Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 11257/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința Publică din data de 27.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. K.

GREFIER: V. G. R.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. C..

Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 01.10.2014, la data de 08.10.2014, la data de 15.10.2014, la data de 22.10.2014, la data de 24.10.2014, iar apoi la data de 27.10.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. (AFP G.), în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. C., a formulat cerere de împărțire a bunurilor comune.

În fapt, reclamanta a arătat că prin Decizia nr.386/22.09.2011, s-a stabilit răspunderea solidară a debitorului C. M. în calitate de administrator alături de obligațiile fiscale restante ale . în cuantum de 37.026 lei.

În vederea recuperării creanței, s-a identificat ca bun urmăribil imobilul teren în suprafață de 210 mp, situat în G., ., număr cadastral_. Întrucât bunul menționat este în coproprietate cu soția sa, acesta nu poate fi urmărit decât în măsura și cota în care devin bunuri proprii ca urmare a unei împărțeli judiciare.

Prin urmare, s-a solicitat instanței să constate că masa bunurilor supuse împărțelii constă în imobilul menționat, precum și cotele ce revin celor doi soți, să dispună ieșirea din indiviziune pentru ca bunurile proprii ale debitorului să poată fi urmărite.

În drept, se întemeiază pe art.353 alin.2, 3, 357 și 358 Cod Civil, art.154 alin.1 Cod proc.fiscală, art.493 Cod proc.civ.

La cerere, au fost anexate în copie, extras de carte funciară pentru imobilul supus partajului, adrese DGFP G. – Serviciul Tehnologia Informației, proces-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate, adresă către DGFP G. – Serviciul Tehnologia Informației, anunț colectiv, proces-verbal de sechestru pentru bunuri imobile, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1072/19.06.2008 la BNPA Ghecenco E. și Ghecenco L., somație, dovadă comunicări poștale, Decizia de angajare a răspunderii solidare nr.386/22.09.2011 emisă de AFP G. (filele 3-27).

Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la judecarea cauzei.

La data de 31.01.2013, reclamanta a depus precizări, prin care a arătat că solicită atribuire imobilului partajabil către pârâtul C. M., cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare către pârâta C. C..

Pe parcursul judecății, s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară.

Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

În fapt, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr.386/22.09.2011 emisă de AFP G. (filele 23-26), pârâtul C. M. a fost obligat la plata sumei de 37.026 lei cu titlu de creanțe fiscale.

Debitorul nu și-a executat obligația de a plăti suma datorată, motiv pentru care creditoarea a trecut la executare silită, sens în care a emis proces-verbal de sechestru pentru bunurile imobile nr._/03.05.2012 (filele 10-11), și somație nr._/16.11.2011 (fila 20).

Ca urmare a cercetărilor efectuate de reclamanta-creditoare, s-a constatat că pârâtul – debitor C. M. deține în devălmășie, împreună cu soția sa, C. C., imobilul teren în suprafață de 210 mp, situat în G., ., număr cadastral_, aspect confirmat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1072/19.06.2008 la BNPA Ghecenco E. și Ghecenco L. (filele 14-16).

În drept, potrivit art. 493 alin. 1 C.proc.civ., creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.

Totodată, în sensul art. 678 alin.1 cod civil nou, creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanței împărțeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părții de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.

De asemenea, instanța are în vedere și dispozițiile art. 30 Cod familiei, ce rămân aplicabile față de data dobândirii bunului (anterioară noului Cod Civil), bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

În aplicarea acestor dispoziții legale în cauza de față, instanța apreciază că cererea este întemeiată, motiv pentru care urmează a o admite în principiu și a constata că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei și în cote egale, imobilul teren în suprafață de 210 mp, situat în G., ., număr cadastral_, carte funciară nr._ (nr.vechi_), localitate G..

În concret, în tăcerea legii cu privire la criteriile de stabilire a cotelor soților la dobândirea comunității matrimoniale, instanța este chemată să judece în echitate și să stabilească aceste cote ținând seama de contribuția efectivă a fiecăruia la dobândirea acestor bunuri.

În măsura în care nu există dovezi din care să rezulte aportul diferențiat al soților la dobândirea bunurilor comune, instanța va aplica o prezumție simplă de egalitate a acestora, urmând a reține cote de câte 50% în favoarea fiecărui pârât.

