea formulata de catre reclamanta OLEANU N., cu domiciliul in com Focsani, .. 23, . . în contradictoriu cu pârâtul D. I., cu domiciliul ales la fam. D. V., in D., ., cu participarea Autoritatii Tutelare primaria Focsani, avand ca obiect pensie intretinere.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 08.02.2013.
Președinte Grefier
M. P. L. H.
Red PM/ 4ex/18.02.2013
← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3307/2013. Judecătoria FOCŞANI | Tutelă. Sentința nr. 3374/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|