Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 8625/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 27.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. K.
GREFIER: V. G. R.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamantul – pârât I. M. în contradictoriu cu pârâta – reclamantă I. N..
Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 01.10.2014, la data de 08.10.2014, la data de 15.10.2014, la data de 22.10.2014, la data de 24.10.2014, iar apoi la data de 27.10.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamantul I. M. a chemat în judecată pe pârâta I. N., solicitând încetarea regimului comunității de bunuri, partajarea imobilului obținut în timpul căsătoriei (reținând în favoarea sa o cotă de 75%), precum și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a arătat că prin ..03.2010 a Judecătoriei G., s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, din culpa ambilor soți.
De asemenea, reclamantul a susținut că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit prin contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, imobilul situat în G., ., ., în care au făcut și unele îmbunătățiri: tâmplărie aluminiu în balcon, parchet în toată casa, zugrăvit, mobilă nouă de bucătărie etc.
A mai precizat reclamantul că de la data despărțirii în fapt și până în septembrie 2010, a fost singurul care a plătit ratele pentru apartament, achitând integral prețul imobilului.
Prin urmare, reclamantul a apreciat că are o cotă de 75% la dobândirea bunului și a solicitat atribuirea bunului către el, cu obligarea sa la plata sultei corespunzătoare către pârâtă.
În drept, se întemeiază pe art.399 și următoarele Cod Civil.
La cerere, au fost anexate, în original, chitanță onorariu apărător . nr.39/12.05.2012 de 1500 lei și taxă judiciară de timbru de 20 lei, precum și copie de pe ..03.2010 a Judecătoriei G., contract de vânzare-cumpărare nr.582/13.09.1999 încheiat cu . (filele 4-8 dosar).
Cererea a fost inițial timbrată cu taxă judiciară de timbru de 3327 lei și timbru judiciar de 3 lei (filele 5 și 28).
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat recunoașterea în favoarea sa a unei cote de 65% la dobândirea bunurilor comune, să-i fie atribuit imobilul partajabil, cu obligarea sa la sultă către reclamant, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, pârâta a precizat că s-a căsătorit cu reclamantul la data de 14.11.1998, s-au separat în fapt în mai 2009, iar imobilul a fost dobândit prin contract de vânzare-cumpărare cu plată în rate nr.582/13.09.1999.
Pârâta a susținut că în perioada cuprinsă între septembrie 1999 și martie 2010 (data desfacerii irevocabile a căsătoriei), ratele lunare pentru imobil au fost achitate prin contribuția comună a soților, fiecare realizând venituri din muncă. În acest sens, pârâta a arătat că din 1996 și până în prezent, a realizat venituri lunare cu caracter de continuitate (exceptând o perioadă de un an cât s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului), împrejurare pe care o probează cu copia de pe cartea de muncă.
Pe de altă parte, pârâta a precizat că la data de 10.09.1999, a fost achitat un avans pentru apartament în cuantum de 6.300.000 Rol (10% din valoarea totală a apartamentului), sumă pe care a plătit-o în exclusivitate din bani primiți de la părinții săi. În plus, părinții săi au contribuit și la suportarea cheltuielilor gospodăriei (inclusiv rate apartament), ajutând-o cu hrană, diverse sume de bani etc.
A mai arătat pârâta că la stabilirea cotei sale de contribuție, trebuie avută în vedere și munca depusă în gospodărie și pentru creșterea copilului, muncă pe care a asigurat-o în cea mai mare parte, întrucât reclamantul susținea că este prea obosit din cauza serviciului pentru a se implica în aceste activități (motiv pentru care munca specifică soțului, de exemplu reparații era prestată de tatăl pârâtei).
De asemenea, pârâta a solicitat să-i fie atribuit imobilul, întrucât acesta nu este comod partajabil în natură (având 2 camere) și este casa în care locuiește împreună cu copilul său minor în vârstă de 13 ani. A mai arătat pârâta că reclamantul are posibilități mai mari de a-și asigura o altă locuință, întrucât în prezent realizează venituri mai mari, iar pârâta a contractat și o . credite pentru asigurarea unor condiții optime de trai pentru copilul minor.
