Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 20925/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari nr. 480 împotriva pârâților B. N. și B. L. având ca obiect cerere de valoare redusă.
Cauza se judecă fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța constată că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 1028 și 1029 NCPC, cererea reclamantei și înscrisurile doveditoare fiind comunicate pârâților, care nu au formulat niciun răspuns în termenul legal 30 de zile, fiind incidente prevederile art. 1030 alin. 2 NCPC.
Instanța constată că niciuna dintre părți nu a solicitat dezbateri orale în condițiile art. 1029 alin. 2 NCPC.
În temeiul art. 131 NCPC, instanța se constată competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, raportat la prevederile art. 1027 NCPC.
Instanța constată că reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, astfel că în temeiul art. 1029 alin. 9 NCPC, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria G. la data de 15.10.2014 sub nr._, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă reglementată de art. 1025 și următoarele NCPC, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 480 a chemat în judecată pârâții B. N. și B. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îi oblige la plata sumei de 3383,60 lei din care 2822,89 lei reprezintă cheltuieli de întreținere în perioada martie 2012 – iulie 2014, iar 560,71 lei reprezintă penalități pentru aceeași perioadă.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului situat în G., ., . jud. G., și au înregistrat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere, deși au beneficiat de serviciile și utilitățile contractate de asociație.
În drept, a invocat prevederile art. 1025 – 1032 NCPC și dispozițiile Legii nr. 230/2007
În probațiune, reclamanta a uzat de proba cu înscrisuri (filele 5-41).
Acțiunea este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Pârâții, legal informați, în condițiile art. 1029 alin. 3 NCPC despre cererea îndreptată împotriva sa, nu a formulat nici un răspuns.
La termenul din 03.12.2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este în parte întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, din fișa de cont și tabelul de calcul al penalităților depus de reclamantă la dosarul cauzei, pentru perioada martie 2012 – iulie 2014 rezultă că pârâții, în calitate de proprietari ai imobilului situat în G., ., . jud. G., nu au achitat sau au achitat cu întârziere cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru această perioadă.
Din tabele de calcul al debitului și penalităților rezultă că pârâții au acumulat în martie 2012 – iulie 2014 restanțe în cuantum de 2822,89 lei la cheltuielile de întreținere (fila 5), pentru care s-au calculat penalități în cuantum de 560,71 lei (fila 6).
Aceste sume nu au fost achitate de pârâți până în prezent.
În drept, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Trebuie subliniat că, potrivit art. 12, alin. 1, lit. d din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, proprietarii au dreptul să conteste sumele de plată afișate în termen de 10 zile de la afișare. În lipsa acestei contestări, legea prezumă că sumele au fost acceptate, astfel că nu se poate admite, în prezent, o nouă punere în discuție a cuantumului lor. Rezultă că instanța trebuie să dea efect dispozițiilor legale aplicabile.
De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. În cauză, reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, potrivit procesului verbal de stabilire penalități din 17.05.2011 (fila 37)
Prin înscrisurile depuse la dosar, pretențiile reclamantei au fost dovedite, astfel că instanța va da efect dispozițiilor legale aplicabile în speță.
În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâților și dispozițiile Legii nr. 230/2007, instanța va admite acțiunea și îi va obliga pe aceștia la plata către reclamantă a sumei de 3383,60 lei din care 2822,89 lei reprezintă cheltuieli de întreținere în perioada martie 2012 – iulie 2014, iar 560,71 lei reprezintă penalități pentru aceeași perioadă.
Instanța constată că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în condițiile art. 1031 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 480 cu sediul în G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâții B. N. și B. L., ambii cu domiciliul în G., ., ., jud. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3383,60 lei din care 2822,89 lei reprezintă cheltuieli de întreținere în perioada martie 2012 – iulie 2014, iar 560,71 lei reprezintă penalități pentru aceeași perioadă.
Executorie.
Numai cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂElena B.
RED.OB/TEH.EB/5EX/04.12.2014 .>Acest
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9405/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|