Acţiune în constatare. Sentința nr. 3939/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3939/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 9836/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3939
Ședința publică de la 17 Aprilie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanta S. C. A. în contradictoriu cu pârâta . BUCUREȘTI și . – Sucursala G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 15.04.2014 și apoi la 17.04.2014 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 16.05.2013, sub nr. de dosar_, reclamanta S. C. A., în contradictoriu cu pârâtele . și . – SUCURSALA G., a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de secțiunea 3, art. 3.5 din condițiile generale ale contractului de credit nr._/24.10.2008, privind comisionul de risc și art. 5.1 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, privind comisionul de risc, constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 3 pct. 5.1 a din actul adițional nr. 1 încheiat la 18.10.2010 privind comisionul de administrare și obligarea pârâtelor la restituirea sumei achitate cu titlu de comision de risc(redenumit comision de administrare credit prin actul adițional). Totodată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost semnat contractul de credit nr._/24.10.2008, părțile convenind acordarea unui credit în cuantum de 100.000 LEI pe o durată de 180 luni, stabilindu-se și un comision de risc de 0,32% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a contractului de credit, potrivit art. 3.5 din condițiile generale și art. 5.1 din condițiile speciale. La data de 18.10.2010, ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010, convenția de credit a fost modificată prin actul adițional nr. 1, art. 3 pct. 5.1 (a) din acest act adițional nominalizând un nou comision care vizează administrarea riscului de credit și a riscului de piață.
A invocat reclamanta faptul că aceste clauze mai sus menționate nu respectă prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 6 din Legea nr. 193/2000. Astfel a invocat că prevederile referitoare la comisionul de risc nu au fost negociate direct cu reclamanta, în calitate de consumator, contractul nr._/24.10.2008 fiind unul de adeziune.
A precizat și că achitarea acestui comision de către reclamantă a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în condițiile în care pentru acoperirea riscului acestui credit a fost încheiat un contract de ipotecă imobiliară și poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor acestui imobil, poliță care a fost cesionată pârâtei.
Aceste clauze în opinia reclamantei sunt rezultatul încălcărilor de către bancă a exigențelor bunei credințe în condițiile în care la încheierea contractului aceasta a avut în mod necontestat o poziție de autoritate și a mărit în mod artificial costul creditului prin perceperea acestui comision deși stabilise o dobândă atractivă, mai mică decât celelalte dobânzi de pe piață la acel moment.
Cu referire la ultimul capăt de cerere, reclamanta a arătat că nulitatea produce efecte și pentru trecut, iar sumele încasate în temeiul unor clauze abuzive trebuie supuse restituirii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. NCPC, Legea nr. 193/2000.
În susținerea cererii formulate, reclamanta au solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 7-66).
Conform art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997, prezenta acțiune este scutită de taxa judiciară de timbru.
Legal informată cu privire la cererea reclamantei, în condițiile art. 201 NCPC, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că, potrivit contractului de credit nr._/24.10.2008, între ., în calitate de împrumutător și numita S. C. A. în calitate de împrumutată, pârâta a acordat un credit în cuantum de 100.000 lei cu destinația acoperire cheltuieli personale curente, rambursabil în 180 luni, cu un comision de risc de 0,32%.
A apreciat pârâta că negocierea clauzelor contractuale s-a realizat prin acceptarea ofertei, a produsului lansat de bancă, în condițiile existenței pe piață a mai multe oferte de creditare iar intenția reclamanților la negocierea contractului de credit a fost aceea de a stabili dacă costul creditului este convenabil pentru ei fără a conta din ce anume este compus acel cost.
Potrivit pârâtei, în ceea ce privește dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, faptul că o clauză contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi abuzivă, iar noțiunea de „dezechilibru semnificativ” depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deține poziția de supremație la încheierea contractului.
A invocat faptul că atât dobânda cât și comisioanele sunt elemente care determină costul contractului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv nu poate privi clauzele prin care este definit obiectul contractului, respectiv caracterul adecvat sau nu al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Astfel, reclamanta a contractat în deplină cunoștință de cauză, asumându-și voluntar obligația de a achita D., compusă din dobânda și acest comision, potrivit graficului de rambursare, D. oferind în mod transparent o perspectivă clară pe termen lung a costurilor contractului și asigurând previzibilitatea drepturilor și obligațiilor asumate de părți.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare – ipoteca, fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurate etc, astfel cum acestea sunt reglementare de art. 126 alin. 1 din OUG nr. 99/2006 și reprezintă cu element al prețului, prevederea perceperii sale fiind clară și fără echivoc.
Pârâta a mai învederat faptul că prevederea ce reglementează dreptul de percepere al comisionului de risc (clauza 5 lit. a) nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din legea 193/2000 întrucât riscul se generează prin simpla acordare a unui credit și trebuie în permanență evaluat. Astfel, pârâta a arătat faptul că clauza în discuție nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 din legea 193/2000 întrucât a fost negociată de părți, nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților iar comisionul de risc este un element important al prețului Băncii.
