Plângere contravenţională. Sentința nr. 1889/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1889/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 12614/311/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1889
Ședința publică de la 10.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.
Grefier: M. A. B.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională OG 15/2002privind pe petentul O. N., cu domiciliul în Slatina, ., ., . și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Mersul lucrărilor și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 03.10.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp, a amânat pronunțarea la data de 10.10.2013, când a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată că:
La data de 27.12.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr._, plângerea formulată de petentul O. N. împotriva procesului verbal . nr._ din data de 27.11.2012, întocmit de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN.
Prin sentința civilă nr. 1948 pronunțată la data de 22.02.2013, Judecătoria Slatina a declinat spre competentă soluționare cauza privind pe petentul O. N. și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.
La data de 28.12.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr._/311/2012, plângerea formulată de petentul O. N. împotriva procesului verbal . nr._ din data de 27.11.2012, întocmit de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN.
Prin sentința civilă nr. 1753 pronunțată la data de 19.02.2013, Judecătoria Slatina a declinat spre competentă soluționare cauza privind pe petentul O. N. și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.
Prin cererea formulată petentul a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din data de 27.11.2012, întocmit de intimată. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că procesul verbal contestat este lovit de nulitate absolută, deoarece lipsește semnătura olografă a agentului constatator, așa cum impun dispozițiile art. 19 din O.G. 2/2001.
De asemenea, arată că procesul verbal contestat este neîntemeiat întrucât petentul nu mai este titularul dreptului de proprietate, având în vedere că a vândut autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ din data de 29.11.2010.
Plângea a fost motivată în drept pe dispozițiile O.G. 2/2001.
S-a solicitat obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
În susținerea plângerii contravenționale, s-a depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri (f. 5-7).
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (adresa Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat și autorizație de control, planșa foto) și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
La data de 19.06.2013, petentul a invocat excepția de litispendență, care a fost admisă de instanță, întrucât petentul a formulat două plângeri identice împotriva aceluiași proces verbal, formându-se două dosare diferite; astfel, instanța a reunit dosarul nr._/311/2012 la prezentul dosar.
Analizând actele dosarului, reține următoarele:
La data de 12.11.2012, vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare_ a circulat pe autostrada A1, km 70+460m, pe raza localității P., județul Dâmbovița. În urma verificărilor în baza de date a intimatei nu a fost identificată rovinietă valabilă pentru categoria respectivă de vehicul și numărul de înmatriculare menționat.
A fost întocmit procesul verbal contestat . nr._ din data de 27.11.2012 prin care a fost constatată săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fiind sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea procesului verbal contestat cu planșa foto depusă la dosarul cauzei.
Petentul a formulat plângere în termenul prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Examinând cuprinsul procesului verbal contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001. Astfel, procesul verbal trebuie să cuprindă mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Lipsa acestor mențiuni se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal, care se poate constata și din oficiu.
Instanța remarcă faptul că procesul verbal contestat a fost comunicat petentului în formă tipărită și nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, semnătura electronică fiind valabilă numai pe înscrisurile în format electronic.
Procesul verbal încheiat de intimată poartă mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, potrivit prevederilor Legii 455/2001 și H.G. 1259/2001, însă din interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea 455/2001 rezultă că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate în privința condițiilor și efectelor lor înscrisurilor sub semnătură privată, procesul verbal de contravenție având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, fiind un act autentic, neputând fi un înscris sub semnătură privată, fiind emis de un agent constatator în exercitarea atribuțiilor sale.
De asemenea, procesul verbal contestat are o formă electronică, deși nu este destinat a fi citit în formă electronică, fapt ce contravine prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea 455/2001, care definește înscrisul electronic ca fiind o colecție de date în formă electronică în care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, de unde rezultă că un înscris semnat electronic nu poate avea decât efectele unui înscris sub semnătură privată.
Având în vedere această situație, precum și faptul că nicio dispoziție din O.G. 2/2001 nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, cu atât mai puțin posibilitatea ca procesul verbal să fie încheiat în formă electronică, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție contestat de petent este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, de pe acesta lipsind semnătura agentului constatator.
Față de aceste aspecte, instanța nu consideră necesar a mai analiza temeinicia procesul verbal contestat.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul verbal contestat, exonerând petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate prin acest proces verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul O. N., cu domiciliul în Slatina, ., ., ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6. Anulează procesul verbal contestat . nr._ încheiat la data de 27.11.2012.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestat.
Obligă intimata la plata către petent a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat, conform chitanței nr. 39/2012 aflată la fila 17 din dosarul nr._/311/2012 al Judecătoriei Slatina.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 10.10.2013.
Președinte, Grefier,
M. M. B. M. - A.
Red. M.M. / Tehn. M.M.
EX. 2 / 23.10.2013
O.D.C.P. 8528
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1035/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 1073/2013. Judecătoria GĂEŞTI → |
---|