Plângere contravenţională. Sentința nr. 2486/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2486/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 1418/232/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2486
Ședința publică de la 26.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. D.
Grefier: C. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională – înlocuire amendă formulată de petenta DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ – OCOLUL SILVIC TOPOLOVENI, cu sediul în Topoloveni, .. 316, județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul H. I., cu domiciliul în comuna Ludești, ., județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, cauza fiind la primul termen de judecată, după care:
Instanța, din oficiu, verifică modul de îndeplinire a procedurii de citare, apreciind că este legal îndeplinită și, având în vedere prevederile art. 131 Noul Cod procedură civilă, se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina. Stabilește durata estimativă a procesului la o zi.
Instanța constată că intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
În baza art. 255 și 258 Noul Cod Procedură Civilă, instanța apreciază proba cu înscrisuri solicitată de petentă ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și o încuviințează după care, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.04.2013, petenta Ocolul Silvic Topoloveni a solicitat în contradictoriu cu intimatul H. I., înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate conform procesului verbal de constatare a contravenției silvice nr.6887/10.11.2008, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petenta a arătat că în termenul de 30 de zile intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii și nu există posibilitatea executării silite.
În drept petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. 2/2001 și art. 405 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
La cerere au fost anexate, în copie: confirmarea de primire, procesul verbal de constatare a contravenției silvice nr.6887/10.11.2008, somația 168/2012, titlul executoriu nr.168/2012, ancheta socială nr.2929/2013 și tabelul nr.2704/23.04.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Conform procesului verbal de constatare a contravenției silvice nr.6887/10.11.2008, H. I. a fost amendat cu suma de 1000 lei pentru o contravenție silvică.
Intimatul nu a achitat amenda contraventionala in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii, din actele dosarului, rezultand imposibilitatea executarii silite.
În conformitate cu art.9 alin.3 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator, va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
În prezent legea nu mai prevede obligativitatea instanței de a proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, numai cu acordul contravenientului.
Conform art.2 din O.G.55/2002 activitatea în folosul comunitãții se presteazã în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, pãstrarea curãțeniei și igienizarea localitãților, desfãșurarea de activitãți în folosul cãminelor pentru copii și bãtrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezãminte social-culturale.
În conformitate cu art.15 din aceeași ordonanță, sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității se pune in executare de către prima instantă de judecată prin emiterea unui mandat de executare, care se comunică însoțit de o copie de pe dispozitivul hotărârii, primarului unității administrativ-teritoriale si unitatii de politie in a căror raza teritoriala iși are domiciliul sau reședința contravenientul, precum si contravenientului.
Sancțiunea prestării unei activități in folosul comunitatii se executa in raza unitatii administrativ-teritoriale in care contravenientul isi are domiciliul sau resedinta, în speță, ., supravegherea executării sancțiunii prestarii unei activități in folosul comunitatii asigurându-se potrivit art.19 de catre primarul localității prin persoane împuternicite in acest sens, cu sprijinul unitatii de politie, in a caror raza teritoriala se executa sancțiunea.
Prestarea activității in folosul comunității se executa pe baza unor norme orientative de munca stabilite de primar, care sa facă posibila exercitarea controlului, la diferite intervale de timp, de către cei împuterniciți cu supravegherea executării sancțiunii.
Contravenientul este obligat potrivit art.21 din O.G.55/2002 să se prezinte de îndata, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unității administrativ-teritoriale in a cărei raza isi are domiciliul sau reședința, pentru luarea in evidenta si executarea sancțiunii, începerea executării sancțiunii fiind obligatorie in cel mult 5 zile de la primirea mandatului de executare.
În conformitate cu art.21 din O.G.55/2002, în cazul in care contravenientul, cu reavoință, nu se prezintă la primar pentru luarea in evidenta si executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu iși îndeplinește îndatoririle ce ii revin la locul de munca, judecătoria, la sesizarea primarului, a unitatii de politie sau a conducerii unitatii la care contravenientul avea obligația sa se prezinte si sa presteze activitatea in folosul comunitarii, poate inlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile legale sus menționate, precum și faptul că în prezent înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității nu mai este condiționată de acordul contravenientului, instanța urmează să admită prezenta cerere, să dispună înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul verbal de contravenție nr.6887/10.11.2008, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 100 de ore, maxim 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare 6-8 ore pe zi, activitate ce se va presta în domeniile prevăzute în hotărârea Primăriei Comunei, Ludești, județul Dâmbovița, conform necesităților existente in cadrul primăriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ – OCOLUL SILVIC TOPOLOVENI, cu sediul în Topoloveni, Calea București, nr.316, jud.Argeș, în contradictoriu cu intimatul H. I., domiciliat în comuna Ludești, ., jud. Dâmbovița.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul verbal de contravenție nr.6887/10.11.2008, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 100 de ore, maxim 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare 6-8 ore pe zi, activitate ce se va presta în domeniile prevăzute în hotărârea Primăriei Comunei Ludești, județul Dâmbovița, conform necesităților existente in cadrul primăriei.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26.11.2013.
PREȘEDINTE,
M. D. GREFIER
C. C.
Red. D.M./ Tehn. C.C.
10.12.2013
4 ex.
O.D.C.P. 8528
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1920/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1523/2013.... → |
---|