A concluzionat pârâta că perceperea comisionului de risc a fost reglementată și consimțită contractual de către ambele părți fără existența unei constrângeri și se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil 1864.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG 99/2006, Regulamentul 17/2003 al BNR, Legea 193/2000, OUG 50/2010 modificată prin legea 288/2010, Directiva 93/13/CEE, art. 969 din Codul Civil 1864.
În susținerea poziției sale, a depus la dosar înscrisuri.
La primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța a încuviința pentru ambele părți proba cu înscrisuri și a respins ca inutilă pentru soluționarea cauzei proba cu interogatoriul reclamantei.
Pentru termenul din 08.04.2014, pârâta a depus precizări prin care a arătat că suma încasată de la reclamantă cu titlu de comision de risc/ comision de administrare în perioada 27.11.2008 – 27.08.2010 a fost de 6802,23 lei iar în perioada 27.09.2010 – 27.03.2013 a fost de 8360,46 lei. A precizat și faptul că din 27.03.2013, reclamanta nu a mai plătit comision de administrare.
La acest termen de judecată, reclamanta a achiesat la precizările pârâtei privind comisionul achitat și și-a precizat petitul de pretenții în sensul că solicită obligarea pârâtei la restituirea sumei de_,69 lei cu titlu de comision de risc/ comision de administrare achitate.
Instanța este competentă să soluționeze cauza în temeiul art. 94 alin. 1 lit. j și art.107 NCPC.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată că cererea reclamantei este în parte întemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, potrivit contractului de credit nr._/24.10.2008, între ., în calitate de împrumutător și numita S. C. A., în calitate de împrumutat, pârâta a acordat un credit în cuantum de 100.000 LEI, rambursabil în 180 luni, cu o dobândă fixă de 6,95 % și un comision de risc de 0,32%. Cuantumul comisionului de risc și modalitatea de calcul au fost stabilit prin art. 5.1. lit. a.
Potrivit art. 3.5 din Condițiile Generale existente în cadrul ambelor convenții de creditare, „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Potrivit 5 lit. a din Condițiile Speciale, reclamanții vor achita un comision de risc de 0,125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, iar conform art. 3.5 din Condițiile Generale „Comisionul de risc”, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.
La data de 18.10.2010, ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010, convenția de credit a fost modificată prin actul adițional nr. 1, art. 3 pct. 5.1 (a) din acest act adițional nominalizând un nou comision care vizează administrarea riscului de credit și a riscului de piață.
Potrivit art. 3 din Actul adițional nr. 1 la Convenția de credit nr._/24.10.2008, s-a stabilit în mod unilateral de către banca pârâtă că punctul 5.1 din Condițiile Speciale ale Convenției, va purta denumirea „Comisioane/Alte costuri aferente contului curent” și va prevedea un comision de administrare, aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil de către împrumutat băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadență, orice alte comisioane prevăzute în cuprinsul Convenției ca fiind datorate Băncii considerându-se a fi eliminate.
Potrivit actului adițional, comisionul de administrare credit vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitor/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.
În drept, potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Convenția de credit nr._/24.10.2008 și actul adițional încheiat la 18.10.2010 intră sub incidența Legii nr. 193/2000 dată fiind calitatea împrumutatei de consumator și calitatea băncii de comerciant, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000.
De asemenea, potrivit art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.
Conform art. II din Legea nr. 288/2010, actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi (02.01.2011).
În sensul art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Conform art. 10 lit. b OG 21/1992,consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).
Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale, iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate. Instanța reține că inserarea clauzelor privind comisionul de risc, respectiv comisionul de administrare nu putea fi influențată de consumatori, clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.
Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia numai Condițiile Generale conțin clauzele preformulate, nenegociate ale contractului, Condițiile Speciale fiind expresia tratativelor purtate între părți. În acest context, reține că singurele prevederi contractuale personalizate, în funcție de nevoile și cerințele fiecărui client în parte sunt cele referitoare la suma împrumutată, durata contractului și tipul de contract dintre produsele disponibile. De altfel aceste prevederi nu par a face parte dintre cele susceptibile a fi negociate, ci, mai degrabă dintre cele care țin de personalizarea contractului.
În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța apreciază că toate clauzele indicate de reclamanți au natura unor clauze preformulate, nenegociate liber de părți.
Potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000 republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Pârâta interpretează această dispoziție legală, care o transpune pe cea din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993, în sensul că comisionul de risc face parte din prețul contractului și, în consecință, nu este susceptibil de a fi examinat prin prisma dispozițiilor acestui act normativ.
Instanța apreciază că textul de lege limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
În ce privește comisionul de risc de 0,32% din soldul creditului prevăzut de contractul nr._/24.10.2008, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale, instanța reține că în contract nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea acestora.
Totodată, reține că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul comisionului față de valoarea creditului în condițiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenției, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului. Mai mult, nu se precizează, în cuprinsul convenției dacă există sau nu posibilitatea de restituire a comisionului plătit odată cu fiecare rată în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce.
Chiar în situația în care am reține, în plus față de dispozițiile contractuale, definiția riscului de credit în sensul art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003, respectiv riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia, instanța apreciază că a fost încălcat echilibrul contractual în lipsa unei prestații care să justifice perceperea comisionului în cauză.