Date fiind împrejurările descrise anterior, din care a rezultat că debitorul-pârât C. M. deține bunul imobil în litigiu în devălmășie cu soția sa, C. C., instanța apreciază că acțiunea formulată de reclamantă, în calitate de creditor personal al unuia dintre soți, este întemeiată, neexistând posibilitatea recuperării creanței sale prin urmărirea bunurilor proprii ale pârâtului C. M..

În ceea ce privește modalitatea efectivă de partajare a imobilului, instanța reține că potrivit art.673 ind.10 Cod proc.civ., în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute la art.673 ind.9.

Conform referatului expertiză tehnică imobiliară efectuată de expert G. Nițica (filele 121-135), imobilul are o valoare de 13.230 lei. S-a precizat că nu au putut fi efectuate măsurătorile imobilului, întrucât deși au fost convocați de trei ori, pârâții nu s-au prezentat pentru a da lămuriri cu privire la amplasamentul imobilului, astfel încât instanța a încuviințat expertiza fără vizionare (suprafața luată în calcul fiind cea din documentele cadastrale).

În cauza de față, instanța reține că nu s-a putut stabili dacă imobilul este comod partajabil în natură (câtă vreme pârâții nu au permis vizionarea de către expert). În plus, numai reclamanta a formulat o opțiune de partajare a bunului comun, solicitând atribuirea acestuia către pârâtul C. M. și obligarea acestuia la plata sultei către pârâta C. C., în timp ce pârâții nu au exprimat nici un punct de vedere.

Astfel, instanța apreciază că se impune admiterea cererii reclamantei și atribuirea imobilului către pârâtul C. M. cu obligarea acestuia la sultă către soție, dat fiind că potrivit art.673 ind.10 Cod proc.civ., bunurile partajabile pot fi atribuite integral unuia dintre coproprietari numai la cerere, nimeni neputând fi obligat să preia bunul la cererea unei alte părți. Totuși, este de reținut că specific partajului pe cale oblică este faptul că legea recunoaște calitate procesuală activă creditorului interesat să obțină partajul pentru recuperarea creanței sale, creditor care acționează însă în locul și pe seama debitorului său, exercitând practic drepturile acestuia în materia ieșirii din indiviziune.

În aceste condiții, este evident că reclamanta-creditoare are posibilitatea de a solicita inclusiv atribuirea bunului către debitorul său în vederea urmării acestuia și satisfacerii creanței sale, drept pe care a înțeles să îl exercite în cauză, în timp ce al doilea coproprietar nu și-a exprimat intenția de a prelua bunul în proprietate exclusivă.

Prin urmare, având în vedere și faptul că cele două părți au cote egale, instanța apreciază că se impune atribuirea imobilului către pârâul C. M., cu obligarea sa la plata unei sulte de 6615 lei către pârâta C. C., corespunzătoare cotei de 50% din valoarea imobilului, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert G. Nițica. Sulta urmează a fi plătită în 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Față de toate aceste considerente, instanța urmează a admite cererea și va constata că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de câte 50% fiecare, imobilul teren în suprafață de 210 mp, situat în G., ., număr cadastral_, carte funciară nr._ (nr.vechi_), localitate G.. De asemenea, va dispune sistarea stării de indiviziune între pârâți și, ca efect al partajului, va atribui imobilul în deplină proprietate și posesie către pârâtul C. M., cu obligarea sa la plata sultei de 6615 lei către pârâta C. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județul G. în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. C., ambii cu domiciliul în G., ., ..

Constată că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de câte 50% fiecare, imobilul teren în suprafață de 210 mp, situat în G., ., număr cadastral_, carte funciară nr._ (nr.vechi_), localitate G..

Dispune sistarea stării de indiviziune între pârâți și, ca efect al partajului, atribuie imobilul în deplină proprietate și posesie către pârâtul C. M..

Obligă pârâtul C. M. la plata sumei de 6615 lei cu titlu de sultă către pârâta C. C. în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri către OCPI G., după rămânerea irevocabilă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. K. V. G. R.

Red.MK/Tehn.RVG /6ex/12.12.2014,

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria GALAŢI