Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9139/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9139/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 10344/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 9139/2014

Ședința din camera de consiliu de la 24.09.2014

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - C. D.

GREFIER- L.-R. F.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei civile privind pe reclamant A. C. SA și pe pârât E. F., având ca obiect „cerere de valoare redusă”.

Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 03.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 24.09.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria G. la data de 05.06.2014, sub dosar nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta E. F. a , solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în procedura specială a ”cererii cu valoare redusă”, prin care să oblige pârâta la plata sumei de 1.034,76 lei din care 893,74 lei debit aferent perioadei 31.03._14 și la plata sumei de 141,02 lei cu titlu de penalități aferente perioadei mai 2011-ianuarie 2014.

Prin formularul de cerere a arătat reclamanta că a prestat servicii pârâtei în sensul că a furnizat apă potabilă, a colectat apele uzate menajere, iar pârâta a beneficiat constant de aceste servicii fără să achite prețul serviciilor respective. Susține pârâta că în conformitate cu dispozițiile art. 42 pct.9 din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și a Legii 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare, utilizatorii serviciilor de utilități publice persoane fizice sau juridice ,sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1270 din Codul Civil, prevederile Legii 51/2006, Ordinul 88/2002 pentru aprobarea regulamentului cadru de alimentare cu apă și canalizare, Legea 241/2006 și Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului ,precum și pe dispozițiile art. 1025-1032 NCPC.

Reclamanta a menționat că nu dorește, în cauză, să aibă loc o dezbatere orală.

Pârâta E. F., legal informat despre cererea îndreptată împotriva sa, potrivit dispozițiilor art. 1029 alin. 3 N.C.pr.civ., nu a formulat un răspuns.

În ședința camerei de consiliu din 03.09.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 N.C.pr.civ., și a administrat, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prezentă la acest termen de judecată, pârâta recunoaște pretențiile formulate de reclamantă precizând că este de acord să plătească. A arătat de asemenea pârâta că datorită lipsei mijloacelor materiale nu a achitat la timp datoriile către reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 94 alin. 1 rap la art. 107 N. C .pr. civ.

În fapt, pârâta este proprietara apartamentului din . G. și în această calitate a încheiat cu reclamanta contractul de branșare/racordare și de utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare nr. 2306/14.07.2006.În conformitate cu dispozițiile art. 5.10 din contract, pârâtei ii revenea obligația să achite lunar contravaloarea serviciilor prestate de către operator/furnizor .

Reclamanta a calculat un debit compus din: 1034,76 lei reprezentând cheltuieli repartizate în perioada 31.03._14 și suma de 141,02 lei lei reprezentând majorări de întârziere calculate în perioada mai 2011- ianuarie 2014 .

În susținerea pretențiilor, . a depus notificările emise către E. F. în vederea achitării debitului, centralizatorul facturilor neîncasate de reclamantă la data de 15.04._14, componența soldului la data de 31.01.2014, Contractul nr.2306/14.07.2006 încheiat cu pârâta, facturile neîncasate (filele 33-88).

În drept, potrivit art.42 pct.9 din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și a Legii 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare, utilizatorii serviciilor de utilități publice persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate, prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor.

Prin înscrisurile depuse la dosar, pretențiile reclamantei au fost dovedite, astfel că instanța va da efect dispozițiilor legale aplicabile.

În consecință, instanța urmează să admită acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. C. SA împotriva pârâtei E. F. și o va obliga pe aceasta la plata sumei de 1034,76 din care 893,74 lei reprezentând debit aferent perioadei 31.03._14 iar suma de 141,02 lei penalități aferente perioadei mai 2011-ianuarie 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulata de reclamanta . cu sediul in G., .. 2, jud. Galati în contradictoriu cu pârâta E. F. cu domiciliul in G., ., judetul Galati.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 1034,76 lei din care 893,74 lei reprezentând debit aferent perioadei 31.03._14 iar suma de 141,02 lei penalități aferente perioadei mai 2011-ianuarie 2014.

Executorie de drept.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile, de la comunicare.

Cercetată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2014.

P., GREFIER,

Red. C.D./Tehn. L.F./24.09.2014/4 ex./2 .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9139/2014. Judecătoria GALAŢI