În drept, se întemeiază pe art.119 Cod proc.civ.
La întâmpinare, au fost anexate în copie, ..03.2010 a Judecătoriei G., contract de vânzare-cumpărare nr.582/13.09.1999 încheiat cu . (filele 51-
Prin încheierea de cameră de consiliu din data de 29.03.2013, s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de către pârâtă și s-a dispus eșalonarea taxei judiciare de timbru de 2375,10 lei datorată pentru contestarea cotei reclamantului, în 10 rate lunare a câte 237,5 lei, plătibile în perioada aprilie 2013 – ianuarie 2014.
Pârâta a achitat integral ratele pentru taxa judiciară de timbru (filele 85, 86) și timbru judiciar de 5 lei (filele 84, 112-114, 130-131, 148, 156, 169).
La data de 16.05.2013, reclamantul a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a arătat că nu contestă împrejurarea că părțile au achitat împreună avansul și ratele la apartamentul partajabil, dar numai până la despărțirea în fapt, după care acestea au fost suportate exclusiv de reclamant din resurse proprii.
Reclamantul a mai susținut că pârâta a avut venituri din salariu dar de un nivel redus (1000 lei față de 5-6000 lei reclamantul), iar în februarie 2002, a fost disponibilizată de la ICMRSG, beneficiind timp de 9 luni de salarii compensatorii, iar 6 luni de șomaj. O perioadă de un an, pârâta s-a aflat în întreținerea reclamantului, care îi plătea personal contribuțiile la asigurările sociale.
În plus, reclamantul a arătat că părinții pârâtei nu au contribuit la plata avansului pentru apartament (achitat din banii de la nuntă) și nici ulterior, cu sume de bani sau muncă fizică la întreținerea gospodăriei.
În acest sens, reclamantul a precizat că treburile gospodăriei au fost împărțite între cei doi soți, iar de copil s-au ocupat împreună, astfel cum s-a reținut și în hotărârea de divorț.
În aceste condiții, a apreciat reclamantul că pârâta nu a reușit să răstoarne prezumția de egalitate a soților la dobândirea bunurilor comune, în timp ce contribuția majoritară a reclamantului este dovedită de faptul că a achitat exclusiv ratele pentru apartament după separarea în fapt.
Reclamantul a mai solicitat să-i fie atribuit imobilul, dat fiind că deși nu mai locuiește acolo din septembrie 2009, a achitat exclusiv ratele rămase, precum și cheltuielile de întreținere. În schimb, pârâta s-a mutat din imobil în octombrie 2012, având alt domiciliu și nu a mai achitat cheltuielile de întreținere, în aprilie 2013, acumulând un debit de 2436 lei și penalități de 2421 lei.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
La întâmpinare, au fost anexate în copie, chitanțe rate apartament 2009-2010, contract de vânzare-cumpărare și proces-verbal de predare-primire a locuinței, contract de furnizare a energiei electrice, adeverință asociație de proprietari, copie acțiune de divorț (filele 90-100).
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul părților (filele 116-120), declarația martorilor B. M. și Goldemberg S., expertiză tehnică imobiliară.
Reclamantul a suplimentat taxa judiciară de timbru cu 74 lei la valoarea imobilului rezultată în urma expertizei tehnice imobiliare.
Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
În fapt, părțile s-au căsătorit la data de 14.11.1998 și au divorțat prin ..03.2010 a Judecătoriei G. (filele 6-7 dosar).
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra situat în G., ., ., potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 582/13.09.1999 și procesului-verbal de predare-primire din data de 01.10.1999 (filele 97-98 dosar).
În drept, potrivit art.30-31 din Codul Familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța constată că imobilul menționat anterior, este bun comun al foștilor soți, fiind dobândit în timpul căsătoriei.
