Pretenţii. Sentința nr. 5889/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 5889/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 16958/233/2012

Dosarul nr._

Operator de date cu caracter personal nr.8637

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5889

Ședința Publică din data de 06.06.2013

Președinte – D. R.

Grefier - D. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 626 și pe pârâții B. G. și B. MAGHIȚA, având ca obiect „pretenții”;

Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.05.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 06.06.2013 când, în urma dezbaterilor avute, a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 626 G. în contradictoriu cu pârâtul B. G.;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 626 G. a solicitat obligarea pârâtului B. G. la plata sumei de 17.290,76 lei, din care 10.590,77 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate în perioada 30.06.2009 – 01.06.2012, 6.199,99 lei penalități de întârziere pentru perioada 30.06.2009 – 20.07.2012 și 500 lei, cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere motiv pentru care s-au calculat penalități de întârziere.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 25 din Normele metodologice de aplicare a Legii 230/2007, art. 47 – 50 din Legea nr. 230/2007.

În dovedirea acțiunii, s-a folosit de proba cu acte (filele 5-46).

La termenul din 11.04.2013 reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, și a numitei B. Maghita. Totodată, reclamanta a formulat cerere de micșorare a câtimii obiectului în ceea ce privește cheltuielile de întreținere, de la 10.590,77 lei la suma de 9.560,36 lei aferente perioadei 15.04._13 și cerere de majorare a câtimii obiectului în ceea ce privește penalitățile de întârziere de la suma de 6.199,99 lei la suma de 7.878,99 lei, calculate pentru perioada 06.07._13.

Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.

Analizând și coroborând materialul probator administrat, instanța reține:

Pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 71, ., nr. 8, G. (filele 62-63).

Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, în temeiul art.49, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca această sumă să poată depăși suma la care s-a aplicat. În baza acestor dispoziții, reclamanta a stabilit modalitatea de calcul al penalităților, prin aplicarea unei penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere.

Din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, respectiv liste de plată și modalitate de calcul a penalităților, instanța constată că acțiunea este întemeiată.

Astfel, din fișa de cont pentru operațiuni diverse, se constată că pârâții, pentru perioada 15.06._13, au un debit restant în cuantum de 9.560,36 lei (filele 53-54).

În ceea ce privește penalitățile, din modalitatea de calcul a acestora rezultă că pentru perioada 06.07._13 pârâții datorează penalități în cuantum de 7.878,99 lei (filele 59-61).

Pe cale de consecință, instanța urmează să admită acțiunea așa cum a fost precizată și să oblige pârâții la plata sumei de 17.439,35 lei, compusă din 9.560,36 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei 15.06._13 și 7.878,99 lei, reprezentând majorări de întârziere, aferente perioadei 06.07._13.

Văzând și art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea așa cum a fost precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 626, cu sediul în G., Cart. Micro 40, .. 7, . cu pârâții B. G. și B. MAGHIȚA, ambii domiciliați în G., Cart. Micro 40, .. 8, ..

Obligă pârâții B. G. și B. Maghita la plata către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 626 G. a sumei de 17.439,35 lei, din care 9.560,36 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 15.06._13 și 7.878,99 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada 06.07._13.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red,DR/tehnored.DC

4 ex./03.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5889/2013. Judecătoria GALAŢI