Pensie întreţinere. Sentința nr. 2366/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 2366/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 1733/232/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI

JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2366

Ședința publică din data de 18.11.2013.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

Grefier G. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca exercitarea autorității părintești, formulată de reclamanta pârâtă D. V., domiciliată în comuna Gura Sutii, ..146, Județul Dâmbovița împotriva pârâtului reclamant D. V., domiciliat în ., județul Dâmbovița, cu participarea autorităților tutelare Primăria Pierșinari și Primăria Gura Șuții.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2013, fiind consemnate în încheiere, parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 18.11.2013, pentru ca părțile să depună concluzii scrise, hotărând următoarele.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta D. V. a chemat în judecată pe pârâtul D. V., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună exercitarea autorității părintești privind pe minorul D. M. A.; să se stabilească locuința minorului D. M. A. la ea și contribuția pârâtului la cheltuielile de creștere, educare a minorului .

În motivarea cererii reclamanta arată că, din relația de concubinaj cu pârâtul, a rezultat minorul D. M. A., născut la data de 20.03.2000. Sunt despărțiți de 9 ani, iar în această perioadă pârâtul a manifestat lipsă de interes față de minor, pe care nu l-a vizitat și nu a contribuit la creșterea și educarea acestuia.

Având în vedere că a contribuit efectiv la creșterea și îngrijirea minorului, de care este puternic atașat sufletește, reclamanta solicită încuviințarea exercitării autorității părintești și stabilirea locuinței minorului la ea, fiind în interesul acestuia să locuiască în continuare cu ea și bunica maternă.

De asemenea, raportat la lipsa de interes față de minor a pârâtului, este în interesul acestuia ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către ea, mama, pârâtul păstrând drepturile reglementate de art.398 alin 2 cod civil.

În ce privește stabilirea contribuției pârâtului la cheltuielile de creștere, educare și îngrijire a minorului, solicită să fie făcută la veniturile pe care acesta le realizează, fiind cunoscut faptul că obține venituri substanțiale din negoț, activitate cu caracter permanent.

În acest sens reclamanta solicită emiterea unor adrese la Primăria comunei Pierșinari și AFP Găești pentru comunicarea veniturilor obținute de pârât.

În drept au fost invocate disp.art.398, 400, 402, 483 și urm.art.505 alin 2 și urm., art.513 și urm., art.529 și urm. cod civil.

Pârâtul D. V. a formulat întâmpinare/reconventională prin care a solicitat respingerea capătului de cerere în ce privește exercitarea autorității părintești.

Apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.398 și art.507 cod civil pentru ca instanța să dispună exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, respectiv de către reclamantă, adică scindarea autorității părintești pentru că este în interesul minorului ca și tatăl să exercite asupra lui ansamblul de drepturi ce alcătuiesc autoritatea părintească.

De asemenea, pârâtul solicită admiterea capătului de cerere privind stabilirea locuinței minorului la domiciliul mamei și stabilirea contribuției la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului, raportată la venitul minim net pe economie, având în vedere că nu obține venituri din negoț, așa cum s-a arătat de către reclamantă.

Precizează că veniturile pe care le obține sunt din vânzarea produselor agricole, conform certificatului de producător de 33 lei/ lună și adeverinței de venit nr.4037 emisă de Primăria Perșinari din data de 15.07.2013.

Având în vedere că veniturile sale sunt mai mici decât venitul minim pe economie este de acord să achite până la ¼ din venitul minim net pe economie.

Solicită să se stabilească programul de vizită, in modalitatea detaliată in cerere

În drept au fost invocate disp.art.398, art.401, art.401, art.406, art.503, art.505 alin 2, art.507, art.524, 525 și 529 cod civil și art.205 cod proc.civilă.

S-au indicat ca probe. înscrisuri, martori, interogatoriul reclamantei.

Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente in cauza, instanța retine următoarele:

Din relatia de convietuire a partilor, la data de 20.03.2000, s-a nascut minorul D. M. A..

Cu motivarea ca se ocupa exclusiv de acesta, impunand-se stabilirea locuintei la ea, reclamanta a promovat prezenta acțiune, solicitând si exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti.

Paratul si-a exprimat punctul de vedere, depunand intampinare, prin cerere reconventionala, solicitand sa i se permita sa aiba legaturi personale cu minorul.

În conformitate cu art. art.487 cod civ., parintii au dreptul si indatorirea de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educatia, invatatura si pregatirea profesionala.

Astfel, potrivit art.397 Cod civil, instanta va stabili ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata de ambii parinti, fiind in interesul superior al copilului.

