Pensie întreţinere. Sentința nr. 522/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 522/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 17333/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
„Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 522/2014
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte M. V.
Grefier N.-L. C.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant B. M. și pe pârât B. D. G., având ca obiect „pensie întreținere”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, legitimat prin CI . nr._, CNP_, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Întrebat fiind, pârâtul învederează instanței că este de acord cu plata pensiei de întreținere.
Având în vedere poziția pârâtului, în temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 25.09.2013 a fost înregistrata pe rolul acestei instanțe acțiunea civilă formulată de reclamanta B. M., reprezentantă legală a minorului B. C. Ș. prin care se solicită obligarea pârâtului B. D. G. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul este soțul său, dar în prezent părțile sunt separate din luna septembrie a anului 2013, când pârâtul a părăsit domiciliul comun.
Potrivit susținerilor reclamantei, la data părăsirii domiciliului comun de către pârât, acesta a luat banii aflați pe cardul de salarii, astfel încât reclamanta a fost nevoită să facă față cheltuielilor ocazionate de începerea anului școlar pentru achiziționarea rechizitelor și altor materiale didactice necesare minorului.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La dosarul cauzei reclamanta a depus copia certificatului de căsătorie a părților, certificatul de naștere a minorului, adeverință de salariu a pârâtului, adeverință de salariu a reclamantei (f.3-11 dosar).
Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în instanța și nu a formulat întâmpinare, dar a precizat la termenul de judecată din data de 21.01.2014 că este de acord cu acțiunea promovată de reclamantă.
În cauză a fost întocmit referatul de anchetă psiho-socială la domiciliul părților.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.
În fapt, pârâtul B. D. G. este tatăl minorului B. C. Ș., potrivit certificatului de naștere . nr._ și în această calitate are obligația de întreținere a acestuia.
În drept, potrivit art.516 din Codul civil obligația de întreținere exista între părinte și copil, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află.
De asemenea, conform art.529 alin.1 din Codul civil întreținerea este datorată potrivit cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de către părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din munca, daca are în întreținere un copil, în conformitate cu dispozițiile art.529 alin.2 din Codul civil.
Potrivit adeverinței nr._/23.09.2013 eliberată de angajatorul pârâtului, se constată că acesta realizează venituri cu caracter de continuitate (f.5).
În consecință, în raport de situația de fapt și de considerentele arătate în cele ce preced, instanța va admite acțiunea formulată și, în baza art. 516 și 529 alin.1 și 2 din Codul civil, va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25% din venitul realizat lunar, în favoarea minorului B. C. Ș., născut la data de 18.12.1999.
Data de la care este datorată pensia în noul cuantum este cea a pronunțării prezentei hotărâri, respectiv 21.01.2014, deoarece, astfel cum rezultă din referatul de anchetă psiho-socială înregistrat sub nr._/05.11.2013 și aflat la fila 32 din dosar, minorul locuiește împreună cu ambii părinți, de unde se formează convingerea instanței că pârâtul a contribuit la cheltuielile privind creșterea și educare minorului. Această obligație de întreținere va exista până la majoratul beneficiarului, respectiv 18.12.2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta B. M., în calitate de reprezentant legal al minorului B. C. Ș., cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul B. D. G., domiciliat în G., . Galatzi, nr.4, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă, în favoarea minorului B. C. Ș., născut la data de 18.12.1999, a pensiei de întreținere în cuantum de 25% din venitul realizat lunar, de la data pronunțării hotărârii, respectiv 21.01.2014 și până la majoratul beneficiarului, respectiv 18.12.2018.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2014.
PREȘEDINTE Grefier
Red VM/tehnored CNL/4ex/07.03.2014
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 17/2014.... | Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 8249/2014. Judecătoria... → |
---|