Somaţie de plată. Încheierea nr. 15/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 17267/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.02.2013

Președinte – I.-M. C.

Grefier – M. V.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile avand ca obiect „ somație de plată ” formulată de creditoarea DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G. in contradictoriu cu debitoarea S.C. DOBROGEA G. S.A.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, în sensul că la data de 03.01.2013 creditoarea a depus la dosar copie de pe actiune si înscrisuri, care au fost comunicate debitoarei la data de 04.01.2013, după care,

Instanța constată prima zi de înfățișare conf. art. 134 C., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauza potrivit disp. art. 159 indice 1 alin. 4 C., iar în baza art. 167 Cod proc.civ., instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este pertinentă,, concludenta și utila, putând contribui la soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

INSTANȚA

Avand nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 22.02.2013.

Pronunțată în ședință publică la data de 15.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1709

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.02.2013

Președinte – I.-M. C.

Grefier – M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ somație de plată ” formulată de creditoarea DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G. in contradictoriu cu debitoarea S.C. DOBROGEA G. S.A.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 15.02.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 06.09.2012 sub dosar nr._, creditoarea DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G. a chemat în judecată pe debitoarea S.C. DOBROGEA G. S.A. solicitând instanței emiterea unei ordonanțe care să conțină somarea acesteia la plata sumei de 41,39 lei reprezentând contravaloare penalități la facturile restante.

În motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că potrivit facturilor fiscale . nr. 5675/21.12.2011 și FF DSVGL nr. 5844/28.12.2011 debitoarea avea obligația achitării sumei datorate în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația corespunzătoare în termenul stabilit.

În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept, creditoarea își întemeiază cererea pe dispozițiile OG nr. 5/2001.

La cerere au fost atașate înscrisuri reprezentând facturilor fiscale . nr. 5675/21.12.2011 și FF DSVGL nr. 5844/28.12.2011 ( f. 4-5).

Potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu prevederile art. 229 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, acțiunea este scutită de taxă de timbru.

Legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare în cauză.

La termenul de judecată din data de 15.02.2013 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:

În fapt, creditoarea DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G. a emis către debitoarea S.C. DOBROGEA G. S.A. facturile fiscale . nr. 5675/21.12.2011 și FF DSVGL nr. 5844/28.12.2011în valoare totală de 41,39 lei reprezentând contravaloare penalități .

În drept, potrivit art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, această procedură poate fi demarata pentru realizarea creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat într-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau alt înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Prin urmare, procedura somației de plată presupune îndeplinirea unor cerințe speciale, respectiv, să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să rezulte dintr-un înscris și să fie bănească.

Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței se stabilește în raport de prevederile art. 379 alin. 2 și 3 C.pr.civ..

Potrivit dispozițiilor art. 379 alin. 2 C.pr.civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Conform prevederilor art. 379 alin. 3 C.pr.civ., "creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.

În ceea ce privește exigibilitatea, creanța este exigibilă când a ajuns la scadență.

Analizând condițiile prevăzute de procedura somației de plată, instanța apreciază că în prezenta cauză acestea nu sunt îndeplinite.

Astfel, în cauza de față, instanța constată că la dosarul cauzei creditoarea nu a depus niciun înscris care să conțină semnătura reprezentantului societății debitoare ori ștampila acesteia, din care să rezulte că debitoarea și-a însușit suma solicitată de către creditoare.

Facturile fiscale . nr. 5675/21.12.2011 și . nr. 5844/28.12.2011 depuse la dosar (f. 4-5), nu cuprind semnătură reprezentantului legal al societății sau ștampila societății debitoare și nici nu s-a făcut dovada că aceasta ar face parte dintr-un șir de alte facturi acceptate de debitoare. Prin urmare, instanță reține că simplele susțineri ale creditoarei urmate de emiterea facturii fiscale, nu sunt suficiente pentru a stabili existența raporturilor comerciale dintre părți și însușirea obligațiilor de plată de către debitoare, având în vedere că nu se poate determina nici dacă respectiva factură a fost recepționată de reprezentantul debitoarei.

Existența unei creanțe trebuie stabilită față de un anumit debitor, dar determinarea persoanei obligate la plata prețului nu este posibilă în cazul în care înscrisurile nu sunt semnate și nu poartă ștampila persoanei juridice chemate în judecată.

În concluzie, instanța apreciază că este neîntemeiată cererea reclamantei creditoare privind obligarea debitoarei la plata sumei de 41,39 lei, urmând a fi respins ca atare, față de împrejurarea ca în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 din OG nr. 5/2001 privind constatarea creanței printr-un înscris ori determinarea acesteia potrivit unui statut, regulament sau alt înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a unei somații de plată, creditoarea păstrând în condițiile art. 7 din O.G. nr. 5/2001, posibilitatea de a introduce o acțiune pe calea dreptului comun.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a somației de plată formulată de reclamanta-creditoare DIRECȚIA SANITARA VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR G., cu sediul în G., . bis, jud. G., împotriva pârâtei-debitoare S.C. DOBROGEA G. S.A.,cu sediul în C., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.02.2013.

Președinte, Grefier,

I. M. C. M. V.

Red I.M.C / Dact M.V / 3ex / 06.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Încheierea nr. 15/2013. Judecătoria GALAŢI