În ceea ce privește cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor ce compun comunitatea matrimonială, câtă vreme legea nu instituie criterii exprese de determinare a cotelor, instanța de judecată este chemată să aprecieze asupra acestora, în funcție de contribuția efectivă a codevălmașilor la dobândirea bunurilor ce formează comunitatea matrimonială.
Astfel, instanța subliniază în primul rând că pentru stabilirea cotelor, participarea foștilor soți la dobândirea bunurilor comune se va raporta la comunitatea matrimonială în ansamblu, privită ca o universalitate juridică (în care intră atât drepturi cât și obligații), în sensul art.30 Cod Familiei.
Câtă vreme prin voința legiuitorului, comunitatea matrimonială se prezintă ca o masă de bunuri inseparabilă, dobândită de soți în timpul căsătoriei, si cota de contribuție a codevălmașilor trebuie să fie unică, raportată la întreaga masă partajabilă, nefiind justificată fragmentarea acesteia pe categorii de bunuri și cu atât mai puțin pe bunuri individual determinate.
De altfel, instanța are în vedere și împrejurarea că dacă nu s-ar adopta această soluție, având în vedere că bunul dobândit în timpul căsătoriei prin contribuția exclusivă a unuia dintre soți este bun comun, dacă nu se încadrează în categoriile de bunuri exceptate de la comunitate, ar însemna ca aceste bunuri să fie atribuite prin împărțire numai soțului care le-a dobândit.
Astfel, întrucât munca unuia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor nu este direct producătoare de venituri, ar însemna să nu fie luată în seamă ca o contribuție la dobândirea bunurilor comune, concluzie ce nu poate fi primită, întrucât s-ar ajunge la soluții inechitabile.
Față de aceste împrejurări, instanța constată că sunt nejustificate pretențiile reclamantului în sensul stabilirii unei cote majoritare pentru bunul imobil numai în raport de împrejurarea că a achitat în exclusivitate o parte din rate ulterior despărțirii în fapt. Dimpotrivă, cota de contribuție a soților la dobândirea comunității matrimoniale (chiar dacă aceasta cuprinde doar bunul imobil) trebuie stabilită global, prin raportare la întreaga perioadă de căsătorie a părților.
În acest sens, instanța reține că din ansamblul probatoriului administrat în cauză, nu au rezultat aspecte care să conducă la concluzia că soții ar fi avut contribuții diferențiate la dobândirea bunurilor comune, astfel cum au susținut în cererea principală și respectiv reconvențională.
În concret, din declarațiile martorilor B. M. și Goldenberg S., a rezultat că ambele părți au dobândit venituri din muncă în timpul căsătoriei, aspect susținut pentru pârâtă și de copia cărții de muncă depusă la filele 55-67 dosar.
Instanța nu poate reține susținerile reclamantului în sensul că ar fi avut venituri mult mai mari decât cele ale pârâtei, câtă vreme aceste aspecte nu au fost confirmate prin înscrisurile depuse la dosar (nefiind depusă o adeverință sau o copie a cărții de muncă pe baza căreia să se poată proceda la o comparație cu veniturile pârâtei). În acest context, văzând și poziția pârâtei la interogatoriu (întrebare nr.12, fila 119), instanța va reține că părțile nu au realizat venituri sensibil disproporționate, care să justifice o cotă majoritară în favoarea reclamantului.
De altfel, reclamantul însuși a recunoscut în cuprinsul interogatoriului (întrebare nr.2, fila 116) că salariile de 5-6000 lei la care a făcut referire aveau în vedere nivelul anului 2009, moment situat mult după dobândirea imobilului și foarte apropiat de despărțirea părților, care nu mai putea produce efecte semnificative în ceea ce privește contribuția soților la dobândirea bunurilor comune.
