Plângere contravenţională. Sentința nr. 1920/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1920/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 1180/232/2013
Județul Dâmbovița
Judecătoria Găești
Dosar nr._
Sentința CIVILĂ nr. 1920
Ședința publică din 16.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. M. E.
Grefier: mariana plopeanu
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta D. S. ARGES - OCOLUL SILVIC TOPOLOVENI, cu sediul în Topoloveni, Calea București, nr. 316, județ Argeș, în contradictoriu cu intimatul G. N. M., domiciliat in comuna Ludești, ., județ Dâmbovița.
Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 36 din O.G. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, cauza fiind la primul termen de judecată, după care;
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești în soluționarea cauzei.
Potrivit art. 394 Noul Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._, petenta Direcția Silvică Argeș - Ocolul Silvic Topoloveni, în contradictoriu cu intimatul G. N. M., domiciliat în com. Ludești, ., jud. Dâmbovița, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției silvice nr. 4294/27.07.2009, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petenta a arătat că în termenul de 30 de zile intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii și nu există posibilitatea executării silite.
La cerere au fost anexate, în copie, confirmarea de primire, procesul verbal de constatare a contravenției silvice nr. 4294/27.07.2009, somația 162/2012, titlul executoriu nr. 162/2012, ancheta socială și tabel.
Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal nr. 4294/27.07.2009, întocmit de agent constatator din cadrul Direcției Silvice Pitești - Ocolul Silvic Topoloveni, intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă de 1000 lei, reținându-se că la data de 24.07.2009 a tăiat ilegal arbori din UP VII, Glâmboc, u.a. 82A.
Potrivit art. 9 alin. (3) din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Având în vedere relațiile comunicate de petentă cu adresele nr. 9569/23.09.2013 și nr. 9859/15.10.2013, instanța constată că locul săvârșirii contravenției pentru care a fost sancționat intimatul, se află în circumscripția Judecătoriei Topoloveni.
Conform dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 C.p.c. și art. 132 C.p.c., în cazul cererilor prin care se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, competența teritorială este exclusivă și aparține instanței în raza căreia a fost săvârșită contravenția.
Față de acestea, instanța urmează să admită excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Găești și să decline competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Topoloveni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.
Declină în favoarea Judecătoriei Topoloveni competența de soluționare a cauzei privind pe petenta Direcția Silvică Argeș - Ocolul Silvic Topoloveni, în contradictoriu cu intimatul G. N. M., domiciliat în com. Ludești, ., jud. Dâmbovița.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 16.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.N.M.E.Tehnored.N.L.D.Data 15.11.2013.Ex.3
O.D.C.P.8528.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2486/2013.... → |
---|