Măsura stabilirii locuinței minorului la unul dintre părinți, atunci când aceștia nu se înțeleg cu privire la acest aspect, urmărește întotdeauna interesul superior al copilului, care se determină în raport de mai multe criterii și în funcție de care instanța de judecată concluzionează care dintre părinți oferă cele mai bune condiții materiale și garanții morale pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a minorului.

Printre aceste criterii se regăsesc vârsta copilului, atașamentul față de părinți, mediul familial în care a crescut până la sesizarea instanței de judecată, condițiile pe care le oferă fiecare părinte din punct de vedere material și moral și alte asemenea.

Instanța apreciază că interesul acestuia este satisfăcut, in conditiile in care se stabileste domiciliul, la mamă, conform art.400 Cod civil, fiind respectat principiul instituit prin legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Conform referatului de ancheta psihosociale efectuat, reclamanta dispune de condiții materiale corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorului.

În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, la fixarea acesteia, instanța urmează a face aplicarea cumulativă a criteriilor legale prevăzute de art.529 Cod civil.

Instanța va avea în vedere atât dreptul copilului de a se bucura de condiții materiale corespunzătoare nevoilor sale, cât și posibilitățile materiale ale pârâtului care este apt pentru a munci.

Astfel, va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere pentru minor, in cuantum de 200 lei lunar, începând cu data de 17.05.2013 și până la majorat.

Conform art.401 cod civ., parintele sau, parintii separati de copilul lor, au dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea cresterea, educarea invataura si pregatirea lui profesionala.

În situația în care unul dintre părinți împiedică pe celălalt părinte în exercitarea drepturilor sale, prin interzicerea, împiedicarea sau prin impunerea unui program de vizitare necorespunzător, de natura a restrânge nejustificat legăturile personale cu minorul, instanța poate lua măsuri ca părintele să aibă posibilitatea de a avea legături personale cu acesta în mod firesc, fără ca exercitarea acestui drept să influențeze negativ dezvoltarea minorului.

În spetă, minorului D. M. – A., născut la data de 20.03.2000, i s-a stabilit domiciliul la mamă.

Instanța va obliga pe reclamantă să permită pârâtului să aibă legături personale cu minorul, în sensul de a-l lua în domiciliul său, in prima si a treia saptamana a fiecarei luni, incepand de sambata ora 10.00, până duminică ora 16.00, o luna in fiecare an, in timpul verii, incepand cu data de 01.07, ora 07.00 si pana in data de 31.07, ora 19, 6 zile, din doi in doi ani, in timpul iernii, incepand cu data de 23.12, ora 07.00 si pana in data de 28.12, ora 19, in prima si a doua zi de Pasti, din doi in doi ani, de la ora. 07.00 a primei zile de Paste si pana la ora 19 a celei de a doua zi de Paste.

Conform disp. art.453(2) cod proc.civ., instanta va compensa cheltuielile de judecată.

F. de aceste considerente, instanța va admite acțiunea, astfel cum a fost formulată si cererea reconventionala

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea principală formulată de reclamanta pârâtă D. V., domiciliată în comuna Gura Sutii, ..146, Județul Dâmbovița, împotriva pârâtului reclamant D. V., domiciliat în ., județul Dâmbovița și cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant D. V..

Stabilește ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți.

Stabilește locuința minorului D. M. – A., născut la data de 20.03.2000, la mamă.

Obligă pe pârât să plătească 200 lei lunar pensie de întreținere pentru copil, începând cu data de 17.05.2013 și până la majorat.

Obligă pe reclamantă să permisă pârâtului să aibă legături personale cu copilul D. M. – A., în sensul de a-l lua în domiciliul său, in prima si a treia saptamana a fiecarei luni, incepand de sambata ora 10.00, până duminică ora 16.00, o luna in fiecare an, in timpul verii, incepand cu data de 01.07, ora 07.00 si pana in data de 31.07, ora 19, 6 zile, din doi in doi ani, in timpul iernii, incepand cu data de 23.12, ora 07.00 si pana in data de 28.12, ora 19, in prima si a doua zi de Pasti, din doi in doi ani, de la ora. 07.00 a primei zile de Paste si pana la ora 19 a celei de a doua zi de Paste.

Compensează cheltuielile de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2013.

PREȘEDINTE,

M. P.

GREFIER,

G. D.

Red.P.M.

Tehnored.B.M.

Ex.5/18.12.2013

O.D.C.P.8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2366/2013. Judecătoria GĂEŞTI