În plus, este adevărat că astfel cum a recunoscut în întrebarea nr.10 la interogatoriu (fila 119 dosar), pârâta a avut o perioadă de un an în care nu a lucrat (primind salarii compensatorii și apoi șomaj). Totuși, privită în ansamblul unei perioade de 11 ani de căsnicie în care părțile au realizat venituri asemănătoare, nici această împrejurare nu poate fi hotărâtoare pentru reținerea unei cote majoritare în favoarea reclamantului.
Instanța nu poate reține nici susținerile reclamantului în sensul că se justifică reținerea unei cote de 75% în favoarea sa ca urmare a faptului că de la data despărțirii în fapt și până în septembrie 2010, a fost singurul care a plătit ratele pentru apartament, achitând integral prețul imobilului.
În acest sens, instanța are în vedere faptul că din susținerile ambelor părți în cuprinsul cererii principale și respectiv reconvenționale, a rezultat că s-au separat în fapt în mai 2009 (aspect susținut și de considerentele ..03.2010 a Judecătoriei G., din care a rezultat că acțiunea de divorț a fost formulată în mai 2009). Ambele părți au mai recunoscut că până la despărțirea în fapt, au achitat prin contribuție comună, ratele aferente imobilului partajabil, iar ulterior acestea au fost achitate doar de către reclamant (susțineri în cuprinsul cererii principale, reconvenționale, întrebare nr.9 interogatoriu pârâtă, fila 119).
Astfel, rezultă că reclamantul a achitat exclusiv ratele scadente pentru imobilul partajabil în perioada mai 2009-septembrie 2010, respectiv suma de 2240,74 lei (chitanțe filele 91-96 dosar). Totuși, față de valoarea vădit nesemnificativă a ratelor rămase de achitat, instanța apreciază că aceste plăți nu pot justifica reținerea unei cote mai mari în favoarea acestuia.
În concret, instanța are în vedere împrejurarea că deși apartamentul a fost achiziționat cu plata în rate, potrivit art.1295 alin.1 Cod Civil, acesta a intrat în patrimoniul soților la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, devenind bun comun. Prin urmare, ratele datorate ca preț al imobilului trebuie privite separat de acest bun, constituind în fapt un pasiv al comunității matrimoniale, al cărui rest a fost stins de către pârât ulterior despărțirii în fapt.
Este adevărat că în stabilirea cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, instanța trebuie să aibă în vedere inclusiv contribuția acestora la stingerea pasivului comunității matrimoniale, dar valoarea acestui pasiv este vădit derizorie față de valoarea activului dobândit în timpul căsătoriei (112.652 lei conform raportului de expertiză tehnică imobiliară).
În plus, este de notorietate că perioada de după anul 1990, a fost caracterizată economic prin scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale, creșterea considerabilă a prețurilor și inflație accelerată, motiv pentru care suma achitată ca rest de rate pentru apartament în perioada mai 2009-septembrie 2010 nu mai corespundea (ca valoare financiară reală) valorii avute în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în anul 1999 și nici valorii curente a apartamentului.
Din această perspectivă, ar fi inechitabil să se recunoască o contribuție de 75% în favoarea reclamantului, numai pe considerentul unei contribuții mai mari la stingerea unui pasiv în perioada 2009-2010, deși în perioada 1999-2009, s-au plătit în comun, rate și avans la imobil, pasiv care a avut o valoare financiară reală vădit superioară.
Prin urmare, instanța reține că reclamantul nu a justificat în nici un mod pretențiile legate de recunoașterea unei cote de 75% la dobândirea bunurilor comune.
De asemenea, instanța constată că sunt neîntemeiate și pretențiile pârâtei de a i se recunoaște o cotă de 65% la dobândirea bunurilor comune, motivat de faptul că s-ar fi preocupat mai mult de gospodărie și creșterea copilului, fiind ajutată și de părinți (care au achitat și avansul de 10% din prețul apartamentului).
