Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 426/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 426/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 1673/316/2013
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.426
Ședința publică din data de 17 Ianuarie 2014
Președinte – R. D.
Grefier – V. A.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusa formulata de reclamanta . PRIN AD.JUD. C.I.I.HALAS G. in contradictoriu cu pârâta . SRL.
S-a dispus solutionarea cererii fara citarea partilor.
Instanta retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu B., la data de 05.07.2013, sub dosar nr._, reclamanta ., prin administrator judiciar CII HALAS G., a chemat în judecată pârâta . SRL, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre în procedura specială a ”cererii cu valoare redusă”, prin care să oblige pârâta la plata sumei de 4.720,07 lei, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data de 10.01.2013 până la data plății efective.
Prin formularul de cerere, reclamanta a arătat că contravaloarea facturii fiscale nr. 1484/10.01.2013 o reprezintă cursa de transport pe ruta G.-România, transport efectuat la comanda pârâtei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 -1032 C.pr.civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.(filele 8-12)
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
Prin sentința civilă nr. 737/22.10.2013 Judecătoria Târgu B. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ .
Pârâta nu a depus formularul de răspuns.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, potrivit comenzii de transport nr. 138/08.01.2013 (fila 9), reclamanta ., în calitate de transportator, a asigurat pârâtei . SRL, în calitate de beneficiar, transportul de materii prime pe ruta Komotini, G. – G., România (fila 9).
Pentru aceste servicii a fost negociat un tarif de 870 Euro fără TVA, reclamanta emițând factura fiscală nr. 1484/10.01.2013 în valoare de 1.078,60 EUR, respectiv 4.720,07 lei.
În drept, potrivit art. 1270 alin. 1 cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Potrivit art. 1516 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Față de aceste aspecte, instanța constată că reclamanta a dovedit existența obligației asumată de către pârâtă, revenind acesteia sarcina de a proba executarea obligației, ceea ce pârâta nu au realizat.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, instanța reține că potrivit art. 2 din O.G. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. Art. 3 din același act normativ prevede că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
În aceste condiții, reclamanta este îndreptățită să pretindă dobânda legală penalizatoare.
Având în vedere considerentele expuse, instanța reține că societatea reclamantă și-a dovedit pretențiile, și, în temeiul art. 1030 N.C.pr.civ., va admite cererea formulată de aceasta și va obliga pârâta la plata sumei de 4.270,07 lei reprezentând contravaloarea servicii de transport, precum și a dobânzii legale aferente de la data scadenței până la achitarea integrală a debitului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect cerere de valoare redusa formulata de reclamanta . PRIN AD.JUD. C.I.I.HALAS G., cu sediul in Bucuresti, . E, ., sector 3, in contradictoriu cu pârâta . SRL cu sediul in ., K 8- Targu B., judetul Galati.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 4.720,07 lei, reprezentând contravaloare servicii de transport, precum și dobânda legală de la data scadenței până la data achitării integrale.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cercetată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 17.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
← Reziliere contract. Sentința nr. 3877/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 6417/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|