Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 294/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 294/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 9042/233/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8637
ROMANIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 294
Sedința publică din 15.01.2014
Instanța constituită din:
Președinte: O. B.
Grefier: G. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ exercitarea autoritatii parintesti ” formulata de reclamanta Basalîc E. D. in contradictoriu cu paratul B. L. D..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 15.01.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 30.04.2013 sub nr_, reclamanta BASALÎC E. D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B. L. D., ca pe calea ordonanței președințiale, să-i permită exercitarea autorității părintești în mod exclusiv asupra minorului B. D.-L. și stabilirea domiciliului acestuia la mamă cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantumul legal.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a avut cu pârâtul o relație de concubinaj în timp ce era căsătorită cu numitul L. M., la data de 24.11.2008, fiind admisă acțiunea în tăgada paternității și pârâtului fiindu-i recunoscută calitatea de tată al minorului.
A precizat că din 2008 până în 2011 a avut cu pârâtul o conviețuire oarecum normală, ea locuind în Italia, iar pârâtul în România. În această perioadă copilul locuia în România la mama reclamantei sau în Italia cu ea însăși, iar uneori a fost nevoit să asiste la violente certuri inițiate de pârât. A precizat reclamanta că pârâtul suferă de boli psihice, iar în Italia a obținut un ordin de restricție împotriva lui întrucât violențele verbale escaladau în violențe fizice fără justificare.
A motivat cererea de exercitare a autorității în mod exclusiv cu faptul că nu poate să ia decizii pentru minor fără pârât, iar pârâtul nu este disponibil pentru a-și exercita opțiunile.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei actele de stare civilă, acte medicale ale pârâtului (filele 4-9).
La solicitarea instanței, în procedura prealabilă, reclamanta a depus la dosar copii după sentința de divorț și sentința prin care s-a stabilit calitatea de tată a pârâtului pentru minorul D. L. (filele 26- 31).
Cererea reclamantei a fost anulată în temeiul art. 200 alin. 3 NCPC prin încheierea din 20.05.2013, cererea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri fiind admisă prin încheierea din 28.06.2013 pronunțată în dosar nr._ /a1, când s-a dispus continuarea procedurii.
Pârâtul nu a putut fi legal informat asupra cererii reclamantei în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, întrucât nu s-a putut identifica locuința sa actuală, citarea sa efectuându-se în prezentul litigiu în condițiile art. 167 NCPC, prin intermediul unui curator special în persoana d-nei avocat G. C..
Pentru termenul din 07.08.2013, la dosar a fost depus referatul de anchetă socială întocmit la domiciliul reclamantei. La același termen de judecată, reclamanta și-a precizat obiectul cererii, arătând că înțelege să se judece potrivit regulilor de drept comun și nu potrivit celor privind ordonanța președințială.
La termenul din 19.11.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba cu audierea unui martor, declarația martorului M. G. fiind consemnată la dosar la fila 72.
Instanța este competentă să soluționeze cererea, în temeiul art. 94 alin. 1 lit. a NCPC și art. 114 NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța urmează să admită cererea reclamantei, după cum urmează:
În fapt, părțile au trăit în perioada 2003 – 2011 în concubinaj, din această relație născându-se minorul B. D. L., la data de 07.08.2006.
Din referatul de anchetă socială și din declarația martorului M. G. rezultă că reclamanta și bunicii materni sunt cei care se ocupă în exclusivitate de creșterea și educarea minorului, care este întotdeauna îmbrăcat îngrijit, curat, având asigurate toate cele necesare pentru vârsta lui. Nu se cunoaște reședința actuală a pârâtului, care însă nu se interesează de soarta fiului său și nu contribuie financiar la creșterea și educarea acestuia.
Din înscrisurile medicale depuse la dosar rezultă că pârâtul suferă de episoade de depresie severă, fiind inclusiv internat pentru aceste episoade (filele 5-7).
În drept, art. 505 din NCC dispune că ”dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”. De asemenea, art. 396 din NCC impune ca instanța să hotărască cu privire la raporturile dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă socială, precum și de învoiala părinților.
Art. 397 din NCC dispune că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de situația în care instanța decide altfel. Instanța va avea în vedere că părțile nu au prezentat o înțelegere cu privire la aceste aspecte, astfel că va analiza în detaliu întregul probatoriu administrat în cauză, prin prisma prevederilor ce impun stabilirea interesului superior al copilului.