În concret, instanța reține că susținerile pârâtei legate de faptul că avansul pentru apartament ar fi fost achitat din bani primiți de la părinții săi nu au fost probate în nici un mod în prezenta cauză, rămânând simple afirmații fără valoare probatorie. Din această perspectivă, instanța nu va putea avea în vedere declarația martorei B. M. în sensul că părinții pârâtei ar fi plătit avansul apartamentului și curățenia în casă, câtă vreme martora a precizat expres că aceste aspecte i-au fost relatate de către pârâtă. Prin urmare, câtă vreme martora nu a perceput personal împrejurările relatate, acestea păstrează caracterul de afirmații proprii ale pârâtei, care nu pot avea valoare probatorie în cauză.
Totodată, instanța constată că sunt neîntemeiate și susținerile pârâtei referitoare la împrejurarea că ar fi fost sprijinită permanent de părinți cu bani și muncă fizică în gospodărie (întrucât reclamantul refuza să se implice în aceste activități), care nu au fost confirmate de probele administrate în cauză.
Astfel, martora B. M., propusă de către pârâtă nu a putut relata nici un fel de aspecte percepute personal, din care să rezulte că părinții pârâtei ar fi acordat acesteia un ajutor constant și semnificativ în gospodărie.
Dimpotrivă, din declarația martorului Goldemberg S., prieten al părților, a rezultat că ambii soți s-au implicat gospodărie și creșterea copilului. A mai susținut martorul că mergea frecvent în casa părților, dar nu știe ca pârâta să fi fost ajutată de părinți și l-a văzut pe tatăl pârâtei doar de două ori la evenimente speciale (zi de naștere). Mai mult, martorul a precizat că l-a ajutat personal pe reclamant să facă unele îmbunătățiri în imobil (atât prin firma sa, fiind plătit, cât și gratis, în calitate de prieten), iar în perioada în care reclamantul lucra la Timișoara (înainte de divorț) și pârâta i-a cerut ajutorul pentru mici reparații în casă sau atunci când s-a inundat.
Or, aceste împrejurări sunt de natură să contrazică în mod vădit susținerile pârâtei în sensul că reclamantul nu s-a implicat aproape deloc în gospodărie și creșterea copilului, precum și împrejurarea că părinții săi ar fi reprezentat un sprijin constant pe parcursul căsătoriei. De altfel, din considerentele ..03.2010 a Judecătoriei G., rezultă că pârâta însăși a recunoscut în acțiunea de divorț că părțile s-au ocupat împreună de copil, ceea ce ridică îndoieli rezonabile din perspectiva credibilității susținerilor sale.
În aceste condiții, singura probă avansată de către pârâtă în referire la sprijinul acordat de părinții săi este reprezentată de convenția din data de 14.10.2009 (fila 134, înscris sub semnătură privată), conform căreia tatăl pârâtei s-a angajat să plătească lucrările de închidere balcon cu PVC pentru apartamentul părților. Totuși, având în vedere caracterul izolat al acestui ajutor, valoarea sa și împrejurarea că a intervenit relativ aproape de momentul desfacerii căsătoriei, instanța apreciază că această contribuție nu poate avea o relevanță decisivă din perspectiva stabilirii cotelor la dobândirea bunurilor comune.
Prin urmare, apreciind în ansamblu contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, instanța va recunoaște acestora cote egale.
În ceea ce privește împărțirea efectivă a bunurilor comune, potrivit art.728 alin.1 Cod Civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar art.673 ind.10 Cod proc.civ. stabilește criteriile de atribuire a bunului către unul dintre coproprietari atunci când partajul în natură nu este posibil, instituind regula atribuirii la cerere.
De asemenea, potrivit art. 6739 Cod proc.civ., la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În cauza de față, instanța constată că ambele părți au solicitat atribuirea imobilului partajabil prin cererea principală și respectiv reconvențională. În acest sens, instanța nu va putea reține susținerile pârâtei potrivit cărora reclamantul nu a cerut atribuirea imobilului în cuprinsul concluziilor pe fond, astfel încât instanța nu este sesizată cu această cerere. Dimpotrivă, instanța are în vedere faptul că este sesizată cu toate capetele de cerere formulate în scris de către cele două părți, care nu mai pot fi modificate în cuprinsul concluziilor pe fond.
