Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3865/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3865/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 4333/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8637
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3865
Ședința Publică din data de 16.04.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. K.
GREFIER: V. G. R.
La ordine se află cauza civilă având ca obiect „exercitarea autorității părintești – delegarea temporară a autorității părintești”, formulată de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâtul P. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. pe care o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamantul S. G. a solicitat delegarea temporară a autorității părintești cu privire la minorul S. M. A. către numitul P. C..
În fapt, a arătat că minorul este fiul său, iar mama acestuia a decedat la data de 07.02.2010, astfel încât exercită singur autoritatea părintească. Întrucât pe fondul problemelor financiare, a fost nevoit să plece la muncă în străinătate, solicită delegarea autorității părintești către numitul P. C., având în vedere și faptul că minorul locuiește la acesta, beneficiază de un mediu favorabil dezvoltării fizice și psihice, iar persoana desemnată face parte din familia extinsă (fiind cumnatul său).
În drept, se întemeiază pe art.97 ind.1 și următoarele din Legea nr.257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.272/2004, art.527 Cod proc.civ. și următoarele.
La cerere, au fost anexate în copie, comunicare obligatorie angajare, scrisoare de angajare pe perioadă determinată, înscrisuri privind primirea cererii de înscriere în registrul de evidență a populației și comunicarea începerii procedurii, carte de identitate reclamant, certificat de naștere minor, caracterizare educațională, decizie de instituire curatelă, certificat de deces S. P., anchetă socială, hotărâre de eliberare a certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap.
La termenul de judecată din data de 16.04.2014, instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., pe care a reținut-o spre soluționare cu prioritate față de fond, în condițiile art.137 alin.1 Cod proc.civ.
Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., instanța reține următoarele:
În fapt, reclamantul a solicitat delegarea temporară a autorității părintești cu privire la minorul S. M. A. către numitul P. C..
În drept, potrivit art.104 alin.1 și 2 din Legea nr.304/2004, părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara. Notificarea va conține, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz.
De asemenea, potrivit art.105 alin.3 din aceeași lege, instanța va dispune delegarea temporară a autorității părintești cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei părinților, dar nu mai mult de un an, către persoana desemnată potrivit art. 104 alin. (3).
Astfel, măsura în discuție reprezintă o formă specială de protecție a copilului, reglementată în cuprinsul capitolului VI al Legii nr.272/2004, respectiv „Protecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricărei forme de violență”.
Or, potrivit art.133 alin.1 din Legea nr.272/2004, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G..
Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect „exercitarea autorității părintești – delegarea temporară a autorității părintești”, formulată de reclamantul S. G., cu domiciliul ales în Mun. G., ., ., la av. G. A. E. în contradictoriu cu pârâtul P. C., cu domiciliul în Mun. G., ., ., ., județ G., în favoarea Tribunalului G..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2014.
Președinte, Grefier,
M. K. V. G. R.
Red KM/Tehn VGR/2EX 19.05.2014
.>
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
G., ., tel./ fax. 0236_
Dosarul instanței nr.._
Data emiterii adresei: 19.04.2014
C ă t r e
TRIBUNALUL G.
În vederea soluționării cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei G., vă înaintăm alăturat dosarul instanței noastre în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3865/16.04.2014 potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze având ca obiect exercitarea autorității părintești – delegarea temporară a autorității părintești”, formulată de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâtul P. C., în favoarea dumneavoastră.
Dosarul cusut și numerotat, conține ........ file .
Vă mulțumim pentru colaborare.
Cu stimă,
Președinte, Grefier,
Judecător M. K. R. V. G.
← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 7491/2014. Judecătoria... | Curatelă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|