Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 7536/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7536/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 3077/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr._
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7536
Ședința publică de la 07 August 2013
Președinte M. V.
Grefier A. C. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul A. P. și pe pârâta Z. M., având ca obiect „partaj bunuri comune”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 03.04.2012 judecarea cauzei a fost suspendată pentru că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că nu a indicat locația și întinderea viței de vie și nu a evaluat întreaga masă partajabilă și că, potrivit încheierii de ședință de la data de 26.06.2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de reclamantul A. P. împotriva reclamantei Z. M. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.02.2012, având ca obiect “partaj bunuri comune”;
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 03.04.2012, când prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 C.pr.civ. pentru că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că nu a indicat locația și întinderea viței de vie și nu a evaluat întreaga masă partajabilă;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția, invocată din oficiu, a perimării cauzei.
Constată perimată cererea având ca obiect “partaj bunuri comune” formulată de reclamantul A. P. domiciliat în G., . nr.44, împotriva pârâtei Z. M., domiciliat în G., ., ..5, ..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.08.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. VieruAdriana C. B.
Red.: M.V.
Dact.: B.M.
4 ex./13.08.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8295/2013. Judecătoria GALAŢI | Curatelă. Sentința nr. 5482/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|