Din raportul de expertiză tehnică imobiliară – specialitatea construcții, întocmit de expert G. Nițica (filele 158-167), a rezultat că imobilul nu este comod partajabil în natură și are o valoare de 112.652 lei.
Prin urmare, instanța constată că este oportună aplicarea criteriilor stabilite de art.673 ind.9 Cod proc.civ., sens în care apreciază că se impune atribuirea imobilului către pârâtă.
În concret, instanța are în vedere faptul că după cum în mod întemeiat a susținut pârâta, prin ..03.2010 a Judecătoriei G., i-a fost încredințat spre creștere și educare minorul I. V. A., născut la data de 20.02.2000. Or, atribuirea locuinței către reclamant ar însemna o rupere a minorului de mediul în care acesta este obișnuit să trăiască, măsură ce nu poate fi în beneficiul copilului.
Instanța nu poate primi apărările reclamantului în sensul că pârâta nu ar mai locui în imobil împreună cu minorul și nici nu a achitat cheltuielile de întreținere, figurând cu debite restante către asociație, motiv pentru care nu justifică interesul de a i se atribui locuința. Este adevărat că potrivit adeverințelor nr.29/08.05.2013 eliberate de Asociația de proprietari nr.367 G. (filele 86), reclamantul nu mai locuiește în imobil din iulie 2009 și există restanțe la cheltuielile de întreținere (și penalități de întârziere), iar potrivit adeverinței și nr.75/02.08.2013 (fila 121) emisă de aceeași asociație, nu mai locuiește nimeni în imobil din 01.11.2012.â
Totuși, instanța apreciază că împrejurarea că pârâta ar avea o . restanțe la cheltuielile de întreținere nu poate fi decisivă pentru a atribui imobilul către reclamant, în condițiile în care aceasta are în mod evident o situație financiară mai dificilă, având un copil minor în întreținere și venituri mai reduse (care au și justificat acordarea ajutorului public judiciar sub forma eșalonării taxei de timbru prin încheierea din data de 29.03.2013).
În ceea ce privește împrejurarea că pârâta ar fi părăsit imobilul în anul 2012, instanța constată că aceasta nu a fost probată în cauză, câtă vreme din adeverința nr.83/04.09.2013 eliberată de Asociația de proprietari nr.367 G. (fila 133), a rezultat că la data emiterii acesteia, în imobil locuiau pârâta și minorul I. V.. Or, față de data emiterii acestei adeverințe, instanța apreciază că părăsirea apartamentului de către pârâta a fost una temporară, și este posibil să fi fost determinată de dificultăți financiare pe perioada iernii, astfel cum a susținut în cuprinsul răspunsului la interogatoriu (întrebare nr.19, fila 120).
De asemenea, instanța constată că atribuirea imobilului către pârâtă este oportună și din perspectiva situației financiare a celor două părți, în contextul în care prin încheierea de cameră de consiliu din data de 29.03.2013, s-a reținut că pârâta are un venit net lunar de 765,5 lei pe membru de familie (având un minor în întreținere). Pe de altă parte, în cuprinsul răspunsului la interogatoriu, reclamantul a susținut că în anul 2009, veniturile sale lunare s-au majorat la suma de 5-6.000 lei lunar, având astfel mai multe posibilități de a-și asigura o locuință.
Prin urmare, instanța va atribui imobilul către pârâtă cu obligarea sa la plata unei sulte de 56.326 lei către reclamant, respectiv ½ din valoarea imobilului, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de ambele părți, deși potrivit art.274 Cod proc.civ., acestea trebuie suportate de partea căzută în pretenții, față de specificul acțiunii de partaj care profită întotdeauna tuturor coproprietarilor (indiferent dacă au calitate de reclamant sau pârât), instanța apreciază că acestea trebuie suportate proporțional cotelor acestora.