În acest context, instanța constată că în prezent minorul are în prezent 7 ani, că este bine îngrijit de mama sa și bunicii materni, cu care formează un adevărat nucleu familial deosebit de unit. Astfel, din raportul de anchetă socială copilul trăiește cea mai mare perioadă din an în G. la domiciliul bunicilor materni și o parte din an în Italia la mama sa, cea care se ocupă îndeaproape de progresele acestuia școlare, de starea sa materială și morală. Din concluziile acestui raport rezultă că minorul trăiește într-un mediu liniștit, confortabil și securizat, înconjurată de afecțiune.
Instanța mai observă și împrejurarea că nu se cunoaște reședința actuală a pârâtului, care are și un istoric de afecțiuni psihice, că acesta nu s-a interesat de soarta copilului din 2011, astfel că se află în imposibilitate de a exercita în mod efectiv autoritatea părintească asupra acestui copil, împiedicând astfel și luarea de decizii prompte din partea reclamantei în interesul superior al minorului.
În aceste condiții, instanța constată că în cauză a fost dovedită existența unor motive temeinice pentru ca instanța să deroge de la regula conform căreia autoritatea părintească va fi exercitată în comun de ambii părinți.
În consecință, instanța va dispune ca autoritatea părintească asupra minorului Blănanu D. L. să fie exercitată în exclusivitate de către reclamantă.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorului, în acord cu prevederile art. 400 și 92 alin. 2 din NCC, instanța va aprecia starea de fapt în concordanță cu probatoriul administrat și concluzia raportului de anchetă socială efectuată la domiciliul reclamantei și va dispune ca locuința copilului să fie la domiciliul mamei sale, domiciliul la care acesta a locuit și până în prezent.
În mod evident, în măsura în care pârâtul va dori să păstreze legături cu minorul, va putea să o facă prin bună înțelegere cu reclamanta sau printr-un eventual program stabilit de instanța de judecată, la cererea sa.
Instanța urmează a stabili totodată și contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului, în conformitate cu prevederile art. 402 alin. 1 NCC.
Obligația de întreținere a copilului minor de către părinții săi este stipulată în mod imperativ de art. 499 și art. 516 alin. 1 NCC, prevederi legale ce se impun a fi coroborate cu art. 44 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, astfel că părinții sunt obligați să ofere, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copilului, asigurându-i cele necesare traiului, precum și pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională. Mai mult, art. 525 alin. 1 NCC instituie o prezumție legală în ceea ce privește starea de nevoie a minorului.
Totodată, potrivit art. 529 din NCC, întreținerea se datorează potrivit cu nevoia celui de o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, putând fi stabilită până la un sfert din venitul lunar al părintelui, pentru un copil.
În consecință, instanța va reține că reclamanta va presta întreținere minorului în natură în mod constant, contribuind cu toate mijloacele sale la îngrijirea copilului care locuiește la domiciliul său.
Având în vedere situația materială a pârâtului, debitor al obligației de întreținere, instanța apreciază că valoarea de 25% din venitul minim pe economie spre a fi plătită lunar în scopul contribuirii acestuia la cheltuielile de îngrijire, creștere și educare, este în măsură să asigure interesul superior al minorului. Cât privește modalitatea de prestare a întreținerii, instanța apreciază că prin plata unei pensii de întreținere, se atinge în mod optim finalitatea dorită, raportat la vârsta copilului și la faptul că pârâtul nu și-a declarat reședința actuală și nu va putea presta o întreținere efectivă, în natură, în conformitate cu prevederile art. 520 alin. 2 NCC.
Pensia de întreținere va fi acordată de la data introducerii acțiunii (30.04.2013) și până la majoratul minorului, instanța reținând că din acel moment s-a născut nevoia în persoana copilului și că pârâtul nu a făcut dovada faptului că ar fi contribuit financiar în mod real la creșterea și educarea acesteia în toată această perioadă.
Instanța observă, în condițiile art. 453 NCPC, faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite acțiunea precizată de reclamanta BASALÎC E. D., cu domiciliul în G., .. 80, jud. G., în contradictoriu cu pârâtul B. L. D., cu ultimul domiciliu cunoscut în G., ., ., jud. G..
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorului B. D.-L., născut la data de 07.08.2006, să fie exercitată în exclusivitate de către reclamantă.
Stabilește locuința minorului B. D.-L. la domiciliul reclamantei.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă în favoarea minorului a unei pensii de întreținere lunară în cuantum de 25% din venitul minim pe economie cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată (30.04.2013) și până la data împlinirii vârstei majoratului de către aceasta, la 07.08.2024.
Numai cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.O.B.
Dact.G.M./07.02.2014/6 ex.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 4979/2014. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
