Pensie întreţinere. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 4536/233/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 05.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. K.
Grefier: V. G. R.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „pensie întreținere” formulată de reclamantele M. G. D., prin reprezentant legal C. E. și M. I. E., prin reprezentant legal C. E. în contradictoriu cu pârâtul M. V. S..
Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.10.2014, la data de 05.11.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanta C. E. a chemat în judecată pe pârâtul M. V. S., solicitând obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere pentru minorii M. I. și M. G., rezultați din concubinajul părților.
În fapt, s-a arătat că pârâtul a întrerupt orice legătură cu minorele și cu reclamanta și trebuie să contribuie la creșterea și educarea copiilor.
În drept, se întemeiază pe art.527, 525, 529 Cod Civil.
La cerere, au fost anexate în copie, adeverință de venit reclamantă, cărți de identitate părți, certificate de naștere minore (f.3-8 dosar).
Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
La termenul de judecată din data de 04.06.2014, instanța a luat act de precizări, în sensul că au calitatea de reclamante minorele M. G. D. și M. I. E., prin reprezentant legal C. E..
S-a efectuat ancheta socială de către Serviciul de Autoritate Tutelară de pe lângă Primăria G., referatul fiind atașat la dosarul cauzei (fila 37).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Minorele M. G. D. și M. I. E. sunt copiii numiților C. E. și M. V. S. (astfel cum rezultă din Certificat de naștere . nr._ și . nr._, depuse la filele 9-10 dosar).
În prezent, minorii se află în îngrijirea mamei, numita C. E., astfel cum a rezultat din referatul de anchetă socială (fila 37).
În drept, potrivit prevederilor art. 516 din Noul Cod Civil, obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Totodată, conform art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, când întreținerea este datorată de un părinte, ea se stabilește până la o jumătate din venitul său lunar net pentru trei sau mai mulți copii.
Din probele administrate în cauză, nu a rezultat că pârâtul ar realiza cu caracter de continuitate, venituri salariale sau din alte activități, motiv pentru care instanța apreciază ca se impune stabilirea unei pensii de întreținere lunare de câte 50 lei (prin raportare la nivelul venitului net minim pe economia națională), în favoarea minorelor M. G. D. și M. I. E..
Pentru stabilirea acestei pensii, instanța a avut în vedere vârsta minorelor, la care au nevoi legate de asigurarea de îmbrăcăminte, alimente, supraveghere medicală pentru asigurarea unei dezvoltări corespunzătoare.
Totodată, având in vedere ca pe parcursul desfășurării procesului, minorele s-au aflat în îngrijirea mamei, astfel cum rezulta din probele administrate în cauza (referat de ancheta socială), pârâtul urmează a fi obligat la plata pensiei de întreținere începând cu data introducerii cererii, respectiv data de 12.03.2014.2014, dată de la care se prezumă starea de nevoie a celui îndreptățit la plata pensiei de întreținere, și până la majoratul minorelor.
De asemenea, instanța constată că prin încheierea de ședință din data de 04.06.2014, s-a încuviințat ca onorariul curatorului special numit pentru pârât (care a fost citat prin publicitate) să fie suportat de către stat.
Potrivit art.49 alin.1 din OUG nr.80/2013, în mod excepțional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare și dacă nici nu sunt îndeplinite condițiile pentru a proceda potrivit alin.2, instanța va încuviința avansarea remunerației cuvenite curatorului special din bugetul statului. Sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remunerație pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul.
În aplicarea acestor dispoziții legale, constatând că pârâtul este parte căzută în pretenții, instanța va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (onorariu curator special).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect „pensie întreținere” formulată de reclamantele M. G. D., CNP_ prin reprezentant legal C. E., CNP_ și M. I. E., CNP_, prin reprezentant legal C. E., cu domiciliul în G., .. 36, Cod postal_, județul G. în contradictoriu cu pârâtul M. V. S., CNP_, cu domiciliul în G., ., Cod postal_, județul G. .
Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei M. G. D., în cuantum de 50 lei lunar, începând cu data formulării prezentei cereri, respectiv data de 11.03.2014, și până la majoratul acesteia, respectiv data de 23.04.2028.
Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei M. I. E., în cuantum de 50 lei lunar, începând cu data formulării prezentei cereri, respectiv data de 11.03.2014, și până la majoratul acesteia, respectiv data de 29.03.2031.
Obligă pârâtul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. K. R. V. G.
Red MK/Tehn VGR/5EX/07.01.2015
.>
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 730/2014. Judecătoria GALAŢI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|