Astfel, în acest context, reține că, în fapt, potrivit convenției, comisionul de risc în cuantum de 0,32% se calculează lunar, spre deosebire de dobânzi sau alte comisioane, iar, în condițiile Convenției, la finalul creditării, reclamanta are de rambursat principalul de 100.000 lei, dobânda în cuantum de 35,788,49 lei și un comision de risc în cuantum de 15.162,69 lei..
Or, în împrejurările în care rambursarea creditului este garantată printr-o ipotecă asupra imobilului proprietatea reclamantei, conform pct. 7 din ambele convenții, penalitățile pentru întârzierile la plată au fost stabilite la 2% din valoarea sumelor datorate și neplătite la scadență, conform pct. 4 din contract, iar, cu referire la imobilul ce face obiectul garanției, a fost încheiat un contract de asigurare cesionat în favoarea băncii, nu pot fi reținute argumentele pârâtei referitoare la riscul determinat de eventuale variațiuni ale pieței imobiliare sau ale pieței valutare.
Echilibrul contractual este afectat nu doar având în vedere cuantumul ridicat al comisionului prin raportare la prețul total al contractului, ci și prin încasarea sumelor cu titlu de comision de risc fără ca, în situația în care, la sfârșitul perioadei de creditare, riscul avut în vedere nu s-a produs, să fie prevăzută obligația sau posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu.
Totodată, reclamanții consumatori au acționat, la momentul încheierii contractului de credit, de pe o poziție inegală în raport cu profesionistul ., acesta din urmă având obligația de informare asupra tuturor produselor oferite de bancă, asupra costului total al creditului, dar și asupra semnificației unor comisioane, cum este și comisionul de risc, respectiv asupra modalității de calcul al acestor comisioane. Or, în cauză nu au fost administrate probe referitoare la modalitatea de informare a reclamanților asupra condițiilor de creditare în sensul menționat mai sus.
În ceea ce privește comisionul de administrare, potrivit susținerilor pârâtei, în contextul modificărilor impuse de noul cadru legislativ creat de OUG nr. 50/2010, banca a adaptat structura de comisioane astfel încât să se încadreze în enumerarea limitativ prevăzută de art. 36 din cuprinsul OUG nr. 50/2010 menținând valoarea aferentă, iar, pe de altă parte, a clarificat, prin actul adițional, rațiunea perceperii acestui cost.
Instanța va reține ca nereală această afirmație a pârâtei în contextul în care, comisionul denumit de pârâtă în cele două acte adiționale „comision de administrare” reprezintă, în esență, comisionul de risc indicat în cuprinsul celor două Convenții de credit inițiale și vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitor/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.
Deși, așa cum am arătat, în cuprinsul actului adițional, este oferită o definiție a comisionului ce urmează a fi încasat cu titlu de comision de administrare, instanța apreciază că aceleași rațiuni avute în vedere în analiza dezechilibrului contractual cu referire la comisionul de risc, sunt valabile și în analiza caracterului abuziv al clauzei ce prevede comisionul de administrare.
Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, instanța, va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/24.10.2008, respectiv al clauzei privind comisionul de administrare credit prevăzute de art. 5.1.b) din actul adițional nr. 1/18.10.2010.
În ceea ce privește celelalte pretenții ale reclamantei, instanța reține că principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
În fapt, potrivit recunoașterilor ambelor părți, reclamanta a achitat în perioada 27.11.2008 – 27.03.2013 suma de_,69 lei cu titlu de comision risc/administrare, ulterior acestei date, nemaiachitând nicio sumă de bani în acest sens.
În consecință, dat fiind principiul mai sus menționat, va dispune repunerea reclamantei în situația anterioară și o va obliga pe pârâtă la plata către aceasta a sumei de_,69 lei reprezentând comision de risc/administrare încasat în perioada 27.11.2008 – 27.03.2013.
Instanța observă că reclamanta și-a precizat la termenul din 08.04.2014 cererea în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată în condițiile art. 453 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea precizată de reclamanta S. C. A., cu domiciliul ales la SCA „C. și Asociații” în G., .. 56, jud. G., în contradictoriu cu . București, J40/_, CUI_, cu sediul în București, ., . 10, sector 2 și . – Sucursala G., cu sediul în G., ., parter+corp adiacent, .-2, jud. G..
Constată caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc prevăzute de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/24.10.2008.
Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare prevăzute de la art. 3 pct. 5.1.a din Actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr._/24.10.2008, încheiat la 18.10.2010.
Dispune repunerea reclamantei în situația anterioară.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 15.162,69 lei reprezentând comision de risc/administrare încasat în perioada 27.11.2008 – 27.03.2013 în baza convenției nr._/24.10.2008.
Obligă pe reclamantă să refacă graficul de rambursare aferent convenției de credit nr._/24.10.2008, în funcție de clauzele rămase valabile, conform prezentei hotărâri.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂElena B.
RED.OB/TEH.EB/5EX/23.05.2014 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3033/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 4421/2014. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