În cauză, reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată după cum urmează: taxă judiciară de timbru 3.402,56 lei (f.3,5, 28, 174), timbru judiciar de 3 lei, 2.000 lei – onorariu avocat (chitanțe filele 5 și 206), 600 lei – onorariu expert (fila 115).
Având în vedere că pretențiile reclamantului au fost admise numai în parte, în sensul că s-a încuviințat o cotă de 50% față de 75% pretinsă de către acesta, instanța va încuviința numai în parte onorariul de apărător al reclamantului, până la concurența sumei de 1.200 lei, proporțional pretențiilor admise, restul rămânând în sarcina sa ca echivalent al pretențiilor respinse. Instanța va încuviința în totalitate cheltuielile de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert, întrucât acestea erau datorate în raport de masa partajabilă, independent de cota pretinsă de reclamant, astfel încât profită ambilor coproprietari.
În consecință, instanța va încuviința reclamantului cheltuieli de judecată de 5.202,56 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de către pârâtă, instanța constată că aceasta a efectuat cheltuieli după cum urmează: 2.375,10 lei – taxă judiciară de timbru (eșalonată prin încheierea din 29.03.2013), 5 lei – timbru judiciar (fila 84) și 2.000 lei, reprezentând onorariu avocat (chitanțe filele 170 și 207).
Instanța constată că pretențiile pârâtei au fost admise numai în parte, în sensul că s-a încuviințat o cotă de 50% față de cea de 65% pretinsă de către pârâtă, iar taxa judiciară de timbru a fost datorată numai pentru cota mai mare pretinsă de către pârâtă, iar nu și pentru partajarea efectivă a bunului (care profită ambelor părți ca în cazul reclamantului), motiv pentru care nu va intra în calculul cheltuielilor. Prin urmare, instanța va încuviința numai în parte cheltuielile de judecată efectuate de către pârâtă și anume suma de 1.200 lei, apreciind că în mod global aceasta corespunde pretențiilor admise pentru pârâtă.
Pe de altă parte, față de specificul acțiunii de partaj, cheltuielile de judecată încuviințate urmează a fi suportate în raport de cota parte a fiecărui coproprietar, motiv pentru care instanța urmează a obliga fiecare dintre părți la plata a ½ din suma încuviințată cu titlu de cheltuieli de judecată pentru cealaltă parte.
Prin urmare, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 2601.28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant și respectiv reclamantul la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
În baza art.276 Cod proc.civ., instanța va compensa cheltuielile de judecată ale părților până la concurența sumei de 1.200 lei și va obliga pârâta la plata diferenței de 1.401,28 lei către reclamant, reprezentând rest cheltuieli de judecată după compensare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea principală având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamantul – pârât I. M., cu domiciliul în G., .. 2, județul G. în contradictoriu cu pârâta – reclamantă I. N., cu domiciliul în G., ., ., județul G. .
Admite în parte cererea reconvențională având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamanta – pârâtă I. N., cu domiciliul în G., ., ., județul G. în contradictoriu cu pârâtul – reclamant I. M., cu domiciliul în G., .. 2, județul G..
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei și în cote egale, de câte 50% fiecare, imobilul situat în G., ., ..
Dispune sistarea stării de indiviziune între pârâți și, ca efect al partajului, atribuie imobilul în deplină proprietate și posesie către pârâtă.
Obligă pârâta la plata sumei de_ lei către reclamant cu titlu de sultă pentru imobil, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Obligă pârâta la plata sumei de 2601,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Obligă reclamantul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Compensează cheltuielile de judecată ale părților până la concurența sumei de 1200 lei.
Obligă pârâta să plătească suma de 1401,28 lei către reclamant cu titlu de rest cheltuieli de judecată după compensare.
Dispune comunicarea prezentei hotărâri către OCPI G., după rămânerea irevocabilă.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. K. V. G. R.
Red.MK/Tehn.RVG /5ex/12.12.2014
.>
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 6985/2014. Judecătoria... → |
|---|
